ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1078/2016

Decizia nr. 1078/2016 Asupra cauzei de față, constata următoarele: Prin sentința nr. 47/D/2015, Tribunalul Brașov a respins contestația formulată de contestatorii A. și B. Pentru a decide astfel, s-a reținut că, urmând procedura prealabila obligatorie instituită de Legea nr. 10/2001, contestatorii au solicitat restituirea în natură a imobilului ce a constituit obiectul dreptului lor de proprietate și care a fost preluat de către stat în temeiul Decretului nr. 223/1974, imobil situat în municipiul Brașov. Prin Decizia nr. 894 din 27 iulie 2010 intimata SC C. SRL a procedai la soluționarea notificării, în sensul respingerii solicitării de restituire în natură a imobilului mai sus identificat, propunând acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri, în condițiile legii speciale.

S-a constatat incidența în cauză a art. 1 alin (1), art. 7 alin (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001, care instituie regula restituirii în natură a imobilelor ce formează obiectul său de reglementare. De la această regulă, art. 18 lit. c) instituie o excepție, stipulând că, „măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale." Imobilul din litigiu a fost înstrăinat în integralitate în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995, prin urmare, titularii notificării nu pot obține restituirea în natura a acestuia, ci doar măsuri reparatorii în echivalent, indicate în art. 10 alin. (10) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit materialului probator administrat în cauză, intimata nu deține bunuri sau servicii care sa poată fi acordate în compensare ca măsură reparatorie în echivalent, astfel că singura măsură reparatorie în echivalent pe care putea să o propună părților contestatoare este cea indicată în decizia atacată. Curtea de Apel Brașov, prin Decizia nr. 169/Ap din 2 februarie 2016, a admis apelul declarat de contestatorii A. și B., a schimbat în tot sentința nr. 47 din 20 martie 2015, în sensul admiterii contestației. A dispus anularea Deciziei nr. 854 din 27 iulie 2010 emisă de intimata SC C. SRL și emiterea unei noi decizii cu acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în compensare cu bunuri aflate în patrimoniul său, potrivit legii.

În motivarea deciziei, s-au reținut următoarele. În fața instanței de apel, ca element probatoriu nou, a fost depusă la solicitarea instanței o notă de ședință, prin care pârâta SC C. SRL identifică o serie de imobile proprietatea Statului român, aflate în administrarea operativă a acesteia, libere din punct de vedere juridic și care ar putea face obiectul acordării în compensare ca și măsură reparatorie în temeiul legii speciale de reparație. Față de această nouă situație, apelanții au declarat că înțeleg sa le fie atribuite în compensare două imobile situate în Brașov.

Prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 instituie o ierarhie a măsurilor reparatorii în echivalent; în cazul în care măsura restituirii în natură nu poate opera, entitatea învestită cu soluționarea notificării trebuia să facă persoanei îndreptățite o ofertă de acordare în compensare a unor bunuri sau servicii aflate în patrimoniul său, și numai în caz contrar să stabilească măsura reparatorie a acordării de puncte. Astfel, în urma probatoriului administrat, situația de fapt permitea entității învestite cu soluționarea notificării să acorde persoanelor îndreptățite bunuri în compensare, și ținând cont de acceptul persoanelor îndreptățite cu privire ia doua dintre imobilele identificate, măsura reparatorie prin acordare de bunuri în echivalent putea și trebuia acordată cu precădere față de cea de acordare de puncte, potrivit Legii nr. 165/2013.

împotriva acestei decizii a declarat recurs intimata SC C. SRL, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a hotărârii atacate și respingerea apelului formulat de contestatorii A. și B. împotriva sentinței nr. 47D/2015 a Tribunalului Brașov, invocând dispozițiile art. 299-308 C. proc. civ. În motivarea recursului s-au arătat următoarele. Instanța de apel a constatat în mod greșit că situația de fapt permitea entității învestite cu soluționarea notificării să acorde persoanelor îndreptățite bunuri în compensare, așa cum se probează prin adresa depusă în fața instanței la fila 25 pentru termenul de judecată din 19 noiembrie 2015. Recurenta este o societate comercială având ca principal obiect de activitate administrarea, exploatarea și întreținerea fondului locativ al municipiului București, Consiliul Local al municipiului București fiind acționarul unic al SC C. SRL.

Potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 447 din 25 iunie 2007 depusă la dosarul cauzei, rezultă că aceasta nu deține bunuri sau servicii care să poată fi acordate în compensare persoanelor îndreptățite conform Legii nr. 10/2001, astfel încât pentru notificările formulate care privesc imobile pentru care are calitatea de unitate deținătoare și obligativitatea emiterii deciziilor administrative, urmează să se facă în favoarea persoanelor îndreptățite, propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Astfel, la momentul emiterii Deciziei nr. B/94/2010 în favoarea contestatorilor din prezenta cauză, SC C. SRL a afișat la sediul legal din Brașov, un înscris prin care cei interesați au fost înștiințați că aceasta nu deține bunuri disponibile și/sau alte servicii care să poată fi acordate în compensare în temeiul Legii nr. 10/2001 (adresa din 14 iulie 2010 depus la termenul de judecată din 29 octombrie 2010). Față de aceste aspecte, este evident că, în lipsa bunurilor imobile sau a serviciilor care să poată fi acordate în compensare, în mod corect, s-a propus direct acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri.

