ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1049/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1049/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

în judecată

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, sub nr. 1350/33/2011, reclamanta SC N. SRL a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și SC B. SRL,

pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea

autorizației de funcționare emisă de Ministerul Sănătății pe numele SC B. SRL,

pentru spațiul situat în Oradea, str. R., în incinta Complexului comercial C.S.

invocat, în condițiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr.

554/2004, excepția de nelegalitate a autorizației de funcționare din 18 martie

2011 eliberată de Ministerul Sănătății pentru funcționarea farmaciei comunitare

SC N. SRL Cluj-Napoca, la adresa din municipiul Oradea str. R.

instanțe

Prin sentința civilă

nr. 301 din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus: admiterea excepției

de nelegalitate invocată de pârâta SC B. SRL, constatarea nelegalității

autorizației de funcționare din 18 martie 2011 eliberată de pârâtul Ministerul

Sănătății în favoarea SC N. SRL, respingerea excepției lipsei de interes în

promovarea acțiunii principale, invocată de pârâtă, respingerea acțiunii

reclamantei SC N. SRL, având ca obiect anularea autorizației de funcționare, ca

neîntemeiată, și obligarea reclamantei la plata către pârâta SC B. SRL a sumei

de 6.200 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî în

acest sens, prima instanță a reținut, în special, următoarele:

Litigiul de față are

ca premisă eliberarea de către pârâtul Ministerul Sănătății a două autorizații

de funcționare pentru farmacii în spațiul din Oradea, str. R., în incinta

Complexului comercial C.S.

O primă autorizație a

fost eliberată în favoarea SC F. SRL care, prin contractul de vânzare-cumpărare

fond de comerț din 6 septembrie 2009 și-a vândut drepturile către SC N. SRL,

reclamanta din prezenta cauză.

Pe baza documentației

înaintate din 17 ianuarie 2011, a fost eliberată de Ministerul Sănătății

autorizația de funcționare din 18 martie 2011 în favoarea reclamantei, cu

mențiunile că farmacia de la adresa din Oradea str. R. este înființată pe

excepție, centru comercial și că s-a avut în vedere contractul de vânzare-cumpărare

fond de comerț din 6 septembrie 2009.

Pârâta SC B. SRL a fost

autorizată ca și farmacie comunitară, pe criteriul demografic (o farmacie la 3500

de locuitori) la data de 27 august 1998. Potrivit mențiunii, anexă la autorizația

de funcționare a pârâtei din 22 august 2007, farmacia a funcționat în baza autorizației

de funcționare din data de 27 august 1998, care a fost preschimbată în baza prevederilor

Ordinului ministrului sănătății nr. 1199/2004 art. 15 alin. (2).

Aceeași autorizație cuprinde

mențiunea potrivit căreia, începând cu data de 16 mai 2011, pârâta a funcționat

cu activitatea de receptură și laborator la noua adresă din Oradea, str. R., în

temeiul art. 19 din Legea nr. 266/2008.

Pârâta a închiriat spațiul

destinat comercializării produselor farmaceutice de la proprietarul acestuia, SC

C.S. SA, prin contractul de închiriere din 20 aprilie 2011, pe perioada 20

aprilie 2011-31 decembrie 2013.

Excepția lipsei de interes

a reclamantei în promovarea acțiunii nu poate fi primită, în condițiile în care

aceasta invocă motive de nulitate a autorizației de funcționare a pârâtei, iar interesul

este subsumat unei eventuale bune valorificări a propriei autorizații, obținută

în baza unui „contract de vânzare-cumpărare fond de comerț”.

3.1. În ceea ce privește

autorizația reclamantei:

Farmaciile înființate

în temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, articol abrogat la 30

decembrie 2010, sunt exceptate de la regula criteriului demografic, ele putând fi

înființate numai în gări, aerogări și centre comerciale de mare suprafață.

Art. 12 alin. (2) din

Legea nr. 266/2008 a fost abrogat expres prin O.U.G. nr. 130/2010, care a intrat

în vigoare la data de 30 decembrie 2010.

Pentru ca autorizația

să fie eliberată în temeiul art. 12 alin. (2), era obligatoriu, potrivit art. II

din O.U.G. nr. 130/2010, ca cererea de eliberare a autorizației de funcționare pentru

farmacie, împreună cu documentația completă, să fi fost depusă la Ministerul Sănătății

până la 30 decembrie 2010, ceea ce nu s-a respectat, astfel încât eliberarea actului

în favoarea reclamantei s-a făcut în afara cadrului legal.

