ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1006/2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la data de 19 februarie 2016, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat anularea autorizației de funcționare nr. x din 03 mai 2012 emisă de Ministerul Sănătății în favoarea SC B. SRL fără respectarea criteriului demografic prevăzut de art. 12 alin. (1) din Legea 266/2008 a farmaciei, obligarea pârâților la plata de daune materiale în cuantum de 200.000 RON și daune morale în cuantum de 5.000.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea formulată, SC B. SRL a solicitat respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în anularea Autorizației de funcționare nr. x din 03 mai 2012, emisă de Ministerul Sănătății, sens în care să se constate ca fiind prescris dreptul reclamantei de a formula plângere prealabilă la data de 19 august 2015, în raport de dispozițiile art. 7 alin. (3) și (7) din Legea 554/2004, respingerea ca tardiv formulată a acțiunii în anularea Autorizației de funcționare nr. x din 03 mai 2012, emisă de Ministerul Sănătății, fiind încălcat termenul de decădere de un an, prevăzut de dispozițiile art. 11 alin. (2) și alin. (5) teza II din Legea 554/2004, iar pe fond, respingerea ca neîntemeiată în tot a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A. SRL.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin Sentința nr. 234/CA/P.I. din 24 octombrie 2016, Curtea de Apel Oradea a admis excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de pârâta SC B. SRL, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâților Ministerul Sănătății - Direcția Politica Medicamentului și SC B. SRL ca tardiv introdusă. A obligat reclamanta la plata sumei de 32.045 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei SC B. SRL, reprezentând onorariu avocat, cheltuieli de cazare și bilete de avion.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinței nr. 234/CA/P.I. din data de 24 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în condițiile art. 483 C. proc. civ. a declarat recurs reclamanta SC A. SRL întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Motivând calea de atac, recurenta reclamantă susține că hotărârea criticată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât judecătorul fondului nu a reținut corect data de la care începe să curgă termenul de un an, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Arată recurenta reclamantă că instanța fondului a avut în vedere o simplă adresă, emisă de Ministerul Sănătății și nesusținută de nicio altă probă din care să rezulte efectiv care a fost data încărcării pe pagina de internet a instituției a mențiunilor referitoare la autorizația contestată în cauza de față.

În ceea ce privește momentul de la care începe să curgă termenele de contestare a acestei autorizații, recurenta reclamantă arată că, terț fiind față de actul atacat, acest moment coincide cu acela în care a luat cunoștință efectiv de conținutul actului în discuție.

Or, aprecierea cu privire la acest moment nu poate face abstracție de faptul că recurenta reclamantă a solicitat Ministerului Sănătății, pe calea unei cereri și apoi a unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, comunicarea acestei autorizații, solicitarea fiind respinsă, așa cum rezultă din cuprinsul Dosarului nr. x/2013.

În plus, recurenta reclamantă arată că a luat cunoștință de existența autorizației la data de 27 iulie 2015, când, în cadrul Dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Satu Mare, autorizația atacată a fost anexată întâmpinării formulate de Ministerul Sănătății.

Așadar, afirmând că a luat cunoștință de existența autorizației de funcționare nr. x din 03 mai 2012 doar la data de 27 iulie 2015, recurenta reclamantă solicită casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

O a doua critică la adresa hotărârii recurate vizează cuantumul exagerat al cheltuielilor de judecată admise de instanța fondului, apreciind recurenta, pentru considerentele expuse în cererea de recurs, că înscrisurile depuse de partea adversă și soluția, în concret, nu justifică acordarea sumei pretinse de pârâta SC B. SRL.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că soluția de respingere a cererii de anulare a autorizației de funcționare nr. x din 03 mai 2012 este legală, urmând a fi menținută, pentru următoarele considerente:

Recurenta reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de anulare a autorizației de funcționare nr. x din 03 mai 2012, prin care Ministerul Sănătății a autorizat funcționarea unei farmacii aparținând intimate SC B. SRL, fără respectarea criteriului demografic prevăzut de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008 a farmaciei.

În consecință, a solicitat anularea actului administrativ precum și obligarea pârâților la plata de daune materiale în cuantum de 200.000 RON și daune morale în cuantum de 5.000.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

Cererea recurentei reclamante a fost transmisă instanței de fond prin poștă, la data de 17 februarie 2016, conform mențiunilor existente pe plicul aferent corespondenței.

Prin sentința civilă criticată în prezenta cauză, instanța fondului a respins acțiunea recurentei reclamante ca fiind tardiv formulată, apreciind că a fost depășit termenul de un an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la faptul că datele privind autorizația de funcționare în litigiu au fost publicate pe pagina de internet a Ministerului Sănătății la data de 03 mai 2013.

