ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1088/2016

Decizia nr. 1088/2016

Deliberând asupra prezentei plângeri;

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin Încheierea din 09 martie 2016 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins contestația privind tergiversarea procesului formulată de reclamanta A. cu privire la Dosarul nr. x/64/2016 al Curții de Apel Brașov.

Pentru a ajunge la această soluție, curtea de apel a reținut următoarele:

La data de 16 februarie 2016, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov, sub nr. x/64/2016, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.

La data de 18 februarie 2016, verificând cererea de chemare în judecată sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 194-197 C. proc. civ., instanța a constatat că la cererea de chemare în judecată nu este atașată dovada plății taxei judiciare de timbru și, conform art. 200 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus prin rezoluție să se comunice în scris reclamantei lipsurile cererii de chemare în judecată, cu mențiunea că, sub sancțiunea anulării cererii, trebuie să facă, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, modificările sau completările necesare, respectiv să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 296 lei.

Totodată, s-a adus la cunoștința reclamantei că, potrivit art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, are posibilitatea formulării unei cereri de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în termen de 3 zile de la comunicare, iar potrivit art. 33 alin. (2) raportat la art. 42 din O.U.G. nr. 80/2013, are posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru în termen de 5 zile de la primirea comunicării.

La data de 4 martie 2016, reclamanta a depus la dosarul cauzei o notă, prin care a solicitat obligarea de către instanța de judecată sau de președintele acesteia a celui care cu intenție sau culpă a pricinuit amânarea judecării prin una din faptele prevăzute la art. 187 C. proc. civ., la plata unei despăgubiri pentru prejudiciul material sau moral cauzat.

În esență, reclamanta a susținut că judecătorul investit cu soluționarea cauzei, în loc să aplice în mod corespunzător prevederile C. proc. civ. din 1865 și să dispună citarea părților potrivit dispozițiilor art. 114 si 114

1

C. proc. civ. din 1865, a dispus în conformitate cu dispozițiile N.C.P.C. și a cauzat astfel, amânarea judecării.

Analizând cererea reclamantei, curtea de apel a constatat că temeiul invocat de reclamantă, respectiv dispozițiile art. 187 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., este eronat, niciuna din ipotezele existente în cuprinsul textului legal neregăsindu-se în speță.

De asemenea, curtea de apel a reținut că solicitările reclamantei sunt legate de neacordarea unui termen de judecată și amânarea nejustificată a soluționării cauzei.

Întrucât reclamanta nu a făcut nicio referire la obligațiile impuse anterior de instanța de judecată legate de neplata taxei judiciare de timbru, de care a avut cunoștință (reclamanta atașând la dosar adresa primită de la Curtea de Apel Brașov - fila 78 dosar curte) și având în vedere dispozițiile art. 22 alin. (4) teza I și art. 152 C. proc. civ., instanța de judecată a apreciat că cererea formulată de reclamantă reprezintă o contestație privind tergiversarea procesului și a soluționat-o potrivit dispozițiilor art. 522 C. proc. civ. și următoarele.

Astfel, curtea de apel a reținut că în speță este aplicabil N.C.P.C., raportat la data formulării acțiunii, dispozițiile art. 24 C. proc. civ. și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012.

Instanța a considerat că termenele stabilite au fost respectate, procedura scrisă a fost începută cu respectarea tuturor dispozițiilor legale (obiectul cauzei neavând relevanță sub acest aspect deoarece procedura scrisă nu diferă în funcție de obiectul cauzei), reclamanta a fost încunoștințată de obligațiile pe care le avea.

Prin urmare, raportat la modul de desfășurare a procesului în cauză, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 522 C. proc. civ. și, în baza art. 524 alin. (5) C. proc. civ., instanța de judecată a respins contestația privind tergiversarea procesului formulată de reclamanta A.

Împotriva Încheierii din 09 martie 2016 contestatoarea A. a formulat plângere, solicitând modificarea acesteia și luarea măsurilor legale în scopul încetării încălcării dreptului său la soluționarea procesului într-un termen optim, precum și obligarea celui vinovat de amânarea procesului la plata unei despăgubiri pentru prejudiciul material sau moral, cauzat prin amânare.

Prin plângerea formulată contestatoarea A., a criticat amânarea nejustificată a cauzei prin neacordarea unui termen de judecată după înregistrarea cererii.

A arătat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. din 1865 și nu dispozițiile N.C.P.C., care impun procedura regularizării cererii de chemare în judecată, înaintea acordării primului termen de judecată.

Petenta a susținut că prin aplicarea dispozițiilor N.C.P.C. s-a împiedicat judecarea cauzei „de urgență și cu precădere în ședință publică, în completul stabilit de lege”.

Examinând cauza și Încheierea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta plângere este neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:

La data de 16 februarie 2016, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov, sub nr. x/64/2016, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu B. Brașov.

Raportat la data pornirii demersului judiciar întreprins de petentă și în conformitate cu prevederile art. 24 C. proc. civ. și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, Înalta Curte constată că în speță sunt aplicabile dispozițiile N.C.P.C.

Prin Hotărârea Plenului Consiliului Suprem al Magistraturii nr. 161 din 13 februarie 2013 s-a stabilit că, odată cu repartizarea aleatorie a cauzei, să se stabilească automat, prin programul Ecris, o dată de verificare a cererii de chemare în judecată, dispozițiile art. 200 alin. (1) C. proc. civ. fiind interpretate în sensul verificării de către judecător a cererii de îndată, în raport de data stabilită de aplicația Ecris.

Din actele dosarului, se observă că la data de 18 februarie 2016, verificând cererea de chemare în judecată, curtea de apel a dispus prin rezoluție să se comunice în scris reclamantei lipsurile cererii de chemare în judecată.

Astfel, instanța a respectat termenul stabilit, procedura scrisă a fost începută cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, reclamanta fiind încunoștințată de obligațiile pe care le avea.

Articolele 522-526 C. proc. civ., sub denumirea „Contestație privind tergiversarea procesului", au instituit o cale de atac, aflată la dispoziția părților și a procurorului care participă la dezbateri, în cazul încălcării dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, pentru luarea măsurilor legale de înlăturare a acestei situații.

Articolul 522 alin. (2) C. proc. civ., precizează expres situațiile în care părțile sau/și procurorul pot face contestația.

Ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 C. proc. civ. este pasivitatea instanței de judecată, care are mijloacele necesare la dispoziție pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le folosește, sau, mai grav, nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.

În acest context, contestația în tergiversarea procesului nu trebuie privită ca o posibilitate de sancționare a judecătorului învestit cu soluționarea cauzei, ci ca un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situațiile în care

chiar instanța cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluționării procesului într-un termen rezonabil.

Or, în prezenta cauză, se observă că petenta nu a indicat care din cazurile prevăzute de art. 522 C. proc. civ. sunt incidente, care măsură stabilită de lege nu a fost luată de instanță sau care anume act de procedură impus de lege, necesar soluționării cauzei, nu a fost îndeplinit din oficiu.

Astfel, Înalta Curte constată că, în mod corect, curtea de apel a apreciat că în cauză nu este vorba de vreo tergiversare a procesului.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 524 alin. (5) și art. 525 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge plângerea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge plângerea formulată de petenta A. împotriva Încheierii din 09 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/64/2016, prin care s-a respins contestația privind tergiversarea procesului, ca neîntemeiată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06 aprilie 2016.