Chiar dacă reclamanta

afirmă că nu a înființat pe cale de excepție o farmacie, ci a preluat o autorizație

de funcționare deja existentă, fiind aplicabile prevederile art. 10 alin. (8) din

Legea nr. 266/2008, trebuie reținut că însăși autorizația preluată de la SC N.

SRL a fost eliberată pe excepție, centru comercial, conform mențiunilor de pe aceasta,

în temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, pe baza documentației înaintate

din 17 ianuarie 2011.

În același sens, potrivit

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, autorizația nu se poate elibera decât

dacă farmacia face dovada înregistrării ca punct de lucru a spațiului destinat farmaciei

comunitare.

Potrivit contractului

de închiriere din 25 septembrie 2008 încheiat între SC C.S. SA și SC F. SRL, locatarul

a închiriat spațiul situat în incinta Magazinului U., la parter, în suprafață de

79 mp.

La data de 22 septembrie

2010, contractul inițial de închiriere a încetat, sens în care s-a încheiat un proces-verbal

de predare a spațiului și a cheilor, iar la data de 25 noiembrie 2010 s-au predat

și documentele contabile, ștampila unității, casa de marcat, rețete medicale, telefon

mobil firmă și router wireless.

Prin adresa din 29

septembrie 2011, SC C.S. SA, proprietarul spațiului situat la parterul Complexului

comercial C.S. din Oradea, str. R., arată că nu a încheiat niciun contract de închiriere

sau alt tip de contract cu privire la spațiul respectiv cu SC N. SRL.

Prin adresa din 10

aprilie 2012, Ministerul Sănătății recunoaște că reclamanta a fost autorizată să

desfășoare activități specifice la punctul de lucru fără întocmirea unui raport

de inspecție, numai pe baza declarației pe proprie răspundere dată de farmacista

M.A.R.

Această declarație vine

în contradicție cu restul probelor administrate în cauză și care conduc la concluzia

că reclamanta nu deține niciun titlu locativ cu privire la spațiul pentru care a

fost autorizată să funcționeze.

Toate aceste elemente

evidențiază nelegalitatea autorizației emisă în favoarea reclamantei, impunându-se

aplicarea art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Existența unor înregistrări

la registrul comerțului nu conduce la concluzia că actele depuse în vederea efectuării

de mențiuni sunt esențialmente legale, procedura desfășurată în condițiile Legii

nr. 29/1990 fiind una necontencioasă, desfășurată exclusiv în fața funcționarilor

Registrului care, de altfel, ar fi trebuit să sesizeze lipsa acordului expres al

proprietarului imobilului la cesiunea contractului de închiriere, cu toate consecințele

ce se desprind din punct de vedere juridic.

3.2. În ceea ce privește

autorizația pârâtei

Pârâtei SC B. SRL i-a

fost eliberată autorizația de funcționare din 22 august 2007, pentru farmacia comunitară

din Oradea, str. M. Începând cu data de 16 mai 2011 pârâta a funcționat cu activitate

de receptură și laborator la noua adresă din Oradea, str. R., în temeiul art. 19

din Legea nr. 266/2008.

Reclamanta susține, în

mod neîntemeiat, că nu pot funcționa două farmacii în același spațiu dar, pe de

o parte, s-a constatat anterior că autorizația acesteia este nelegală, iar, pe de

altă parte, chiar pârâtul Ministerul Sănătății arată implicit, în adresa din 10

aprilie 2012, că o astfel de interdicție nu exista, raportat la prevederile legale

aplicabile la momentul depunerii cererilor de autorizare.

Susținerile reclamantei

referitoare la faptul că pârâta nu deține mobilier, ustensile și aparatură sunt

neîntemeiate.

Raportul de inspecție

efectuat de Direcția Politica Medicamentului din cadrul Ministerului Sănătății arată

că, la data inspecției, 9 iunie 2011, există dotări cu mobilier și echipamente specifice

activității farmaceutice. În acest sens sunt și facturile depuse la dosarul cauzei

de către pârâtă care fac dovada achiziționării echipamentului și mobilierului necesare

activității farmaceutice.

