ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 49/2017

HOTĂRÂRE

27.03.2015

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 49/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 49/2017

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 18 februarie 2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., încuviințarea acordului de mediere din 27 martie 2015, intermediat de mediator D.

În motivare, a arătat, în esență, că solicită a se lua act de faptul că acordul se realizează prin consimțământul părților liber și neviciat și că problemele referitoare la bunurile aflate în masa succesorală, conform certificatului de moștenitor din 2006, au fost rezolvate parțial prin acordul de mediere.

În drept,cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 58 alin. (1), art. 63 alin. (1) și alin. (3), art. 64 alin. (1) din Legea nr. 192/2006.

Prin sentința civilă nr. 7097 din data de 20 septembrie 2016, Judecătoria sectorului 6 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, reținând că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., întrucât competența teritorială stabilită de art. 117 C. proc. civ. este exclusivă și, drept urmare, a declinat competența de soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

În motivare, instanța a arătat că prin cererea formulată reclamantul a solicitat consfințirea unui acord de mediere privind ieșirea din indiviziune asupra unor imobile terenuri situate în com. Cornățelu, județul Dâmbovița, localitate situată în circumscripția Judecătoriei Răcari, argument pentru care a înțeles să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Învestită prin declinare, Judecătoria Răcari a pronunțat sentința civilă nr. 1308 din data de 9 noiembrie 2016, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București, a constatat ivit conflictul de competență și, suspendând judecata cauzei, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că dispozițiile art. 59 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 reglementează o competență teritorială alternativă ce aparține, fie judecătoriei în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul oricare dintre părți, fie judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere.

Constatând că prima instanță nu a fost sesizată pe cale principală cu o cerere de sistare a stării de indiviziune care sa atragă competența teritorială absolută prevăzută de art. 117 C. proc. civ., Judecătoria Răcaria apreciat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 116 C. proc. civ., reclamantul având dreptul să aleagă instanța competentă, ceea ce a și făcut prin sesizarea Judecătoriei sectorului 6 București.

Conflictul negativ de competență a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28 noiembrie 2016, fiind fixat termen pentru soluționare la data de 12 ianuarie 2017.

Înalta Curte, cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui soluționare a fost învestită, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 58 alin. (4) din

Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, în cazul în care conflictul mediat vizează transferul dreptului de proprietate privind bunurile imobile, precum și al altor drepturi reale, partaje și cauze succesorale, sub sancțiunea nulității absolute, acordul de mediere redactat de către mediator va fi prezentat notarului public sau instanței de judecată, pentru ca acestea, având la bază acordul de mediere, să verifice condițiile de fond și de formă prin procedurile prevăzute de lege și să emită un act autentic sau o hotărâre judecătorească, după caz, cu respectarea procedurilor legale.

Articolul 59 alin. (2) teza a II-a din aceleași act normativ reglementează o competență teritorială alternativă care aparține fie judecătoriei în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul oricare dintre părți, fie judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere

În speță, prin cererea formulată, reclamantul A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată, să se consfințească acordul de mediere din 27 martie 2015 intermediat de mediator D. între reclamant și pârâții B. și C.

Înalta Curte constată că instanța de judecată inițial învestită, respectiv Judecătoria sectorului 6 București, nu a fost sesizată pe cale principală cu o cerere de sistare a stării de indiviziune rezultate din succesiune,care să atragă competența teritorială absolută reglementată de dispozițiile art. 117 C. proc. civ., ci a fost sesizată cu o cerere de consfințire a unui acord de mediere

, situație în care competența de soluționare se stabilește în raport de dispozițiile art. 59 alin. (2) din Legea nr. 192/2006

privind medierea și organizarea profesiei de mediator

care atribuie competența alternativă de soluționare a unor astfel de cereri fie judecătoriei în a cărei circumscripție se află

domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul oricăreia dintre părți, fie judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere.

În raport de prevederile legale menționate, reținând că domiciliul reclamantului A. se află în București, sector 6, zonă aflată in circumscripția teritorială a Judecătoriei sectorului 6 București, aceasta fiind instanța inițial sesizată, având în vedere dispozițiile art. 116 C. proc. civ. care statuează că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, Înalta Curte reține că revine Judecătoriei sectorului 6 București competența de soluționare a cererii de consfințire a acordului de mediere.