ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1078/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1078/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1078/2016

Asupra cauzei de

față, constata următoarele:

Prin sentința nr. 47/D/2015, Tribunalul Brașov

a respins contestația formulată de contestatorii A. și B.

Pentru a decide astfel, s-a

reținut că, urmând procedura prealabila obligatorie instituită

de Legea nr. 10/2001, contestatorii au solicitat restituirea în natură a

imobilului ce a constituit obiectul dreptului lor de proprietate și care a

fost preluat de către stat în temeiul Decretului nr. 223/1974, imobil

situat în municipiul Brașov.

Prin Decizia nr. 894 din 27

iulie 2010 intimata SC C. SRL a procedai la soluționarea notificării,

în sensul respingerii solicitării de restituire în natură a

imobilului mai sus identificat, propunând acordarea de măsuri reparatorii

în echivalent, constând în despăgubiri, în condițiile legii speciale.

S-a constatat incidența

în cauză a art. 1 alin (1), art. 7 alin (1) și art. 9 din Legea nr.

10/2001, care instituie regula restituirii în natură a imobilelor ce

formează obiectul său de reglementare. De la această

regulă, art. 18 lit. c) instituie o excepție, stipulând că,

„măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul în care

imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale."

Imobilul din litigiu a fost

înstrăinat în integralitate în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995,

prin urmare, titularii notificării nu pot obține restituirea în

natura a acestuia, ci doar măsuri reparatorii în echivalent, indicate în

art. 10 alin. (10) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit materialului probator

administrat în cauză, intimata nu deține bunuri sau servicii care sa

poată fi acordate în compensare ca măsură reparatorie în

echivalent, astfel că singura măsură reparatorie în echivalent

pe care putea să o propună părților contestatoare este cea

indicată în decizia atacată.

Curtea de Apel Brașov,

prin Decizia nr. 169/Ap din 2 februarie 2016, a admis apelul declarat de

contestatorii A. și B., a schimbat în tot sentința nr. 47 din 20

martie 2015, în sensul admiterii contestației. A dispus anularea Deciziei nr.

854 din 27 iulie 2010 emisă de intimata SC C. SRL și emiterea unei

noi decizii cu acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în

compensare cu bunuri aflate în patrimoniul său, potrivit legii. În motivarea

deciziei, s-au reținut următoarele.

În fața instanței de

apel, ca element probatoriu nou, a fost depusă la solicitarea

instanței o notă de ședință, prin care pârâta SC C.

SRL identifică o serie de imobile proprietatea Statului român, aflate în

administrarea operativă a acesteia, libere din punct de vedere juridic

și care ar putea face obiectul acordării în compensare ca și

măsură reparatorie în temeiul legii speciale de reparație.

Față de această nouă situație, apelanții au declarat

că înțeleg sa le fie atribuite în compensare două imobile

situate în Brașov.

Prevederile art. 26 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001 instituie o ierarhie a măsurilor reparatorii în

echivalent; în cazul în care măsura restituirii în natură nu poate

opera, entitatea învestită cu soluționarea notificării trebuia

să facă persoanei îndreptățite o ofertă de acordare în

compensare a unor bunuri sau servicii aflate în patrimoniul său, și

numai în caz contrar să stabilească măsura reparatorie a

acordării de puncte.

Astfel, în urma probatoriului

administrat, situația de fapt permitea entității învestite cu

soluționarea notificării să acorde persoanelor

îndreptățite bunuri în compensare, și ținând cont de

acceptul persoanelor îndreptățite cu privire ia doua dintre imobilele

identificate, măsura reparatorie prin acordare de bunuri în echivalent

putea și trebuia acordată cu precădere față de cea de

acordare de puncte, potrivit Legii nr. 165/2013.

împotriva acestei decizii a

declarat recurs intimata SC C. SRL, solicitând admiterea acestuia, modificarea

în tot a hotărârii atacate și respingerea apelului formulat de

contestatorii A. și B. împotriva sentinței nr. 47D/2015 a

Tribunalului Brașov, invocând dispozițiile art. 299-308 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-au

arătat următoarele.

Instanța de apel a

constatat în mod greșit că situația de fapt permitea

entității învestite cu soluționarea notificării să

acorde persoanelor îndreptățite bunuri în compensare, așa cum se

probează prin adresa depusă în fața instanței la fila 25

pentru termenul de judecată din 19 noiembrie 2015.