Având în vedere aceste

considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, se impune respingerea acțiunii

reclamantei SC N. SRL, având ca obiect anularea autorizației de funcționare, ca

neîntemeiată.

în cauză

Împotriva sentinței civile

nr. 301 din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta

SC N. SRL, susținând că este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

4.1. Referitor la excepția

de nelegalitate privind autorizația de funcționare emisă de Ministerul Sănătății

în favoarea reclamantei SC N. SRL.

Dispunând admiterea excepției

de nelegalitate, prima instanță a aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 266/2008.

Astfel, reclamanta deține

și deținea la momentul eliberării autorizației către pârâta SC B. SRL o autorizație

de funcționare valabilă pentru spațiul situat în Oradea, str. R., autorizație preluată

prin cumpărarea fondului de comerț de la SC D.I. SRL (fostă SC F. SRL).

Autorizația eliberată

către SC F. SRL era una pe excepție de la criteriul demografic, dat fiind că spațiul

în discuție se afla în incinta unui centru comercial.

Reclamanta nu a înființat

o farmacie pe excepție de la criteriul demografic, în condițiile art. 12 din Legea

nr. 266/2008 și, prin urmare, nu trebuia să depună, în condițiile art. II din O.U.G.

nr. 130/2010, documentația pentru eliberarea unei astfel de autorizații pentru spațiul

în discuție până la 30 decembrie 2010.

Reclamantei i-a fost eliberată

autorizația de funcționare pentru spațiul din Oradea în urma cumpărării autorizației

de la SC F. SRL, caz în care sunt incidente prevederile art. 10 alin. (8) din Legea

nr. 266/2008 coroborate cu art. 12 alin. (2) din Normele de aplicare a Legii

nr. 266/2008, aprobate prin Ordinul nr. 962/2009, și nicidecum prevederile art.

12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008.

Reclamanta trebuia să

facă dovada cu privire la faptul că deținea spațiul în discuție, contractul preluat

de la SC F. SRL, că a înregistrat punctul de lucru la locația respectivă, să depună

declarația pe propria răspundere, nefiind necesar un aviz de inspecție fiscală,

așa cum în mod nefondat reține prima instanță, această ultimă condiție fiind necesară

doar la înființarea farmaciei pe excepție, ceea ce nu este cazul în speță.

În mod eronat prima instanță

a reținut că reclamanta nu a avut un contract de închiriere încheiat cu proprietarul

spațiului SC C.S. SA și, prin urmare, înregistrarea punctului de lucru la locația

din Oradea str. R. nu ar fi una valabilă.

Din actele depuse la dosarul

cauzei rezultă fără echivoc faptul că reclamanta avea înregistrat punctul de lucru

la adresa din Oradea, str. R., la data eliberării autorizației de funcționare, anterior

acesteia, precum și în prezent.

Faptul că între reclamantă

și proprietarul imobilului nu există încheiat un contract de închiriere nu este

relevant în speță, întrucât reclamanta a preluat prin cesiune contractul de închiriere

pe care proprietarul spațiului îl avea încheiat cu SC F. SRL, preluare care a fost

făcută cu acordul proprietarului, astfel cum rezultă din acordul depus la dosarul

cauzei. Acest acord de principiu este dat fără rezerve, nefiind necesară vreo înștiințare

prealabilă din partea proprietarului.

Chiar dacă s-ar accepta

teza instanței, proprietarul spațiului a fost notificat de SC F. SRL anterior preluării

contractului, aspect ce rezultă atât din adresele emise de SC F. SRL, depuse la

dosarul cauzei, precum și din corespondența electronică dintre avocatul reclamantei

și SC C.S. SA prin care se negocia forma contractului.

Contractul dintre reclamantă

și proprietarul spațiului nu s-a mai perfectat, dat fiind faptul că SC C.S. SA a

încheiat ulterior un contract de închiriere cu pârâta SC B. SRL.

Prin prezenta excepție

de nelegalitate nu se poate tinde la anularea sau radierea punctului de lucru deschis

de reclamantă, ci se poate verifica doar dacă autorizația eliberată reclamantei

a fost sau nu legală.

4.2. Referitor la acțiunea

în anulare a autorizației emisă de Ministerul Sănătății în favoarea SC B. SRL.

Prin hotărârea primei

instanțe s-a reținut în mod nefondat că autorizația eliberată în favoarea SC B.

SRL pentru spațiul situat în Oradea, str. R., la data de 14 iunie 2011, este valabilă.

