Decizia nr. 1396/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 16 februarie 2016, și înregistrată sub nr. de dosar X/64/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Brașov, a solicitat anularea în tot a Adresei nr. 538 din 09 iunie 2015 emisă de pârâtă. La data de 04 martie 2016 reclamanta A. a formulat o cerere prin care a înfățișat nemulțumirile sale privitor la aspecte de ordin administrativ în legătură cu cauza, cerere care a fost calificată de către instanța de fond ca reprezentând o contestație privind tergiversarea procesului, conform art. 522 C. proc. civ.

Hotărârea instanței de fond asupra contestației privind tergiversarea procesului. Contestația privind tergiversarea procesului a fost soluționată prin încheierea de ședință din data de 09 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, cererea fiind respinsă ca nefondată. Pentru a ajunge la această soluție, curtea de apel a reținut următoarele: La data de 16 februarie 2016, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov, sub nr. X/64/2016, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. La data de 18 februarie 2016, verificând cererea de chemare în judecată sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 194 - 197 C. proc. civ., instanța a constatat că la cererea de chemare în judecată nu este atașată dovada plății taxei judiciare de timbru și, conform art. 200 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus prin rezoluție să se comunice în scris reclamantei lipsurile cererii de chemare în judecată, cu mențiunea că, sub sancțiunea anulării cererii, trebuie să facă, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, modificările sau completările necesare, respectiv să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 296 lei. Totodată, s-a adus la cunoștința reclamantei că, potrivit art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, are posibilitatea formulării unei cereri de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în termen de 3 zile de la comunicare, iar potrivit art. 33 alin. (2) raportat la art. 42 din O.U.G. nr. 80/2013, are posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru în termen de 5 zile de la primirea comunicării. La data de 4 martie 2016, reclamanta a depus la dosarul cauzei o notă, prin care a solicitat obligarea de către instanța de judecată sau de președintele acesteia a celui care cu intenție sau culpă a pricinuit amânarea judecării prin una din faptele prevăzute la art. 187 C. proc. civ., la plata unei despăgubiri pentru prejudiciul material sau moral cauzat. În esență, reclamanta a susținut că judecătorul investit cu soluționarea cauzei, în loc să aplice în mod corespunzător prevederile Codului de procedura civilă din 1865 și să dispună citarea părților potrivit dispozițiilor art. 114 și 114 1 C. proc. civ. din 1865, a dispus în conformitate cu dispozițiile noului C. proc. civ. și a cauzat astfel, amânarea judecării. Analizând cererea reclamantei, curtea de apel a constatat că temeiul invocat de reclamantă, respectiv dispozițiile art. 187 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., este eronat, niciuna din ipotezele existente în cuprinsul textului legal neregăsindu-se în speță. De asemenea, curtea de apel a reținut că solicitările reclamantei sunt legate de neacordarea unui termen de judecată și amânarea nejustificată a soluționării cauzei. Întrucât reclamanta nu a făcut nicio referire la obligațiile impuse anterior de instanța de judecată legate de neplata taxei judiciare de timbru, de care a avut cunoștință (reclamanta atașând la dosar adresa primită de la Curtea de Apel Brașov) și având în vedere dispozițiile art. 22 alin. (4) teza I și art. 152 C. proc. civ., instanța de judecată a apreciat că cererea formulată de reclamantă reprezintă o contestație privind tergiversarea procesului și a soluționat-o potrivit dispozițiilor art. 522 C. proc. civ. și următoarele. Astfel, curtea de apel a reținut că în speță este aplicabil Noul C. proc. civ., raportat la data formulării acțiunii, dispozițiile art. 24 C. proc. civ. și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012. Instanța a considerat că termenele stabilite au fost respectate, procedura scrisă a fost începută cu respectarea tuturor dispozițiilor legale (obiectul cauzei neavând relevanță sub acest aspect deoarece procedura scrisă nu diferă în funcție de obiectul cauzei), reclamanta a fost încunoștințată de obligațiile pe care le avea. Prin urmare, raportat la modul de desfășurare a procesului în cauză, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 522 C. proc. civ. și, în baza art. 524 alin. (5) C. proc. civ., instanța de judecată a respins contestația privind tergiversarea procesului formulată de reclamanta A..

Calea de atac exercitată împotriva încheierii de ședință din data de 09 martie 2016. Împotriva încheierii de ședință din data de 09 martie 2016 a formulat plângere contestatoarea A., cauza fiind înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, înregistrată sub nr. X/64/2016/a1. Contestatoarea a solicitat modificarea hotărârii și luarea măsurilor legale în scopul încetării încălcării dreptului său la soluționarea procesului într-un termen optim, precum și obligarea celui vinovat de amânarea procesului la plata unei despăgubiri pentru prejudiciul material sau moral, cauzat prin amânare. Prin plângerea formulate, constestatoarea A. a criticat amânarea nejustificată a cauzei prin neacordarea unui termen de judecată după înregistrarea cererii. A arătat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. din 1865 și nu dispozițiile Noului C. proc. civ., care impun procedura regularizării cererii de chemare în judecată, înaintea acordării primului termen de judecată. Petenta a susținut că prin aplicarea dispozițiilor noului C. proc. civ. s-a împiedicat judecarea cauzei "de urgență și cu precădere în ședință publică, în completul stabilit de lege".

Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, asupra plângerii formulate de contestatoarea A. Prin Decizia nr. 1088 pronunțată la data de 06 aprilie 2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, instanța a respins plângerea formulată de petentă împotriva încheierii de ședință din data de 09 martie 2016, ca neîntemeiată. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a reținut următoarele: La data de 16 februarie 2016, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov, sub nr. X/64/2016, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Brașov. Raportat la data pornirii demersului judiciar întreprins de petentă și în conformitate cu prevederile art. 24 C. proc. civ. și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, Înalta Curte constată că în speță sunt aplicabile dispozițiile noului C. proc. civ. Prin Hotărârea Plenului CSM nr. 161 din 13 februarie 2013 s-a stabilit că, odată cu repartizarea aleatorie a cauzei, să se stabilească automat, prin programul ECRIS, o dată de verificare a cererii de chemare în judecată, dispozițiile art. 200 alin. (1) C. proc. civ. fiind interpretate în sensul verificării de către judecător a cererii de îndată, în raport de data stabilită de aplicația ECRIS. Din actele dosarului, se observă că la data de 18 februarie 2016, verificând cererea de chemare în judecată, curtea de apel a dispus prin rezoluție să se comunice în scris reclamantei lipsurile cererii de chemare în judecată. Astfel, instanța a respectat termenul stabilit, procedura scrisă a fost începută cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, reclamanta fiind încunoștințată de obligațiile pe care le avea. Art. 522 - 526 C. proc. civ., sub denumirea "Contestație privind tergiversarea procesului", au instituit o cale de atac, aflată la dispoziția părților și a procurorului care participă la dezbateri, în cazul încălcării dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, pentru luarea măsurilor legale de înlăturare a acestei situații. Art. 522 alin. (2) C. proc. civ. precizează expres situațiile în care părțile sau/și procurorul pot face contestația. Ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 C. proc. civ. este pasivitatea instanței de judecată, care are mijloacele necesare la dispoziție pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le folosește, sau, mai grav, nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită. În acest context, contestația în tergiversarea procesului nu trebuie privită ca o posibilitate de sancționare a judecătorului învestit cu soluționarea cauzei, ci ca un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situațiile în care chiar instanța cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluționării procesului într-un termen rezonabil. Or, în prezenta cauză, se observă că petenta nu a indicat care din cazurile prevăzute de art. 522 C. proc. civ. sunt incidente, care măsură stabilită de lege nu a fost luată de instanță sau care anume act de procedură impus de lege, necesar soluționării cauzei, nu a fost îndeplinit din oficiu. Astfel, Înalta Curte constată că, în mod corect, curtea de apel a apreciat că în cauză nu este vorba de vreo tergiversare a procesului.

Cererea de reexaminare formulată împotriva Deciziei civile nr. 1088 din 06 aprilie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Împotriva Deciziei civile nr. 1088 din 06 aprilie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de reexaminare petenta A., la data de 23 februarie 2017, solicitând anularea în tot a hotărârii. În susținerea cererii petenta a arătat că hotărârea a fost pronunțată în mod greșit, în lipsa înregistrării vreunei plângeri a sa împotriva încheierii din 09 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. De altfel, arată petenta, aceasta nu a formulat nici contestație în tergiversare și nici plângere în dosarul Curții de Apel Brașov și se declară surprinsă de situația astfel creată, considerând că instanțele au înregistrat greșit cererile adresate și au întârziat soluționarea acțiunii sale. Petenta învederează că a mai formulat o cerere de reexaminare, prin care a menționat aceste aspecte și a solicitat reexaminarea situației create prin comunicarea, prin poștă, la data de 05 mai 2016, a hotărârii civile nr. 1088 din data de 06 aprilie 2016. Această cerere, deși adresată Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost greșit direcționată către Biroul de Informare și Relații Publice, care i-a restituit-o două luni mai târziu, fără a fi soluționată. O cerere similară a fost, ulterior, adresată de petentă, Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar a fost, din nou, greșit direcționată către Președintele Secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cererea de reexaminare formulată de petentă a fost înregistrată sub nr. de dosar X/64/2016/a1.1 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. La data de 20 martie 2017 intimata Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Brașov a depus la dosar note de ședință prin care a solicitat respingerea cererii de reexaminare ca inadmisibilă. II. Soluția instanței învestită cu cererea de reexaminare Analizând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată ca fiind inadmisibilă cererea de reexaminare, având în vedere următoarele considerente: Potrivit art. 524 alin. (5) C. proc. civ., care reglementează procedura de judecată a contestației în tergiversare și calea de atac ce poate fi exercitată de partea interesată: "Când apreciază contestația ca neîntemeiată, completul de judecată o va respinge prin încheiere. Împotriva acestei încheieri contestatorul poate face plângere în termen de 3 zile de la comunicare. Plângerea se depune la instanța care a pronunțat încheierea, care o va înainta de îndată pentru soluționare, împreună cu o copie certificată de pe dosarul cauzei, instanței ierarhic superioare." Potrivit art. 525 alin. (1) C. proc. civ., republicat: "Instanța va soluționa plângerea în termen de 10 zile de la primirea dosarului, în complet format din 3 judecători. Judecata se face fără citarea părților, printr-o hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac, ce trebuie motivată în termen de 5 zile de la pronunțare". Înalta Curte reține și că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.". Din cuprinsul acestor texte de lege rezultă cu claritate că, decizia prin care se soluționează plângerea formulată împotriva încheierii prin care s-a respins contestația în tergiversare, nu este supusă niciunei căi de atac, indiferent de denumirea sub care a înțeles partea să o exercite (în cazul de față cerere de reexaminare). Exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. În cazul contestațiilor privind tergiversarea procesului legiuitorul a avut în vedere reglementarea unui dublu grad de jurisdicție, prevăzând doar o singură cale de atac, și anume plângerea la instanța ierarhic superioară, cale ce a fost exercitată de petenta A.. Împotriva modalității de soluționare a plângerii de către instanța ierarhic superioară nu exista deschisă calea formulării unei cereri de reexaminare și nici a unei alte căi de atac. În consecință, pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 525 alin. (1) și art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de reexaminare ca inadmisibilă.