ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1562/2016

Decizia nr. 1562/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pârâții Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Vâlcea (DADR) și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale reprezentat prin ministru, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâților de a le achita suma de 2.039.756,63 RON cu titlu de alocație bugetară pentru anul 2010, în baza contractelor de credit încheiate cu SC B. SA și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Inițial, prin Sentința nr. 207 din 16 martie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a obligat pârâții să achite reclamantei suma de 2.039.756,63 RON cu titlu de alocație bugetară.

Recursul declarat împotriva acestei sentințe a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, și prin Decizia nr. 6015 din 13 decembrie 2011, a fost casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Instanța de recurs a reținut, în ceea ce privește excepția calității procesuale pasive a MADR, netemeinicia acesteia în raport de dispozițiile art. 4 alin. (8) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 150/2003 aprobate prin H.G. nr. 816/2003 în conformitate cu care MADR, pe baza solicitărilor primite de la DADR județene, va întocmi situația centralizatoare conform modelului prevăzut în anexa 2, care va însoți cererea pentru deschidere de credite transmisă de MEF. În plus, au fost avute în vedere și disp. art. 4 alin. (9) din același act normativ, potrivit cu care, după aprobarea cererii pentru deschiderea creditelor bugetare de către MEF, MADR este cel care alimentează cu sumele necesare conturile direcțiilor județene.

S-a mai reținut, totodată, că refuzul pârâtei MADR de a acorda alocația bugetară prevăzută de Legea nr. 150/2003 a fost condiționat de adresele emise de minister, în calitate de organ ierarhic supraordonat, astfel că reclamanta s-a considerat vătămată în drepturile și interesele sale prin refuzul materializat în Adresa din 1 iulie 2010.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată, s-a reținut că cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata alocației bugetare este subsidiară cererii de anulare sau obligare a pârâților la emiterea unui act administrativ, astfel că acțiunea reclamantei este admisibilă și în aport cu dispozițiile art. 1, art. 2 alin. (2) și art. 8 din Legea nr. 554/2004, republicată.

S-a mai reținut că reclamanta a invocat drept temei al cererii dispozițiile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 150/2003, H.G. nr. 615/2009 și art. 274 C. proc. civ., astfel că susținerile MADR privind invocarea de către reclamantă a dispozițiilor O.U.G. nr. 119/2007 sunt nejustificate.

În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea a reținut, din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului, că este necontestată de către părți încheierea antractelor de credit din 21 iulie 2009 cu fiabilitate până la 17 octombrie 2009 și a actelor adiționale prin care a fost prelungită durata de valabilitate a contractelor până la 21 iulie 2010.

De asemenea, s-a reținut că în cauză suntem în prezența unui ajutor de stat contractat în anul 2009, calificat ca fiind un ajutor existent conform prevederilor alin. (1) lit. b) de la pct. 3 din Anexa nr. 5 la Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. l57/2005, ajutor de stat ce poate fi primit și păstrat de către beneficiar, de unde rezultă că este incontestabil dreptul societății de a beneficia de alocație bugetară corespunzătoare cheltuielilor eligibile din contractele le credit valabil încheiate.

Curtea a reținut că potrivit principiului tempus regit actum legalitatea contractelor de credit încheiate în perioada în care Legea nr. 150/2003 se afla în vigoare, se verifică în raport cu dispozițiile legii respective, neavând relevanță faptul că ulterior acest act normativ a fost abrogat de Legea nr. 281/2010 și prin completarea O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli începând cu anul 2010.

Pe cale de consecință Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciind că în cauză este necesară administrarea probei cu expertiză în vederea lămuririi tuturor aspectelor legate de cheltuielile eligibile din contractele de credit, precum și cuantumul alocației bugetare cuvenite reclamantei în raport cu dispozițiile legale arătate, a dispus casarea sentinței și trimiterea cauzei la aceeași instanță de fond.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/46/2011, unde, respectând decizia de îndrumare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de fond a dispus administrarea probei cu expertiză contabilă, ale cărei obiective au fost cele dispuse prin decizia de casare, coroborate cu cele propuse de reclamantă, probă la care pârâții au achiesat dar fără a depune obiective proprii.

