ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1011/2018

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 24.02.2015, sub nr. x/2015, reclamantul Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar - Arseni" a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Departamentul V: - anularea în tot a încheierii nr. 6/19.01.2015 și anularea în parte a Deciziei nr. 21/03.11.2014, ambele emise de Curtea de Conturi a României - Departamentul V; - înlăturarea măsurilor dispuse prin punctele I.13 alin. (2), I.14, II.1, II.2, II.3, II.5 și II.6 din Decizia nr. 21/03.11.2014.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1365 din 14.05.2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a anulat în parte încheierea nr. 6/19.01.2015 și în parte Decizia nr. 21/03.11.2014, emise de pârâtă și a înlăturat măsurile dispuse la punctele: I.13 alin. (2), I.14, II.5, II.6 din Decizia nr. 21/03.11.2014.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate Împotriva sentinței civile nr. 1365 din 14.05.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamantul Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., cât și pârâta Curtea de Conturi a României, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Noul C. proc. civ. 3.1 Recursul reclamantului Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni Recurentul reclamant, arătând că prin sentința atacată Curtea de Apel București a înlăturat o parte din măsurile dispuse de Curtea de Conturi prin Decizia nr. 21/03.11.2014, fiind totodată menținute alte măsuri dispuse prin același act, respectiv cele indicate la pct. II.1, pct. II.2 și la pct. II.3, a solicitat admiterea recursului și casarea în parte a hotărârii, în sensul anulării, în rejudecare, și a măsurilor cu privire la care s-a hotărât menținerea actelor atacate, soluția primei instanțe fiind apreciată ca netemeinică și nelegală sub acest aspect, în esență pentru următoarele motive: - cu referire la pct. II.1, atât constatările Curții de Conturi cât și considerentele sentinței vizând lipsa demersurilor spitalului pentru recuperarea debitelor de la CASMB aferente perioadei 2006-2010, și intervenirea prescripției, sunt fundamentate pe aplicarea greșită a legislației în vigoare, deoarece CASMB a făcut o plată parțială a acestor debite la data de 27.11.2012 întrerupând astfel cursul prescripției extinctive, dovada plății parțiale fiind reprezentată de extrasul de cont din data de 28.11.2012; întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit cauza de întrerupere astfel că, de la data de 27.11.2012, data plății parțiale efectuată de CASMB, a început să curgă un nou termen de prescripție; - cu referire la pct. II.2, hotărârea este netemeinică și nelegală deoarece instanța de fond nu a ținut cont de faptul că trei salariați au susținut concurs pentru ocuparea postului cu jumătate de normă; în mod eronat instanța de fond a reținut faptul că entitatea nu a organizat- concurs de ocupare a posturilor temporar vacante, cu excepția celui de referent de specialitate din cadrul Compartimentului relații cu publicul, înscrisurile atașate la recurs făcând dovada susținerii concursului pentru ocuparea respectivelor posturi, contrar constatărilor Curții de Conturi și considerentelor Curții de Apel București; arătând că aspectele de fapt și de drept ce au condus la aprobarea încadrării prin cumul de funcție a unor persoane angajate în cadrul compartimentelor administrative sau economice din spital, recurentul a arătat ca posturile ocupate prin cumul de funcții au caracter temporar, ca urmare a aprobării Ministerului Sănătății pentru transformările de post corespunzătoare solicitărilor exprese venite din partea spitalului; - prestarea efectivă a muncii de către salariații respectivi poate fi făcută prin orice mijloc de probă, în cazul în speță prin foile colective de prezență care atestă pentru perioada controlată, faptul că salariații respectivi au desfășurat activitățile aferente celor două funcții; - cu privire la pct. II.3, sentința este consecință aplicării greșite a dispozițiilor legale incidente în materia achizițiilor publice, respectiv O.U.G. nr. 34/2006 și H.G. nr. 925/2006; faptul că în vederea estimării valorii contractului spitalul a luat în considerare o singură sursă, potrivit constatărilor Curții de Conturi, nu este de natură, în lipsa altor elemente, a califica procedura de achiziție publică drept nelegală cum eronat a reținut instanța de fond; procedura de atribuire analizată a fost