Recurenta este o societate

comercială având ca principal obiect de activitate administrarea,

exploatarea și întreținerea fondului locativ al municipiului

București, Consiliul Local al municipiului București fiind

acționarul unic al SC C. SRL.

Potrivit Hotărârii Consiliului

Local nr. 447 din 25 iunie 2007 depusă la dosarul cauzei, rezultă

că aceasta nu deține bunuri sau servicii care să poată fi

acordate în compensare persoanelor îndreptățite conform Legii nr.

10/2001, astfel încât pentru notificările formulate care privesc imobile

pentru care are calitatea de unitate deținătoare și

obligativitatea emiterii deciziilor administrative, urmează să se

facă în favoarea persoanelor îndreptățite, propunerea de

acordare de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr.

247/2005.

Astfel, la momentul emiterii Deciziei

nr. B/94/2010 în favoarea contestatorilor din prezenta cauză, SC C. SRL a

afișat la sediul legal din Brașov, un înscris prin care cei

interesați au fost înștiințați că aceasta nu

deține bunuri disponibile și/sau alte servicii care să

poată fi acordate în compensare în temeiul Legii nr. 10/2001 (adresa din

14 iulie 2010 depus la termenul de judecată din 29 octombrie 2010).

Față de aceste

aspecte, este evident că, în lipsa bunurilor imobile sau a serviciilor

care să poată fi acordate în compensare, în mod corect, s-a propus

direct acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în

despăgubiri.

Lista cu cele câteva imobile

libere din punct de vedere juridic, proprietatea Statului român, aflate în

administrarea operativă a recurentei, a fost depusă în fața

instanței de apel la termenul de judecată din 19 noiembrie 2015.

Acestea constituie proprietatea Statului român sau a municipiului Brașov,

nefiind puse la dispoziția Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 din

cadrul SC C. SRL printr-o hotărâre a Consiliului local al municipiului

Brașov, astfel cum s-a procedat în cadrul Primăriei Brașov.

SC C. SRL, se află în

subordinea Consiliului local al municipiului Brașov, având atribuții

de administrare, exploatare și întreținere a fondului locativ al

municipiului Brașov, fără un patrimoniu propriu, motiv pentru

care dispoziția instanței de apel, în sensul emiterii unei noi

decizii cu acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în compensare

cu bunuri aflate în patrimoniu, nu poate fi pusă în aplicare. în acest

caz, recurenta nu deține prerogativa de a dispune asupra imobilelor

proprietatea tabulară a altcuiva, în speță a Statului român sau

a municipiului București.

Se mai arată că interesul

contestatorilor a fost pe deplin valorificat, în favoarea acestora fiind

emisă Decizia nr. 894/2010 de acordare a măsurilor reparatorii în

echivalent, despăgubiri pentru imobilul deținut în proprietate

și care a fost preluat abuziv de Statul român.

De asemenea, măsura

compensării cu alte bunuri trebuie refuzată și din prisma

faptului că apelanții nu au făcut dovada necesității

lor, ei locuind în Canada de foarte mulți ani.

Un aspect extrem de important

îl constituie și împrejurarea că, în evidențele recurentei,

există înregistrate un număr de 2.379 de cereri pentru atribuirea

unei locuințe sociale din fondurile Statului român, formulate de mai multe

categorii de persoane : familii evacuate deja din imobile proprietatea Statului

român : chiriași sau cumpărători în temeiul Legii nr. 112/1995

cărora le-au fost anulate contractele de vânzare-cumpărare într-un

litigiu pe dreptul comun sau ca urmare a emiterii unor decizii în procedura administrativă

a Legii nr. 10/2001; persoane din categoria handicap, bugetari, tineri, precum

și alte persoane care îndeplinesc condițiile legale de atribuire a

unei locuințe sociale din fondurile Statului.

Înalta Curte a constatai

fondat recursul pentru considerentele expuse mai jos;

Cu privire la excepția

nulității recursului invocată de intimații B. și A.,

urmează a fi apreciată ca nefondată, pentru următoarele

argumente.

