ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 294/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 294/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 294/2017
Asupra cauzei
de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată
inițial sub nr. x/89/2016 la data de 31 mai 2016 pe rolul Tribunalului
Vaslui, secția civilă, reclamanții A., B., C., D., E., F., G.,
H., I., J., K. au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 1, 2, 10, 11,
12, 35 din H.G. nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de
încadrare a persoanelor în locuri de muncă cu condiții speciale, art.
3 lit. h), art. 18, art. 30 alin. (5), art. 100 alin. (1) lit. h) din Legea nr.
263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în contradictoriu cu pârâta
CN L. SA, obligarea acesteia la reîncadrarea locurilor de muncă în care
își desfășurau activitatea în condiții speciale cu
consecința acordării acestui beneficiu începând cu data de 01 aprilie
2001 până în prezent.
Tribunalul
Vaslui, având în vedere excepția necompetenței teritoriale
invocată prin întâmpinare în ceea ce privește reclamanții A.,
H., I. și J., a dispus, prin încheierea de ședință din 22
septembrie 2016, disjungerea cererii de chemare în judecată și
formarea unui nou dosar pentru fiecare dintre aceștia, în ceea ce-1
privește pe reclamantul J., cererea fiind înregistrată sub nr.
x/89/2016.
Prin
Sentința nr. 1066 din 22 septembrie 2016 pronunțată în Dosar nr.
x/89/2016, Tribunalul Vaslui, secția civilă, a declinat
competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.
Pentru a se
pronunța astfel, Tribunalul Vaslui a reținut că domiciliul
reclamantului se află în municipiul Suceava, sens în care sunt incidente
dispozițiile art. 210 și 269 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 care
reglementează o competență teritorială exclusivă având
în vedere că, în materia conflictelor de muncă, competența
teritorială nu este alternativă, ci revine instanței în a
cărei circumscripție își are domiciliul, după caz, sediul,
reclamantul.
Prin
Sentința nr. 1566 din 12 decembrie 2016 pronunțată în
același dosar, Tribunalul Suceava, secția I civilă, a declinat
competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui, a
constatat conflictul negativ de competență, a suspendat judecata
cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și
Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de
competență.
Pentru a se
pronunța astfel, Tribunalul Suceava a reținut că reclamantul J.
a solicitat, anterior disjungerii, alături de alți 10
reclamanți, în cadrul aceleiași acțiuni, obligarea pârâtei la
reîncadrarea locurilor de muncă în care își desfășoară
activitatea în condiții speciale, astfel încât este evident că între
cererile lor, privite chiar și individual, există o strânsă
legătură, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de
C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă la care art.
269 alin. (3) C. muncii trimite.
Este
irelevant sub aspectul competenței materiale faptul că
reclamanții au raporturi de muncă individuale cu pârâta, atâta timp
cât ceea ce solicită ei prin cererea de chemare în judecată
comportă analiza unui singur aspect, respectiv condițiile de
muncă ale reclamanților.
De asemenea,
potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe
instanțe deopotrivă competente, or reclamantul J. a introdus cererea
de chemare în judecată, împreună cu alți 10 reclamanți, la
Tribunalul Vaslui.
Ca urmare,
având în vedere că unii dintre reclamanți (7 din 11) au domiciliul pe
raza de competență a Tribunalului Vaslui, în aplicarea art. 269 alin.
(2) și (3) C. muncii raportat la art. 59 C. proc. civ., Tribunalul Vaslui
este competent să soluționeze în întregime cererea formulată de
cei 11 reclamanți, printre care și reclamantul J.
De asemenea,
în caz de disjungere, astfel cum a procedat Tribunalul Vaslui cu privire la
cererea reclamantului J., operează prorogarea de competență, în
condițiile dispozițiilor legale enunțate, nefiind aplicabil doar
art. 269 alin. (2) C. muncii, fără luarea în considerare și a
prevederilor art. 269 alin. (3) C. muncii și art. 59 C. proc. civ.
Înalta Curte,
competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2
raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Vaslui, pentru argumentele
ce succed:
Potrivit art.
269 alin. (2) C. muncii competența de soluționare a cererilor având
ca obiect raporturile de muncă aparține instanței de la
domiciliul, după caz, sediul reclamantului.
Alin. (3) al
aceluiași articol instituie excepția conform căreia, dacă
sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru
coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la
instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.
Potrivit art.
59 C. proc. civ., mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte
dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună,
dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori
dacă între ele există o strânsă legătură.
În
cauză, acțiunea introductivă de instanță are ca obiect
obligarea pârâtei CN L. SA la reîncadrarea locurilor de muncă, în care
reclamanții și-au desfășurat activitatea, în condiții
speciale.
Acțiunea
formulată de mai mulți reclamanți, printre care și cei din
prezenta cauză, J., a fost introdusă inițial pe rolul
Tribunalului Vaslui, ca instanță în circumscripția căreia se
regăseau domiciliile a 7 din 11 reclamanți.
Este
adevărat că fiecare dintre reclamanți urmărește
recunoașterea unor drepturi subiective proprii, în virtutea unor raporturi
individuale de muncă, dar solicitarea dedusă judecății,
precum și modalitatea de cercetare a cauzei sunt comune, întrucât se
referă la obligarea aceluiași angajator să reîncadreze locurile
de muncă la care reclamanții și-au desfășurat
activitatea, în locuri de muncă cu condiții speciale, sens în care
între cererile lor, care urmează același regim juridic și
probator, există o strânsă legătură, de natură a
atrage incidența dispozițiilor art. 269 alin. (3) C. muncii.
Cum
reclamanții au înțeles să învestească cu soluționarea
pretențiilor lor Tribunalul Vaslui, în cauză devin incidente,
alături de dispozițiile art. 269 alin. (3) C. muncii, cele ale art.
116 C. proc. civ. ce statuează că reclamantul are alegerea între mai
multe instanțe deopotrivă competente.
Chiar
dacă pentru o parte dintre reclamanți instanța de judecată
a luat măsura disjungerii și a constituit dosare separate, o astfel
de împrejurare nu face să dispară legătura dintre acestea,
constând în finalitatea comună prefigurată, întrucât măsura
disjungerii nu împiedică prorogarea de competență ce
operează ca urmare a dispozițiilor art. 269 alin. (3) din C. muncii.
Pentru aceste
considerente, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită
în favoarea Tribunalului Vaslui.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Stabilește
competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui.
Definitivă.
Pronunțată
în ședința publică, astăzi, 15 februarie 2017.
Procesat de GGC - CT