licitație deschisă, ca cea mai transparentă formă de atribuire a unui contract de achiziție publică la care orice operator economic interesat are dreptul să depună oferta; imposibilitatea prezentării și a altor ofertanți, reținută de instanță nu poate fi imputată unei eventuale supraestimări a valorii produselor, astfel cum eronat a reținut instanța de fond. 3.2 Recursul pârâtei Curtea de Conturi a Românei Și autoritatea pârâtă, Curtea de Conturi a României a promovat recurs în cauză invocând ca temei în drept al demersului său procesual dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în partea sentințele curate și în rejudecare, respingerea în tot a acțiunii reclamantului Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar Arseni" ("Spitalul"). În esență, prin motivele de recurs dezvoltate au fost înfățișate următoarele critici în raport cu hotărârea primei instanțe: - instanța nu a respectat dispozițiile art. 425 C. proc. civ. în sensul că hotărârea adoptată nu este motivată clar, convingător și pertinent din perspectiva soluției de anulare a măsurii de la pct. I.14 din Decizia nr. 21/03.11.2014; - hotărârea instanței de fond a fost pronunțată și cu aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește înlăturarea măsurii dispuse la pct. I.13 alin. (2) din Decizia nr. 21/03.11.2014 întrucât, prin această măsură s-a dispus entității verificate să calculeze, să evidențieze și să încaseze penalitățile care decurg din nerespectarea obligațiilor contractuale de către furnizori, respectiv a nepunerii în funcțiune a bunurilor la termenele prevăzute în contractele prin care au fost achiziționate echipamente și mobilier, situație în care Spitalul avea dreptul sa calculeze penalități contractuale în cota procentuală de 0,01% pe zi din prețul contractului, dar nu a procedat în acest sens, fiind astfel încălcate prevederile art. 15 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 5 alin. (1) din contractele încheiate; - în mod greșit a fost înlăturată de prima instanță și măsura dispusă la pct. II.5 din Decizia nr. 21/03.11.2014, cu referire la acordul de împrumut nr. x - asistență financiară nerambursabilă din Fondul FGM nr. x, întrucât prin respectivul acord s-a reglementat achiziția lucrărilor/bunurilor/serviciilor finanțate de BIRD și nu a lucrărilor/bunurilor și serviciilor finanțate de la bugetul de stat sau din alte surse; echipa de audit nu a verificat legalitatea plăților efectuate din sumele acordate de către BIRD în baza Acordului de împrumut ratificat prin Legea nr. 389/2004 și nici a plăților efectuate din sumele cofinanțate de către Ministerul Sănătății Publice, în cuprinsul recursului fiind în detaliu reiterate contractele de execuție lucrări încheiate; - echipa de audit în mod legal a constatat că Spitalul nu putea efectua achiziții nume propriu prin invocarea legii speciale sau a procedurilor de achiziții aprobate de Banca Mondială și de altfel spitalul nu a putut prezenta echipei de audit niciun fel de documente din care să rezulte că pentru achiziția serviciilor de management de proiect ar fi aplicat vreo procedură, fie în conformitate cu legea specială, fie în conformitate cu legislația națională; nu există temei legal și nici documente care să ateste faptul că lucrările de protecție anti-suicid contractate ulterior, respectiv proiectul tehnic nr. x/2012 face parte așa cum încearcă reclamanta să convingă, din proiectul nr. x/2006; - hotărârea instanței de fond apare ca fiind nelegală și cu referire la măsura de la pct. II.6 din Decizia nr. 21/03.11.2014, prin care s-a dispus în sarcina conducerii entității verificate, luarea măsurilor care se impun pentru stabilirea întinderii prejudiciului reprezentând plățile legale aferente serviciilor de pază prestate fără licență legală valabilă și recuperarea acestor prejudicii în integralitate; prin decizia civilă nr. 1588 din 3 aprilie 2015, ICCJ-SCAF a constatat nul recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1743 din 29 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rezultând astfel că reclamanta a încălcat prevederile legale și a continuat să încheie în cursul anului 2013 și ulterior contract în domeniul pazei cu o societate care nu mai deținea licență valabilă emisă de organele abilitate.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinările reciproce formulate, atât reclamantul Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni, cât și pârâta Curtea de Conturi a României au solicitat respingerea recursului declarat de partea adversă ca nefondat.