La rejudecare, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat Sentința nr. 4 din 11 ianuarie 2013 a acestei instanțe prin care a fost admisă acțiunea și obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 2.039.756,63 RON cu titlu de alocație bugetară și 500 RON cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 3519 din 30 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, au fost admise recursurile declarate de pârâții Direcția pentru Agricultură Vâlcea și MADR, a fost casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În opinia Înaltei Curți, prin necomunicarea către recurentul MADR a raportului de expertiză, în mod expres solicitat, instanța de fond asumând nejustificat că toate părțile au luat cunoștință de conținutul acestuia prin simpla amânare a cauzei, a cauzat părții recurente o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii, urmare a admiterii recursurilor, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 9 februarie 2015 sub nr. x/46/2011** și s-a depus răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză.

Prin Sentința civilă nr. 142/F-CONT din 6 octombrie 2015, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Direcția pentru Agricultură Vâlcea și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 2.039.756,63 RON reprezentând alocație bugetară și 500 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că societatea petentă, care are un profil industrial zootehnic, a încheiat cu B. SA mai multe contracte de credite pentru activitatea de producție, în condițiile Legii nr. 150/2003 privind creditul agricol.

Problema de drept care trebuie soluționată în cauză se referă expres la stabilirea aspectelor referitoare la cheltuielile eligibile din contractele de credit, în raport de care să se stabilească cuantumul alocației bugetare ce se cuvine reclamantei.

Astfel, în speță a fost efectuată o expertiză contabilă de specialitate, completată în raport de obiecțiunile promovate de părțile procesuale, iar expertul cauzei, C., verificând toate documentele justificative din evidența contabilă a societății reclamante în conformitate cu Legea nr. 150/2003 și Legea contabilității a statuat că, cheltuielile făcute de reclamantă după anul 2009, respectiv: cheltuieli pentru reparat adaptoare pui, cheltuieli pentru producție furaje pin, cheltuieli cu energia pentru încălzire și cheltuieli cu medicamente pentru pui, reprezintă cheltuieli eligibile.

Aceste cheltuieli au fost efectiv realizate de petentă după obținerea creditului agricol, pentru susținerea activității curente de producție agricolă și utilizat în susținerea activității de producție și a fost rambursat integral către bancă, cu respectarea condițiilor contractuale.

În completarea raportului de expertiză s-a arătat că din totalul cheltuielilor efectuate de SC A. SRL din creditul agricol, trase în cursul anului 2010, în cuantum de 6.799.188,78 RON, suma eligibilă este de 6.721.465,18 RON, în raport cu care alocația bugetară cuvenită de 30% este de 2.016.439,55 RON.

Expertul cauzei a apreciat ca neeligibilă suma de 77.723,6 RON, însă s-a reținut și această sumă ca fiind eligibilă, întrucât reclamanta este îndreptățită pentru întreaga sumă, deoarece alocația bugetară raportată la tragerile din creditul agricol în cursul anului 2010 este de 2.039.756,63 RON, ce a rezultat ca diferență din calculul făcut de expert și anume 2.915.802,43 RON - 876.045,80 RON, sumă ce a fost deja încasată de SC A. SRL.

Susținerile pârâților nu au fost avute în vedere deoarece aceștia precizează că reclamanta a efectuat cheltuieli care în opinia lor nu sunt eligibile, aspect contrazis de documentele fiscale de la dosar și raportul de expertiză așa cum a fost completat, efectuat în speță, probe ce au fost coroborate de instanța de fond și care au condus la concluzia că au fost respectate tipurile de cheltuieli strict prevăzute în lista anexă la H.G. nr. 615/2009, între care se regăsesc inclusiv lucrările de reparații curente, aprovizionare cu medicamente ori materii prime necesare producției de furaje pentru hrănirea și tratarea puilor, întrucât scopul prioritar era valorificarea rapidă a acestora, condiție managerială obligatorie de creare a lichidităților necesare pentru rambursarea creditului și a dobânzilor conform graficului convenit prin contract cu banca.

În concluzie, instanța de fond a constatat că reclamanta are dreptul la acordarea alocației bugetare potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 150/2003 și art. 2 alin. (4) coroborat cu pct. 3 teza I din Anexa la H.G. nr. 615/2009, raportat la cheltuielile eligibile din contractele de credit încheiate în anul 2009 și actele adiționale la aceste contracte, iar suma se ridică la cuantumul total de 2.039.756,63 RON, ținând cont de considerentele sus-citate.

Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat recurs pârâții Direcția pentru Agricultură Vâlcea și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

I. În recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Cu privire la criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul a arătat că sentința pronunțată de instanța de fond este greșită pentru că a apreciat ca fiind eligibilă suma de 77.7233,6 RON deși expertul a considerat că această sumă este neeligibilă.