Astfel, legalitatea acestei

autorizații a fost contestată, pe motiv că a fost emisă cu nerespectarea dispozițiilor

Legii nr. 266/2008, atât timp cât o altă farmacie, cea deținută de reclamantă, avea

autorizație pentru aceea locație și același spațiu comercial.

Petru locația în discuție,

centru comercial se poate elibera o singură autorizație, așa cum prevăd imperativ

dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008.

Prin urmare, reținerile

primei instanțe, în sensul că nu există nicio interdicție legală pentru ca două

farmacii să funcționeze în același spațiu comercial sunt total eronate, fiind incident

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pe de altă parte, nici

condiția prevăzută de art. 10 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 266/2008 privind dotarea

cu mobilier nu este îndeplinită, prima instanță reținând în mod nejustificat că

SC B. SRL ar fi făcut dovada existenței mobilierului în spațiul în discuție cu facturile

depuse în probațiune. Însă reclamanta a depus atât acte justificative care atestă

proprietatea SC F. SRL asupra acestui mobilier, cât și contractul de vânzare-cumpărare

prin care a achiziționat acest mobilier de la SC F. SRL, dar instanța nu a luat

în considerare aceste înscrisuri.

În concluzie, pentru motivele

arătate, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., recurenta

a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate,

în sensul respingerii excepției de nelegalitate în ceea ce privește autorizația

din 18 martie 2011 și admiterii acțiunii având ca obiect anularea autorizației

din 22 august 2007, modificată cu mențiunile din data de 14 iunie 2011, precum și

obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată,

prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și

de dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, în sensul și pentru considerentele ce urmează.

Argumente de fapt și de

drept relevante

1.1. Asupra excepției

de nelegalitate privind autorizația de funcționare din data de 18 martie 2011 eliberată

de Ministerul Sănătății pe numele SC N. SRL.

Această autorizație de

funcționare a farmaciei comunitare cu denumirea SC N. SRL a fost emisă în baza

art. 10 alin. (8) din Legea farmaciei nr. 266/2008, forma în vigoare începând cu

data de 30 decembrie 2010, potrivit cărora:

„În cazul în care farmacia

comunitară își schimă persoana juridică pe numele căreia a fost eliberată autorizația

prevăzută la alin. (1), Ministerul Sănătății eliberează o nouă autorizație de funcționare

pe numele noii persoane juridice, în termen de 30 de zile de la data solicitării;

până la eliberarea noii autorizații, farmacia comunitară funcționează în baza vechii

autorizații. Documentele pe baza cărora se vor face modificările vor fi prevăzute

în norme”.

Așadar, fiind o autorizație

emisă în temeiul art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008 și nu în temeiul art.

12 alin. (2) din acest act normativ, cum în mod eronat a reținut prima instanță,

documentația necesară eliberării acesteia este cea prevăzută în Normele privind

înființarea, organizarea și funcționarea farmaciilor și drogheriilor, aprobate prin

Ordinul ministrului sănătății nr. 962/2009.

Conform art. 12 alin.

(2) din Norme, documentele necesare la schimbarea deținătorului de autorizație,

persoană juridică sunt următoarele:

a) cerere-tip, modelul

nr. 6 din anexa la norme;

b) autorizația de funcționare,

în original;

c) documentele de la registrul

comerțului care să ateste schimbarea solicitată, precum și documentele de înregistrare

a societății;

d) documentele de deținere

a spațiului și declarație privind asigurarea condițiilor de autorizare;

c) contractele de muncă

ale personalului înregistrate pe numele noului titular de autorizație;

f) dovada achitării taxei;

g) documentul care atestă

anunțarea schimbării deținătorului de autorizație, persoană juridică la colegiul

farmaciștilor județean și, respectiv al municipiului București.

Cu înscrisurile depuse

la dosarul cauzei reclamanta SC N. SRL nu a făcut dovada deținerii spațiului la

adresa din municipiul Oradea, str. R., cerința prezentării documentelor de deținere

a spațiului fiind prevăzută la art. 12 alin. (2) lit. d) din Normele aprobate prin

Ordinului ministrului sănătății nr. 962/2009.

Astfel, în mod eronat

aceasta susține că nu este relevant în speță faptul că nu există încheiat contract

de închiriere cu proprietarul spațiului, SC C.S. SA.

