ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2182/2015

Decizia nr. 2182/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 50 din 17 februarie 2014, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și a dispus în consecință, anularea Raportului de evaluare nr. 3253/G/II din 17 iulie 2013 prin care s-a reținut că, în perioada 20 decembrie 2012 - 14 martie 2013, reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deținut atât calitatea de deputat în Parlamentul României, cât și funcția de administrator al unei societăți comerciale.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, în condițiile art. 483 C. proc. civ.

2.1. Motivele de casare

În susținerea recursului formulat pârâta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

2.2. Principalele argumente invocate

Cu privire la motivul de nelegalitate invocat, pârâta a învederat că instanța de fond a constatat în mod eronat că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 82 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora calitatea de deputat este incompatibilă cu funcția de administrator la o societate comercială.

Astfel, a arătat pârâta, s-a reținut prin hotărârea atacată că reclamantul, optând între mandatul de deputat și funcția de administrator, a demisionat din cadrul societății B. SRL la data de 22 ianuarie 2013, cu respectarea termenului prevăzut de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 96/2006, neavând relevanță împrejurarea că înregistrarea mențiunii demisiei la Oficiul Registrului Comerțului a avut loc la 14 martie 2013.

Sub acest aspect pârâta a precizat că, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 înmatriculările și mențiunile sunt opozabile terților de la data efectuării lor în registrul comerțului, iar în conformitate cu alin. (2) din același text de lege persoana care are obligația de a cere o înregistrare nu poate opune terților actele ori faptele neînregistrate, în afară de cazul în care face dovada că ele erau cunoscute de aceștia.

S-a mai menționat de către pârâtă că, în cauză, demisia reclamantului nu a fost urmată de modificarea în termen a mențiunii în registrul comerțului, deși, potrivit art. 22 din Legea nr. 26/1990 comerciantul are obligația de a solicita înregistrarea mențiunilor în cel mult 15 zile de la data actelor și faptelor supuse obligației de înregistrare, operațiunea respectivă putându-se face și la cererea persoanei interesate, în termen de cel mult 30 de zile de la data când a cunoscut actul sau faptul supus înregistrării.

Prin întâmpinarea formulată, reclamantul A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență că soluția adoptată a fost pronunțată cu respectarea legii.

Astfel, reclamantul a învederat că instanța de fond a reținut în mod corect inaplicabilitatea prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, în condițiile în care au fost respectate termenele prevăzute de art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 96/2006, în conformitate cu care deputații au la dispoziție 15 zile pentru a sesiza Biroului permanent cazurile de incompatibilitate și alte 30 de zile pentru a soluționa astfel de incompatibilități.

Or, a precizat reclamantul, în condițiile în care termenul de soluționare a incompatibilităților expira la data de 7 februarie 2013, renunțarea la calitatea de administrator a avut loc cu respectarea dispozițiilor legale, cererea de demisie fiind depusă la societatea comercială la 22 ianuarie 2013 și comunicată în copie și Biroului permanent al Camerei Deputaților, unde a fost înregistrată la data de 28 ianuarie 2013.

De asemenea, a mai arătat reclamantul, rezultă din actele dosarului că demisia a avut un caracter efectiv, făcând să înceteze starea de incompatibilitate, în condițiile în care la 1 februarie 2013 a fost înregistrată la tribunal cererea sa de dizolvare a societății - și încă de la 16 ianuarie 2013 s-a solicitat băncii blocarea plăților, urmare a neînțelegerilor cu coasociatul legate de renunțarea la calitatea de administrator.

4.1. Cu privire la examinarea recursului în Completul de filtru

Raportul întocmit în cauză în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință di 26 noiembrie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 februarie 2015 completul filtru a admis în principiu recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Integritate și a fixat termen de judecată pe fond.

4.2. Cu privire la fondului recursului

4.2.1. Analiza motivului de casare invocat

Verificând sentința recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Curtea constată că nu este incident cazul sus-menționat, respectiv pronunțarea hotărârii cu încălcarea sau greșita aplicare a normelor de drept material.

Astfel, în urma analizei probelor administrate în cauză, instanța de fond a reținut în mod justificat că nu subzistă starea de incompatibilitate a reclamantului, în sensul art. 87 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Potrivit textului de lege sus-menționat calitatea de deputat și senator este incompatibilă cu funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la societăți comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, precum și la instituțiile publice.

În conformitate cu dispozițiile art. 83 alin. (1) din același act normativ, deputatul sau senatorul care se află în incompatibilitate, va informa în termen de 15 zile Biroul permanent al Camerei din care face parte, iar potrivit alineatului 2 al textului de lege, în termen de 30 de zile de la expirarea celor 15 zile va opta între mandatul de parlamentar și funcția care generează incompatibilitatea, demisionând din una dintre funcții.

Aceleași dispoziții referitoare la existența stării de incompatibilitate și la termenele pentru manifestarea opțiunii între funcțiile incompatibile sunt cuprinse și în Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor și anume art. 15 alin. (1) lit. a) și respectiv art. 18.

În cauză, instanța de fond a reținut în mod corect că reclamantul, la data intrării în exercițiul mandatului de deputat în Parlamentul României, și-a prezentat demisia din toate funcțiile deținute în societăți comerciale, printre care și aceea de administrator la SC B. SRL, informând și Biroul permanent al Camerei Deputaților despre această situație.

Astfel, s-au depus la dosar Hotărârea Camerei Deputaților nr. 45 din 20 decembrie 2012 cu privire la validarea mandatelor deputaților aleși la 9 decembrie 2012 și cererea reclamantului de demisie din funcția de administrator la SC B. SRL, înregistrată la societate sub nr. 3 din 22 ianuarie 2012 și la Cameră sub nr. 1/259 din 28 ianuarie 2012, acte din care rezultă respectarea termenelor legale pentru exercitarea opțiunii între funcțiile incompatibile.

Împrejurarea că solicitarea privind demisia sa din funcția de administrator nu a fost înregistrată în timp util la Oficiul Registrului Comerțului nu-i este imputabilă reclamantului care a prezentat cererea organului competent să ia act, în termenul prevăzut de art. 83 din Legea nr. 161/2003 și respectiv, de art. 17 din Legea nr. 96/2006.

În consecință, Curtea constată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu respectarea normelor de drept material incidente, neregăsindu-se motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4.2.2. Soluția instanței de recurs

În raport de cele expuse mai sus, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate.

În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va dispune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 lei, reprezentând onorariul avocatului care a acordat asistență juridică reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței nr. 50 din 17 februarie 2014 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate la plata sumei de 2.000 lei către intimatul-reclamant A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2015.

Procesat de GGC - GV