S-a arătat că instanța de fond a îndeplinit formal directivele deciziei Înaltei Curți, prin care s-a dispus casarea pentru că obiecțiunile recurentului susținute chiar și de expertul desemnat în cauză au fost înlăturate de instanța de fond fără nicio justificare și nu există nicio motivare în ceea ce privește suma de 77.723,6 RON ca fiind eligibilă.

Cu privire la criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că au fost încălcate prevederile art. 87 și 88 din Tratat și a liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier.

În cadrul acestui motiv de recurs s-au prezentat aspecte legate de plata anticipată a creditului agricol pentru producție.

O altă critică a vizat a faptul că instanța de fond nu a reținut apărările MADR în ceea ce privește cererea de acordare a sumei de 2.039.756,63 RON.

S-a susținut că reclamanta a încheiat contractul în condițiile impuse de lege și de H.G. nr. 615/2009, dar Legea nr. 150/2003 a fost abrogată prin Legea nr. 281/2010 pentru abrogarea unor reglementări din domeniul ajutorului de stat în agricultură.

Începând cu anul 2010, orice ajutor de stat ce nu corespunde reglementărilor comunitare trebuie modificat sau, eventual, oprit de a mai produce efecte, or, acordarea fondurilor publice reglementate de Legea nr. 150/2003 constituie ajutor de stat.

Instanța avea obligația să lase neaplicată Legea nr. 150/2003, să îndepărteze norma națională incompatibilă cu dreptul comunitar, nefiind obligată să aștepte abrogarea normei naționale incompatibile pentru aplicarea dispoziției comunitare.

În situația în care se va considera că recursul nu este fondat s-a solicitat aplicarea dispozițiilor O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

Art. 6 din acest act normativ stabilește faptul că, în cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuțiilor prevăzute de lege, instituția debitoare nu își poate îndeplini obligația de plată în condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1) și art. 2 sau 4, aceasta va putea solicita instanței judecătorești care soluționează cauza, acordarea, în condițiile legii a unui termen de grație și/sau stabilirea unor termene de plată eșalonate a obligației respective.

Față de aceste prevederi și pentru că plata dintr-o dată ar perturba activitatea instituției deoarece sumele nu au fost prevăzute în buget s-a solicitat acordarea unui termen de grație și stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei SC A. SRL ca neîntemeiată.

II. În recursul declarat de Direcția pentru Agricultură Vâlcea s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, analizând cauza în fond să fie respinsă acțiunea reclamantei.

În motivele de recurs s-a prezentat situația litigiului iar, după casarea cu trimitere spre rejudecare, în Dosar nr. x/46/2011** s-au formulat obiecțiuni scrise și orale, dar instanța de fond s-a mulțumit să precizeze că nu pot fi primite deoarece raportul este însoțit de documentele fiscale care arată că reclamanta a efectuat cheltuieli eligibile.

În opinia recurentei, eligibilitatea trebuie analizată în legătură cu documentele prezentate deoarece plățile în avans pentru aprovizionarea puilor făcute în anul 2009 pentru achiziții din anul 2010 nu pot fi acceptate ca cheltuieli eligibile care să corespundă scopului pentru care a fost contractat împrumutul.

Într-o abordare formală, se poate afirma că și în cazul plăților anticipate a achizitorului de pui, beneficiar al fondurilor publice în funcție de volumul creditului contractat, făcută producătorului de pui, este vorba tot de o susținere a unei activități curente de producție agricolă, stabilită prioritar de MADR.

În cazul reparațiilor adăposturilor de pui, expertiza contabilă nu arată dacă facturile sunt însoțite de un raport sau notă de fundamentare de necesitate și oportunitate a acestor cheltuieli și dacă există procese-verbale de recepție pentru toate lucrările plătite din credit. Expertiza nu arată nici dacă cheltuielile privesc lucrări de reparații sau este vorba, în unele cazuri, de adevărate lucrări de investiții ce nu pot fi eligibile.

A fost criticată expertiza pentru că au fost menținute facturi pentru furaje de pui fără să se facă referire dacă aceste furaje au fost consumate de puii crescuți pentru carne, folosindu-se creditul agricol sau este vorba de o producție pe stoc sau pentru vânzare.

