ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4719/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4719/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, petentul R.G. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul General al Poliției Române - Biroul de Poliție A2: (i) anularea în întregime, a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor din data de 11 ianuarie 2014, încheiat de agentul constatator din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Biroul de Poliție A2; (ii) constatarea nulității procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor din 11 ianuarie 2014; (iii) constatarea prescripției executării sancțiunilor contravenționale stabilite prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor din data de 11 ianuarie 2014; (iv) în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment; (v) obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentința civilă nr. 3240 din 24 aprilie 2014, Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de această instanță din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța. Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că, în cauza dedusă judecății, conform procesului-verbal din 11 ianuarie 2014, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 720 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată de art. 102 alin. (1) pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se că acesta nu a comunicat datele de stare civilă ale persoanei care a condus autoturismul marca B. pe A2 pe sensul de mers spre Constanța, km 96, la data de 14 iulie 2013, ora 16:03, conform comunicării radar din 07 octombrie 2013 întocmită de IGPR-BPA2.
A reținut că textul de la art. 102 alin. (1) pct. 14 raportat la art. 39 din O.U.G. nr. 195/2002 incriminează ca faptă cu caracter contravențional necomunicarea informației, or, obligația de comunicare aparține persoanei căreia i s-a solicitat, într-un anumit termen o informație, iar acesta săvârșește contravenția în momentul în care se constată omisiunea de a-și executa o obligație legală, în termenul prevăzut de lege sau stabilit de poliția rutieră. În acest sens, locul săvârșirii faptei - omisiunea comunicării -, nu poate fi decât domiciliul persoanei în sarcina căreia a fost stabilită obligația legală menționată anterior, anume localitatea Constanța, Bld. M. La rândul său, prin Sentința civilă nr. 9654 din 25 septembrie 2014, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Această instanță a apreciat că locul săvârșirii contravenției este locul unde datele solicitate de către intimat trebuiau comunicate, respectiv sediul IGPR-BPA2. În cauză s-a săvârșit o contravenție continuă, reglementată prin dispozițiile art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001. Astfel fiind, precum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui conflict de competență într-o ipoteză similară - Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2403/2010, pronunțată în Dosarul civil nr. 765/312/2009 - textul de lege menționat (art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001) reglementează, ca dată de la care începe să curgă termenul de prescripție, cea a constatării faptei. Ca atare, data la care se consideră săvârșită o contravenție continuă - în funcție de care se poate determina și locul săvârșirii, ca element raportat la care se apreciază asupra competenței teritoriale, este cea a constatării ei (prin consemnarea în procesul-verbal).
Prin urmare, locul săvârșirii contravenției coincide cu locul constatării contravenției, respectiv, constatării faptei de necomunicare a datelor solicitate de către poliție. Constatând existența conflictului negativ de competență, Judecătoria Constanța a decis, în temeiul art. 134 și art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia. Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că în speță, în raport de obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține Judecătoriei Constanța. Înalta Curte constată că, prin procesul-verbal contestat, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 720 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 39 alin. (1) din O.U.G.
nr. 195/2002 și sancționată de art. 102 alin. (1) pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se că acesta nu a comunicat datele de stare civilă ale persoanei care a condus autoturismul marca B. pe A2 pe sensul de mers spre Constanța, km 96, la data de 14 iulie 2013, ora 16:03, conform comunicării radar din 07 octombrie 2013 întocmită de IGPR-BPA2. Competența de soluționare a plângerii contravenționale este stabilită exclusiv prin raportare la dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, conform cărora competența aparține judecătoriei în a cărei rază a fost săvârșită contravenția. În speță, contravenția constatată în sarcina petentului o reprezintă fapta de a nu comunica poliției rutiere, la cererea acesteia și în termenul solicitat, identitatea persoanei căreia i-a încredințat autovehiculul pentru a fi condus pe drumuri publice.
Întrucât elementul material al contravenției reținute în sarcina petentului constă în netransmiterea unor date, Înalta Curte constată că locul săvârșirii contravenției este, în cazul de față, situat la locul unde contravenientul are domiciliul, în speță, în localitatea Constanța. Momentul constatării săvârșirii contravenției nu poate avea efectele reținute de către Judecătoria Constanța în ceea ce privește determinarea locului săvârșirii acesteia, acest reper fiind util exclusiv temporal, din perspectiva calculului prescripției aplicării amenzii contravenționale. Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Constanța, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul R.G. în contradictoriu cu intimatul IGPR Biroul de Poliție A2 în favoarea Judecătoriei Constanța. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2014. Procesat de GGC - NN
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.