ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2762/2015

Decizia nr. 2762/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

;

1.1.

Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 05 iunie 2013, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României a solicitat instanței a se constata că Guvernul României nu a respectat până în prezent prevederile art. 1 pct. 3 din Legea nr. 303 din 13 noiembrie 2007 și pe cale de consecință a se dispune obligarea Guvernului României la actualizarea cuantumului despăgubirilor prevăzute de art. 1, pct. 3 din Legea nr. 303/2007, cât și în art. 13 alin. (4) din Legea nr. 44/1994, respectiv „cuantumul despăgubirilor se suportă din bugetul de stat și se actualizează anual prin hotărâre a Guvernului”.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că s-a adresat Guvernului României cu solicitarea de actualizare anuală a cuantumului despăgubirilor, astfel cum prevede Legea nr. 303/2007, însă autoritatea pârâtă nu a luat nici o măsură până în prezent.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare.

1.2. Sentința instanței de fond;

Prin sentința civilă nr. 3043 din 11 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

A obligat intimata să efectueze actualizarea anuală a cuantumului despăgubirilor, conform Legii nr. 303/2007.

1.3. Cererea de recurs;

Împotriva sentinței nr. 3043 din 10 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul și-a întemeiat calea de atac pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, susținând că hotărârea a fost dată cu încălcarea și greșita aplicare a normelor de drept material.

Prin argumentele prezentate în susținerea motivului de nelegalitate, recurentul arată, în esență, că în cauză, nu se poate susține că există un refuz nejustificat de a soluționa o cerere în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, iar intimatul-reclamant nu poate fi considerat persoană vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, întrucât petiția a fost înaintată autorității în drept să verifice și să soluționeze aspectele sesizate.

Așadar, se susține că autoritatea pârâtă a procedat în conformitate cu normele legale care reglementează activitatea de soluționare a petițiilor, respectiv O.G. nr. 27/2002.

A mai susținut recurentul - pârât Guvernul României că în sentința atacată există o neconcordanță între considerente, prin care instanța face teoria refuzului nejustificat și dispozitivul hotărârii prin care instanța a obligat pârâtul la emiterea unui act administrativ cu caracter normativ.

La data de 6 mai 2015, petenta B. - Filiala sector 1 București a depus la dosar cerere de intervenție accesorie în interesul intimatului-reclamat A., cerere admisă în principiu prin încheierea de ședință de la 20 mai 2015.

I.

Soluția instanței de recurs;

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile procedurale și materiale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru considerentele în continuare arătate.

Obiectul pretențiilor deduse judecății instanței de contencios administrativ de către reclamantul A. constă în obligarea pârâtului Guvernul României să actualizeze cuantumul despăgubirilor prevăzute atât în art. 1, pct. 3 din Legea nr. 303/2007, cât și în art. 13 alin. (4) din Legea nr. 44/1994.

Potrivit art. 13 alin. (4) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război „cuantumul despăgubirilor se suportă din bugetul de stat și se actualizează anual prin hotărâre a Guvernului”.

Prin urmare scopul demersului judiciar al reclamantului este acela de a fi obligat Guvernul României să emită o hotărâre de Guvern prin care să actualizeze cuantumul despăgubirilor.

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că raționamentul juridic dezvoltat de judecătorul fondului în considerentele sentinței recurate a avut la bază o premisă greșită și anume aceea că reclamantul invocă „refuzul nejustificat” al autorității pârâte. Or, din actele dosarului, precum și din susținerile reclamantului rezultă că acesta a primit răspuns din partea autorităților cu atribuții în materia Legii nr. 303/2007, autorități care au fost sesizate de Guvernul României prin trimiterea către acestea a petițiilor înregistrate de reclamant la Secretariatul General al Guvernului.

Chestiunea de drept care însă trebuie analizată în cauză este aceea dacă instanța de judecată poate să oblige, în mod direct, prin hotărâre judecătorească, Guvernul României, în calitate de sef al puterii executive să adopte un act normativ cu un anume conținut dorit de o persoană fizică.

Din această perspectivă, se observă că actele administrative cu caracter normativ nu se emit la cererea persoanei îndreptățite, ca în cazul actelor administrative individuale, existând o procedură specială de elaborare a acestora, potrivit Legii nr. 24/2002 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Această procedură cuprinde mai multe etape prealabile, iar o hotărâre judecătorească nu poate înlocui o astfel de procedură care se desfășoară exclusiv în sfera puterii executive, în caz contrar, fiind încălcat principiul separației puterilor în stat.

Actele administrative cu caracter normativ, în speță, hotărârile Guvernului, sunt acte care reglementează aspecte de interes general, cu aplicabilitate generală și ai căror destinatari sunt nedeterminați, astfel încât adoptarea acestora nu se realizează la cererea unei persoane sau a unui grup de persoane, ci în condițiile existenței unor note de fundamentare sau a efectuării unor studii de impact pe aspecte socio - economice, financiare, etc.

Or, instanța de fond, reținând că Guvernul nu și-a îndeplinit obligația legală de a adopta hotărârea prin care să actualizeze cuantumul despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 303/2007 a constatat, implicit, existența unui refuz nejustificat din partea acestei autorități, ignorând dreptul de apreciere a Guvernului, care i-a fost conferit de legiuitor.

Instanța de recurs constată că autoritatea recurentă nu se află în situația unui refuz nejustificat de emitere a unui act administrativ prin care să organizeze executarea și să execute în concret dispozițiile art. 13 alin. (4) din Legea nr. 44/1994 și ale art. 1 pct. 3 din Legea nr. 303/2007, ci se află în exercitarea unui drept de apreciere care i-a fost conferit de legiuitor într-o marjă cu limite foarte largi.

Pe de altă parte, la fila 87 din dosar se află depusă, în copie, sentința civilă nr. 3009 din 7 noiembrie 2014 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2012*, prin care au fost satisfăcute pretențiile reclamantului A., în contradictoriu cu pârâții C., D. și E., care au fost obligați, în calitate de autorități care au atribuită competența legală de a iniția proiectul de hotărâre de Guvern privind actualizarea despăgubirilor acordate în baza Legii veteranilor de război, să ia măsurile legale în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (4) din Legea nr. 44/1994.

Prin urmare, hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București este lipsită de temei legal, fiind casabilă din perspectiva art. 488 pct. 8 C. proc. civ. republicat.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va a

dmite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile pronunțate de

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

administrativ și fiscal pe care o va casa în sensul respingerii, ca nefondată, a acțiunii reclamantului A.

Având în vedere soluția de admitere a recursului și de respingere, pe fond, a acțiunii reclamantului A., în temeiul dispozițiilor art. 67 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge și cererea de intervenție accesorie formulată în interesul intimatului-reclamant de către

B. - Filiala sector 1 București.

Înalta Curte, în baza art. 496(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 3043 din 11 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și respinge acțiunea reclamantului A. ca nefondată.

Respinge cererea de intervenție formulată în interesul intimatului-reclamant de către B. Filiala sector 1 București.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2015.