ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1540/2017

Decizia nr. 1540/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad, la data de 30.03.2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună ieșirea din indiviziune prin partajarea în natură a suprafeței de 59,16 ha. teren pășune, stăpânite în comun de către reclamantă cu pârâtul, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că este unica moștenitoare a defunctului său soț, C., dobândind în această calitate suprafața de teren, având categoria pășune, reconstituită la cererea defunctului său soț, în baza Legii nr. 247/2005. S-a mai arătat că suprafața pe care o deține împreună cu pârâtul, este deținută în cote egale, respectiv fiecare dintre coproprietari deține 1/2 din suprafața de 59,16 ha., înscrisă în titlul de proprietate nr. 161595, situată pe teritoriul comunei Conop, jud. Arad.

În drept, s-au invocat prevederile art. 1143 și art. 669, 670, 676 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 2688 din 25.05.2017 a Judecătoriei Arad, s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Instanța a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 118 C. proc. civ., aplicabile atunci când starea de indiviziune rezultă din succesiune.

Prin sentința civilă nr. 6575 din 11.09.2017, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Ia Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

În motivare s-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 117 C. proc. civ., deoarece nu se poate reține ca starea de coproprietate invocată rezultă din moștenire, întrucât nu se poate considera că în masa succesorală rămasă de pe urma defunctei D., exista la data decesului, dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, moștenitorii beneficiind la data decesului doar de dreptul de opțiune de a formula sau nu cererea de reconstituire a dreptului de proprietate prevăzută de Legea nr. 18/1991.

Cu privire la conflictul negativ de competența, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Problema care a determinat ivirea conflictuiui de competență în cauză este dată de calificarea juridică diferită a obiectului litigiului de către cele două instanțe aflate în conflict, ceea ce a atras aplicarea unor norme de competență teritorială exclusivă diferite, art. 117 și art. 118 C. proc. civ.

Prin acțiunea introductivă, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B. a solicitat instanței sa se dispună ieșirea din indiviziune prin partajarea în natură a suprafeței de 59,16 ha. teren pășune, stăpânite în comun de către reclamantă (în calitate de unică moștenitoare a defunctului său soț C.) cu pârâtul.

Dreptul de proprietate asupra imobilului ce face obiect al cererii de ieșire din indiviziune a fost reconstituit prin Titlul de proprietate nr. 161595 din 27.10.2016, ca urmare a aplicării Legii nr. 247/2005, avându-se în vedere calitatea de moștenitori pentru fostul soț al reclamantei, respectiv C. și pârâtul B., de pe urma fostului proprietar - defuncta D.

Așadar, se constată că, deși dreptul de proprietate se reconstituie, în temeiul dispozițiilor legilor fondului funciar, direct pe numele moștenitorilor proprietarului anterior al terenului (D.), în prezent decedat, acesta se întemeiază tocmai pe calitatea de moștenitori ai beneficiarului reconstituirii, iar titlul de proprietate nu evidențiază cotele de succesiune ce se cuvin fiecăreia dintre persoanele înscrise în titlul de proprietate.

Ca urmare, starea de indiviziune rezultă dintr-o moștenire, urmând ca partajarea bunului imobil să se facă în baza regulilor de la moștenire.

Așa fiind, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 118 C. proc. civ., care reglementează în mod clar faptul că, în materie de moștenire, este competentă instanța de la ultimul domiciliul al defunctului „până la ieșirea din indiviziune”, adică atâta vreme cât între moștenitori subzistă starea de indiviziune (nu s-a desăvârșit împărțeala).

Prin norma legală mai sus evocată, legiuitorul a stabilit o competență teritorială exclusivă, în materie de moștenire, ce aparține, până la momentul ieșirii din indiviziune, instanței celui din urmă domiciliu ai defunctului, neputând fi luată în considerare, sub aspectul stabilirii competenței teritoriale, regula prevăzută de art. 117 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia „Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul”.

Se reține că, potrivit prevederilor alin. (3) al art. 117 C. proc. civ. „Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică, prin asemănare, și în cazul acțiunilor posesorii, acțiunilor în grănițuire, acțiunilor privitoare la îngrădirile dreptului de proprietate imobiliară, precum și în cazul celor de împărțeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu rezultă din succesiune.”

Interpretând sistematic dispozițiile art. 117 alin. (1) și (3) C. proc. civ., rezultă indubitabil că regula prevăzută de art. 117 alin. (1) din cod nu se aplică când indiviziunea rezultă din succesiune.

Pentru această din urmă ipoteză devin incidente dispozițiile imperative care stabilesc o competență teritorială exclusivă, de ordine publică, în raport de dispozițiile art. 129 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., a instanței de la ultimul domiciliu al defunctului, competență prevăzută de art. 118 din același cod.

În speță, ultimul domiciliu al defunctei D. a fost în București, sector 1, astfel cum rezultă din înscrisul de la dosarul Judecătoriei Arad.

Pentru aceste considerente, în raport de prevederile art. 117 alin. (3) teza finală C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile imperative ale art. 118 din același cod, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, ca instanță de la ultimul domiciliu al defunctului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect „partaj judiciar”, în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 octombrie 2017.