ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 359/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 359/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 359/2017
Asupra cauzei
de față, constată următoarele:
Prin cererea
de consfințire a acordului de mediere înregistrată pe rolul
Judecătoriei Sectorului 6 București, petenții A., B. și C.
au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța
să dispună consfințirea acordului de mediere încheiat între
părți și înregistrat sub nr. 5 din 13 mai 2016 la Biroul de
Mediator D.
Obiectul
acordului de mediere îl reprezintă împărțirea terenurilor
înscrise în Titlul de Proprietate nr. 2397-109 din data de 17 mai 2002, emis de
Comisia județeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra
terenurilor.
În drept,
cererea a fost întemeiată pe dispozițiile din art. 58 din Legea nr.
192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.
Prin
Sentința nr. 5848 din data de 27 iunie 2016 Judecătoria Sectorului 6
București a admis excepția de necompetență
teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența
de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Însurățel.
La adoptarea
soluției, instanța a avut în vedere prevederile art. 117 alin. (1) C.
proc. civ. potrivit cărora cererile privitoare la drepturile reale
imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei
circumscripție este situat imobilul, precum și ale alin. 3 care
stipulează: „Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică, prin
asemănare, și în cazul acțiunilor posesorii, acțiunilor în
grănițuire, acțiunilor privitoare la îngrădirile dreptului
de proprietate imobiliară, precum și în cazul celor de
împărțeală judiciară, când indiviziunea nu rezultă din
succesiune."
S-a
reținut ca obiectul acordului de mediere îl reprezintă
împărțirea terenurilor înscrise în Titlul de Proprietate nr. 2397-109
din data de 17 mai 2002 și că starea de indiviziune a
părților nu rezultă din succesiune.
În
considerarea dispozițiilor legale enunțate anterior, în
speță este vorba despre o competență teritorială
exclusivă, care atrage competența instanței în raza căreia
se află terenurile prevăzute în acordul de mediere, în
speță Judecătoria însurăței.
Prin Adresa
nr. 238 A din 21 septembrie 2016 dosarul a fost trimis pe cale
administrativă Judecătoriei Brăila în temeiul dispozițiilor
H.G. nr. 476 din 6 iulie 2016 publicată în M. Of. al României, Partea I
nr. 528 din 14 iulie 2017.
La rândul
său, această din urmă instanța, prin Sentința nr. 7903
din 20 decembrie 2016 a admis excepția de necompetență
teritorială, invocată de către petenți, și a declinat
competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei
Sectorului 6 București. A constatat ivit conflictul negativ de
competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de
Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
Pentru a
decide astfel, s-a reținut aplicabilitatea prevederilor art. 59 din Legea
nr. 192/2006 care stabilesc o competență teritorială
alternativă între judecătoria în a cărei circumscripție
își are domiciliul sau reședința oricare din părți
și judecătoria în circumscripția căreia se află locul
unde a fost încheiat acordul de mediere, în speță nefiind vorba
despre un litigiu care să atragă competența locului
situării imobilului.
Având în
vedere că domiciliul petentului A. este la adresa din București,
sector 6, așa cum rezultă din copia cărții de identitate
aflată la dosar, instanța competentă să soluționeze
cauza este Judecătoria Sectorului 6 București.
Înalta Curte
va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea
Judecătoriei Sectorului 6 București, pentru următoarele considerente;
Se
constată că obiectul cauzei îl reprezintă cererea de
consfințire a acordului de mediere înregistrat sub nr. 5 din 13 mai 2016
la Biroul de Mediator D., formulată de petenții A., B. și C.
Acordul de
mediere în discuție privește împărțirea între petenți
a terenurilor înscrise în Titlul de Proprietate nr. 2397-109 din data de 17 mai
2002, emis de Comisia județeană pentru stabilirea drepturilor de
proprietate asupra terenurilor. Instanța reține că acest aspect
nu este în măsură să califice prezenta acțiune drept una de
împărțeală judiciară care să atragă
competența instanței de la locul situării imobilului.
Potrivit
prevederilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 192/1996 privind medierea și
organizarea profesiei de mediator, în cazul în care conflictul mediat
vizează transferul dreptului de proprietate privind bunurile imobile,
precum și ai altor drepturi reale, partaje și cauze succesorale, sub
sancțiunea nulității absolute, acordul de mediere redactat de
către mediator va fi prezentat notarului public sau instanței de
judecată, pentru ca acestea, având ia bază acordul de mediere, sa
verifice condițiile de fond și de formă prin procedurile
prevăzute de lege și să emită un act autentic sau o hotărâre
judecătorească, după caz, cu respectarea procedurilor legale.
Articolul 59
alin. (2) din același act normativ reglementează o
competență teritorială alternativă care aparține fie
judecătoriei în a cărei circumscripție își are domiciliul
sau reședința, ori, după caz, sediul oricare dintre
părți, fie judecătoriei în a cărei circumscripție se
află locul unde a fost încheiat acordul de mediere.
Reținând
incidența în speță a dispozițiilor speciale enunțate
anterior precum și faptul că domiciliul petentului A. este ia adresa
din București, sector 6, în raza de competență teritorială
a Judecătoriei Sectorului 6 București, Înalta Curte constată
că aceasta este instanța competentă din punct de vedere
teritorial să soluționeze pricina.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Stabilește
competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei
Sectorului 6 București.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 21 februarie 2017.
Procesat de