ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 259/2015

Asupra contestației

în anulare de față, constată

Prin cererea formulată pe rolul Tribunalului

Brașov la data de 14 octombrie 2011, reclamanta M.M. a solicitat ca, prin

hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta SC U.B. SRL Brașov la acordarea

despăgubirilor materiale în cuantum de 5.900 lei, precum și la daune morale în

cuantum de 20 000 lei.

În motivarea în fapt a acțiunii sale,

reclamanta a susținut că, în baza contractului individual de muncă a fost

angajata pârâtei, în funcția de gestionar, de la data de 01 octombrie 2005 până

la data de 24 noiembrie 2011, când contractul individual de muncă a încetat, în

temeiul art. 55 lit. b) C. muncii, în baza Deciziei nr. 88 din 24 noiembrie 2011.

Reclamanta a

solicitat acordarea despăgubirilor materiale și morale de la pârâtă, întrucât,

în dimineața zilei de 06 decembrie 2010, în jurul orei 9.00, aflându-se în

timpul serviciului, a fost sunată de către administratorul societății să

coboare la mașina acestuia pentru a aduce marfa necesară pentru aprovizionarea

chioșcului în care-și desfășura activitatea. Deplasarea s-a făcut pe scările de

acces în/din incinta Corpului E spre stradă, care se află în imediata apropiere

a căii (ușii) de acces unde reclamanta își desfășura activitatea și, care nu

sunt prevăzute cu balustradă.

În timp ce cobora după

marfă, din cauza zăpezii acumulate pe scări, reclamanta s-a dezechilibrat și a căzut,

ceea ce a condus la cauzarea unei fracturi la piciorul drept.

În urma accidentului,

reclamanta a fost spitalizată cu diagnosticul „fractură echivalent bimaleolară

dreapta cu distazis tibio - peronier.”

Prin cererea de

chemare în judecată, s-a imputat societății pârâte, culpa în neîntreținerea

corespunzătoare a scărilor din incinta Corpului E situat pe Colina

Universității, respectiv necurățarea acestora de stratul de zăpadă depus.

Prin sentința civilă nr.

1491/M din 16 octombrie 2012, Tribunalul Brașov a respins acțiunea, ca neîntemeiată,

reținând, în esență că, din analiza înscrisurilor depuse la filele 52, 53 din

dosar, respectiv facturile din 19 octombrie 2010 și din 21 decembrie 2010,

instanța de fond a considerat că obligația de întreținere a scărilor și

spațiilor de acces întră în sarcina C.S.U. Brașov, pârâta îndeplinindu-și

obligația de plată către acesta, precum și a cheltuielilor de regie pentru

spațiul închiriat, în care reclamanta își desfășura activitatea, aceste

cheltuieli cuprinzându-le și pe cale legate de salubritate.

Totodată, din

procesul-verbal de cercetare întocmit de inspectorii I.T.M la data de 02

februarie 2011 (pag. 4, alin. (1)) s-a reținut că reclamanta este cea care a

încălcat Instrucțiunile de protecție, cauza accidentului fiind „nefolosirea de

către lucrător a căilor de acces prevăzute cu balustradă pentru realizarea

deplasării în afara societății, lucru ce ar fi condus la evitarea și prevenirea

alunecării și/sau căderii din cauza denivelării sau terenului alunecos, fiind

încălcate instrucțiunile proprii S.S.M., I.P. S.S.M. - 4 pct. 8 și 13 și I.P. S.S.M.-%

pct. 15 și 17, cu privire la deplasarea în societate și în afara acesteia”.

S-a reținut că reclamanta

trebuia și putea să folosească scările prevăzute cu balustradă ce se aflau la o

distanță de 6-7 m, aceasta neimplicând vreo ocolire ce i-ar fi îngreunat munca.

În ceea ce privește

despăgubirile materiale în cuantum de 5.900 lei pretinse de reclamantă,

instanța de fond le-a respins având în vedere că pentru angajarea răspunderii

civile delictuale pentru fapta proprie se cer a fi întrunite cumulativ mai

multe condiții, și anume: existența unui prejudiciu, existența unei fapte

ilicite, existența unui raport de cauzalitate intre fapta ilicită și

prejudiciu, existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, or, aceste

condiții nu au fost îndeplinite în cauză.

Pentru a fi

susceptibil de reparație, prejudiciul trebuie să fie cert și să nu fi fost

reparat.

Din calculul depus de

reclamantă a rezultat că suma totală pretinsă reprezintă presupusele cheltuieli

avansate de aceasta, nefiind susținute însă de dovezi (lista cu prețul unor

medicamente la data de 02 septembrie 2011, parafată de Farmacia D., nefiind

aptă a conduce la concluzia că respectivele medicamente i-au fost prescrise

reclamantei și că aceasta le-a cumpărat).

În ceea ce privește

daunele morale pretinse de reclamantă întemeiate pe dispozițiile art. 253 alin.

(1) C, mun,, conform căruia,,angajatorul este obligat în temeiul normelor și

principiilor răspunderii civile contractuale, să-l despăgubească pe salariat în

situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa

angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură

cu serviciul”, instanța le-a respins, cu motivarea că, din probatoriul

administrat a rezultat că, nu sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea

răspunderii civile delictuale a pârâtei, culpa în producerea accidentului

aparținându-i reclamantei, deoarece orice persoană diligentă, chiar fără să fie

instruită, are reprezentarea că poate aluneca și cădea cu ocazia coborârii unor

scări pe care este depus un strat de zăpadă, fără a avea posibilitatea de a se

susține.

