ÎCCJ, Decizia nr. 28/2017

Decizia nr. 28/2017

Din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 198 din 26 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2013, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva Rezoluției nr. x/P/2013 din 19 august 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, fiind rezoluția atacată. Totodată, petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, secția penală a Înaltei Curți a reținut, următoarele:

Prin adresa nr. x/VII-1/2013 din 16 iulie 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, plângerea formulată de numitul A., domiciliat în Ploiești, prin care acesta a solicitat cercetarea penală a magistraților B., procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Prahova și C., procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen., faptă care ar fi fost comisă cu ocazia cercetărilor efectuate în Dosarul nr. x/P/2010 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Prahova, precum și în Dosarul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

În plângerea formulată, petentul a solicitat, împreună cu fratele său D., reconstituirea dreptului de proprietate pentru mai multe suprafețe de teren pe raza județului Prahova, situate în perimetrul exploatărilor petroliere, unde sunt amplasate 26 de sonde proprietatea SC E. SA, exploatarea făcându-se atât de SC E. SA, cât și de SC F. SA Valea Călugărească, în baza contractului încheiat cu SNP E. București, Sucursala E., Ploiești.

Pornind de la litigiul privind reconstituirea dreptului de proprietate, petentul s-a adresat cu plângere penală împotriva directorului SC E. SA, G. și a consilierului juridic al firmei, H., solicitând Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești cercetarea acestora pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246, art. 248

1

, art. 257 și art. 289 C. pen.

Plângerea a făcut obiectul Dosarului nr. x/P/2010 al Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești în care, prin ordonanța din 19 martie 2012 s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, întrucât faptele reclamate nu intrau în competența de soluționare a Direcției Naționale Anticorupție, nici prin prisma calității subiecților activi, nici prin aceea a cuantumului prejudiciului.

În cursul cercetărilor prealabile, procurorul B. a dispus prin rezoluția din 18 iulie 2010, efectuarea unei expertize de către specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, prin care să se stabilească cuantumul real al prejudiciului.

Prin Rezoluția nr. x/P/2012 din 12 decembrie 2012, procurorul C. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, a dispus în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale împotriva numiților G. și H., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, art. 248

1

, art. 257 și art. 289 C. pen.

Așa cum rezultă din actele premergătoare, petentul a apreciat că atât rezoluția din 18 iulie 2010 prin care procurorul B. a dispus efectuarea unei expertize de către specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, care să stabilească cuantumul real al prejudiciului, cât și Rezoluția nr. x/P/2012 din 12 decembrie 2012, prin care procurorul C. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, a dispus în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale împotriva numiților G. și H. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246, art. 248

1

, art. 257 și art. 289 C. pen., ar fi nelegale.

Prin Rezoluția nr. x/P/2013 din data de 19 august 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) din C. proc. pen. și art. 192 alin. (1

1

) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de B., procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Prahova, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen. și față de C., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen., reținându-se că din actele premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat date sau indicii ale comiterii infracțiunilor reclamate.

Prin Rezoluția nr. x/II-2/2013 din 30 septembrie 2013, procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de către A. împotriva Rezoluției nr. x/P/2013 dispusă de secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul cu același număr, reținându-se, în esență, că petentul nu a invocat în cuprinsul plângerii penale și nici din actele dosarului nu au rezultat date, indicii ori dovezi care să confirme comiterea infracțiunii pentru care acesta a solicitat efectuarea de cercetări împotriva procurorilor la care a făcut referire în plângerea formulată, iar în cuprinsul plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nu au fost prezentate elemente noi, de natură a modifica situația de fapt și soluția anterioară a procurorului.

La data de 21 octombrie 2013 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/1/2013, plângerea petentului A., președinte la Asociația Proprietarilor "I." - terenuri petroliere din România, primul termen de judecată fiind stabilit la data de 26 februarie 2014, după intrarea în vigoare a noului C. proc. pen. În cauză s-a constatat incidența dispozițiilor tranzitorii din Legea nr. 255/2013, respectiv art. 15 alin. (1), potrivit cărora plângerile împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii noi, continuă să se judece de către instanțele competente potrivit legii vechi, conform regulilor prevăzute de aceeași lege.

Înalta Curte, secția penală, analizând rezoluțiile atacate prin prisma motivelor invocate în plângerea adresată instanței a constatat că acestea sunt identice cu cele pe care petentul le-a invocat în plângerea inițială adresată parchetului și, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea ca nefondată reținând, în esență, că:

Posibilitatea formulării unor plângeri potrivit dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen. reprezintă un drept procedural al petentului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate și nici nu poate conduce automat la reformarea soluțiilor.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 62 C. proc. pen. "în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe" .

În aceeași ordine de idei, dispozițiile art. 63 C. proc. pen. menționează că "probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului".

