ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 294/2017

Decizia nr. 294/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial sub nr. x/89/2016 la data de 31 mai 2016 pe rolul Tribunalului Vaslui, secția civilă, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 1, 2, 10, 11, 12, 35 din H.G. nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă cu condiții speciale, art. 3 lit. h), art. 18, art. 30 alin. (5), art. 100 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în contradictoriu cu pârâta CN L. SA, obligarea acesteia la reîncadrarea locurilor de muncă în care își desfășurau activitatea în condiții speciale cu consecința acordării acestui beneficiu începând cu data de 01 aprilie 2001 până în prezent.

Tribunalul Vaslui, având în vedere excepția necompetenței teritoriale invocată prin întâmpinare în ceea ce privește reclamanții A., H., I. și J., a dispus, prin încheierea de ședință din 22 septembrie 2016, disjungerea cererii de chemare în judecată și formarea unui nou dosar pentru fiecare dintre aceștia, în ceea ce-1 privește pe reclamantul J., cererea fiind înregistrată sub nr. x/89/2016. Prin Sentința nr. 1066 din 22 septembrie 2016 pronunțată în Dosar nr. x/89/2016, Tribunalul Vaslui, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Vaslui a reținut că domiciliul reclamantului se află în municipiul Suceava, sens în care sunt incidente dispozițiile art. 210 și 269 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 care reglementează o competență teritorială exclusivă având în vedere că, în materia conflictelor de muncă, competența teritorială nu este alternativă, ci revine instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul, după caz, sediul, reclamantul. Prin Sentința nr. 1566 din 12 decembrie 2016 pronunțată în același dosar, Tribunalul Suceava, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui, a constatat conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Suceava a reținut că reclamantul J. a solicitat, anterior disjungerii, alături de alți 10 reclamanți, în cadrul aceleiași acțiuni, obligarea pârâtei la reîncadrarea locurilor de muncă în care își desfășoară activitatea în condiții speciale, astfel încât este evident că între cererile lor, privite chiar și individual, există o strânsă legătură, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă la care art. 269 alin. (3) C. muncii trimite. Este irelevant sub aspectul competenței materiale faptul că reclamanții au raporturi de muncă individuale cu pârâta, atâta timp cât ceea ce solicită ei prin cererea de chemare în judecată comportă analiza unui singur aspect, respectiv condițiile de muncă ale reclamanților.

De asemenea, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, or reclamantul J. a introdus cererea de chemare în judecată, împreună cu alți 10 reclamanți, la Tribunalul Vaslui. Ca urmare, având în vedere că unii dintre reclamanți (7 din 11) au domiciliul pe raza de competență a Tribunalului Vaslui, în aplicarea art. 269 alin. (2) și (3) C. muncii raportat la art. 59 C. proc. civ., Tribunalul Vaslui este competent să soluționeze în întregime cererea formulată de cei 11 reclamanți, printre care și reclamantul J. De asemenea, în caz de disjungere, astfel cum a procedat Tribunalul Vaslui cu privire la cererea reclamantului J., operează prorogarea de competență, în condițiile dispozițiilor legale enunțate, nefiind aplicabil doar art. 269 alin. (2) C. muncii, fără luarea în considerare și a prevederilor art. 269 alin. (3) C. muncii și art. 59 C. proc.

civ. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Vaslui, pentru argumentele ce succed: Potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii competența de soluționare a cererilor având ca obiect raporturile de muncă aparține instanței de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului. Alin. (3) al aceluiași articol instituie excepția conform căreia, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți. Potrivit art. 59 C. proc. civ., mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

În cauză, acțiunea introductivă de instanță are ca obiect obligarea pârâtei CN L. SA la reîncadrarea locurilor de muncă, în care reclamanții și-au desfășurat activitatea, în condiții speciale. Acțiunea formulată de mai mulți reclamanți, printre care și cei din prezenta cauză, J., a fost introdusă inițial pe rolul Tribunalului Vaslui, ca instanță în circumscripția căreia se regăseau domiciliile a 7 din 11 reclamanți.

Este adevărat că fiecare dintre reclamanți urmărește recunoașterea unor drepturi subiective proprii, în virtutea unor raporturi individuale de muncă, dar solicitarea dedusă judecății, precum și modalitatea de cercetare a cauzei sunt comune, întrucât se referă la obligarea aceluiași angajator să reîncadreze locurile de muncă la care reclamanții și-au desfășurat activitatea, în locuri de muncă cu condiții speciale, sens în care între cererile lor, care urmează același regim juridic și probator, există o strânsă legătură, de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 269 alin. (3) C. muncii. Cum reclamanții au înțeles să învestească cu soluționarea pretențiilor lor Tribunalul Vaslui, în cauză devin incidente, alături de dispozițiile art. 269 alin. (3) C. muncii, cele ale art. 116 C. proc.

civ. ce statuează că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. Chiar dacă pentru o parte dintre reclamanți instanța de judecată a luat măsura disjungerii și a constituit dosare separate, o astfel de împrejurare nu face să dispară legătura dintre acestea, constând în finalitatea comună prefigurată, întrucât măsura disjungerii nu împiedică prorogarea de competență ce operează ca urmare a dispozițiilor art. 269 alin. (3) din C. muncii. Pentru aceste considerente, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Tribunalului Vaslui.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, astăzi, 15 februarie 2017. Procesat de GGC - CT