ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1349/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1349/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr.

1349/2016

Asupra cauzei

de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ.,

constată următoarele:

cauzei

La data de 13

iunie 2013, reclamantul A. a învestit instanța de judecată cu o

acțiune prin care a invocat încălcarea dreptului său asupra

mărcii naționale verbale B. de către pârâtul C., solicitând

obligarea acestuia să înceteze să mai folosească denumirea B. în

afișele, reclamele, spectacolele, contractele sau evenimentele pe care le

organizează; să înceteze tipărirea, editarea, publicarea sau

promovarea oricăror materiale în desfășurarea

activității lui; să înceteze imediat oferirea serviciilor,

promovarea directă sau electronică, audio-video, cu sau

fără fir, pe internet, a serviciilor, în orice formă,

verbală și/sau combinată, alb/negru sau/și color, cu sau

fără alte elemente verbale și/sau grafice, sub denumirea

"B."; obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 euro, echivalentul

în lei, la data efectuării plații (45.000 lei la data introducerii

acțiunii), cu titlu de daune morale.

În drept,

acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 36, raportat la

art. 35 alin. (1), lit. a), b) și c), din Legea nr. 84/1998, privind

mărcile și indicațiile geografice, republicată, raportat la

art. 139 din Legea nr. 8/1996, precum și art. 1, 4, 5, 7, raportate la

art. 9 din Legea nr. 298/2001 privind concurența neloială și

art. 8 lit. d) și g) din Legea nr. 148/2000 privind publicitatea

comparativă.

La data de 19

martie 2014, numitul D. a formulat cerere de intervenție accesorie în

interesul pârâtului.

2.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de

tribunal

Prin

Sentința nr. 421 din 26 martie 2014, Tribunalul București,

secția a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

reclamantului și, ca rămasă fără obiect, cererea de

intervenție accesorie.

3.

Hotărârea pronunțată în apel de curtea de apel

Prin Decizia

nr. 446 A din 11 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamantul A. și a schimbat

în parte sentința apelată, în sensul că: a admis în parte

acțiunea; a obligat pe pârâtul C. să nu mai folosească marca

națională individuală verbală B., în afișele,

reclamele, spectacolele, contractele sau evenimentele pe care le

organizează sau la care participă, singură ori alături

sau/și împreună cu alte denumiri de formații de muzică din

care face parte pârâtul sau cu care participă la evenimente, în

țară sau străinătate; a respins acțiunea pentru restul

pretențiilor și a păstrat sentința sub aspectul

soluționării cererii de intervenție, pârâtul fiind obligat

să plătească reclamantului suma de 1200 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată parțiale în fața primei instanțe.

recurs

Împotriva

decizii pronunțate de instanța de apel, pârâtul a declarat recurs,

dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, la data de 19 noiembrie 2015.

A fost

invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., dispozițiile art. 488 alin. (2) fiind îndeplinite, întrucât

prezentele motive de recurs nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul

judecării apelului.

În

dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că Decizia nr. 446 din 11

noiembrie 2014 a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea

greșită a normelor de drept material, fiind reținută în mod

eronat calitatea de "comerciant", respectiv de

"profesionist" a recurentului-pârât. Asimilarea recurentului cu o

întreprindere este eronată. Faptul că acesta este remunerat pentru

activitatea sa de interpretare de opere muzicale nu îl face întreprindere,

profesionist sau comerciant.

Veniturile

obținute de către recurentul-pârât sunt ca urmare a unei

activități independente și nicidecum din exploatarea unei

întreprinderi. Recurentul-pârât în cadrul activității sale încheie

contracte de cesiune de drepturi de autor, dar nu în baza trupei B. sau Ex-B.,

ci în baza activității sale de artist-interpret, activitate care se

încadrează în Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și

drepturi conexe.

Instanța

de apel a dedus din aceste considerente greșite că apărarea

recurentului prin care a arătat că nu utilizează semnul Ex-B. cu

scop de marcă este nefondată, pentru că, susține

instanța "afișele în care este reprodus semnul

asemănător cu marca (Ex-B.) au tocmai scopul de a distinge concertele

pârâtului de cele ale altor artiști care prestează servicii

muzicale".

Utilizarea

semnului Ex-B. sau B1 cu C. se face strict din considerente de respect

față de public care face asocierea recurentului-pârât cu solistul

trupei B. chiar și în prezent.

