ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 117/2017

Decizia nr. 117/2017

Deliberând,

asupra cauzei civile de

față, a reținut următoarele;

Prin cererea înregistrată

sub nr. x din data de 31 mai 2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G.,

H., I., J., K., au solicitat instanței obligarea pârâtei CN L. SA la

reîncadrarea locurilor de muncă în care își desfășurau

activitatea, ca fiind locuri de muncă încadrate în condiții speciale

și pe cale de consecință să se dispună obligarea

pârâtei la acordarea acestui beneficiu începând cu data de 01 aprilie 200!

până în prezent.

Susțin

că prin Decizia civilă nr. 1713 din 24 iunie 2011,

pronunțată de către Curtea de Apel Suceava. în Dosarul nr. x/86/2010,

se atestă faptul că activitatea pe care o desfășoară

se încadrează în grupa I de muncă și astfel angajatorul de la

acea data, respectiv SC M. SA București a fost obligat să încadreze

posturile ocupate de ei în această grupă de muncă.

Mai

susțin, că după ce fostul angajator s-a divizat în mai multe

companii au fost preluați de către pârâta SC L. SA cu aceleași

atribuții și sarcini de serviciu pe care le îndeplineau la fostul

angajator SC M. SA București, fără însă ca aceasta să

facă și încadrarea posturilor pe care le ocupau în grupa de

muncă corespunzătoarea, respectiv condiții speciale.

Apreciază,

că în conformitate cu H.G. nr. 1025 /2003, privind metodologia și

criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă cu condiții

speciale, pârâta avea obligația de a solicita verificarea

activităților cuprinse în lista locurilor de muncă în

condiții speciale și de a efectua expertize tehnice, de a derula

procedura prevăzută de acest act normativ pentru încadrarea

activității în astfel de locuri, fapt pe care nu l-a îndeplinit.

în

drept, au invocat dispozițiile art. 1, 2, 10, 11, 12 și 15 din H.G.

nr. 1025/2003, art. 3 lit. ) art. 18, art. 30 alin (5), art. 100 alin. (1) Iit.

h) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Instanța,

având în vedere excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului

Vaslui, în ce privește pe reclamanții A., Chitici Ioan, I. și J.,

invocată de către pârâtă prin întâmpinare, a dispus disjungerea

cererii de chemare în judecată privind pe acești reclamanți și

formarea unui nou dosar pentru flecare dintre reclamanți, în prezentul Dosar

înregistrat sub nr. x/89 din 22 septembrie 2016 părți fiind H. în

calitate de reclamant și CN L. SA în calitate de pârât.

Prin

sentința civilă nr. 1064 din 22 septembrie 2016, Tribunalul Vaslui

a declinat competența

teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Instanța

a reținut, în raport de dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii

și a art. 210 din Legea nr. 62/2011, că, în materia conflictelor de

muncă, competența teritorială nu este alternativă, ci

revine exclusiv instanței în a cărei circumscripție își are

domiciliul reședința sau după caz, sediul reclamantul.

Cum

reclamantul are domiciliul în Suceava, jud. Suceava, iar prin prezenta cerere a

învestit instanța cu soluționarea unui conflict de muncă,

competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului

Suceava, ca instanță de la domiciliul reclamantului, competentă

teritorial pentru soluționarea cauzei.

Prin

sentința civilă nr. 1552 din 12 decembrie 2016, Tribunalul Suceava

a declinat, Ia rândul sau.

competența de soluționare a cauzei, a constatat ivit conflictul

negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți

de Casație și Justiție, pentru pronunțarea regulamentului

de competență.

Instanța

a reținut că, față de obiectul cauzei, instanța

competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului, însă

în caz de coparticiparea procesuală activă cererea poate fi

formulată la instanța competentă pentru oricare dintre

reclamanți.

Ori,

în condițiile în care toți cei 11 reclamanți au solicitat

aceiași lucru de la pârât, este evident ca între cererile lor, privite

chiar și individual, există o strânsă legătură, fiind

astfel îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea

procesuală activă, astfel cum dispune art. 269 alin. 3 C. muncii.

Cum în

raport de dispozițiile art. 116 C. proc. civ., reclamantul H. a ales

să introducă cererea de chemare în judecată, împreună cu

alți 10 reclamanți,

la Tribunalul

Vaslui, aceasta este competentă teritorial să soluționeze cauza,

chiar și în caz de disjungere, întrucât operează prorogarea de

competență.

Înalta

Curte, competenta să soluționeze conflictul, conform art. 133 pct. 2

raportat la ari. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui, pentru

următoarele considerente:

Ari.

269 C. muncii

-

(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența

instanțelor stabilite conform C. proc. civ. (2) Cererile referitoare la cauzele

prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a

cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau

reședința ori, după caz, sediul. (3) Dacă sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea

procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța

competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Art.

210 din Legea nr. 62/2011 -

Cererile

referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se

adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul

sau locui de munca reclamantul.

Art.

216 din Legea nr. 62/2011 -

Dispozițiile

prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor

individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu

prevederile C. proc. civ.

Art. 59,

N.C.P.C.

- Mai

multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte daca obiectul

procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile

sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele

există o strânsă legătură.

Art. 116,

N.C.P.C. -

Reclamantul

are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Din

interpretarea prevederilor legale mai sus enunțate, rezultă că

în căzui cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte

de muncă competența teritorială este una alternativă (fie

cea de la locul unde își are domiciliul reclamantul fie cea de la locul de

muncă al acestuia - de regulă sediul angajatorului), reclamantul

fiind cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă

competente.

În

cauza de față, deși domiciliul reclamantului nu este situat în

Vaslui, sunt incidente dispozițiile privind coparticiparea procesuală

activă, având în vedere că drepturile reclamanților care au

învestit inițial Tribunalul Vaslui au aceeași cauză, și cum

aceștia au înțeles să sesizeze Tribunalul Vaslui operează

prorogarea legală de competență în favoarea reclamantului,

astfel încât Tribunalul Vaslui este instanța competentă din acest

punct de vedere.

Reclamantul

H., prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Vaslui, a

învestit în mod legai această instanță, fixând în mod definitiv

competența în favoarea acesteia.

Față

de cele arătate, Înalta Curte va stabili competența de

soluționare a litigiului dedus judecății în favoarea

Tribunalului Vaslui.

PENTRU

ACESTE MOTUVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2017.