Reține, în acest sens, prima instanță, că termenul de decădere, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, s-a împlinit la data de 3 mai 2013, astfel că prezenta acțiune, introdusă la 19 februarie 2016, este tardiv formulată.

Soluția instanței este corectă, cu luarea în considerare, însă, și a următoarelor precizări, referitoare la cursul termenului de decădere:

În acord cu instanța fondului, curtea subliniază faptul că termenul de decădere de un an, pentru formularea acțiunii în anularea autorizației de funcționare contestate în prezenta cauză, curge de la data de la care recurenta-reclamantă a luat cunoștință de existența actului administrativ, fiind irelevantă orice aserțiune prin care se tinde raportarea la cunoașterea efectivă și detaliată a conținutului actului administrativ.

De altfel, nemulțumirea recurentei reclamante vizează faptul că autorizația de funcționare contestată a fost emisă cu încălcarea criteriului demografic prevăzut de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, aceasta fiind singura critică la adresa legalității actului administrativ, de unde se poate trage concluzia că momentul de început al termenelor pentru formularea plângerii prealabile și, subsecvent, pentru formularea acțiunii în contencios administrativ, începe să curgă de la data când recurenta reclamantă a luat cunoștință de existența autorizației de funcționare a farmaciei și nu din momentul în care i-a fost comunicat actul, moment care nici nu este relevant pentru formarea unei opinii asupra legalității actului, din perspectiva recurentei reclamante.

A reținut prima instanță că acest moment, al cunoașterii existenței autorizației de funcționare atacate trebuie să coincidă cu momentul îndeplinirii formelor de publicitate impuse de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, considerent corect în principiu, însă, așa cum a arătat recurenta reclamantă, nu există în cauză un element obiectiv de natură a confirma susținerea Ministerului Sănătății, în sensul că datele privind autorizația de funcționare în litigiu au fost publicate pe pagina de internet a instituției la data de 3 mai 2012.

Însă, probatoriul administrat în cauză atestă faptul că recurenta reclamantă a luat cunoștință de existența autorizației de funcționare cel mai târziu la data 4 martie 2013, când Ministerul Sănătății a comunicat apărătorului recurentei reclamante faptul că, în urma verificării bazei de date, ce este afișată și pe site-ul ministerului, rezultă că pe teritoriul orașului Negrești Oaș, jud. Satu Mare, sunt autorizate 6 unități farmaceutice, ultima autorizație fiind cea emisă pentru C. Farmacie în structura SC B. SRL (adresa nr. x din 19 februarie 2013 depusă la Dosar nr. x/2013 al Tribunalului Satu Mare).

Prin urmare, coroborarea faptului publicării datelor cu privire la autorizarea, în structura SC B. SRL, a unității farmaceutice C. Farmacie în orașul Negrești Oaș, jud. Satu Mare cu datele cuprinse în adresa nr. x din 19 februarie 2013, prin care recurenta reclamantă a fost înștiințată cu privire la existența unei autorizații de funcționare și invitată să acceseze datele publice cu privire la această autorizație, conduce la concluzia că recurenta reclamantă avea cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință cu privire la existența autorizației de funcționare contestată în prezenta cauză cel mai târziu la data de 4 martie 2013.

Or, și dacă aprecierea în privința respectării termenului de decădere de un an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se face prin raportare la acest din urmă moment (4 martie 2013), cererea formulată de recurenta-reclamantă la data de 17 februarie 2016 este tardiv introdusă.

Față de aceste considerente, soluția primei instanțe asupra excepției tardivității formulării acțiunii se impune a fi menținută, recursul nefiind fondat, sub acest aspect.

Analizând sentința civilă criticată din perspectiva soluționării capătului de cerere accesoriu, privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, curtea constată că recursul este fondat, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 451 - art. 453 C. proc. civ.

Astfel cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.

Luând în considerare circumstanțele cauzei, care nu reflectă o complexitate deosebită nici din perspectiva fondului pricinii, soluția în concret și activitatea desfășurată de avocat, curtea apreciază că suma de 10.000 RON (în care sunt incluse cheltuielile de deplasare și cazare și onorariu avocațial redus) răspunde exigenței de proporționalitate impuse de art. 451 alin. (1) C. proc. civ., astfel că va admite recursul de față exclusiv sub acest aspect și va casa în parte sentința civilă criticată, în sensul reducerii cuantumului cheltuielilor la care a fost obligată recurenta-reclamantă până la concurența sumei de 10.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 234/CA/2016 - P.I. din 24 octombrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată în sensul că reduce cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond de la suma de 32.045 RON la suma de 10.000 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT