ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 920/2020

Ședința publică din data de 2 iunie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I Civilă la 20 septembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Deciziei nr. 27800/9.07.2018 emisă de pârâtă, obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de pensie, la care să fie valorificată întreaga perioadă lucrată în condiții speciale, potrivit sentinței civile nr. 761/8.05.2014 a Tribunalului Brașov, dată în dosarul civil nr. x/2014, în acord și cu adeverințele eliberate de Compania Națională a Uraniului S.A. - Sucursala Feldioara și S.C. B. S.R.L., urmând ca drepturile de pensie să fie acordate începând cu data de 30.05.2018, actualizate funcție de rata inflației, la care se adaugă dobânda legală până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 541/MAS/2019 din 20 iunie 2019, Tribunalul Brașov a admis acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Brașov și, în consecință, a anulat Decizia nr. 27800/9.07.2018 emisă de pârâtă, obligând pârâta să emită decizie de pensie pentru limita de vârstă, la care să fie valorificată perioada lucrată în condiții speciale, zona I de radiații, conform sentinței civile nr. 761/MAS/2014, pronunțată în dosarul civil nr. x/2014 a Tribunalului Brasov, atestată și prin adeverința nr. x/24.02.2014 eliberată de COMPANIA NAȚIONALĂ A URANIULUI -S.A., Sucursala Feldioara și nr. 45/18.02.2013 eliberată de S.C. B. S.R.L., urmând ca drepturile de pensie să fie acordate începând cu data de 30.05.2018, actualizate în funcție de rata inflației, la care se adaugă și dobânda legală penalizatoare.

Împotriva acestei sentințe, pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov a declarat apel, prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia, a solicitat inclusiv sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, raportate la prevederile art. 2-6, art. 9, 13 și 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește condițiile speciale, așa cum au fost interpretate prin Decizia nr. 12/2016 de ÎCCJ în recurs în interesul legii publicată în Monitorul Oficial nr. 904 din 10 noiembrie 2016, față de drepturile prevăzute în Constituție la art. 16, art. 22 și art. 41.

Prin încheierea din 23 ianuarie 2020, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (2) art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale și aici se referă la încadrarea societăților înainte de apariția Legii nr. 263/2010 și a anexei acesteia unde sunt încadrate prin raportările prevăzute, a prevederilor din art. 2-6, 9, 13 și 16 din Hotărârile Guvernului nr. 1025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 cu modificările și completările ulterioare formulată de intimatul - reclamant A., prin reprezentant convențional C..

Ulterior, prin decizia civilă nr. 83/Ap din 13 februarie 2020, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a admis apelul declarat de apelanta Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței civile nr. 541/MAS/20.06.2019 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2018, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins contestația formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Brașov.

Împotriva încheierii din 23 ianuarie 2020, reclamantul A. a declarat recurs.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant arată că, în ceea ce privește dispozițiile legale ce îngrădesc salariatului recunoașterea muncii prestate în condiții de muncă speciale, a indicat textele din Constituție ce ocrotesc acest drept, respectiv, art. 16 - Egalitatea în Drepturi, art. 22 - Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și art. 41 - Munca și protecția socială a muncii.

Totodată, recurentul menționează faptul că a indicat prevederile legale ce ar fi în opoziție cu textele din Constituție, și anume, dispozițiile art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, raportate la prevederile art. 2-6, art. 9, 13 și 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare, precum și dispozițiile art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește condițiile speciale, așa cum au fost interpretate prin Decizia nr. 12/2016 de Î.C.C.J. în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 904 din 10 noiembrie 2016.

Recurentul reiterează ceea ce susține că a arătat deja, și anume, faptul că acțiunile pentru recunoașterea muncii depuse în condiții speciale nu sunt deschise atunci când nu sunt întrunite condițiile cumulative privind înscrierea activității și a unității angajatoare în anexele nr. 1 și 2 la Legea nr. 226/2006 și în anexele nr. 2 și 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările, textul de lege înlăturându-l pe salariat de la încadrarea în condiții de muncă speciale, fără să poată reclama această chestiune care, în mod evident, contravine drepturilor constituționale prevăzute de art. 22 și 41 din Constituție.

Mai mult decât atât, având în vedere că instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale pe motiv că aceasta nu are legătură cu soluționarea litigiului, recurentul susține că, prin litigiul dedus judecății, acesta solicită Casei Județene de Pensii valorificarea dreptului său privind munca depusă în condiții speciale.

Se mai învederează faptul că intimata-pârâtă refuză valorificarea acestui drept pentru motivul că societatea angajatoare nu face parte din lista cu societățile ce se încadrează în condiții speciale de muncă, toate acestea, în condițiile în care documentele depuse la dosarul cauzei fac dovada faptului că autorul recursului și-a desfășurat munca pe platforma CNU Feldioara cu expunere totală la radiații.