Mai mult, din probele

administrate a rezultat că între scările folosite de reclamantă și scările cu

balustradă este o distanță de aproximativ 6-7 m, astfel că, reclamanta și-a

asumat riscul producerii accidentului, atunci când a ales să folosească scările

care nu au fost prevăzute cu balustradă de susținere.

Împotriva sentinței civile

nr. 1491/M din 16 octombrie 2012 a Tribunalului Brașov, a declarat recurs

reclamanta M.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea

în tot a acesteia, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, reclamanta a evidențiat culpa societății angajatoare în

producerea accidentului de muncă, astfel cum a fost consemnată în procesul-verbal

de cercetare întocmit la data de 02 februarie 2011 de A.C., persoană abilitată

potrivit convenției civile de prestări servicii din 09 iunie 2008.

De asemenea, s-a

invocat și lipsa documentației privind organizarea activității de prevenire și

protecție a muncii, lipsa instruirii reclamantei în domeniul protecției muncii

după luna decembrie 2008 și neîndeplinirea de către angajator a obligației de

întreținere corespunzătoare a scărilor din incinta Corpului E de clădire.

S-a susținut că producerea

accidentului de muncă la data de 06 decembrie 2010 și prejudiciul creat

reclamantei prin pierderea parțială a capacității de muncă reprezintă

împrejurări certe, necontestate de părți în prezenta cauză.

Reclamanta M.M. a

solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 253 C. muncii obligarea societății

pârâte la plata de despăgubiri materiale în cuantum de 5.900 lei care, însă, nu

au fost dovedite în cauză.

S-a menționat că înscrisul

intitulat „preț medicamente la data de 02 septembrie 2011” (fila 37) nu a făcut

dovada cumpărării de către reclamantă a acestora și faptul prescrierii lor de

către medic.

S-a mai reținut că,

la dosarul cauzei nu au fost depuse niciun fel de rețete medicale, înscrisuri

care să dovedească achiziționarea de medicamente, plata de servicii medicale

sau alte cheltuieli aferente și nici dovada cheltuielilor de transport la Târgu

Mureș.

Reclamanta a depus un

singur bilet de externare emis la data de 21 septembrie 2012, cu care a făcut dovada

internării acesteia la 20 septembrie 2012, la aproape doi ani de la producerea

accidentului. Certificatele de concediu medical aflate la dosar nu au făcut dovada

întinderii prejudiciului suferit de reclamantă.

Proba testimonială

administrată în cauză nu a putut face dovada cheltuielilor efectuate de

reclamantă, martorii au relatat aspecte legate de accidentul de muncă produs,

însă, nu au fost în măsură să indice datele necesare pentru stabilirea valorii

prejudiciului produs.

Nefiind făcută dovada

prejudiciului material suferit, în mod corect, tribunalul a respins aceste

pretenții, ca nedovedite.

Nici cererea de

acordare a daunelor morale nu a fost întemeiată, având în vedere culpa

concurentă a reclamantei la producerea accidentului și faptul că, prin Decizia

nr. 1362 din 17 mai 2011 emisă de C.T.P. Brașov, reclamanta a primit deja o

compensație în cuantum de două salarii medii brute pe economie.

Nedepunerea la

dosarul cauzei a documentației privind organizarea activității de prevenire și

protecție S.S.M. și lipsa dovezii instruirii reclamantei după luna decembrie

2008, nu au putut produce dovada legăturii de cauzalitate între faptă și

prejudiciu, având în vedere că posibilitatea folosirii scării prevăzute cu

balustradă era cunoscută de reclamantă, astfel cum a rezultat din administrarea

probatoriilor.

Prin Decizia nr. 257/M

din 11 februarie 2013, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins

recursul declarat de reclamanta M.M. împotriva sentinței civile nr. 1491/M din

16 octombrie 2012 a Tribunalului Brașov, pentru considerentele mai sus redate.

Împotriva Deciziei

nr. 257/M din 11 februarie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări

sociale a formulat contestație în anulare, reclamanta M.M., calea extraordinară

de atac de retractare fiind înregistrată la 1 aprilie 2013, stabilindu-se

termen la data de 8 octombrie 2013 pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

La termenul din 8

octombrie 2013, la cererea contestatoarei, instanța a amânat judecata cauzei

pentru ca aceasta să-și angajeze un avocat, întrucât, apărătorul pe care l-a

avut a decedat, deși în cauză nu s-a făcut dovada acestei împrejurări.

Înalta Curte a admis

cererea contestatoarei și a acordat termen la data de 19 octombrie 2013, când,

constatând lipsa nejustificată a părților și față de împrejurarea că niciuna

dintre acestea nu a solicitat judecata cauzei în lipsă, Înalta Curte a dispus,

în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, suspendarea

judecății contestației în anulare formulată de M.M.

Cauza a fost repusă

pe rol, din oficiu, în vederea discutării perimării.

La termenul din 27

ianuarie 2015, Înalta Curte a reținut contestația în anulare în pronunțare pe

excepția perimării, ce se impune a fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248 alin.

(1) C. proc. civ. de la 1865, orice cerere de chemare în judecată, contestație,

apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se

perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din

vina părții timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a

interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală

în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această

lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.

Astfel spus,

perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză

nici un act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de

diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să

o facă.

Aceasta este și

situația în speță, în care, după suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242

pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 19 noiembrie 2013, părțile

au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit

vreun act de procedură în vederea reluării judecății contestației în anulare.

Reținând, așadar,

întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C.

proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege perimarea

operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea se

poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să

constate perimată contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimată

contestația în anulare formulată de contestatoarea M.M. împotriva Deciziei nr. 257/M

din 11 februarie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 ianuarie 2015.