ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2127/2019

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 19 august 2019, petenta A., a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Contract de credit nr. x/29 mai 2007, împotriva debitorilor B. și C., la cererea creditoarei D.. Prin Încheierea din data de 3 septembrie 2019, Judecătoria Cornetu a admis în parte cererea formulată de petenta A., în sensul că încuviințat executarea silită împotriva debitorului C. și a disjuns cererea privind pe debitoarea B. și a dispus formarea unui nou dosar cu termen la 11 septembrie 2019. Prin Sentința civilă nr. 3871 din 11 septembrie 2019, Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționarea cererii de încuviințare a executării silite privind pe debitoarea B. în favoarea Judecătoriei Răcari.

În motivarea soluției, s-a reținut că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 112 C. proc. civ. atât timp cât prevederile art. 651 din același cod au caracter special, aplicându-se cu prioritate în procedura de executare silită. Mai mult, s-a reținut că din analiza Contractului de credit nr. x/29 mai 2007 rezultă că debitoarea B. are calitatea de codebitor, neavând calitatea unei persoane obligate în mod accesoriu la restituirea împrumutului, iar domiciliul acesteia este în județul Dâmbovița. Învestită prin declinare, Judecătoria Răcari, prin Sentința civilă nr. 1338 din 3 octombrie 2019, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, a declinat, la rândul sau, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.

În motivarea soluției, instanța a reținut că în materia încuviințării executării silite, competența instanței de executare are caracter exclusiv, respectiv instanța de la domiciliul sau sediul debitorului. Întrucât în materia executării silite nu există un text de lege special care să determine instanța de executare în cazul pluralității de debitori cu domicilii sau sedii diferite, prin analogie, se aplică prevederile art. 112 C. proc. civ. conform cărora cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia. De asemenea, s-a reținut că devin aplicabile și dispozițiile art. 116 C. proc. civ., iar prin depunerea cererii de încuviințare a executării silite la Judecătoria Cornetu, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de dispozițiile art. 666 C. proc.

civ., executorul judecătoresc a ales între cele două instanțe deopotrivă competente, fixând, în mod definitiv, competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul debitorului C.. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Obiectul cauzei în legătură cu care s-a ivit conflictul negativ de competență, îl constituie cererea formulată de petenta A. prin care solicită încuviințare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de Contract de credit nr. x/29 mai 2007, împotriva debitorilor C. și B., la cererea creditoarei D.. În materia executării silite, sunt relevante pentru stabilirea competenței dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc.

civ. în temeiul cărora instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. În cauză, executarea silită a fost îndreptată împotriva a doi debitori solidari, cu domicilii diferite, considerent pentru care, în raport de dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. competența, ca instanță de executare, ar reveni atât Judecătoriei Cornetu, cât și Judecătoriei Răcari. Se constată că, în absența unui text de lege special care să reglementeze cum se determină instanța de executare în caz de pluralitate de debitori cu sedii sau domicilii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, dispozițiile art. 112 C. proc.

civ. potrivit cărora cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia, text legal ce reglementează prorogarea legală de competență în cazul pluralității de pârâți. De asemenea, devin aplicabile prin analogie și dispozițiile art. 116 C. proc. civ. potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. În cauză, prin depunerea cererii de încuviințare a executării silite la Judecătoria Cornetu, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de dispozițiile art. 666 C. proc. civ., executorul judecătoresc a ales între cele două instanțe deopotrivă competente, fixând, în mod definitiv, competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul debitorului C., aflat în localitatea Jilava, județul Ilfov.

Dispunând disjungerea capătului de cerere având ca obiect încuviințarea executării silite cu privire la debitoarea B., în mod eronat Judecătoria Cornetu a înțeles să invoce din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale, având în vedere că măsura disjungerii, fiind o instituție pusă de legiuitor la dispoziția instanței de judecată atât în scopul unei mai bune administrări a justiției, cât și pentru respectarea dispozițiilor legale care impun soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, nu putea fi folosită ca argument pentru dezînvestirea instanței prin invocarea necompetenței teritoriale.

În consecință, având în vedere că, prin cererea formulată la data de 19 august 2019, executorul judecătoresc a sesizat mai întâi Judecătoria Cornetu, instanță de executare competentă în raport de sediul unuia dintre cei doi debitori, față de dispozițiile legale mai sus-menționate, competența teritorială de soluționare a cauzei având ca obiect "încuviințare executare silită" aparține acestei instanțe. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Cornetu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E În majoritate, stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 noiembrie 2019. Opinia separată a domnului judecător E. O caracteristică fundamentală a executării silite este reprezentată, ca regulă, de caracterul ei unipatrimonial, ceea ce înseamnă că, în mod obișnuit, în cadrul unei executări silite nu poate fi urmărit silit decât un singur debitor, coparticiparea procesuală neputând fi decât pasivă.

O asemenea caracteristică este impusă de faptul că, în cazul executării silite indirecte, obiectul executării îl constituie valorificarea bunurilor debitorului, astfel că formele de executare trebuie îndeplinite în mod distinct pentru bunurile fiecărui debitor, în considerarea patrimoniului acestuia, în vreme ce în cazul executării silite directe obligația de a preda un bun ori de a face sau a nu face nu ar putea fi îndeplinită decât de către cel care deține bunul ori, după caz, de către debitorul ținut a face sau a nu face. Nu este, așadar, îngăduită contopirea într-o singură procedură a executării silite pornite împotriva mai multor patrimonii, deci împotriva unor debitori diferiți, fiind necesar să se pornească o executare silită distinctă împotriva fiecărui debitor.

Cu caracter derogatoriu, coparticiparea procesuală la nivel execuțional poate fi și pasivă, precum atunci când se urmărește silit un bun aflat în proprietate comună, iar creditorul urmăritor este comun tuturor coproprietarilor, însă asemenea situații nu pot fi avute în vedere, în considerarea specificității lor, decât ca excepții de la sus-evocata regulă. În prezentul proces creditorul urmăritor a formulat o unică cerere de executare silită împotriva celor doi debitori obligați în solidar prin titlul executoriu, tinzând la a obține realizarea creanței sale în cadrul unei singure proceduri execuționale, deși bunurile supuse urmăririi aparțineau unor debitori și patrimonii diferite, debitori care își aveau domiciliul în circumscripții judecătorești distincte, iar creanța de realizat nu făcea necesară, raportat la particularitățile ei, derularea unei singure proceduri execuționale împotriva celor doi debitori.

Era, deci, necesar ca creditorul urmăritor să pornească o executare silită distinctă împotriva fiecărui debitor al său, uzând de cereri de executare silită separate în raport cu fiecare dintre debitori. Dintr-o asemenea perspectivă și în considerarea unor asemenea rațiuni, măsura disjungerii capătului de cerere referitor la încuviințarea executării silite cu privire la debitoarea B., dispusă de Judecătoria Găiești, apărea ca o măsură procesuală necesară, ea putând fi urmată de declinarea competenței de soluționare a cererii de încuviințare a executării față de acest debitor în favoarea Judecătoriei Răcari, ca instanță de executare în înțelesul prevederilor art. 651 C. proc. civ.

În acest fel, executarea silită pornită de creditorul urmăritor se poate realiza în mod distinct față de fiecare debitor urmărit, în cadrul unor proceduri execuționale autonome, asigurându-se respectarea regulii privitoare la caracterul unipersonal, în plan pasiv, și unipatrimonial al executării silite. Față de toate cele ce preced, văzându-se și prevederile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., apreciez ca oportun a se stabili în favoarea judecătoriei Răcari competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulate împotriva debitoarei B.. GGC - CL