Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.02.2017

ÎCCJ, Secția I civilă

HOTĂRÂRE
21.02.2017
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Încheierea nr. 354/2017 Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Petenta A. a formulat, la data de 16 octombrie 2014 cerere de îndreptare a erorii materiale privind Decizia nr. 1674 din data de 8 iulie 1993, pronunțată în Dosarul nr. x/1993 al Curții Supreme de Justiție, secția civilă. La termenul de judecată din data de 18 noiembrie 2014 instanța a dispus suspendarea judecării cererii de îndreptare a erorii materiale, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât nicio parte nu s-a prezentat la strigarea cauzei și nu a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă, măsură menținută prin încheierea de la termenul din 13 octombrie 2015. Cauza a fost repusă pe rol la data de 21 februarie 2017, în vederea discutării perimării.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu. Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții. Ca urmare, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

Se socotește că nu este culpa părții când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu, ceea ce nu este cazul în speță, În cauză, părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din data de 18 noiembrie 2014, stabilit pentru soluționarea cererii de îndreptare a erorii materiale și, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea pricinii, constatându-se că niciuna dintre părți nu a cerut judecarea în lipsă. Măsura suspendării a fost menținută prin încheierea de la termenul din 13 octombrie 2015, având în vedere conduita procesuală a petentei A., care a depus o cerere de repunere pe rol a cauzei fără a se prezenta în fața instanței pentru a o susține și nici nu a solicitat judecarea în lipsă.

În raport de aceste considerente și având în vedere că în termenul de un an prevăzut de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. nici una dintre părți nu a solicitat continuarea judecății, precum și că în această perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimată cererea de îndreptare a erorii materiale.

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Constată perimată cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de patenta A., privind Decizia nr. 1674 din data de 8 iulie 1993, pronunțată în Dosarul nr. 1221/1993 al Curții Supreme de Justiție, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2017. Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-10-25
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2017/2016
Decizia nr. 2017/2016 Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, constată următoarele: A. și B. au formulat, la data de 7 aprilie 2015, contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 785 din data de 18 ma
ÎCCJ 2014-05-08
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1681/2015
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Obiectul, dosarului îl reprezintă cererea de revizuire a Deciziei nr. 2042 din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, formulată, de revizuentul C.R.C., în temeiul dispozițiilo
ÎCCJ 2015-11-13
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2547/2015
reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă. Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza pro
ÎCCJ 2013-04-15
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2185/2013
, prin Decizia nr. 2830 din 28 martie 2001, a constatat nul recursul. Această soluție a fost atacată de N.N. pe calea contestației în anulare, stabilindu-se termen de judecată la data de 27 ianuarie 2012. Învestită cu judecarea contestației
ÎCCJ 2015-01-27
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 259/2015
-a avut a decedat, deși în cauză nu s-a făcut dovada acestei împrejurări. Înalta Curte a admis cererea contestatoarei și a acordat termen la data de 19 octombrie 2013, când, constatând lipsa nejustificată a părților și față de împrejurarea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă