ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2383/2015

Decizia nr. 2383/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și Direcția pentru Agricultură Județeană Maramureș:

(i) anularea actului prin care s-a dispus unilateral încetarea acordului de delegare pentru implementarea măsurii 141 "Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistență" cuprinsă în Axa I din PNDR 2007-2014;

(ii) obligarea pârâtei APDRP (AFIR) la continuarea activității de delegare și efectuarea activităților de control în teritoriu conform Acordului de delegare pentru implementarea Măsurii 141;

(iii) acordarea despăgubirilor reprezentând drepturile salariale stabilite conform Acordului de delegare și Avizului nominal acordat de Ministrul Agriculturii pentru perioada aprilie 2014 până la zi pentru restanțe și pe toată durata existenței Acordului de delegare în cuantum de 25 de clase de salarizare;

(iv) obligarea Direcției pentru Agricultură Județeană Maramureș să calculeze și să plătească sumele neacordate corespunzător a 25 de clase de retribuire, începând cu luna aprilie 2014, până la data plății efective și în continuare pe toată durata Acordului de delegare;

(v) obligarea pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să aloce sumele reprezentând despăgubiri pentru drepturi salariale neacordate începând cu luna aprilie 2014, până la data plății efective a restanțelor cu aplicarea ratei inflației și în continuare pe durata Acordului de delegare;

(vi) obligarea pârâtei Agenția pentru Finanțarea Investiților Rurale (fosta APDRP) să dispună Oficiului Județean pentru Dezvoltare Regională și Pescuit Maramureș să reia activitatea de procesare a dosarelor privind Măsura 141, în vederea efectuării verificărilor în teren conform Acordului de delegare intervenit între părți;

(vii) obligarea pârâtei APDRP (AFIR) la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 6035 din 10 decembrie 2014, Tribunalul Maramureș, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, și a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamanți în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamanții au înțeles să învestească instanța cu o acțiune care cuprinde ca și prim petit anularea actului conținând notificarea de încetare a acordului de delegare pentru implementarea măsurii 141 "Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistență" cuprinsă în Axa I din PNDR 2007-2014, emisă de către Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, instituție publică centrală cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Chiar dacă cererea de chemare în judecată conține și petite care privesc raporturile de serviciu ale reclamanților, care, în conformitate cu prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999, ar atrage competența de soluționare a tribunalului, aceste capete de cerere au un caracter accesoriu în raport de capătul de cerere având ca obiect anularea actului emis de APDRP, soluționarea lor depinzând de modul de soluționare a petitului principal.

Reclamanții, răspunzând excepției necompetenței materiale invocată de către pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, au invocat prevederile art. 99 noul C. proc. civ., solicitând disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj doar în ceea ce privește primul capăt de cerere.

Art. 99 noul C. proc. civ. reglementează însă ipoteza mai multor capete principale de cerere, ceea ce nu este cazul în speță, întrucât doar petitul vizând anularea actului de notificare a acordului de delegare are natura unui capăt de cerere principal, capetele de cerere având ca obiect raportul de serviciu al reclamanților având caracterul unor cereri accesorii, întrucât soluționarea lor depinde de dezlegarea ce se va da solicitării reclamanților de anulare a actului emis de către APDRP.

Chiar dacă s-ar aprecia că unele dintre capetele de cerere, apreciate de către instanță ca având caracter accesoriu, au valențele unor petite principale, incidente ar deveni prevederile alin. (2) al art. 99 noul C. proc. civ., întrucât ele se află în strânsă legătură cu primul dintre petite, astfel încât competența ar reveni tot curții de apel ca instanță mai înaltă în grad, competentă să soluționeze una dintre pretențiile principale.

Pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/33/2014.

La rândul său, prin Sentința civilă nr. 96 din 11 februarie 2015, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș, secția de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea acestei soluții, Curtea a reținut, în esență, că petitul principal este cel de acordare a despăgubirilor reprezentând drepturile salariale stabilite potrivit acordului de delegare, cauza reprezentând un veritabil litigiu subsumat Legii nr. 188/1999, raportat la capătul de cerere principal, care atrage competența Tribunalului Maramureș.

Textul art. 109 din Legea nr. 188/1999 a fost modificat prin art. IV din Legea nr. 2/2013, în sensul că acele cauze care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal, a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Constatând existența conflictului negativ de competență, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a decis, în temeiul art. 133 alin. (2), art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că în speță, în raport de obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În prezenta cauză, reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ, în principal, cu o cerere privind anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, anume actul prin care APRDR (în prezent AFIR) a dispus unilateral încetarea acordului de delegare pentru implementarea măsurii 141 "Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistență" cuprinsă în Axa I din PNDR 2007-2014, respectiv o cerere privind obligarea aceleiași autorități publice centrale la continuarea activității de delegare și efectuarea activităților de control în teritoriu conform Acordului de delegare pentru implementarea Măsurii 141.

Așa cum a reținut și Tribunalul Maramureș, capetele de cerere privind obligarea autorităților pârâte la plata unor despăgubiri reprezentând drepturi salariale se constituie în capete de cerere accesorii, a căror soluționare depinde de soluția ce urmează a fi dată capătului de cerere privind anularea actului administrativ pretins vătămător pentru reclamanți.

Or, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal, ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

În speță, chiar dacă despăgubirile pretinse se raportează la drepturile salariale ale reclamanților, acest aspect nu este de natură a atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, așa cum eronat a apreciat Curtea de Apel Cluj, întrucât între reclamanți și autoritatea publică emitentă a actului a cărui anulare se solicită nu există raporturi de serviciu.

În aceste condiții, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. în contradictoriu cu pârâtele Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fosta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit), Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția Județeană pentru Agricultură Maramureș în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 iunie 2015.

Procesat de GGC - NN