ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 289/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 289/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 26 aprilie 2012, petentul P.C.I. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție, încheiat la data de 21 martie 2012 de un agent constatator din cadrul C.N.A.D.N.R. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență Prin sentința nr. 3100 din 26 aprilie 2013, Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a dispus trimiterea cauzei spre soluționare Judecătoriei Constanța, unde acest dosar a fost înregistrat sub același număr.
Prin sentința nr. 13291 din 8 noiembrie 2013 Judecătoria Constanța a admis excepția de necompetență materială a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu. Instanța a constatat că prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, începând cu data aplicării dispozițiilor acestei legi, respectiv, 15 februarie 2013, adică după momentul înregistrării plângerii contravenționale, 14 aprilie 2012, s-a modificat și completat și O.G. nr. 15/2002, care, la art. 10 1 , prevede că, prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, plângerea împotriva unui proces-verbal de contravenție, prin care s-au constatat fapte contravenționale incriminate de O.G. nr. 15/2002, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.
Instanța a apreciat că este competentă a soluționa prezenta cauză Judecătoria Cornetu, instanță determinată în conformitate cu prevederile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, aplicabile prezentei cauze la data sesizării instanței, cu motivarea că în circumscripția teritorială a acestei instanțe a fost săvârșită contravenția, sens în care urmează a admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Constanța și a declina cauza Judecătoriei Cornetu. Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență Argumente de fapt și de drept relevante. Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei. În fapt, se reține că la data de 21 martie 2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul C.N.A.D.N.R., Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, C.E.S.T.R.I.N., procesul-verbal de contravenție, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției constând în aceea că a circulat cu autovehiculul pe A2 Km 12+450m G., județul Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru acest motiv, s-a aplicat petentului amendă contravențională în cuantum de 225,00 RON în baza art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002. Înalta Curte, constată că prezentul litigiu a fost înregistrat pe rolul instanțelor de judecată la data de 26 aprilie 2012, anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., ale cărui dispoziții potrivit dispozițiilor art. 24, se aplică numai proceselor începute după intrarea acestuia în vigoare. Apreciază Înalta Curte că este eronată invocarea a dispozițiilor art. 10 1 introdus prin art. III din Legea nr. 2/2013 potrivit cărora „Prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.”.
În acest sens, se reține că dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora „ (1) Procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competentei instanțelor legal investite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi, trebuie interpretate restrictiv, în sensul că se aplică numai situațiilor expres reglementate în acest articol”.
Astfel, textul de lege expus anterior menționează că modificarea de competență se aplică doar proceselor în primă instanță, precum și căilor de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, regula derogatorie prevăzută de acest articol aplicându-se doar în cazul litigiilor din materia contenciosului administrativ, din care nu fac parte și litigiile din materie contravențională, având în vedere că Legea nr. 2/2013 face o distincție clară între cele două tipuri de litigii, aspect ce reiese chiar din conținutul acesteia legi, din denumirea Secțiunii a 2-a, intitulată „Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal”.
De asemenea, Înalta Curte reține că prevederile alin. (1)-alin. (4) ale art. XXIII din Legea nr. 2/2013 sunt corelate, între acestea existând o strânsă legătură, scopul legiuitorului fiind de a aplica procedura de degrevare administrativă doar în ceea ce privește litigiile aflate în fond la curțile de apel și în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, în materia contenciosului administrativ și fiscal. Pentru aceste considerente, se constată că schimbarea de competență realizată prin Legea nr. 2/2013 în ceea ce privește soluționarea plângerilor formulate împotriva proceselor-verbale de contravenție întocmite în baza O.G. nr. 15/2002 nu se aplică litigiilor în curs de judecată la data intrării acesteia în vigoare, acestea urmând să fie judecate în continuare de instanța competentă potrivit art. 32 alin. (2) din O.G.
nr. 2/2001, și anume de judecătoria de la locul săvârșirii contravenției. Cum din procesul-verbal de contravenție aflat la dosarul Judecătoriei Cornetu, rezultă că locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentului este pe A2 Km 12+450m G., județul Ilfov, instanța competentă a soluționa cauza este Judecătoria Cornetu. 2. Temeiul legal al regulatorului de competență În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Cornetu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul P.C.I. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R., Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, C.E.S.T.R.I.N. în favoarea Judecătoriei Cornetu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.