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, iar prin încheierea de ședință din data de 02 februarie 2017, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare. La termenul din 11.05.2017, având în vedere că în raport s-a considerat că recursurile sunt admisibile în principiu și întrucât toți membrii completului de filtru au apreciat că se impune ca acestea să fie soluționate potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) sau (6) din C. proc. civ., s-a fixat termen în ședință publică, cu citarea părților pentru data de 27 octombrie 2017.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinările reciproce, Înalta Curte, reverificând probatoriul administrat față de conținutul prevederilor legale aplicabile, apreciază că ambele recursuri sunt nefondate și nu se impune reformarea hotărârii instanței de fond, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă de la punctele 1 și 2 din prezenta decizie, reclamantul recurent Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni a investit instanța de contencios administrativ competentă cu cererea de anulare a actelor întocmite de Curtea de Conturi a României, respectiv a măsurilor dispuse în cuprinsul acestora iar instanța de fond a admis în parte acțiunea, a anulat în parte încheierea nr. 6/19.01.2015 și în parte Decizia nr. 21/03.11.2014, emise de pârâtă și totodată a înlăturat măsurile dispuse la punctele: I.13 alin. (2), I.14, II.5, II.6 din Decizia nr. 21/03.11.2014. În raport de soluția adoptată și reținând că ambele părți au declarat recurs în cauză, Înalta Curte apreciază că pentru analiza coerentă a tuturor criticilor înfățișate se impune examinarea cu prioritate a motivelor de recurs înfățișate de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României, criticile acesteia vizând măsurile înlăturate din cuprinsul actelor atacate și pentru care au fost primite argumentele înfățișate de reclamant, fiind admisă în parte cererea de chemare în judecată. 6.1. Asupra criticilor recurentei-pârâte Curtea de Conturi a României 6.1.1. Printr-un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat hotărârea instanței de fond pe motiv că sentința recurată nu este motivată din perspectiva soluției de anulare a măsurii de la pct. I.14 din Decizia nr. 21/03.11.2014, nefiind respectate dispozițiile legale imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Instanța de recurs apreciază că nu este întemeiată o atare critică și nu este de natură a conduce la reformarea hotărârii pronunțate de prima instanță, pe aspectul menționat. În ceea ce privește măsura de la pct. I.14 din Decizia nr. 21/03.11.2014, astfel cum în mod judicios a învederat și recurentul reclamant, aceasta se află într-o strânsă legătură și chiar într-un raport de accesorialitate cu măsura dispusă la pct. I.13, în sensul că cea de la punctul I.14 este consecința logică a celei dintâi. De altfel și în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul, în prezentarea criticilor aduse celor 2 masuri dispuse le-a grupat și analizat împreună, arătând că acestea vizează calcularea și încasarea penalităților de întârziere ce decurg din punerea în funcțiune cu întârziere a bunurilor și respectiv a dispozitivelor medicale (situația achiziției de mobilier ATI/spital și a dispozitivelor medicale pentru blocul operator din anul 2013) în condițiile în care livrarea acestora s-a făcut potrivit termenelor contractuale iar furnizorii se aflau în imposibilitatea obiectivă de a le pune în funcțiune deoarece, la acea dată, spațiul destinat montării acestora nu era construit/finalizat, și prin urmare nu puteau fi imputate și calculate penalități de întârziere furnizorilor. Drept urmare și analiza instanței de fond a urmat întocmai această structură, Înalta Curte constatând că argumentația judecătorului fondului în adoptarea soluției de înlăturare a celor două măsuri a vizat, în mod esențial, măsura dispusă la pct. I.13 dar și pe cea de la pct. I.14, dată fiind referirea expresă la plata de penalități, care, cu atât mai puțin se impunea a fi solicitată câtă vreme nu se putea imputa celeilalte părți contractante executarea neconformă a obligației asumate. Așadar, instanța de recurs constată că nu poate fi primită critica recurentei întrucât nu este întemeiată, soluția adoptată de prima instanță cu privire la cele două măsuri enunțate apărând a fi judicioasă nu doar pe fond dar și în ceea ce privește susținerea ei argumentativă, respectiv motivarea. Este irelevantă împrejurarea că nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părți, întrucât, astfel cum în mod constant s-a statuat în jurisprudența dar și în literatura de specialitate, este suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor chiar și-n mod implicit, prin raționamente juridice, judecătorul având obligația de a motiva soluția dată fiecărui capăt de cerere iar nu de a răspunde separat tuturor argumentelor părților în susținerea respectivelor cereri. 