Șase facturi au fost indicate pentru plata energiei electrice, GPL și gaze naturale din împrumutul de care au beneficiat, de facilitățile instituite de legislația privitoare la acordarea creditului agricol, dar beneficiarul fondurilor publice deținea în anul 2009, în același perimetru și spații folosite în alte activități economice, fiind exemplificativ prezentată situația spațiului de abatorizare, iar pentru acestea nu se pot face plăți din credite contractate în condițiile legislației privitoare la creditul agricol.

În ultima grupă de cheltuieli din expertiză s-au menționat facturi pentru medicamente de pui dar fără a se menționa dacă această cantitate mare de medicamente era necesară pe baza unei fișe tehnologice, pentru creșterea puilor cumpărați cu creditele contractate în conformitate cu prevederile legislației specifice creditului agricol.

Intimata SC A. SRL a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat de Direcția pentru Agricultură Vâlcea, dar va admite recursul MADR, pentru următoarele considerente:

Recursul declarat de Direcția pentru Agricultură Vâlcea va fi respins deoarece criticile formulate sunt nefondate.

Mai întâi, se poate observa că motivele de recurs reiau, aproape în integralitate, obiecțiunile pe care MADR le-a depus în fața instanței de fond la 21 aprilie 2015, obiecțiuni la care expertul desemnat a răspuns la 21 septembrie 2015.

În raport de cele dispuse prin Decizia nr. 3519 din 30 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ce vizau refacerea raportului de expertiză s-a răspuns la toate obiecțiunile formulate de către intimat și s-a stabilit ce cheltuieli au caracter eligibil.

Nu se poate considera că plățile în avans pentru achiziționarea puilor făcute în anul 2009 pentru anul 2010 nu ar fi cheltuieli eligibile pentru că nu ar corespunde scopului pentru care a fost contractat împrumutul.

În răspunsul la obiecțiuni, însușit de instanța de fond, s-a subliniat că obligația efectuării de "plăți în avans" reprezintă o clauză în contractele încheiate între reclamantă și furnizorul său și se datorează "fluxului tehnologic" ce durează 21 zile, iar acordarea de avansuri furnizorilor este permisă și de legea contabilității, avansul fiind considerat o plată parțială a unei livrări la care se colectează și se plătește TVA către bugetul de stat.

Din analiza Legii nr. 150/2003 și a H.G. nr. 615/2009 nu rezultă că ar fi instituită vreo interdicție cu privire la plățile în avans pentru activitatea curentă de producție sau de calificare ca neeligibile a acestor cheltuieli.

În cazul reparațiilor la adăposturile de pui s-a arătat în raportul de expertiză că toate facturile sunt însoțite de devizele de lucrări și procese-verbale de recepție, iar necesitatea și oportunitatea lucrărilor este justificată de normele sanitar-veterinare și nu sunt cheltuieli cu investițiile, așa cum susține recurenta, pentru că pct. 4 din Lista-anexă la H.G. nr. 615/2009 se referă la "cheltuieli curente pentru întreținerea și funcționarea adăposturilor, utilajelor și instalațiilor pentru păsări".

Referitor la facturile pentru furaje de pui s-a precizat în același raport de expertiză că reclamanta a avut, conform înregistrărilor din contabilitate, un consum de furaje mai mare decât cantitatea de materie primă pentru furaje achiziționată, ceea ce dovedește că materia primă pentru furaj a fost plătită și din surse proprii, nu doar din credite.

În ferme și în fabrici nu există capacitate de stocare a furajului decât pentru o zi, furajul este individualizat în funcție de vârsta puilor, adică se dozează doar cât se consumă.

În ceea ce privește facturile pentru utilități, aceste cheltuieli au fost considerate eligibile pentru că au fost defalcate consumurile pe fiecare loc de consum în facturile de energie electrică, iar GPL se folosește doar la ferme de păsări și se plătește în avans.

În privința facturilor pentru medicamente de pui s-a subliniat faptul că pe întreaga durată a ciclului de creștere a puilor se administrează anumite medicamente și vaccinuri obligatorii, în funcție de normativele sanitar-veterinare, iar respectarea modului de administrare a medicației este verificată de către Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, astfel că și aceste cheltuieli sunt eligibile.

Recursul declarat de MADR va fi admis, dar pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. va fi respins.

În esență, recurentul invocă faptul că instanța s-ar fi conformat doar formal celor dispuse prin Decizia nr. 3519 din 30 septembrie 2014 Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru că a respins obiecțiunile formulate de recurent.