Pentru a opera nulitatea

recursului în condițiile art. 306 C. proc. civ., este necesar ca recursul

să nu cuprindă critici propriu-zise la adresa deciziei sau să

cuprindă o succesiune de fapte și afirmații ce nu ar putea fi

încadrate în cazurile de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C.

proc. civ.

În speță, intimata

își întemeiază generic recursul pe dispozițiile art. 299-308 C.

proc. civ., tară a indica în concret cazurile de nelegalitate cuprinse în

art. 304.

Din aspectele evocate în

cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurenta invocă

greșita aplicare de către instanța de apei a dispozițiilor

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care instituie ierarhia măsurilor

reparatorii în echivalent pentru imobilul ce face obiectul prezentului litigiu,

critică ce poate fi circumscrisă ipotezei prevăzute art. 304

pct. 9 C. proc. civ. fiind analizată în continuare din această

perspectivă.

În dezvoltarea acestei

critici, recurenta arata că, în mod greșit, instanța de apel a

reținut că situația de fapt așa cum a fost stabilită

în urma probatoriului administrat, constând în adresa depusă de intimata SC

C. SRL, prin care au fost indicate imobilele libere din punct de vedere juridic

ce ar putea face obiectul acordării în compensare, permitea

entității învestite cu soluționarea notificării, SC C. SRL

să acorde contestatorilor bunuri în compensare.

Potrivit art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., hotărârea poate fi modificată în cazul în care

instanța a aplicat greșit dispozițiile legale incidente.

Astfel se constată

că, prin decizia atacată, instanța de apel a interpretat

greșit prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, apreciind

eronat că măsura reparatorie prin acordare de bunuri în echivalent

putea și trebuia acordată cu precădere de către entitatea

învestită cu soluționarea notificării, față de cea de

acordare prin puncte, în temeiul Legii nr. 165/2013, ceea ce face să fie

fondată critica expusă de recurentă.

În conformitate cu

dispozițiile de ansamblu ale Legii nr. 10/2001, restituirea în natură

a imobilelor preluate în perioada de referință a acesteia

reprezintă regula în materia măsurilor reparatorii, iar, prin

excepție, atunci când există o imposibilitate obiectivă de

restituire a imobilului în natură, se pot acorda măsuri reparatorii

în echivalent.

Dispozițiile art. 26 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data emiterii deciziei

contestate, stipulează că „Dacă restituirea în natură nu

este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz,

entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării

este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție

motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1) să acorde

persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori

să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care

măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptata

de persoana îndreptățită."

Aceste prevederi trebuie

interpretate prin coroborare cu cele ale art. 1 alin. (5) din Legea nr.

30/2001, potrivit cărora „Primarii sau, după caz. conducătorii

entităților învestite cu soluționarea notificărilor au

obligația să afișeze lunar, în termen de cel mult 10 zile

calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil,

un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau, după

caz, serviciile care pot fi acordate în compensare."

Astfel, bunurile care se

acordă în compensare prin dispoziția entității învestite cu

soluționarea notificării trebuie să se regăsească în

prealabil pe o listă afișată la loc vizibil, altfel măsura

ar fi arbitrară.

În consecință,

deși prevederile mai sus amintite stabilesc o ordine de prioritate în

acordarea măsurilor de reparație, textul nu instituie o

obligație absolută în sarcina unității notificate de a

acorda bunuri sau servicii în compensare, aceasta depinzând de situația

particulară a entității învestite, care are în vedere mai multe

variabile, precum : existența bunurilor în patrimoniu, criteriul valoric,

caracteristici asemănătoare cu imobilul preluat abuziv.

În speță, nu se

susține că primăria sau entitatea învestită ar fi

afișat un astfel de tabel pe care să se regăsească

Imobilele oferite în compensare în cauză.

Conform pct. 1, 7 din Normele

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, măsura

compensării în echivalent cu alte bunuri sau servicii se poate acorda de

către entitatea obligată la restituire atunci când aceasta

deține bunuri sau servicii disponibile.

În speță, din criticile

dezvoltate, se reproșează instanței de apel că a

încălcat o astfel de prioritate.

Din probatoriul complex

administrat în cauză a rezultat că SC C. SRL nu deține bunuri

disponibile care să poată fi acordate în compensare contestatorilor.

Astfel, prin Hotărârea nr.

