ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 359/2017

Decizia nr. 359/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de consfințire a acordului de mediere înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, petenții A., B. și C. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună consfințirea acordului de mediere încheiat între părți și înregistrat sub nr. 5 din 13 mai 2016 la Biroul de Mediator D. Obiectul acordului de mediere îl reprezintă împărțirea terenurilor înscrise în Titlul de Proprietate nr. 2397-109 din data de 17 mai 2002, emis de Comisia județeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile din art. 58 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.

Prin Sentința nr. 5848 din data de 27 iunie 2016 Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Însurățel. La adoptarea soluției, instanța a avut în vedere prevederile art. 117 alin. (1) C. proc. civ.

potrivit cărora cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul, precum și ale alin. 3 care stipulează: „Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică, prin asemănare, și în cazul acțiunilor posesorii, acțiunilor în grănițuire, acțiunilor privitoare la îngrădirile dreptului de proprietate imobiliară, precum și în cazul celor de împărțeală judiciară, când indiviziunea nu rezultă din succesiune." S-a reținut ca obiectul acordului de mediere îl reprezintă împărțirea terenurilor înscrise în Titlul de Proprietate nr. 2397-109 din data de 17 mai 2002 și că starea de indiviziune a părților nu rezultă din succesiune. În considerarea dispozițiilor legale enunțate anterior, în speță este vorba despre o competență teritorială exclusivă, care atrage competența instanței în raza căreia se află terenurile prevăzute în acordul de mediere, în speță Judecătoria însurăței.

Prin Adresa nr. 238 A din 21 septembrie 2016 dosarul a fost trimis pe cale administrativă Judecătoriei Brăila în temeiul dispozițiilor H.G. nr. 476 din 6 iulie 2016 publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 528 din 14 iulie 2017. La rândul său, această din urmă instanța, prin Sentința nr. 7903 din 20 decembrie 2016 a admis excepția de necompetență teritorială, invocată de către petenți, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a decide astfel, s-a reținut aplicabilitatea prevederilor art. 59 din Legea nr. 192/2006 care stabilesc o competență teritorială alternativă între judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința oricare din părți și judecătoria în circumscripția căreia se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere, în speță nefiind vorba despre un litigiu care să atragă competența locului situării imobilului. Având în vedere că domiciliul petentului A. este la adresa din București, sector 6, așa cum rezultă din copia cărții de identitate aflată la dosar, instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 6 București.

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, pentru următoarele considerente; Se constată că obiectul cauzei îl reprezintă cererea de consfințire a acordului de mediere înregistrat sub nr. 5 din 13 mai 2016 la Biroul de Mediator D., formulată de petenții A., B. și C. Acordul de mediere în discuție privește împărțirea între petenți a terenurilor înscrise în Titlul de Proprietate nr. 2397-109 din data de 17 mai 2002, emis de Comisia județeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor. Instanța reține că acest aspect nu este în măsură să califice prezenta acțiune drept una de împărțeală judiciară care să atragă competența instanței de la locul situării imobilului.

Potrivit prevederilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 192/1996 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, în cazul în care conflictul mediat vizează transferul dreptului de proprietate privind bunurile imobile, precum și ai altor drepturi reale, partaje și cauze succesorale, sub sancțiunea nulității absolute, acordul de mediere redactat de către mediator va fi prezentat notarului public sau instanței de judecată, pentru ca acestea, având ia bază acordul de mediere, sa verifice condițiile de fond și de formă prin procedurile prevăzute de lege și să emită un act autentic sau o hotărâre judecătorească, după caz, cu respectarea procedurilor legale.

Articolul 59 alin. (2) din același act normativ reglementează o competență teritorială alternativă care aparține fie judecătoriei în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința, ori, după caz, sediul oricare dintre părți, fie judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere. Reținând incidența în speță a dispozițiilor speciale enunțate anterior precum și faptul că domiciliul petentului A. este ia adresa din București, sector 6, în raza de competență teritorială a Judecătoriei Sectorului 6 București, Înalta Curte constată că aceasta este instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze pricina.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2017. Procesat de GGC - LM