ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1642/2017

HOTĂRÂRE

24.10.2017

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1642/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, la data de 7 decembrie 2016, pe rolul Tribunalului București sub nr. x/3/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, reintegrarea în sistem și anularea Ordinului D.S.P. din data de 19 iunie 2015 prin care a fost trecut în rezervă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 2262 din data de 29 martie 2017, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetentei teritoriale și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui, reținând prevederile art. 269 alin. (1) Codul muncii și ale art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Instanța a avut în vedere împrejurarea că, din cererea de chemare în judecată formulată de reclamant cât și din înscrisurile depuse ulterior, rezultă că acesta are domiciliul în Bârlad, iar locul de muncă a fost la UM x Bârlad, Județul Vaslui.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, la data de 12 mai 2017, sub nr. x/89/2017.

Prin încheierea din data de 25 iulie 2017, Tribunalul Vaslui, secția civilă, a admis excepția necompetenței funcționale a completului specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale, reținând aplicabilitatea prevederilor art. 95 și art. 109 din Legea nr. 188/1999.

A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui, secția contencios administrativ.

La data de 25 septembrie2017, prin sentința civilă nr. 642/CA, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vaslui, invocată de instanță din oficiu.

A fost suspendată judecata cauzei și s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În esență, s-a reținut că litigiul dedus judecății este unul care privește funcționarii publici și are natura unui litigiu de contencios administrativ, iar prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 stabilesc că reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului fără a se putea invoca excepția necompetenței teritoriale dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului.

Față de aceste dispoziții legale și constatând că reclamantul a optat pentru instanța de la sediul pârâtului, tribunalul a apreciat că, în cauză, competența de soluționare aparține Tribunalului București.

Verificând cu prioritate aspectele privind propria competență funcțională în soluționarea prezentului conflict de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, reține următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, Înalta Curte de Casație și Justiție este organizată în patru secții, respectiv: Secția I civilă, Secția a II-a civilă, Secția penală, Secția de contencios administrativ și fiscal și Secțiile Unite, cu competență proprie.

Art. 21 din același act normativ, stabilind competența secțiilor instanței supreme, statuează că Secția I civilă, Secția a II-a civilă și Secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

Totodată, art. 23 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, prevede că secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport cu competența fiecăreia, soluționează cererile de strămutare, pentru motivele prevăzute în codurile de procedură, conflictele de competență, în cazurile prevăzute de lege, precum și orice alte cereri prevăzute de lege.

C. proc. civ. stabilește prin dispozițiile art. 135 și art. 136 care este instanța competentă să soluționeze conflicte de competență ivite între instanțe, între o instanță și un alt organ cu activitate jurisdicțională, între două secții sau complete specializate.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., conflictul de competență ivit între două instanțe judecătorești se soluționează de instanța imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict.

Art. 136 alin. (1) C. proc. civ. prevede că dispozițiile privitoare la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, iar alin. (4) al aceluiași articol statuează că dispozițiile alin. (1)-(3) ale art. 136 C. proc. civ. se aplică și în cazul completelor specializate.

Când stabilesc instanța competentă să soluționeze conflictul de competență ivit între două secții/complete specializate ale aceleiași instanțe, dispozițiile procedurale prevăd că acesta se va soluționa de secția instanței stabilite potrivit art. 135 corespunzătoare secției înaintea căreia s-a ivit conflictul, astfel cum rezultă din art. 136 alin. (2) C. proc. civ.

În prezenta cauză, Înalta Curte reține că Tribunalul București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Vaslui, care l-a rândul său, prin sentința pronunțată de un complet specializat în contencios administrativ, a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului București.

Deși, în privința situației în care conflictul de competență este declanșat de secții cu specializări diferite care funcționează la instanțe distincte, normele procedurale nu stabilesc secția din cadrul instanței competente să soluționeze conflictul, se apreciază că sunt aplicabile prin analogie dispozițiile art. 136 alin. (2) și (4) C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere că trimiterea către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență s-a dispus de către un complet de judecată specializat în materia contenciosului administrativ, competența de soluționare a acestuia aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Față de cele anterior reținute, raportat la dispozițiile legale invocate, se va trimite cauza la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.