Contractul de închiriere

din 25 septembrie 2008 a fost încheiat între SC C.S. SA, în calitate de locator,

și SC F. SRL, în calitate de locatar, având valabilitate până la data de 31

decembrie 2013.

Acordul de principiu emis

de SC C.S. SA, în vederea concesionării contractului de închiriere de către SC

F. SRL către o terță persoană, cu toate clauzele cuprinse în acesta a fost emis

cu condiția respectării următoarelor proceduri:

(i) SC F. SRL va cesiona

contractul numai după ce va încunoștința locatorul cu cel puțin 30 de zile înainte

cu privire la persoana către care se va face concesionarea;

(ii) locatorul va concesiona

contractul numai către o societate care va desfășura aceeași activitate în spațiul

închiriat.

De asemenea, la art. 4.2,

Capitolul IV din contractul de închiriere din 25 septembrie 2008 s-a stipulat obligația

locatarului de a nu subînchiria spațiul luat în chirie, de a nu cesiona contractul

și de a nu se asocia aducând aport spațiului închiriat, fără aprobarea scrisă a

locatorului.

O astfel de aprobare scrisă

a locatorului nu a existat în vederea subînchirierii ori cesiunii contractului de

închiriere de către SC F. SRL către reclamanta SC N. SRL, iar adresele din 29

septembrie 2011 și din 19 octombrie 2011 emise de SC C.S. SA evidențiază faptul

că între proprietarul spațiului și reclamanta SC N. SRL nu a fost încheiat niciun

act juridic și că acesteia nu i s-a permis să desfășoare activitatea de farmacie

în locul SC F. SRL fără încheierea unui contract și fără achitarea datoriilor de

către SC F. SRL.

Prin urmare, față de neîndeplinirea

cerinței prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. d) din Normele aprobate prin Ordinul

ministrului sănătății nr. 962/2009, autorizația de funcționare din data de 18

martie 2011 a fost în mod nelegal emisă reclamantei SC N. SRL, astfel că în mod

corect prima instanță a constatat nelegalitatea acestei autorizații, în temeiul

art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Faptul că reclamanta a

înregistrat la Registrul comerțului punctul de lucru la adresa din Oradea, str.

R. nu o exonerează pe aceasta de obligația prezentării documentelor de deținere

a spațiului în vederea exercitării controlului de legalitate asupra autorizației

în cadrul procesual instituit de art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Cum documentele prezentate

nu fac dovada deținerii spațiului, în mod corect a fost admisă excepția de nelegalitate

invocată de pârâta SC B. SRL.

1.2. Asupra cererii reclamantei

de anulare a autorizației din 22 august 2007 emisă de Ministerul Sănătății pe numele

SC B. SRL.

În mod corect prima instanță

a reținut ca fiind neîntemeiate motivele de nelegalitate invocate de reclamanta

SC N. SRL.

Astfel, motivul de nelegalitate

privitor la nerespectarea interdicției legale de funcționare a două farmacii în

același spațiu comercial nu se mai impune a fi examinat, raportat la constatarea

nelegalității autorizației emise pe numele SC N. SRL, în condițiile art. 4 din Legea

nr. 554/2004.

De asemenea, susținerile

legate de lipsa mobilierului, a ustensilelor și a aparaturii specifice activității

de farmacie desfășurate de SC B. SRL nu se confirmă, atât timp cât în raportul de

inspecție întocmit de Direcția Politica Medicamentului din cadrul Ministerului Sănătății

se menționează faptul că, la data inspecției, 9 iunie 2011, existau dotări cu mobilier

și echipamente specifice activității farmaceutice.

În plus, din

procesele-verbale încheiate între SC C.S. SA și SC F. SRL la 22 septembrie 2010

și 25 noiembrie 2010, urmare a expirării contractului de închiriere, nu rezultă

că în spațiul din str. R. unde își desfășoară activitatea farmaceutică SC B.

SRL ar fi rămas mobilier și echipamente aparținând SC F. SRL.

Temeiul legal al soluției

instanței de recurs

Pentru toate considerentele

expuse, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului

declarat de reclamanta SC N. SRL, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC N. SRL Cluj-Napoca prin administrator judiciar Casa de Insolvență

I.S. SPRL împotriva sentinței civile nr. 301 din 18 aprilie 2012 a Curții de Apel

Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 martie 2014.