Lista cu cele câteva imobile libere din punct de vedere juridic, proprietatea Statului român, aflate în administrarea operativă a recurentei, a fost depusă în fața instanței de apel la termenul de judecată din 19 noiembrie 2015. Acestea constituie proprietatea Statului român sau a municipiului Brașov, nefiind puse la dispoziția Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul SC C. SRL printr-o hotărâre a Consiliului local al municipiului Brașov, astfel cum s-a procedat în cadrul Primăriei Brașov. SC C. SRL, se află în subordinea Consiliului local al municipiului Brașov, având atribuții de administrare, exploatare și întreținere a fondului locativ al municipiului Brașov, fără un patrimoniu propriu, motiv pentru care dispoziția instanței de apel, în sensul emiterii unei noi decizii cu acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în compensare cu bunuri aflate în patrimoniu, nu poate fi pusă în aplicare.

în acest caz, recurenta nu deține prerogativa de a dispune asupra imobilelor proprietatea tabulară a altcuiva, în speță a Statului român sau a municipiului București. Se mai arată că interesul contestatorilor a fost pe deplin valorificat, în favoarea acestora fiind emisă Decizia nr. 894/2010 de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, despăgubiri pentru imobilul deținut în proprietate și care a fost preluat abuziv de Statul român. De asemenea, măsura compensării cu alte bunuri trebuie refuzată și din prisma faptului că apelanții nu au făcut dovada necesității lor, ei locuind în Canada de foarte mulți ani.

Un aspect extrem de important îl constituie și împrejurarea că, în evidențele recurentei, există înregistrate un număr de 2.379 de cereri pentru atribuirea unei locuințe sociale din fondurile Statului român, formulate de mai multe categorii de persoane : familii evacuate deja din imobile proprietatea Statului român : chiriași sau cumpărători în temeiul Legii nr. 112/1995 cărora le-au fost anulate contractele de vânzare-cumpărare într-un litigiu pe dreptul comun sau ca urmare a emiterii unor decizii în procedura administrativă a Legii nr. 10/2001; persoane din categoria handicap, bugetari, tineri, precum și alte persoane care îndeplinesc condițiile legale de atribuire a unei locuințe sociale din fondurile Statului.

Înalta Curte a constatai fondat recursul pentru considerentele expuse mai jos; Cu privire la excepția nulității recursului invocată de intimații B. și A., urmează a fi apreciată ca nefondată, pentru următoarele argumente. Pentru a opera nulitatea recursului în condițiile art. 306 C. proc. civ., este necesar ca recursul să nu cuprindă critici propriu-zise la adresa deciziei sau să cuprindă o succesiune de fapte și afirmații ce nu ar putea fi încadrate în cazurile de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În speță, intimata își întemeiază generic recursul pe dispozițiile art. 299-308 C. proc.

civ., tară a indica în concret cazurile de nelegalitate cuprinse în art. 304. Din aspectele evocate în cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurenta invocă greșita aplicare de către instanța de apei a dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care instituie ierarhia măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, critică ce poate fi circumscrisă ipotezei prevăzute art. 304 pct. 9 C. proc. civ. fiind analizată în continuare din această perspectivă. În dezvoltarea acestei critici, recurenta arata că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că situația de fapt așa cum a fost stabilită în urma probatoriului administrat, constând în adresa depusă de intimata SC C. SRL, prin care au fost indicate imobilele libere din punct de vedere juridic ce ar putea face obiectul acordării în compensare, permitea entității învestite cu soluționarea notificării, SC C. SRL să acorde contestatorilor bunuri în compensare.

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea poate fi modificată în cazul în care instanța a aplicat greșit dispozițiile legale incidente. Astfel se constată că, prin decizia atacată, instanța de apel a interpretat greșit prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, apreciind eronat că măsura reparatorie prin acordare de bunuri în echivalent putea și trebuia acordată cu precădere de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, față de cea de acordare prin puncte, în temeiul Legii nr. 165/2013, ceea ce face să fie fondată critica expusă de recurentă. În conformitate cu dispozițiile de ansamblu ale Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilelor preluate în perioada de referință a acesteia reprezintă regula în materia măsurilor reparatorii, iar, prin excepție, atunci când există o imposibilitate obiectivă de restituire a imobilului în natură, se pot acorda măsuri reparatorii în echivalent.

Dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate, stipulează că „Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1) să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptata de persoana îndreptățită." Aceste prevederi trebuie interpretate prin coroborare cu cele ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 30/2001, potrivit cărora „Primarii sau, după caz.

conducătorii entităților învestite cu soluționarea notificărilor au obligația să afișeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare." Astfel, bunurile care se acordă în compensare prin dispoziția entității învestite cu soluționarea notificării trebuie să se regăsească în prealabil pe o listă afișată la loc vizibil, altfel măsura ar fi arbitrară.

