ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 259/2015

Asupra contestației în anulare de față, constată Prin cererea formulată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 14 octombrie 2011, reclamanta M.M. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta SC U.B. SRL Brașov la acordarea despăgubirilor materiale în cuantum de 5.900 lei, precum și la daune morale în cuantum de 20 000 lei.

În motivarea în fapt a acțiunii sale, reclamanta a susținut că, în baza contractului individual de muncă a fost angajata pârâtei, în funcția de gestionar, de la data de 01 octombrie 2005 până la data de 24 noiembrie 2011, când contractul individual de muncă a încetat, în temeiul art. 55 lit. b) C. muncii, în baza Deciziei nr. 88 din 24 noiembrie 2011. Reclamanta a solicitat acordarea despăgubirilor materiale și morale de la pârâtă, întrucât, în dimineața zilei de 06 decembrie 2010, în jurul orei 9.00, aflându-se în timpul serviciului, a fost sunată de către administratorul societății să coboare la mașina acestuia pentru a aduce marfa necesară pentru aprovizionarea chioșcului în care-și desfășura activitatea.

Deplasarea s-a făcut pe scările de acces în/din incinta Corpului E spre stradă, care se află în imediata apropiere a căii (ușii) de acces unde reclamanta își desfășura activitatea și, care nu sunt prevăzute cu balustradă. În timp ce cobora după marfă, din cauza zăpezii acumulate pe scări, reclamanta s-a dezechilibrat și a căzut, ceea ce a condus la cauzarea unei fracturi la piciorul drept. În urma accidentului, reclamanta a fost spitalizată cu diagnosticul „fractură echivalent bimaleolară dreapta cu distazis tibio - peronier.” Prin cererea de chemare în judecată, s-a imputat societății pârâte, culpa în neîntreținerea corespunzătoare a scărilor din incinta Corpului E situat pe Colina Universității, respectiv necurățarea acestora de stratul de zăpadă depus.

Prin sentința civilă nr. 1491/M din 16 octombrie 2012, Tribunalul Brașov a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând, în esență că, din analiza înscrisurilor depuse la filele 52, 53 din dosar, respectiv facturile din 19 octombrie 2010 și din 21 decembrie 2010, instanța de fond a considerat că obligația de întreținere a scărilor și spațiilor de acces întră în sarcina C.S.U. Brașov, pârâta îndeplinindu-și obligația de plată către acesta, precum și a cheltuielilor de regie pentru spațiul închiriat, în care reclamanta își desfășura activitatea, aceste cheltuieli cuprinzându-le și pe cale legate de salubritate. Totodată, din procesul-verbal de cercetare întocmit de inspectorii I.T.M la data de 02 februarie 2011 (pag.

4, alin. (1)) s-a reținut că reclamanta este cea care a încălcat Instrucțiunile de protecție, cauza accidentului fiind „nefolosirea de către lucrător a căilor de acces prevăzute cu balustradă pentru realizarea deplasării în afara societății, lucru ce ar fi condus la evitarea și prevenirea alunecării și/sau căderii din cauza denivelării sau terenului alunecos, fiind încălcate instrucțiunile proprii S.S.M., I.P. S.S.M. - 4 pct. 8 și 13 și I.P. S.S.M.-% pct. 15 și 17, cu privire la deplasarea în societate și în afara acesteia”. S-a reținut că reclamanta trebuia și putea să folosească scările prevăzute cu balustradă ce se aflau la o distanță de 6-7 m, aceasta neimplicând vreo ocolire ce i-ar fi îngreunat munca.

În ceea ce privește despăgubirile materiale în cuantum de 5.900 lei pretinse de reclamantă, instanța de fond le-a respins având în vedere că pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie se cer a fi întrunite cumulativ mai multe condiții, și anume: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate intre fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, or, aceste condiții nu au fost îndeplinite în cauză. Pentru a fi susceptibil de reparație, prejudiciul trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat. Din calculul depus de reclamantă a rezultat că suma totală pretinsă reprezintă presupusele cheltuieli avansate de aceasta, nefiind susținute însă de dovezi (lista cu prețul unor medicamente la data de 02 septembrie 2011, parafată de Farmacia D., nefiind aptă a conduce la concluzia că respectivele medicamente i-au fost prescrise reclamantei și că aceasta le-a cumpărat).

În ceea ce privește daunele morale pretinse de reclamantă întemeiate pe dispozițiile art. 253 alin. (1) C, mun,, conform căruia,,angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”, instanța le-a respins, cu motivarea că, din probatoriul administrat a rezultat că, nu sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei, culpa în producerea accidentului aparținându-i reclamantei, deoarece orice persoană diligentă, chiar fără să fie instruită, are reprezentarea că poate aluneca și cădea cu ocazia coborârii unor scări pe care este depus un strat de zăpadă, fără a avea posibilitatea de a se susține.