6.1.2. Al doilea motiv de casare invocat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României este cel prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și în dezvoltarea acestuia s-a susținut nelegalitatea soluției adoptate de prima instanță în ceea ce privește înlăturarea măsurilor dispuse la punctele: I.13 alin. (2), I.14, II.5, II.6 din Decizia nr. 21/03.11.2014. (i) Cu referire la situația achiziției de mobilier ATI/spital și a dispozitivelor medicale pentru blocul operator din anul 2013, reflectate în măsurile dispuse prin punctele I.13 alin. (2) și I.14 din actul menționat, și pe care prima instanță le-a înlăturat, motivat, după cum s-a arătat deja, instanța de control judiciar arată că împărtășește argumentația judecătorului fondului în sensul că măsurile dispuse nu puteau fi menținute în condițiile în care neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către furnizori, respectiv de recepție a bunurilor, aparatelor și a dispozitivelor a ținut doar de situația concretă a spitalului reclamant astfel încât nu putea fi imputată celeilalte părți contractante executarea neconformă a obligațiilor contractuale și în adevăr, cu atât mai puțin, plata unei penalități. Furnizorii s-au aflat într-o imposibilitate obiectivă de a pune în funcțiune, cu întârziere, bunurile și dispozitivele medicale deoarece la acea dată spațiul destinat montării acestora nu era construit/finalizat astfel că reclamantul recurent nu își poate invoca propria culpă în raport de propriii furnizori pentru a percepe penalități de întârziere contractuale. (ii) În ceea ce privește măsurile dispuse la pct. II.5, vizând nerespectarea prevederilor legale cu privire la atribuirea și derularea contractului de achiziție publică având ca obiect activitatea de management proiect, angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor pentru servicii de management proiect care nu au fost cuprinse în listele de investiții, precum și încheierea actului adițional nr. x la contractul nr. X la o valoare superioară ofertei depuse de S.C. B. S.R.L. și acceptată urmare a derulării procedurii de achiziție publică, Înalta Curte reține deopotrivă, justețea analizei înfățișate în considerentele sentinței atacate în sensul că, întreaga procedura de derulare și realizarea obiectivului de investiții se supune, în realitate, Legii speciale nr. 389/2004, pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România și BIRD privind finanțarea Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităților naturale și pregătiri pentru situații de urgență și a acordării de asistență financiară nerambursabilă dintre România și BIRD, nefiind posibil ca, potrivit distincțiilor făcute de recurenta pârâtă, atât prin actele întocmite cât și prin motivele de recurs de față, numai procedura ce vizează finanțarea din sumele împrumutătorului să fie guvernată de legea specială, iar cealaltă, aferentă sumelor provenite de la bugetul de stat, să se supună O.U.G. nr. 34/2006. O atare interpretare, pe care și instanța de control judiciar o împărtășește este în acord și cu dispozițiile art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 cât și cu dispozițiile art. 45 din Legea nr. 500/2002, care prevăd, în esență, că toate angajamentele legale din care rezultă o cheltuială pentru investițiile publice și alte cheltuieli asimilate investițiilor, cofinanțate de o instituție internațională, se vor efectua în conformitate cu prevederile acordului de finanțare. Drept urmare, reținând că prima instanță a identificat în mod corect elementele de drept ce conduc la neaplicarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, Înalta Curte apreciază ca fiind corectă și deplin fundamentată juridic concluzia potrivit căreia, în condițiile în care în Acordul internațional s-a dispus în sensul că actele încheiate în executarea sa se supun unei proceduri specifice, Ghidul de Achiziții al Băncii Mondiale, contractul nr. X din 21.06.2007, actele accesorii acestuia, precum Contractul de manager de