În consecință, deși prevederile mai sus amintite stabilesc o ordine de prioritate în acordarea măsurilor de reparație, textul nu instituie o obligație absolută în sarcina unității notificate de a acorda bunuri sau servicii în compensare, aceasta depinzând de situația particulară a entității învestite, care are în vedere mai multe variabile, precum : existența bunurilor în patrimoniu, criteriul valoric, caracteristici asemănătoare cu imobilul preluat abuziv. În speță, nu se susține că primăria sau entitatea învestită ar fi afișat un astfel de tabel pe care să se regăsească Imobilele oferite în compensare în cauză. Conform pct. 1, 7 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, măsura compensării în echivalent cu alte bunuri sau servicii se poate acorda de către entitatea obligată la restituire atunci când aceasta deține bunuri sau servicii disponibile.

În speță, din criticile dezvoltate, se reproșează instanței de apel că a încălcat o astfel de prioritate. Din probatoriul complex administrat în cauză a rezultat că SC C. SRL nu deține bunuri disponibile care să poată fi acordate în compensare contestatorilor.

Astfel, prin Hotărârea nr. 447 din 25 iunie 2007 emisă de Consiliul Local al municipiului Brașov (aflată la fila 20 dosar tribunal) privind declararea imposibilității SC C. SRL de acordare în compensare de bunuri sau servicii ca măsuri reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr. 10/2001, s-a decis ca, pentru notificările formulate în baza acestei legi și care privesc imobile pentru care SC C. SRL are calitatea de unitate deținătoare și obligativitatea emiterii deciziilor administrative în temeiul acestui act normativ, să se facă persoanelor îndreptățite propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, SC C. SRL, nedeținând bunuri sau servicii care să poată fi acordate în compensare, această măsură reparatorie prin echivalent nefiind posibilă.

La momentul adoptării acestui act normativ au fost avut în vedere dispozițiile art. 1 alin. (2), (3), art. 20 alin. (2), (3) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, coroborate cu Normele metodologice de aplicare unitară a acestei legi, ceea ce înseamnă că se bucură de o prezumție de legalitate, ținând cont și de faptul că nu a fost contestat ia instanța de contencios administrativ. De asemenea, aspectul în discuție este confirmat și de adresele aflate la filele 64-77 dosar fond, prin care se atestă că SC C. SRL nu deține bunuri disponibile sau servicii care să poată fi acordate în compensare persoanelor îndreptățite, conform Legii nr. 10/2001.

Că este așa, rezulta și din adresa depusă de recurentă în fața instanței de apel pentru termenul de judecată din data de 24 noiembrie 2015, fila 25, potrivit căreia imobilele indicate ca fiind libere din punct de vedere juridic și care ar putea face obiectul acordării în compensare ca măsură reparatorie în temeiul legii speciale, printre care și cele două imobile situate în Brașov, ce au fost solicitate în compensare, se află în administrarea operativă a SC C. SRL, proprietar fiind statul român. În suplimentarea probatoriului, recurenta a depus la dosar în această fază procesuală înscrisuri ce au fost încuviințate de instanță ca probe și față de care contestatorii nu s-au opus.

în acest sens, potrivit extraselor de carte funciară pentru informare reiese că aceste două imobile se afla în proprietatea statului român, respectiv a municipiului Brașov, iar, din contractul din 29 decembrie 2005 rezultă că SC C. SRL are doar un drept de administrare asupra imobilelor situate pe raza municipiului Brașov. Astfel, în acest context al analizei, se constată că instanța de apel în mod greșit a apreciat că SC C. SRL în calitate de unitate deținătoare are bunuri în patrimoniu, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Ca atare, în speță nu poate fi pusă în discuție problema prevalentei compensării cu alte bunuri, singura modalitate de reparație fiind aceea de acordare de despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, fapt pentru care, în mod corect, prima instanță a menținut Decizia nr. 894 din 27 iulie 2010 confirmând măsura reparatorie în echivalent a despăgubirilor. Prin cererea de recurs se invocă lipsa de interes a contestatorilor în promovarea litigiului de față, în contextul în care în favoarea acestora a fost emisă Decizia nr. 894/2010, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri. Această susținere nu poate fi primită, întrucât, în calitate de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001, aceștia beneficiază de măsurile reparatorii în ordinea instituită de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost expusă mai sus.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că recursul intimatei SC C. SRL este fondat și în baza art. 312 alin. (1)-(3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. îl va admite și va dispune modificarea, în tot, a deciziei recurate, în sensul respingerii, ca nefondat, a apelului declarat de contestatorii B. și A. împotriva sentinței civile nr. 47 din 20 martie 2015 a Tribunalului Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimații B. și A. Admite recursul declarat de intimata SC C. SRL împotriva Deciziei nr. 169/Ap din data de 2 februarie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Modifică, în tot, decizia atacată. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatorii B. și A. împotriva sentinței civile nr. 47 din 20 martie 2015 a Tribunalului Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2016.