ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2624/2015

Decizia nr. 2624/2015

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași - secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății prin Direcția Strategii și Politica Medicamentului, B. și C., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- Anularea tuturor autorizațiilor de funcționare, de deschidere a unor noi farmacii, emise de Ministerul Sănătății în perioada 17 septembrie 2003 - 2013, fără știrea și fără acordul reclamantei „pe baza actului intelectual al farmacistei A. (autorizații ce au fost emise pe baza adeverinței nr. 11841 din 17 septembrie 2003, cât și pe baza certificatului de liberă practică - Certificatul de Membru al colegiului farmaciștilor din România din 30 mai 2005) autorizații în care la emitere s-a folosit fără știrea și fără acordul său „ca farmacist angajat” (și nu ca farmacist șef) numele său; să i se comunice copii xerox de pe aceste autorizații, cu mențiunea „conform cu originalul” pe fiecare pagină;

- Obligarea pârâților menționați „și a altor persoane care au fost în legătură cu d-na B.” la plata de despăgubiri materiale- drepturi patrimoniale de autor, respectiv 300.000 euro/autorizație emisă nelegal;

- Obligarea persoanei fizice menționate să-i plătească reclamantei suma de 4.000 euro/lună din 24 martie 2011 înmulțit cu numărul de luni până când i se vor comunica autorizațiile solicitate;

- În subsidiar, în situația în care nu i se comunică toate autorizațiile emise nelegal, pe baza adeverinței menționate și a certificatului de liberă practică, a solicitat obligarea tuturor pârâților la despăgubiri materiale ce provin din drepturi patrimoniale de autor în sumă de 240.000.000 euro sau echivalentul în RON, calculat la cursul B.N.R. din ziua plății efective, „mai exact 90.000.000 euro pentru autorizațiile emise în perioada 17 septembrie 2005 - 30 mai 2005 pe baza adeverinței nr. 11841 din 17 septembrie 2003 și 150.000.000 euro pentru autorizațiile emise în perioada 30 mai 2005 - 2013 pe baza certificatului de membru al Colegiului Farmaciștilor din România din 30 mai 2005”.

A solicitat reclamanta „repunerea în drepturi, în situația anterioară de dinainte de a i se aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală”, deoarece vrea să își folosească documentele pentru deschiderea unei farmacii proprii în mediul urban.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin Încheierea de ședință din data de 18 octombrie 2013, curtea de apel a respins cererea de recuzare formulată de reclamantă împotriva Președintelui Completului de judecată, judecător D.

Prin Încheierea din data 24 octombrie 2013, curtea de apel a respins cererea de recuzare formulată de reclamantă împotriva grefierului de ședință D..

După închiderea dezbaterilor asupra cauzei, la data de 24 octombrie 2013, în termenul de amânare a pronunțării, reclamanta a depus la dosar cerere de sesizare a Curții Constituționale, iar la data de 25 octombrie 2013 a depus precizări și înscrisuri anexă în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Prin Sentința nr. 162 din 25 octombrie 2013, Curtea de Apel Iași - contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile invocate de pârâte, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale și a respins acțiunea formulată de reclamanta A.

Împotriva Încheierilor din data de 18 octombrie 2013, respectiv din data de 24 octombrie 2013, precum și împotriva Sentinței nr. 162 din 25 octombrie 2013, pronunțate de Curtea de Apel Iași - secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în vederea soluționării pe fond a acesteia de către un complet legal constituit.

În motivarea căii de atac, recurenta invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 4, 5 și 6 C. proc. civ., republicat,

Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicată:

„Art. 185 - (1) Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate”.

„Art. 485 - (1) Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. (..)”

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

„Art. 20 - (1) Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare”.

4.1. Verificarea îndeplinirii condițiilor de formă

În raport cu dispozițiile art. 485 alin. (1) și art. 487 alin. (1) C. proc. civ., se constată că recursul a fost formulat și motivat la data de 30 decembrie 2013, cu depășirea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, lege specială care, prin derogare, prevede că în materia contenciosului administrativ termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, care a avut loc la data de 2 decembrie 2013.

4.2. Concluzii

Față de aspectele prezentate, ce rezultă din actele dosarului, constatându-se că recursul nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și că recurenta nu a pretins și nu a dovedit că întârzierea este cauzată de motive temeinic justificate, Înalta Curte urmează să respingă recursul, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Încheierii din 18 octombrie 2013, Încheierii din 24 octombrie 2013 și a Sentinței nr. 162 din 25 octombrie 2013 ale Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2015.

Procesat de GGC - LM