ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1949/2016

Decizia nr. 1949/2016

Deliberând asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1450 din 21 septembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/89/2014, a fost respins recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 566 din 4 mai 2015, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurentul-reclamant A., contestatorul nearătând temeiul de drept al cererii.

Contestatorul a arătat, în esență, că nu a fost citat pentru termenul din data de 21.09.2016, pentru a-și susține cauza în faza de judecată a recursului, iar, prin decizia pronunțată, se perpetuează o soluție a Curții de Apel Iași, care este frauduloasă, pronunțată de judecători incompatibili, cu încălcarea prevederilor art. 41 din noul C. proc. civ.

A susținut că acțiunea formulată în anul 2014 nu a fost îndreptată împotriva unei decizii a Curții de Apel Iași și că instanțele trebuia să analizeze problematica expusă cu probe relevante.

Prin precizarea depusă la data de 14 noiembrie 2016, contestatorul a arătat că nu a contestat decizia de pensionare nr. 57398 din 27 februarie 2003, așa cum în mod incorect a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare pentru considerentele care succed:

Fiind o cale de retractare și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. - contestația în anulare obișnuită sau de drept comun și de dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. - contestația în anulare specială.

Conform dispozițiilor art. 503 alin. (1) din noul C. proc. civ., hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Art. 493 alin. (5) din același cod statuează că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Înalta Curte constată că, raportat la dispozițiile legale mai sus enunțate, motivul invocat de către contestator este nefondat, recursul fiind soluționat de completul de filtru, fără citarea părților în condițiile enunțate anterior.

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Prin eroare materială, în înțelesul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. invocat de contestator, se înțelege orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deși la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptățită a-l declara etc.

În speță, se constată că eroarea materială invocată de contestator ca fiind săvârșită de instanța de recurs nu poate fi încadrată în art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., respingerea recursului, ca inadmisibil, nefiind rezultatul unei erori materiale, ci a modului în care instanța de recurs a înțeles să aplice dispozițiile legale privitoare la căile de atac prevăzute de lege, precum și pe cele vizând legalitatea căilor de atac.

Așa fiind, contrar susținerilor contestatorului, nu se poate reține că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, câtă vreme instanța de recurs a constatat și a reținut în mod expres în considerentele hotărârii inadmisibilitatea recursului declarat, raportat la dispozițiile art. 153 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (forma în vigoare la data introducerii acțiunii), potrivit căruia tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind modul de stabilire și de plată a pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale, împotriva hotărârilor tribunalelor putând fi exercitată numai calea de atac a apelului la curtea de apel competentă, hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen fiind definitive - art. 155 din același act normativ.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil, știut fiindcă recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Așa fiind, argumentele contestatorului nu se încadrează în motivele expres și limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., astfel că Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1450 din 21 septembrie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/89/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1450 din 21 septembrie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/89/2014, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Vaslui.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2016.