447 din 25 iunie 2007 emisă de Consiliul Local al municipiului Brașov

(aflată la fila 20 dosar tribunal) privind declararea

imposibilității SC C. SRL de acordare în compensare de bunuri sau

servicii ca măsuri reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea

nr. 10/2001, s-a decis ca, pentru notificările formulate în baza acestei

legi și care privesc imobile pentru care SC C. SRL are calitatea de

unitate deținătoare și obligativitatea emiterii deciziilor

administrative în temeiul acestui act normativ, să se facă

persoanelor îndreptățite propunerea de acordare de despăgubiri

în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, SC C. SRL,

nedeținând bunuri sau servicii care să poată fi acordate în

compensare, această măsură reparatorie prin echivalent nefiind

posibilă.

La momentul adoptării

acestui act normativ au fost avut în vedere dispozițiile art. 1 alin. (2),

(3), art. 20 alin. (2), (3) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

coroborate cu Normele metodologice de aplicare unitară a acestei legi,

ceea ce înseamnă că se bucură de o prezumție de legalitate,

ținând cont și de faptul că nu a fost contestat ia instanța

de contencios administrativ.

De asemenea, aspectul în

discuție este confirmat și de adresele aflate la filele 64-77 dosar fond,

prin care se atestă că SC C. SRL nu deține bunuri disponibile

sau servicii care să poată fi acordate în compensare persoanelor

îndreptățite, conform Legii nr. 10/2001.

Că este așa, rezulta

și din adresa depusă de recurentă în fața instanței de

apel pentru termenul de judecată din data de 24 noiembrie 2015, fila 25,

potrivit căreia imobilele indicate ca fiind libere din punct de vedere

juridic și care ar putea face obiectul acordării în compensare ca

măsură reparatorie în temeiul legii speciale, printre care și

cele două imobile situate în Brașov, ce au fost solicitate în

compensare, se află în administrarea operativă a SC C. SRL,

proprietar fiind statul român.

În suplimentarea

probatoriului, recurenta a depus la dosar în această fază

procesuală înscrisuri ce au fost încuviințate de instanță

ca probe și față de care contestatorii nu s-au opus. în acest

sens, potrivit extraselor de carte funciară pentru informare reiese

că aceste două imobile se afla în proprietatea statului român,

respectiv a municipiului Brașov, iar, din contractul din 29 decembrie 2005

rezultă că SC C. SRL are doar un drept de administrare asupra

imobilelor situate pe raza municipiului Brașov.

Astfel, în acest context al

analizei, se constată că instanța de apel în mod greșit a

apreciat că SC C. SRL în calitate de unitate deținătoare are

bunuri în patrimoniu, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 26 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001.

Ca atare, în speță

nu poate fi pusă în discuție problema prevalentei compensării cu

alte bunuri, singura modalitate de reparație fiind aceea de acordare de

despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate

în mod abuziv, fapt pentru care, în mod corect, prima instanță a

menținut Decizia nr. 894 din 27 iulie 2010 confirmând măsura

reparatorie în echivalent a despăgubirilor.

Prin cererea de recurs se

invocă lipsa de interes a contestatorilor în promovarea litigiului de

față, în contextul în care în favoarea acestora a fost emisă Decizia

nr. 894/2010, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri. Această

susținere nu poate fi primită, întrucât, în calitate de persoane

îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001, aceștia

beneficiază de măsurile reparatorii în ordinea instituită de

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost expusă mai sus.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte apreciază că recursul intimatei SC C. SRL

este fondat și în baza art. 312 alin. (1)-(3) raportat la art. 304 pct. 9

C. proc. civ. îl va admite și va dispune modificarea, în tot, a deciziei

recurate, în sensul respingerii, ca nefondat, a apelului declarat de

contestatorii B. și A. împotriva sentinței civile nr. 47 din 20

martie 2015 a Tribunalului Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului invocată de intimații B. și A.

Admite recursul declarat de

intimata SC C. SRL împotriva Deciziei nr. 169/Ap din data de 2 februarie 2016 a

Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Modifică, în tot, decizia

atacată.

Respinge, ca nefondat, apelul

declarat de contestatorii B. și A. împotriva sentinței civile nr. 47

din 20 martie 2015 a Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 17 mai 2016.