Instanța

de apel realizează o gravă încălcare a dispozițiilor

cuprinse în art. 2 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și

indicațiile geografice, în raport de care trebuia să analizeze

calitatea recurentului-pârât strict din prisma acestuia de a fi

artist-interpret, distinct de vreo utilizare a unei mărci în

exercițiul unei întreprinderi, de vreme ce recurentul-pârât nu a

acționat în niciun moment în această calitate.

Totodată,

se arată că instanța de apel a constatat în mod greșit

că sunt îndeplinite condițiile art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea

nr. 84/1998.

Momentul la

care instanța trebuie să se raporteze pentru stabilirea riscului de

asociere este anul 1977, dată la care a luat ființă trupa B.

și de la care s-a bucurat de notorietate și admirație în rândul

segmentului de public căruia i se adresează.

Până la

momentul înregistrării mărcii de către intimatul-reclamant -

anul 1992 - a trecut suficient timp pentru ca publicul să asimileze

membrii trupei cu numele de B.

Marca

"B." a fost înregistrată pentru prima oară de SC E. B. SRL

în data de 30 iulie 1992. În cadrul aceste societăți atât

recurentul-pârât C., cât și intimatul-reclamant, precum și alte persoane

au avut calitatea de asociați. Intimatul-reclamant a obținut

protecția mărcii abia în anul 2010, deci la o diferența de

aproximativ 8 ani de la momentul expirării protecției conferite prin

înregistrarea realizată de către societatea SC E. B. SRL.

Instanța

de apel a refuzat a analiza acest aspect, considerând în mod netemeinic că

este suficient ca folosirea semnului să fie aptă a produce confuzia

sau asocierea în discuție, asociere realizată de către

publicul-țintă.

Recurentul-pârât

nu utilizează marca B., cu atât mai puțin în scop economic, cum în

mod eronat susține instanța de apel.

Dispozițiile

art. 36 din Legea nr. 84/1998 nu sunt incidente deoarece recurentul-pârât nu

utilizează efectiv marca B. în activitatea sa sau în

activitățile de promovare, iar asocierile realizate în mass-media sau

în alte împrejurări sunt distincte de voia sa, fără a exista un

act sau fapt al recurentului-pârât care să determine această

asociere.

Recurentul-pârât

nu creează niciun risc de confuzie prin asocierea între prestațiile

sale și cele ale intimatului, în vederea obținerii unor daune în mod

netemeinic, astfel cum rezultă din materialul probator administrat

constând în platforma de comunicare a recurentului-pârât de tip F. în cadrul

căreia sunt prezentate și promovate toate concertele.

În cadrul

prezentului dosar este necesară realizarea unei distincții între

utilizarea semnului Ex-B. ca marcă și utilizarea semnului Ex-B.

pentru identificarea recurentului-pârât.

Funcția

esențială a unei mărci este dată de posibilitatea de a fi

distinse produsele și serviciile unui producător de altul, astfel

încât publicul să nu fie într-o stare de confuzie atât directă cât

și/sau indirectă. Analiza cererii de chemare în judecată, precum

și a materialului probator administrat dovedesc faptul că recurentul

nu utilizează în activitatea sa denumirea B.. Referirile la formația

B. se realizează exclusiv prin sintagma "Ex-B.", astfel încât nu

se creează un risc de confuzie pentru public, întrucât recurentul-pârât nu

susține că este membru al acestei formații sau că

există vreo legătură între formațiile în care a performat

și formația B.

Denumirea B.,

chiar dacă este înregistrată ca marcă de către

intimatul-reclamant reprezintă denumirea trupei celebre în care

recurentul-pârât a performat foarte mulți ani, motiv pentru care nu se

poate reține existența unei ipoteze de conflict, din perspectiva art.

36 din Legea nr. 84/1998.

Expresia

"B1 BY C. & D. EX B." determină reducerea oricărui risc

de confuzie sau de asociere între prestațiile recurentului-pârât și

cele ale intimatului-reclamant sau între marca B. și activitatea

recurentului-pârât de artist-interpret.