În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, magistratul - în speță, procuror - trebuie să aplice legea la anumite situații de fapt date. Această activitate presupune un proces amplu, care cuprinde mai multe etape, respectiv de stabilire pe bază de probe a situației de fapt supusă actului de justiție, de interpretare a dispozițiilor legale și, în final, de identificare și aplicare a dispoziției legale la cazul concret. Toate măsurile dispuse de magistrați cuprind o motivare în fapt și în drept, ca o garanție a justițiabililor împotriva arbitrariului.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, secția penală, a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată, este de esența principiului independenței procurorului dreptul acestuia de a planifica ancheta penală, de a dispune asupra succesiunii administrării probelor, a importanței și semnificației materialului probator, toate actele sale fiind supuse controlului judecătoresc.

Din analiza actelor premergătoare efectuate în cauză, s-a constatat că din situația de fapt expusă în actul de sesizare nu se conturează elementele concrete ale infracțiunii sesizate prev. de art. 264 C. pen. - infracțiunea de favorizare a infractorului - (intimații având calitatea de procurori ce au instrumentat dosarele în care petentul avea calitatea de parte vătămată) și nici ale altei infracțiuni.

Având în vedere faptul că activitatea magistraților circumscrisă înfăptuirii actului de justiție nu poate fi cenzurată prin formularea unor plângeri penale împotriva acestora, nemulțumirile cu privire la soluțiile dispuse pot fi valorificate numai prin promovarea căilor de atac prevăzute de legislația procesual penală.

Pe cale de consecință, s-a apreciat că rezoluțiile criticate sunt temeinice și legale, neexistând temeiuri pentru infirmarea acestora, întrucât nu a fost reținută nicio încălcare a dispozițiilor legale și, în urma verificării actelor premergătoare urmăririi penale efectuate în cauză, s-a constatat că faptele penale cu privire la care s-a solicitat a fi cercetați magistrații reclamați nu există.

S-a mai constatat că petentul a invocat în susținerea plângerii sale motive subiective de nemulțumire față de soluția nefavorabilă adoptată, fără a argumenta și proba în fapt și în drept plângerea penală formulată.

Prima instanță, analizând actele efectuate în prezenta cauză, a constatat că nu au rezultat indicii privind existența vreunui act de conduită contrar atribuțiilor de serviciu, săvârșit de magistrații indicați în plângerea penală, ori că aceștia ar fi acționat cu rea-credință, încălcând drepturile procesuale ale părților și producând vreun rezultat contrar legii.

Împotriva Sentinței penale nr. 198 din 26 februarie 2014, petentul A. a formulat recurs la data de 10 martie 2014, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru motivele menționate în memoriul depus la dosar, la care a atașat și un set de înscrisuri.

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, la data de 16 ianuarie 2017 a fost înregistrat Dosarul nr. x/1/2017, fiind fixat aleatoriu primul termen de judecată la 13 februarie 2017.

La termenul fixat s-a prezentat petentul personal, iar completul de 5 judecători, al Înaltei Curți a pus în discuție, prealabil acordării cuvântului în dezbateri, recalificarea căii de atac promovate de petent, având în vedere modificările legislative intervenite începând cu 01 februarie 2014.

Susținerile părților cu privire la acest aspect, dar și cu privire la excepția inadmisibilității căii de atac promovate, invocată de reprezentantul parchetului au fost redate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Referitor la calea de atac declarată în cauză se constată că începând cu 01 februarie 2014, au intrat în vigoare noile Coduri penal și de procedură penală, iar în dispozițiile Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, nu mai este prevăzută calea de atac a recursului.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale "Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispozițiilor art. 8 din aceeași lege "Hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă." (situație existentă în cauza de față).

Prin urmare, întrucât sentința atacată cu recurs de către petent a fost pronunțată la 26 februarie 2014, deci ulterior datei intrării în vigoare a noilor coduri, Înalta Curte, completul de 5 judecători, recalifică calea de atac promovată împotriva Sentinței penale nr. 198 din 26 februarie 2014 pronunțată de secția penală a Înaltei Curți în Dosarul nr. x/1/2013, ca fiind apel.

Cu privire la admisibilitatea apelului formulat de petent, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată calea de atac ca fiind inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare, în baza dispozițiilor art. 421 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen. raportat la dispozițiile art. 408 C. proc. pen., pentru următoarele considerentele:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac ordinare a apelului este condiționată de exercitarea acestei căi de atac potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Conform art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

În cauză, completul de 5 judecători, al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu recursul (recalificat apel) declarat de petentul A. împotriva Sentinței penale nr. 198 din 26 februarie 2014, hotărâre prin care s-a respins ca nefondată plângerea formulată în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. de același petent, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, care, potrivit noii reglementări procesual penale, este o hotărâre cu caracter definitiv, nesusceptibilă de a fi cenzurată prin exercitarea unei căi ordinare de atac.

Prin urmare, apelul declarat apare ca fiind inadmisibil, fiind exercitat împotriva unei hotărâri penale definitive, cu nerespectarea dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi cenzurate în căile ordinare de atac, împrejurare care încalcă, de asemenea, și principiul unicității căilor de atac.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele ce preced, Înalta Curte, completul de 5 judecători, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil apelul formulat de petentul A. împotriva Sentinței penale nr. 198 din data de 26 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2013.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva Sentinței penale nr. 198 din data de 26 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2013.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă apelantul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 februarie 2017.

Procesat de GGC - CT