În final, recurentul afirmă că excepția invocată are legătură directă cu cauza dedusă judecății, textul de lege mai sus arătat îngrădind dreptul salariatului la valorificarea muncii depuse în condiții speciale.

Prin urmare, se arată că, în cazul admiterii acestei excepții de neconstituționalitate, Casa Județeană de Pensii va fi obligată să procedeze la valorificarea adeverințelor emise de autorități pentru încadrarea în grupa specială de muncă.

În apărare, intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii Brașov a depus întâmpinare la data de 30 martie 2020, prin care a evocat situația de fapt și parcursul litigiului, precum și ceea ce a reținut instanța de apel prin încheierea din 23 ianuarie 2020, solicitând respingerea cererii de recurs, ca fiind inadmisibilă.

Examinând încheierea atacată, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în considerarea motivului de recurs de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ridicat, din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia."

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Așa fiind, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate nu are de verificat decât îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției, cerințe care, de altfel, sunt și condiții de admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, fără a se pronunța asupra temeiniciei, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Art. 29 alin. (5) din același act normativ arată că, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și 3, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Având în vedere că, prin recursul formulat, instanța supremă este chemată să exercite un control judecătoresc asupra încheierii din 23 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte constată că, prin încheierea recurată, instanța s-a limitat la a reține faptul că obiectul prezentului litigiu îl constituie o contestație formulată împotriva unei decizii emisă de Casa Județeană de Pensii, iar nu o cerere de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu fostul angajator pentru încadrarea în condiții speciale de muncă. Totodată, Curtea a apreciat faptul că cererea de sesizare nu are legătură cu soluționarea prezentului litigiu, motiv pentru care, nefiind îndeplinite prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Or, instanța în fața căreia s-a formulat cererea de sesizare a Curții Constituționale avea obligația să arate, în concret, care sunt motivele pentru care a apreciat că textele de lege criticate sub aspectul neconstituționalității nu sunt aplicabile litigiului în asigurări sociale cu care era legal învestită. Altfel spus, în cuprinsul încheierii s-a limitat la a însera doar o concluzie, care nu a fost precedată de un raționament logico-juridic care să o fundamenteze, ceea ce reprezintă o veritabilă nemotivare a hotărârii.

Pentru exercitarea unui control judecătoresc, însă, o astfel de hotărâre trebuie motivată, or, în condițiile în care instanța de apel, în fața căreia a fost formulată cererea de sesizare a Curții Constituționale, s-a rezumat doar la a formula o apreciere lacunară asupra neîndeplinirii unei condiții de admisibilitate pentru o astfel de cerere, Înalta Curte nu își poate exercita rolul de instanță de control judecătoresc, aceasta fiind și rațiunea pentru care instanța supremă a ridicat, din oficiu, motivul de casare de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Așadar, motivul de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 6 C. proc. civ. prevede situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii și vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești.

Din dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar.

În acest sens, lit. b) din acest text normativ se referă la necesitatea arătării în considerente a obiectului cererii, a expunerii situației de fapt pe baza probelor administrate, precum și a motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind, astfel, o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.

În cauză, din examinarea încheierii recurate, Înalta Curte constată că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, pentru a se putea verifica dacă măsura respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale este justificată.

Așa fiind, se constată că instanța de apel a încălcat obligația stabilită de 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv, aceea de a arăta, în scris, de ce a ajuns la soluția adoptată, motiv pentru care se impune casarea încheierii recurate, cu reluarea judecății, întrucât asupra acesteia nu se poate realiza controlul judiciar.

Este util de subliniat că o astfel de hotărâre nu respectă nici exigențele art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse analizei, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Cauza Virgil Ionescu contra României - Hotărârea din 28 iunie 2005, Cauza Van de Hilrk împotriva Olandei - Hotărârea din 19 aprilie 1994, Cauza Dalaurans împotriva Franței - Hotărârea din 21 martie 2000).

Față de acest aspect al nemotivării hotărârii, care s-a impus cu prioritate analizei instanței de recurs, celelalte critici formulate prin cererea de recurs nu se mai impun a fi cercetate, urmând a fi avute în vedere în rejudecare.

În raport de cele ce preced, se impune admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, pentru ca instanța de trimitere să pronunțe o hotărâre care să respecte prevederile art. 425 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., asigurând, astfel, atât dreptul părților la un proces echitabil, conform art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și posibilitatea exercitării unui control judiciar, în cazul promovării unei eventuale căi de atac.

Pentru considerentele prezentate, reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 și art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa în parte încheierea atacată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe numai în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată, prin întâmpinare, de A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 23 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2018.

Casează în parte încheierea atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe numai în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale a României.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 iunie 2020.