Prin

întâmpinarea depusă la dosar intimatul-reclamant a solicitat în principal

respingerea recursului ca inadmisibil, în raport de dispozițiile art. 488

alin. (2) C. proc. civ., susținând că instanța de apel a

cercetat și soluționat deja toate aspectele invocate de

recurentul-reclamant ca și motive de recurs, acestea constituind,

încă de la fond, motivele acțiunii și însăși temeiul

juridic al cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită

instanța iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

derulată în recurs

Raportul

întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C.

proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat

părților în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din

același cod.

Prin

încheierea din 13 mai 2016 completul de filtru a constatat, în acord cu

raportul întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile

de admisibilitate și, pe cale de consecință, a apreciat recursul

declarat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C.

proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a acestuia.

Excepția

inadmisibilității recursului apare ca nefondată, atât din

perspectiva art. 488 alin. (2), cât și a art. 489 alin. (2) C. proc. civ.,

astfel cum a fost precizată la cuvântul pe fond.

Potrivit art.

488 alin. (2) C. proc. civ., "Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot

fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în

cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au

fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra

lor".

Din

interpretarea per a contrario a acestui text legal, rezultă că

recursul este admisibil când motivele de casare nu au putut fi invocate pe

calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost

invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se

pronunțe asupra lor.

În cauza de

față motivele de casare au fost invocate în termen în fața

instanței de apel și, după analizare, au fost respinse, astfel

încât reluarea lor în cererea de recurs este posibilă.

Criticile

recurentului pot fi încadrate în motivul de casare menționat în art. 488

alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că recursul nu poate fi privit ca

inadmisibil nici din perspectiva sancțiunii nulității

prevăzută în art. 489 alin. (2) C. proc. civ. determinată de

imposibilitatea încadrării sale în motivele de casare prevăzute la

art. 488 C. proc. civ.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

hotărârea atacată, având în vedere raportul asupra

admisibilității în principiu și limita impusă de criticile

invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele care urmează.

Recurentul

invocă reținerea în mod greșit de către instanța de

apel a calității sale de comerciant sau profesionist, ca și

asimilarea activității sale cu noțiunea de

"întreprindere", context în care apreciază că a avut loc

încălcarea art. 2 al Legii nr. 84/1998 întrucât activitatea recurentului

trebuia analizată doar din perspectiva calității sale de

artist-interpret independent, distinctă de utilizarea unei mărci în

cadrul unei întreprinderi.

Această

critică este nefondată întrucât instanța de apel nu a cercetat

calitatea recurentului de comerciant sau de profesionist, considerând că o

astfel de discuție nu este utilă cauzei de vreme ce art. 2 al Legii

nr. 84/1998, vorbind despre distinctivitatea pe care marca trebuie să o

asigure între serviciile și produsele unor întreprinderi, se referă

la noțiunea de "întreprindere", astfel încât a considerat

necesar să stabilească dacă pârâtul îndeplinește

cerințele din art. 2, prin coroborare cu art. 3 alin. (2) lit. r) al Legii

nr. 84/1998 care definește noțiunea de "întreprindere" (ca

desfășurare, de către orice entitate, indiferent de natura sa

juridică și de modul ei de funcționare, a unei

activități economice).

În mod corect

instanța de apel a apreciat că activitatea recurentului se

încadrează în noțiunea de "întreprindere" de vreme ce

serviciile pe care părțile le prestează sunt identice

(încadrându-se în clasa 41) și constituie activități economice,

fiind remunerate.

Întrucât

cerința esențială pe care art. 3 alin. (2) lit. r) al Legii nr.

84/1998 o impune este desfășurarea unei activități

remunerate, deci a unei activități economice, desfășurate

de către orice entitate, indiferent de natura sa juridică și de

modul ei de funcționare, nu prezintă relevanță calitatea

recurentului de artist-interpret independent.

Astfel fiind,

nu se poate considera că instanța de apel a făcut o aplicare

greșită a art. 2 al Legii nr. 84/1998.

Recurentul

susține și că s-a realizat și o greșită aplicare

a dispozițiilor art. 36 alin. (2) lit. b) al Legii nr. 84/1998 întrucât

instanța de apel nu ar fi analizat în mod corect momentul de la care

există riscul de asociere și nu a luat în considerare: faptul

asimilării membrilor trupei cu formația B. în perioada

anterioară înregistrării mărcii de către reclamant;

împrejurarea că recurentul nu utilizează marca "B." în sens

economic; apărarea că asocierile între persoana sa și

formația B. sunt realizate de mass-media, independent de voința sa.

