ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2574/2015

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată reclamantul Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii, suspendarea efectelor actelor de control întocmite de echipa de control a Inspecției Muncii la I.T.M. Sibiu în perioada 21 - 24 mai 2013 și 3 - 7 iunie 2013 până la pronunțarea unei decizii definitive de către instanța de judecată asupra nelegalității actului și anularea acestora.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 27 din 5 februarie 2014 Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității formulării plângerii prealabile și a respins acțiunea formulată de reclamantul Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii. 3.Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței civile nr. 27 din 5 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu a solicitat a declarat recurs. În motivarea recursului se arată că în mod nelegal instanța de fond a admis excepția tardivității formulării plângerii prealabile împotriva actului de control întocmit de către echipa de control a Inspecției Muncii la ITM Sibiu în urma controlului efectuat în perioada 21 - 24 mai 2013 și 3 - 7 iunie 2013, motivat de faptul că Raportul de control nr. 439/CCCI din 25 iunie 2013 a fost comunicat la data de 11 iulie 2013, iar plângerea prealabilă a fost depusă la data de 5 septembrie 2013, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Raportul de control nr. 439/CCCI din 25 iunie 2013 este alcătuit din 2 părți, o parte cuprinzând constatările echipei de control și o parte cuprinzând planul de măsuri dispuse în urma controlului. Constatările efectuate de echipa de control reprezintă un act ce precede planul de măsuri, aspect ce reiese din titulatura documentului transmis către I.T.M. Sibiu și din numerotarea paginilor acestuia. În cuprinsul acțiunii s-a menționat expres faptul că nu a fost comunicat în integralitate raportul de control întocmit de echipa de control a Inspecției Muncii, ci doar paginile 30 - 34 din raport, respectiv planul de măsuri dispuse în urma controlului. Acest aspect este recunoscut și de către pârâta Inspecția Muncii, atât în răspunsul la plângerea prealabilă formulat, cât și în cuprinsul întâmpinării. Trimiterile intimatei cu privire la procedura operațională a C.C.C.I. în sensul că raportul nu va fi transmis la ITM în cazul în care controlul a fost efectuat ca urmare a unei sesizări, nu sunt fondate și nu pot fi luate în considerare. I.T.M. Sibiu avea dreptul de a cunoaște toate constatările controlului care a vizat desfășurarea activității, iar intimata nu se poate prevala de procedura operațională raportat la prevederile Legii nr. 108/1999 privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii, respectiv art. 18 lit. c) prin care se stipulează că inspectorii de muncă au obligația păstrării confidențialității asupra identității persoanei care formulează sesizarea. Echipa de control avea obligația formulării unui act de control prin care să nu dezvăluie faptul că efectuează un control ca urmare a unei sesizări și nici identitatea persoanei care a formulat-o. Recurentul mai arată că din moment ce nu a intrat în posesia actului administrativ individual ce cuprinde constatările efectuate de echipa de control, s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a formula punctual o plângere prealabilă împotriva acestuia, în care să fie invocate aspectele de nelegalitate privind întocmirea și conținutul acestuia. Având în vedere acest aspect, recurentul apreciază că în mod nelegal instanța de fond a stabilit ca dată de început a termenului de formulare a plângerii prealabile data de 11 iulie 2013. Această dată nu poate fi considerată „data comunicării actului” prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 544/2004, întrucât la această dată a fost comunicat doar o parte a acestuia. Comunicarea parțială a unui act administrativ poate echivala cu necomunicarea acestuia, atâta timp cât nu au fost comunicate toate actele de control, în vederea verificării și invocării legalității acestora. Astfel, o comunicare parțială a unui act administrativ constituie un viciu de procedură. Data la care Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu a avut cunoștință de informațiile relevante pentru formularea criticilor de nelegalitate a Actului administrativ de control nr. 439/CCCI din 25 iunie 2013, este 30 decembrie 2013. dată la care i-a fost comunicată, prin intermediul instanței de judecată, întâmpinarea la care era anexat întregul Act de control nr. 439/CCCI din 25 iunie 2013.

