ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1596/2016

Decizia nr. 1596/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 19 decembrie 2013, sub nr. x/2/2013, reclamanta Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună:

(i) anularea Încheierii nr. A. din 28 noiembrie 2013 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi;

(ii) anularea în parte a Deciziei nr. B. din

30 septembrie 2013 a Curții de Conturi - Departamentul IV, în ceea ce privește măsurile nr. II.1 și II.2;

(iii) suspendarea executării măsurilor contestate până la soluționarea definitivă a cauzei, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 901 din 18 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au fost respinse, ca nefondate, atât cererea de suspendare a executării actelor administrative atacate, cât și cererea de anulare, formulate de reclamanta Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Împotriva Sentinței civile nr. 901 din 18 martie 2014 a declarat recurs în termen legal reclamanta Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor, susținând că aceasta este nelegală, prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate, recurenta a învederat instanței următoarele aspecte:

Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 227 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010.

Pentru a dispune respingerea cererii de anulare a actelor administrative, prima instanță a apreciat în mod eronat că cererea introductivă ar fi tins "a înlătura efectele juridice ale Deciziei anterioare" din 21 ianuarie 2013 a Curții de Conturi a României - Departamentul IV, considerându-se că nu au fost formulate critici cu privire la dispozițiile proprii ale Deciziei nr. B. din 30 septembrie 2013 a Curții de Conturi - Departamentul IV.

Se impune a se observa că actele administrative contestate în cauză sunt Decizia nr. B. din 30 septembrie 2013 și Încheierea nr. A. din 28 noiembrie 2013, argumentul invocat fiind imposibilitatea aducerii la îndeplinire a măsurilor nr. II.1 și II.2 dispuse prin Decizia nr. B./2013. Dispunerea de către entitatea auditată a recuperării unui prejudiciu a cărui existență și întindere nu ar putea fi dovedite ar constitui un abuz.

În concluzie, pentru motivele expuse, s-a solicitat admiterea recursului, casarea Sentinței civile nr. 901/2014 și, pe fondul cauzei, anularea actelor administrative contestate.

Intimata Curtea de Conturi a României a solicitat, prin întâmpinare, respingerea cererii de recurs, ca nefondată, și menținerea, ca temeinică și legală, a hotărârii primei instanțe.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Litigiul dedus judecății vizează exercitarea controlului de legalitate asupra Deciziei nr. B. din 30 septembrie 2013 a Curții de Conturi - Departamentul IV, în privința măsurilor instituite la pct. II.1 și II.2, și asupra Încheierii nr. A. din 28 noiembrie 2013 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României.

Prin măsurile prevăzute la pct. II.1 și II.2 din Decizia nr. B./2013 s-a dispus ca reclamanta, în calitate de ordonator de credite, să continue luarea măsurilor legale necesare care să conducă la implementarea integrală a măsurilor dispuse anterior, prin Decizia Curții de Conturi din 2013 (pct. II.1 și II.2).

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte reține, din analiza cererii de chemare în judecată, că întreaga motivare în fapt și în drept prezentată de reclamantă nu vizează imposibilitatea aducerii la îndeplinire a măsurilor nr. II.1 și II.2 dispuse prin Decizia nr. B./2013, ci legalitatea angajării cheltuielilor vizate de decizia anterioară, din 2013, și prin urmare, inexistența unui prejudiciu adus instituției ori bugetului de stat.

Decizia din 2013 a fost contestată în procedura administrativă, iar prin Încheierea din 11 martie 2013 a fost respinsă contestația administrativă, fără ca reclamanta să conteste în instanță cele două acte emise de Curtea de Conturi.

În aceste condiții, în privința Deciziei din 2013 și a Încheierii din 11 martie 2013 funcționează prezumția de legalitate, astfel că efectele lor juridice nu pot fi înlăturate în acest cadru procesual prin repunerea în discuție a legalității cheltuielilor vizate de controlul anterior derulat de autoritatea pârâtă.

Prin urmare, reținând că nu au fost invocate de reclamantă niciun fel de critici cu privire la dispozițiile proprii Deciziei nr. B./2013, în mod legal prima instanță a respins, ca nefondată, cererea de anulare formulată de reclamantă, critica privind interpretarea eronată a prevederilor art. 227 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 fiind neîntemeiată.

În concluzie, pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și urmează să dispună, în temeiul art. 496 din acest act normativ, respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate împotriva Sentinței civile nr. 901 din 18 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 mai 2016.

Procesat de GGC - MI