Așa cum s-a arătat anterior, casarea sentinței s-a dispus de către Înalta Curte pentru că nu s-a dat curs solicitării exprese a MADR de a-i fi comunicat raportul de expertiză, iar, la rejudecare, au fost depuse obiecțiuni la acel raport și răspunsurile la acele obiecțiuni.

Cele dispuse de către instanța de recurs au fost respectate, dar faptul că instanța de fond a considerat că obiecțiunile, după răspunsul dat de expert, nu sunt întemeiate, nu face incident motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Nu se poate susține nici că instanța de fond nu a motivat caracterul eligibil al sumei de 77.723,6 RON, în condițiile în care s-a arătat că și această sumă este eligibilă deoarece alocația bugetară raportată la tragerile din creditul agricol în cursul anului 2010 a fost de 2.039.756,63 RON, ce a rezultat ca diferență din calculul făcut de expert și anume 2.915.803,43 RON și suma de 876.046,80 RON ce a fost încasată deja de SC A. SRL.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este și el nefondat.

Practic, prin criticile invocate în cadrul acestui motiv de recurs se contestă dreptul reclamantei de a beneficia de alocația bugetară din perspectiva faptului că acordarea fondurilor publice reglementate de Legea nr. 150/2003 constituie ajutor de stat și că, începând cu anul 2010, orice ajutor de stat ce nu corespunde reglementărilor comunitare trebuie modificat sau eventual oprit de a mai produce efecte, iar Legea nr. 150/2003 a și fost abrogată prin Legea nr. 281/2010.

Însă, aceste critici nu pot fi reținute deoarece prin Decizia nr. 6015/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a stabilit că suntem în prezența unui ajutor de stat contractat în anul 2009, calificat ca fiind un ajutor existent conform prevederilor alin. (1) lit. b) de la pct. 3 din Anexa nr. 5 la Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. l57/2005, ajutor de stat ce poate fi primit și păstrat de către beneficiar, de unde rezultă că este incontestabil dreptul societății de a beneficia de alocație bugetară corespunzătoare cheltuielilor eligibile din contractele le credit valabil încheiate.

Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ.: "În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".

Prin urmare, instanța de rejudecare a fondului după casare trebuie să soluționeze pricina în cadrul celor stabilite în decizia de casare, în sensul că modul în care instanța de recurs a rezolvat, în speță, problemele de drept puse în discuție este obligatoriu.

Cum în cauză, prin decizia de casare s-a dezlegat problema de drept legată de aplicabilitatea Legii nr. 150/2003 în cazul reclamantei, instanța de fond la rejudecarea cauzei nu mai poate analiza această problemă.

În motivele de recurs s-au făcut referiri la inadmisibilitatea acțiunii din perspectiva prevederilor O.U.G. nr. 119/2007 și a inexistenței unui contract comercial, dar aceste critici sunt străine de natura pricinii deoarece acest act normativ a vizat măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte între profesioniști și nu a constituit temei al cererii reclamantei.

Însă, solicitarea recurentului de aplicare a O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii este întemeiată în raport de cuantumul sumei ce urmează a fi plătită.

Potrivit art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002: "În cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuțiilor prevăzute de lege, instituția debitoare nu își poate îndeplini obligația de plata în condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1), art. 2 sau 4, aceasta va putea solicita instanței judecătorești care soluționează cauza acordarea, în condițiile legii, a unui termen de gratie sau/și stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației respective".

În raport de aceste prevederi, în speță, sunt îndeplinite condițiile impuse de acestea și, de aceea, va fi admis recursul declarat de MADR și va fi modificată sentința atacată numai sub aspectul executării obligației de plată de către autoritățile pârâte reprezentând alocația bugetară, urmând a fi stabilite patru termene de plată eșalonate pe durata a patru ani, plata urmând a fi făcută anual la data de 15 iunie, dar vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția pentru Agricultură Vâlcea împotriva Sentinței civile nr. 142/F-CONT din 6 octombrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva aceleiași sentințe.

Modifică sentința atacată, numai sub aspectul executării obligației de plată de către autoritățile pârâte în favoarea reclamantei SC A. SRL a sumei de 2.039.756,63 RON, reprezentând alocație bugetară, sens în care stabilește în condițiile art. 6 din O.G. nr. 22/2002 patru termene de plată eșalonate, pe durata a patru ani, cu privire la obligația respectivă, plata urmând a se efectua anual la data de 15 iunie.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 mai 2016.

Procesat de GGC - MI