Procedura de filtru a recursului În urma procedurii de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., recursul a fost admis, în principiu, în ședința din camera de consiliu din data de 21 aprilie 2015.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Prin acțiunea formulată reclamanta, instituție subordonată Inspecției Muncii, în temeiul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, a solicitat anularea unor măsuri dispuse de inspectorii de muncă din cadrul Inspecției Muncii, ca urmare a unor controale derulate de aceștia în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu stabilite conform legii. Ca urmare a unei sesizări, Inspecția Muncii a derulat la ITM Sibiu un control tematic, de amploare, prin care a fost verificată întreaga activitate a inspectorilor de muncă. Acest aspect este prevăzut ca atribuție a Inspecției Muncii prin prevederile H.G. nr. 1.377/2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Inspecției Muncii, precum și pentru stabilirea unor măsuri cu caracter organizatoric, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit prevederilor art. 3 alin. (1), lit. a), pct. b din actul normativ menționat, Inspecția Muncii are legiferat în sfera atribuțiilor generale: "coordonează, îndrumă metodologic și controlează activitatea inspectoratelor teritoriale de muncă și a celorlalte unități aflate în subordine". Acest aspect este inserat detaliat în Regulamentul propriu de organizare și funcționare pentru aparatul propriu al Inspecției Muncii, aprobat prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 1685 din 6 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, conform ROF al Inspecției Muncii, compartimentul corp control al calității inspecției controlează modul în care se respectă prevederile legale specifice activității, de către inspectorii de muncă din cadrul Inspecției Muncii, precum și din inspectoratele teritoriale de muncă; analizează, verifică și soluționează sesizările privind posibila încălcare a prevederilor legale, precum și a regulamentelor, metodologiilor ori a altor norme interne de către inspectorii de muncă din cadrul Inspecției Muncii și din inspectoratele teritoriale de muncă; solicită, ori de câte ori este necesar, explicații scrise din partea acestora; identifică disfuncționalitățile și lacunele existente în organizarea și desfășurarea activității inspectoratelor teritoriale de muncă și prezintă inspectorului general de stat propuneri în scopul eficientizării acesteia, etc. De asemenea, conform procedurii operaționale de control a corpului de control al calității inspecției emisă la nivelul Inspecției Muncii conform prevederilor imperative ale Ordinului nr. 946/2005 pentru aprobarea Codului controlului intern/managerial, cuprinzând standardele de control intern/managerial la entitățile publice și pentru dezvoltarea sistemelor de control intern/managerial, republicat, activitatea desfășurată de Corpul de Control al Calității Inspecției urmărește obiectivele stabilite, care au fost de altfel prezentate pe larg în apărarea de fond. În conformitate cu prevederile pct. 6 al capitolului „Raport de control" din Procedura operațională a CCCI: „în situația în care controlul a fost efectuat ca urmare a unei sesizări vizând activitatea inspectoratului sau a unui inspector de muncă, raportul nu va fi transmis la inspectoratului teritorial de muncă." Ținând cont de această prevedere obligatorie, Inspecția Muncii nu a transmis la I.T.M. Sibiu raportul de control ci numai planul de măsuri aprobat de conducerea Inspecției Muncii. Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea 554/2004: „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”. Din actele și lucrările dosarului rezultă că Raportul de control nr. 439/CCCI din 25 iunie 2013 a fost comunicat reclamantului la data de 11 iulie 2013, aspect recunoscut de aceasta, iar plângerea prealabilă a fost depusă la pârâtă la data de 5 septembrie 2013, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. La data de 13 august 2013, prin adresa 2608, recurentul-reclamant a comunicat pârâtei modul de realizare a dispozițiilor prevăzute în planul de măsuri, adresă completată cu Adresele 3500 din 28 august 2013 și 3703 din 6 septembrie 2013 pentru măsurile 5 și 8, aspect care nu face decât să confirme faptul că reclamantul a înțeles întru totul ceea ce i s-a dispus prin planul de măsuri și s-a conformat. Deci, termenul de 30 de zile trebuie calculat de la data la care reclamantul a avut cunoștință de toate informațiile relevante pentru formularea criticilor de nelegalitate. Or, acesta este data de 11 iulie 2013 motiv pentru care introducerea plângerii prealabile după data de 11 august 2013 s-a realizat cu încălcarea prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea 554/2004. Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, iar susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.