Analiza

acestor critici trebuie să pornească de la drepturile conferite de

marcă și de la acțiunea negatorie pe care titularul dreptului la

marcă o are la dispoziție pentru protecția drepturilor sale.

Din actele

dosarului reiese că reclamantul A. este titularul actual al mărcii

naționale individuale verbale "B.", pentru clase 16 (afișe,

publicații, hârtie), 35 (publicitate, gestiunea afacerilor comerciale), 41

(servicii oferite de o trupă muzicală, servicii educative,

spectacole), astfel cum rezultă din decizia din 10 septembrie 2010 a

O.S.I.M.

Potrivit art.

36 alin. (1) al Legii nr. 84/1998, se acordă titularului mărcii, de

la momentul înregistrării mărcii, un drept exclusiv asupra acesteia,

în baza căruia poate impune terților anumite restricții, în

condițiile legii.

Una dintre

acestea este cea menționată în art. 36 alin. (2) lit. b) al Legii nr.

84/1998 în sensul că titularul mărcii poate cere instanței

judecătorești competente să interzică terților să

folosească, în activitatea lor comercială, fără

consimțământul său, un semn pentru care, datorită faptului

că este identic sau asemănător cu o marcă și din

cauză că produsele sau serviciile cărora li se aplică marca

sunt identice sau similare, există un risc de confuzie în percepția

publicului, incluzând riscul de asociere între semn și marcă.

Protecția

acordată de lege îl privește exclusiv pe titularul mărcii

"B.", calitate care se apreciază în raport de momentul

formulării cererii de chemare în judecată.

Analiza unei

perioade anterioare acestui moment nu prezintă relevanță în

cauză de vreme ce nu există nici un temei juridic pe care un

terț să îl poată invoca împotriva titularului mărcii pentru

a putea folosi un semn identic sau similar cu marca și a face inaplicabil

art. 36 alin. (2) lit. b) al Legii nr. 84/1998, cu excepția dovedirii

notorietății sau a unui anumit nivel de protecție juridică

pe care un astfel de semn l-ar fi dobândit anterior înregistrării

mărcii de către reclamant (astfel cum s-a recunoscut în cauza Lindt

C-529/07, parag. 39, 46-47 și cum era reglementat anterior în art. 3 lit.

c) al Legii nr. 84/1998).

Însă, în

speță, pârâtul-recurent nu invocă notorietatea sau un anumit

nivel de protecție juridică pe care semnul "Ex-B." ar fi

dobândit-o anterior depozitului, ci însăși notorietatea mărcii

"B.", de care pârâtul dorește să profite, în calitatea sa

de fost membru al trupei rock B. (calitate care rezultă din adăugarea

la numele "B." a particulei "Ex").

Apartenența

sa la formația B. și notorietatea pe care această trupă a

dobândit-o în perioada în care recurentul funcționa în cadrul acestei

formații nu îi conferă recurentului niciun drept asupra mărcii

"B.", deci nici vreun drept rezultând din utilizarea acestui cuvânt

în semnul "Ex- B.".

Scopul Legii

nr. 84/1998, republicată, este acela de a asigura protecție exclusiv

persoanei sau persoanelor care au solicitat, în condițiile art. 13 al

acestei legi, înregistrarea mărcii. Protecția juridică este

asigurată exclusiv persoanei care are calitatea de titular al mărcii

la momentul introducerii acțiunii, fiind limitată la o perioadă

de protecție, astfel că nu privește nici o altă

persoană, indiferent de legătura sa trecută cu semnul care a dat

notorietate mărcii.

Instanța

de apel a analizat apărările recurentului-pârât privind

apartenența sa la această formație încă din momentul

înființării sale în anul 1977 și calitatea sa de membru al SC E.

B., societate care a avut calitatea de titulară a mărcii

"B." după înregistrarea acestei mărci în anul 1992,

însă a decis că nici fostul titular, nici vreun terț (care ar fi

putut folosi marca cu acordul titularului) nu se mai pot prevala de vreun drept

asupra mărcii deoarece aceasta a ieșit de sub protecție.

Prin urmare,

este nefondată susținerea recurentului că nu a fost luat în

considerare faptul asimilării membrilor trupei cu formația B. în

perioada anterioară înregistrării mărcii de către

reclamant.

