ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 117/2017

Decizia nr. 117/2017 Deliberând, asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele; Prin cererea înregistrată sub nr. x din data de 31 mai 2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., au solicitat instanței obligarea pârâtei CN L. SA la reîncadrarea locurilor de muncă în care își desfășurau activitatea, ca fiind locuri de muncă încadrate în condiții speciale și pe cale de consecință să se dispună obligarea pârâtei la acordarea acestui beneficiu începând cu data de 01 aprilie 200! până în prezent. Susțin că prin Decizia civilă nr. 1713 din 24 iunie 2011, pronunțată de către Curtea de Apel Suceava. în Dosarul nr. x/86/2010, se atestă faptul că activitatea pe care o desfășoară se încadrează în grupa I de muncă și astfel angajatorul de la acea data, respectiv SC M. SA București a fost obligat să încadreze posturile ocupate de ei în această grupă de muncă.

Mai susțin, că după ce fostul angajator s-a divizat în mai multe companii au fost preluați de către pârâta SC L. SA cu aceleași atribuții și sarcini de serviciu pe care le îndeplineau la fostul angajator SC M. SA București, fără însă ca aceasta să facă și încadrarea posturilor pe care le ocupau în grupa de muncă corespunzătoarea, respectiv condiții speciale. Apreciază, că în conformitate cu H.G. nr. 1025 /2003, privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă cu condiții speciale, pârâta avea obligația de a solicita verificarea activităților cuprinse în lista locurilor de muncă în condiții speciale și de a efectua expertize tehnice, de a derula procedura prevăzută de acest act normativ pentru încadrarea activității în astfel de locuri, fapt pe care nu l-a îndeplinit.

în drept, au invocat dispozițiile art. 1, 2, 10, 11, 12 și 15 din H.G. nr. 1025/2003, art. 3 lit. ) art. 18, art. 30 alin (5), art. 100 alin. (1) Iit. h) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Instanța, având în vedere excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vaslui, în ce privește pe reclamanții A., Chitici Ioan, I. și J., invocată de către pârâtă prin întâmpinare, a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată privind pe acești reclamanți și formarea unui nou dosar pentru flecare dintre reclamanți, în prezentul Dosar înregistrat sub nr. x/89 din 22 septembrie 2016 părți fiind H. în calitate de reclamant și CN L. SA în calitate de pârât. Prin sentința civilă nr. 1064 din 22 septembrie 2016, Tribunalul Vaslui a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Instanța a reținut, în raport de dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii și a art. 210 din Legea nr. 62/2011, că, în materia conflictelor de muncă, competența teritorială nu este alternativă, ci revine exclusiv instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul reședința sau după caz, sediul reclamantul. Cum reclamantul are domiciliul în Suceava, jud. Suceava, iar prin prezenta cerere a învestit instanța cu soluționarea unui conflict de muncă, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Suceava, ca instanță de la domiciliul reclamantului, competentă teritorial pentru soluționarea cauzei. Prin sentința civilă nr. 1552 din 12 decembrie 2016, Tribunalul Suceava a declinat, Ia rândul sau.

competența de soluționare a cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru pronunțarea regulamentului de competență. Instanța a reținut că, față de obiectul cauzei, instanța competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului, însă în caz de coparticiparea procesuală activă cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți. Ori, în condițiile în care toți cei 11 reclamanți au solicitat aceiași lucru de la pârât, este evident ca între cererile lor, privite chiar și individual, există o strânsă legătură, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, astfel cum dispune art. 269 alin. 3 C. muncii.

Cum în raport de dispozițiile art. 116 C. proc. civ., reclamantul H. a ales să introducă cererea de chemare în judecată, împreună cu alți 10 reclamanți, la Tribunalul Vaslui, aceasta este competentă teritorial să soluționeze cauza, chiar și în caz de disjungere, întrucât operează prorogarea de competență. Înalta Curte, competenta să soluționeze conflictul, conform art. 133 pct. 2 raportat la ari. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui, pentru următoarele considerente: Ari. 269 C. muncii - (1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform C. proc. civ. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

(3) Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți. Art. 210 din Legea nr. 62/2011 - Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locui de munca reclamantul. Art. 216 din Legea nr. 62/2011 - Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ. Art. 59, N.C.P.C. - Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte daca obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

Art. 116, N.C.P.C. - Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. Din interpretarea prevederilor legale mai sus enunțate, rezultă că în căzui cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă competența teritorială este una alternativă (fie cea de la locul unde își are domiciliul reclamantul fie cea de la locul de muncă al acestuia - de regulă sediul angajatorului), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. În cauza de față, deși domiciliul reclamantului nu este situat în Vaslui, sunt incidente dispozițiile privind coparticiparea procesuală activă, având în vedere că drepturile reclamanților care au învestit inițial Tribunalul Vaslui au aceeași cauză, și cum aceștia au înțeles să sesizeze Tribunalul Vaslui operează prorogarea legală de competență în favoarea reclamantului, astfel încât Tribunalul Vaslui este instanța competentă din acest punct de vedere.

Reclamantul H., prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Vaslui, a învestit în mod legai această instanță, fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia. Față de cele arătate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a litigiului dedus judecății în favoarea Tribunalului Vaslui. PENTRU

ACESTE MOTUVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2017.