Mai mult, din probele administrate a rezultat că între scările folosite de reclamantă și scările cu balustradă este o distanță de aproximativ 6-7 m, astfel că, reclamanta și-a asumat riscul producerii accidentului, atunci când a ales să folosească scările care nu au fost prevăzute cu balustradă de susținere. Împotriva sentinței civile nr. 1491/M din 16 octombrie 2012 a Tribunalului Brașov, a declarat recurs reclamanta M.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a evidențiat culpa societății angajatoare în producerea accidentului de muncă, astfel cum a fost consemnată în procesul-verbal de cercetare întocmit la data de 02 februarie 2011 de A.C., persoană abilitată potrivit convenției civile de prestări servicii din 09 iunie 2008. De asemenea, s-a invocat și lipsa documentației privind organizarea activității de prevenire și protecție a muncii, lipsa instruirii reclamantei în domeniul protecției muncii după luna decembrie 2008 și neîndeplinirea de către angajator a obligației de întreținere corespunzătoare a scărilor din incinta Corpului E de clădire. S-a susținut că producerea accidentului de muncă la data de 06 decembrie 2010 și prejudiciul creat reclamantei prin pierderea parțială a capacității de muncă reprezintă împrejurări certe, necontestate de părți în prezenta cauză.

Reclamanta M.M. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 253 C. muncii obligarea societății pârâte la plata de despăgubiri materiale în cuantum de 5.900 lei care, însă, nu au fost dovedite în cauză. S-a menționat că înscrisul intitulat „preț medicamente la data de 02 septembrie 2011” (fila 37) nu a făcut dovada cumpărării de către reclamantă a acestora și faptul prescrierii lor de către medic. S-a mai reținut că, la dosarul cauzei nu au fost depuse niciun fel de rețete medicale, înscrisuri care să dovedească achiziționarea de medicamente, plata de servicii medicale sau alte cheltuieli aferente și nici dovada cheltuielilor de transport la Târgu Mureș. Reclamanta a depus un singur bilet de externare emis la data de 21 septembrie 2012, cu care a făcut dovada internării acesteia la 20 septembrie 2012, la aproape doi ani de la producerea accidentului.

Certificatele de concediu medical aflate la dosar nu au făcut dovada întinderii prejudiciului suferit de reclamantă. Proba testimonială administrată în cauză nu a putut face dovada cheltuielilor efectuate de reclamantă, martorii au relatat aspecte legate de accidentul de muncă produs, însă, nu au fost în măsură să indice datele necesare pentru stabilirea valorii prejudiciului produs. Nefiind făcută dovada prejudiciului material suferit, în mod corect, tribunalul a respins aceste pretenții, ca nedovedite. Nici cererea de acordare a daunelor morale nu a fost întemeiată, având în vedere culpa concurentă a reclamantei la producerea accidentului și faptul că, prin Decizia nr. 1362 din 17 mai 2011 emisă de C.T.P.

Brașov, reclamanta a primit deja o compensație în cuantum de două salarii medii brute pe economie. Nedepunerea la dosarul cauzei a documentației privind organizarea activității de prevenire și protecție S.S.M. și lipsa dovezii instruirii reclamantei după luna decembrie 2008, nu au putut produce dovada legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu, având în vedere că posibilitatea folosirii scării prevăzute cu balustradă era cunoscută de reclamantă, astfel cum a rezultat din administrarea probatoriilor. Prin Decizia nr. 257/M din 11 februarie 2013, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins recursul declarat de reclamanta M.M.

împotriva sentinței civile nr. 1491/M din 16 octombrie 2012 a Tribunalului Brașov, pentru considerentele mai sus redate. Împotriva Deciziei nr. 257/M din 11 februarie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a formulat contestație în anulare, reclamanta M.M., calea extraordinară de atac de retractare fiind înregistrată la 1 aprilie 2013, stabilindu-se termen la data de 8 octombrie 2013 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. La termenul din 8 octombrie 2013, la cererea contestatoarei, instanța a amânat judecata cauzei pentru ca aceasta să-și angajeze un avocat, întrucât, apărătorul pe care l-a avut a decedat, deși în cauză nu s-a făcut dovada acestei împrejurări.

Înalta Curte a admis cererea contestatoarei și a acordat termen la data de 19 octombrie 2013, când, constatând lipsa nejustificată a părților și față de împrejurarea că niciuna dintre acestea nu a solicitat judecata cauzei în lipsă, Înalta Curte a dispus, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, suspendarea judecății contestației în anulare formulată de M.M. Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea discutării perimării. La termenul din 27 ianuarie 2015, Înalta Curte a reținut contestația în anulare în pronunțare pe excepția perimării, ce se impune a fi admisă pentru următoarele considerente: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții. Astfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speță, în care, după suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 19 noiembrie 2013, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății contestației în anulare.

Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege perimarea operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimată contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimată contestația în anulare formulată de contestatoarea M.M. împotriva Deciziei nr. 257/M din 11 februarie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2015.