Funcția

principală a mărcii, de diferențiere a produselor și

serviciilor, urmărește evitarea riscului de asociere între serviciile

oferite de ambele părți ale cauzei.

Recurentul

susține că utilizarea semnului Ex-B. sau B1 cu C. se face strict din

considerente de respect față de public, care face asocierea

recurentului-pârât cu solistul trupei B. chiar și în prezent.

Prin

această susținere se recunoaște, implicit, că funcția

principală a mărcii B. nu se poate realiza, tocmai datorită

utilizării semnului Ex-B., care creează similitudini între serviciile

prestate, iar nu diferențierea necesară între acestea.

Astfel fiind,

este corect argumentul instanței de apel că este nefondată

apărarea că semnul Ex-B. nu este utilizat cu scop de marcă, din

moment ce rolul afișelor, în care este reprodus semnul

asemănător cu marca (Ex-B.), este tocmai acela de a distinge

concertele pârâtului de cele ale altor artiști care prestează

servicii muzicale.

Câtă

vreme pârâtul ar putea folosi marca al cărui titular este

("B.C.-L.") în scopul individualizării prestațiilor sale

artistice, nu există nicio rațiune pentru care este nevoie să

își raporteze performanța profesională actuală la o

epocă trecută, decât nevoia de a atrage publicul prin valorificarea

notorietății de care se bucura formația "B." în perioada

în care a activat în cadrul său.

Totodată,

acest fapt este de natură a crea și un risc actual de asociere între

activitatea artistică din prezent a pârâtului-recurent și activitatea

artistică curentă a formației B., în condițiile în care

formația continuă să asigure servicii muzicale sub marca B.,

aflată în perioada de protecție.

Acceptarea de

către recurent să participe la spectacole mediatizate prin

individualizarea sa ca fost membru al trupei B., prin folosirea semnului

"Ex-B." în cuprinsul afișelor publicitare, dovedește faptul

că pârâtul utilizează semnul cu scop de marcă (pentru a distinge

concertele pârâtului de cele ale altor artiști care prestează

servicii muzicale) și implică asumarea riscului de asociere între

activități artistice prestate de artiști-interpreți

diferiți, astfel încât nu poate fi primită apărarea recurentului

că nu a săvârșit acte sau fapte care să determine riscul de

asociere.

Totodată,

este lipsit de relevanță și faptul că semnul

"Ex-B." trimite la calitatea recurentului de fost membru al

formației, de vreme ce acesta acceptă să se folosească de

notorietatea trecută și prezentă a formației B., în

condițiile în care, astfel cum s-a motivat anterior, de notorietatea

mărcii care denumește formația B. trebuie să profite

exclusiv titularul mărcii aflate pendinte sub protecție

juridică. Legea nu recunoaște nici un drept foștilor sau

actualilor membri ai formației B. după momentul ieșirii acesteia

din perioada de protecție.

Reproducerea

mărcii "B." în cadrul semnului care aparține altei persoane

("Ex-B.") creează confuzie și atunci când nu se

realizează în mod concret, cu condiția ca inducerea în eroare a

consumatorului să fie posibilă. Această condiție este

îndeplinită întrucât, prin folosirea particulei "Ex", care

sugerează calitatea de fost membru al formației B., se naște o

corelație nefirească între o activitate artistică

desfășurată în cadrul spectacolului anunțat și cea a

altei persoane care nu participă la spectacol.

Astfel fiind,

riscul de asociere este dovedit.

Sunt considerate

astfel ca nefondate apărările recurentului care a susținut

că riscul de asociere nu există (de vreme ce recurentul nu

utilizează denumirea "B." pe platforma sa de comunicare F.)

și că nu a fost analizată distinct utilizarea semnului ca

marcă și utilizarea semnului pentru identificarea recurentului, ceea

ce ar fi dovedit că nu se creează risc de asociere și confuzie

pentru public între activitatea celor doi artiști.

Pentru toate

aceste considerente, Înalta Curte apreciază că s-a făcut o

corectă aplicare de către instanța de apel și a

prevederilor art. 36 alin. (2) lit. b) al Legii nr. 84/1998, astfel încât

motivul de recurs invocat, cel menționat în art. 488 alin. (1) pct. 8 C.

proc. civ., nu este incident în cauză, astfel că recursul

urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul C. împotriva Deciziei nr. 446 din 11

noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 10 iunie 2016.

Procesat de GGC - CL