proiect nr. x/2007, dar și actele lor adiționale, inclusiv Actul adițional nr. x sunt guvernate de legea specială, iar nu de O.U.G. nr. 34/2006, urmează a fi respinse ca neîntemeiate criticile înfățișate de recurenta pârâtă. Interpretarea instanței de fond se înscrie și în logica firească a aplicării normelor legale, în condițiile în care reclamantul recurent în calitate de beneficiar nu putea demara proceduri "paralele" de achiziție-contractare de lucrări pentru același obiectiv de investiții aflat deja într-un proiect de investiții finanțat de Banca Mondială. Toate pretinsele încălcări ale prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, reținute de către organul de verificare al Curții de Conturi, reafirmate prin cererea de recurs, apar așadar a fi nefondate și nu pot fi primite întrucât sunt fundamentate pe un act normativ care nu este aplicabil cauzei. (iii) Printr-un ultim motiv de recurs, circumscris prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta Curtea de Conturi a României a criticat soluția instanței de fond în ceea ce privește înlăturarea măsurii dispuse la pct. II.6 din Decizia nr. 21/03.11.2014, vizând licența de funcționare a S.C. A. S.R.L. Instanța de recurs constată că nici aceste critici nu pot fi primite, și ca atare nici cu referire la soluția adoptată pe acest aspect nu se impune reformarea hotărârii primei instanțe în condițiile în care probatoriul administrat în cauză, incluzând Decizia nr. 1588 din 3 aprilie 2015 a ICCJ -SCAF, demonstrează că, deși societății de pază S.C. A. S.R.L. i-a expirat licența de funcționare la data de 27.01.2013, aceasta a contestat in instanță Decizia nr. 1305944 din 12.02.2013 a IGPR - Ordine Publică, de respingere a cererii de reînnoire. Drept urmare, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x, respectiv până la pronunțarea deciziei judecătorești definitive, 3 aprilie 2015, au continuat sa își mențină valabilitatea contractele încheiate de această societate de pază cu beneficiarii săi, în temeiul dispozițiilor art. 60 alin. (5) și 6) din Legea nr. 333/2003 și art. 37 alin. (6) din Norma metodologică de aplicare a acestei legi și după cum au confirmat prin actele emise, IGPR și respectiv secția 15 Poliție. Prin acest din urmă înscris, respectiv prin adresa nr. x/2014 emisă de secția 15 Poliție, se arată, cu referire la dreptul legal al S.C. A. S.R.L. de a presta servicii de pază în perioada 27.01.2013 și până la data adresei, că în conformitate cu prevederile art. 60 din Legea nr. 333/2003, republicată, " măsura anulării licenței de funcționare poate fi atacată în justiție potrivit legii, de către societatea sancționată, iar până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești nu se aplică prevederile art. 60 alin. (5) din Legea nr. 333/2003, referitoare la rezilierea contractelor cu beneficiarii". Împrejurarea că textul de lege invocat face trimitere la anularea licenței de funcționare nu atrage, nici în opinia instanței de recurs, inaplicabilitatea acestuia în cauză, câtă vreme, astfel cum bine a reținut și instanța de fond, efectele juridice generate în cazul refuzului de înnoire sunt identice, dispozițiile emise în acest sens putând fi atacate în justiție și producând astfel aceleași consecințe, în fapt dar și în drept. În fine, în ceea ce privește pretinsa neraportare la Ministerul Finanțelor Publice a angajaților societății de pază, și în opinia instanței de recurs, o atare pretinsă omisiune nu poate fi imputată recurentului-reclamant. În concluzie, față de argumentele, corect și cuprinzător reținute și de prima instanță, Înalta Curte constată că nici aceste critici nu sunt întemeiate în condițiile în care dispozițiile legale enunțate au confirmat legalitatea contractelor încheiate și derulate de reclamantul beneficiar cu societatea de pază arătată, până la momentul soluționării definitive a dosarului nr. x, respectiv 3 aprilie 2015. 6.2. Asupra criticilor recurentului reclamant Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni Invocând motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant, prin recursul promovat, a solicitat casarea în parte a hotărârii instanței de fond, în sensul înlăturării și a măsurilor dispuse de către Curtea de Conturi prin punctele II.1, II.2 și II.3 din Decizia nr. 21/03.11.2014, urmând astfel a fi integral admisă cererea sa de chemare în judecată. (i) In ceea ce privește pct. II.1 privind recuperarea debitului restant de la CASMB și identificarea persoanelor responsabile de nerecuperarea creanței în interiorul termenului de prescripție, recurentul a susținut că, atât constatările Curții de Conturi cât și considerentele sentinței în sensul că spitalul nu a efectuat demersuri pentru recuperarea debitelor de la CASMB aferente perioadei 2006-2010, iar dreptul de a le solicita s-a prescris, sunt fundamentate pe aplicarea greșită a legislației în vigoare, deoarece CASMB a făcut o plată parțială a acestor debite la data de 27.11.2012, întrerupând astfel cursul prescripției extinctive, dovada plății parțiale fiind reprezentată de extrasul de cont din data de 28.11.2012, sens în care au fost depuse și înscrisuri noi atașate cererii de recurs. Instanța de recurs constată că apărările privind întreruperea cursului prescripției extinctive au fost susținute de către recurentul-reclamant și cu ocazia judecării în fond a cauzei, fiind însă corect înlăturate întrucât din documentele puse la dispoziție a rezultat împrejurarea că Spitalul a depus cereri de restituire la CASMB numai aferente perioadei ianuarie- septembrie 2006 și noiembrie- decembrie 2010, ulterior, pentru perioada octombrie 2006- octombrie 2010 nefiind solicitate de la CASMB plata sumelor care s-au acumulat în această perioadă, respectiv suma în valoare de 691.863 RON. În acord cu cele înfățișate și de către intimata recurentă Curtea de Conturi, instanța de recurs reține că documentele anexate de recurentul reclamant la cererea de recurs nu aduc elemente noi de natură a modifica constatările echipei de audit întrucât, extrasul de cont anexat precum și răspunsul CASMB confirmă numai împrejurarea că, pentru suma de 418.698 RON, pentru care recurentul reclamanta a depus cereri de restituire lunare, CASMB a efectuat plata în totalitate, iar aceasta nu reprezintă o plata parțială aferentă perioadelor pentru care s-au depus cereri de restituire, cum eronat se susține de către recurentul reclamant. Concluzionând, plata sumei de 418.698 RON efectuată de CASMB in luna noiembrie 2012 reprezintă, în fapt, plata sumelor datorate Spitalului de către CASMB și pentru care reclamantul a depus cereri de restituire în termenul legal de prescripție, astfel că respectiva plată nu poate fi considerată, așa cum s-a susținut, una întrerupătoare a cursului prescripției extinctive. Întrucât pentru perioada octombrie 2006 - octombrie 2010 entitatea nu a depus la CASMB cereri de restituire a sumelor datorate, în mod legal au constatat, atât echipa de audit cât și prima instanță, că, potrivit dispozițiilor legale aplicabile a intervenit prescripția dreptului la acțiune de 3 ani, dreptul de a solicita sumele fiind prescris anual, începând cu finele anului 2009 și generând astfel un prejudiciu în patrimoniul spitalului reclamant în sumă de 691.863 RON. Drept urmare instanța de recurs va respinge ca nefondate criticile recurentul ei pe acest aspect, apreciind că soluția instanței de fond în sensul menținerii măsurii dispuse prin actele atacate este corectă și convingător argumentată astfel că se impune a fi menținută. (ii) Nefondate sunt în opinia instanței de control judiciar și criticile recurentului-reclamant cu privire la măsura dispusă la pct. II.2, vizând în esență plata nelegală a orelor ocupate prin cumul de funcții de către personalul de altă specialitate decât cea medico-sanitară. A susținut recurentul că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală întrucât instanța de fond nu a ținut cont de împrejurarea că 3 salariați au susținut concurs pentru ocuparea postului cu jumătate de normă și totodată a precizat că prestarea efectivă a muncii de către salariații respectivi poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, respectiv prin foile colective de prezență care atestă, pentru perioada controlată, că salariații respectivi au desfășurat activitățile aferente celor două funcții. Nu sunt întemeiate aceste susțineri și urmează a fi respinse, reținându-se, în acord cu cele învederate și de către intimata Curtea de Conturi, că actele de control au avut în vedere 19 persoane încadrate prin cumul de funcții, în vreme ce referirile recurentului vizează doar 3 salariați, iar documentele anexate cererii de recurs sunt aferente unor perioade anterioare, care nu au făcut obiectul abaterii constatate, și ca atare nu prezintă relevanță în cauză. Efectuând încadrarea prin cumul de funcții a unor persoane care le-au încadrat în aceleași funcții, spitalul reclamantul nu a respectat prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, conform cărora, "în cazuri excepționale, (...) posturile temporar vacante aferente funcției de specialitate medico-sanitară pot fi ocupate și prin cumul de funcții de personalul angajat (...)". Se reține justețea constatărilor echipei de audit în sensul că, în condițiile de necesitate care au fost invocate, spitalul putea organiza în condițiile legii, proceduri de selecție pentru încadrarea cu personal a posturilor temporar vacante care au fost aprobate, întrucât cu excepția postului temporar vacant de referent de specialitate din cadrul compartimentului relații cu publicul, entitatea nu a organizat- concurs de ocupare a acestor posturi, drept urmare posturile au fost ocupate prin cumul de funcții și nu prin organizarea unor proceduri de recrutare în condițiile legii. În fine, nefondate sunt și aserțiunile recurentului reclamant în sensul că echipa de audit ar fi prezumat că salariații în cauză nu au efectuat activitatea aferentă celei de-a doua funcții, în condițiile în care, analizând abaterea prezentată în procesul-verbal de constatare, se remarcă că ceea ce s-a reținut a fost doar că, pentru posturile ocupate prin cumul nu s-a stabilit un program de lucru distinct care să nu se suprapună cu programul normal de lucru al funcției de bază care se desfășoară pentru personalul C. în intervalul orar stabilit, fără referiri sau precizări vizând realitatea prestării muncii. În concluzie, Înalta Curte reține că și pe acest aspect soluția instanței de fond este corectă, motivată și argumentată prin raportare la prevederile legale incidente, în mod special art. 18 coroborat cu art. 24 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 284/2010, astfel că se impune a fi menținută. (iii) Raportat la măsura dispusă la pct. II.3 din actul contestat, privind diferența între prețul plătit de către recurentul reclamant furnizorului de aparatură medicală pentru blocul operator și prețul ofertat și înregistrat în catalogul de produse/servicii/lucrări, publicat în SEAP, s-a susținut prin cererea de recurs că soluția primei instanțe de menținere a măsurii este consecință aplicării greșite a dispozițiilor legale incidente în materia achizițiilor publice, respectiv a O.U.G. nr. 34/2006 și H.G. nr. 925/2006. În aprecierea recurentului, împrejurarea că, în vederea estimării valorii contractului spitalul a luat în considerare o singură sursă, nu este de natură, în lipsa altor elemente, a califica procedura de achiziție publică drept nelegală, astfel cum eronat au reținut atât Curtea de Conturi cât și instanța de fond. Contrar criticilor recurentului-reclamant instanța de recurs, urmare a reverificării întregului probatoriu administrat, arată că împărtășește raționamentul și argumentele reținute de Curtea de Conturi dar și de judecătorul fondului, și astfel apreciază că în mod corect a fost menținută măsura dispusă la acest punct, întrucât aspectul relevant nu a vizat caracteristicile tehnice ale produselor achiziționate, cum a susținut recurentul, ci nelegalitatea procedurii de achiziție desfășurate, prin accesarea unei singure surse de informații și respectiv cu un unic ofertant (SC D. SRL), ceea ce a condus la imposibilitatea prezentării și a altor ofertanți și drept urmare și la imposibilitatea achiziționării aparaturii la prețul cel mai avantajos pentru bugetul de stat. Astfel cum s-a reținut, recurentul-reclamant a avut în vedere numai oferta tehnică și financiară solicitată direct de la S.C. D. S.R.L. în vederea estimării valorii achiziției, pe care apoi a utilizat-o la întocmirea caietului de sarcini în care specificațiile tehnice ale produselor au fost stabilite numai în considerarea informațiilor prezentate de aceasta societate, devenită ulterior unicul ofertant, în condițiile în care nu au fost prezentate documente din care să rezulte realizarea unor studii comparative pentru produsele respective, privind caracteristicile tehnice și financiare cu cele din catalogul SEAP. Drept urmare, instanța de fond, în mod corect a reținut ca procedura astfel derulată a fost de natură a distorsiona concurența. Pentru toate considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurenți, subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., hotărârea primei instanțe fiind rezultatul corectei interpretări și aplicări a dispozițiilor legale incidente la situația de fapt, efectivă, și la întreg probatoriul administrat, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată va respinge, ca nefondate, ambele recursuri declarate în cauză.