ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 59/2012

Ședința publică de la 18 ianuarie 2012 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 31 iulie 2010, reclamanții M.R.B. și M.G.L. l-au chemat în judecată pe pârâtul B.I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să întocmească și să predea reclamanților deconturile lunare și anuale, evidența contabilă a proiectului de investiție ce face obiectul contractului de asociere în participație încheiat în data de 22 martie 2007, având ca obiect investirea unor sume de bani în vederea achiziționării de terenuri în comuna Baciu și edificarea pe acestea a unor construcții cu destinația de locuințe pentru terți beneficiari, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 50 lei pe zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la îndeplinirea obligației, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin precizarea de acțiune depusă la dosar, la data de 7 decembrie 2010, reclamanții arată că petitul accesoriu de obligare a pârâtului la plata de daune cominatorii nu este întemeiat pe prevederile art. 580 3 C. proc. civ., solicitând obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii și nu la plata unei amenzi civile. Prin sentința comercială nr. 6397 din 22 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj s-a respins excepția lipsei de obiect a acțiunii, excepție invocată de către pârâtul B.I. S-a admis în parte acțiunea comercială precizată formulată de către reclamanții M.R.B.

și M.G.L., împotriva pârâtului B.I., și în consecință: A fost obligat pârâtul să întocmească și să predea reclamanților deconturile lunare și anuale ale proiectului de investiție ce face obiectul contractului de asociere în participație încheiat la data de 22 martie 2007. S-a respins cererea reclamanților în măsura în care vizează obligarea pârâtului la întocmirea și predarea unei evidențe contabile legale cu privire la proiectul de investiție ce face obiectul contractului de asociere în participație încheiat la data de 22 martie 2007. S-a respins cererea reclamanților privind obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii de 50 lei pe zi de întârziere începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la îndeplinirea obligației de predare a deconturilor lunare și anuale ale proiectului de investiție.

S-a respins, ca fiind inadmisibilă, cererea reconvențională formulată de către reclamantul reconvențional B.I. împotriva pârâților reconvenționali M.R.B. și M.G.L. privind constatarea încetării contractului de asociere în participație încheiat la data de 22 martie 2007 și privind obligarea pârâților reconvenționali la plata cheltuielilor de judecată. S-a redus onorariul avocatului reclamanților de la suma de 10.338,75 lei la suma de 5.000 lei. S-a admis în parte cererea reclamanților privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată în sensul că a fost obligat pârâtul să le plătească suma de 5.008,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorar avocațial și taxe judiciare și s-a respins cererea privind obligarea pârâtului la plata sumei de 5.330,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând in onorar avocațial.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță, a reținut, concluzionând, următoarele: Din toată probațiunea administrată rezultă că pârâtul nu a întocmit astfel de deconturi lunare și anuale, astfel ca reclamanții să poată să-și urmărească investiția și să poată să-și declare veniturile și pierderile. Înscrisurile depuse de pârât în cursul judecării cauzei nu constituie astfel de conturi întrucât nu sunt întocmite distinct pe fiecare lună, nu prevăd sumele consumate lunar/anual și detalierea acestor cheltuieli cu trimitere la fiecare document justificativ. De altfel, pârâtul a recunoscut implicit neexecutarea obligației asumate prin răspunsul dat la întrebarea nr. 9 din interogatoriul formulat de către reclamanți.

Astfel, acesta a arătat că a prezentat de câte ori i s-a solicitat de către reclamanți, respectiv de câte ori au venit aceștia în țară contractele privind vânzarea imobilelor. Ori, obligația asumată prin art. 7 lit. g) din contract, nu era condiționată de vreo solicitare prealabilă a reclamanților. Prin urmare, în aceste împrejurări, cererea reclamanților privind obligarea pârâtului să întocmească și să le predea deconturile lunare și anuale ale proiectului de investiție ce fac obiectul contractului de asociere în participație încheiat la data de 22 martie 2007 este fondată, în baza art. 969 C. civ., art. 254 alin. (2) teza ultimă C. com. și art. 7 lit. g) din contractul anterior menționat, urmând să fie admisă de către instanță.

Față de toate considerentele anterior menționate, se impune însă respingerea cererii reclamanților în măsura în care vizează obligarea pârâtului la întocmirea și predarea unei evidențe contabile legale cu privire la proiectul de investiție ce face obiectul contractului de asociere datat 22 martie 2007. Instanța de fond a apreciat necesară o astfel de precizare, pe de o parte având în vedere că nu poate adăuga la contractul încheiat între părți, iar pe de altă parte, având în vedere că obligațiile asumate de pârât față de reclamanți nu sunt identice cu cele stabilite de legiuitor în cazul unor astfel de asocieri. Or, ceea ce au urmărit părțile contractante este existența și comunicarea unei,,dări de seamă” cu privire la toate elementele afacerii, nu întocmirea și predarea unei evidențe contabile care să respecte rigorile formale legale.

Fata de dispozițiile art. 580 3 C. proc. civ., instanța de fond a respins și cererea reclamanților privind obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii de 50 lei pe zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la îndeplinirea obligației de predare a deconturilor lunare și anuale ale proiectului de investiție, reținând că reclamanții nu îndeplinesc condițiile impuse de acest text legal. S-a solicitat instanței, de către pârâtul-reclamant reconvențional să se constate încetarea contractului de asociere în participație încheiat la data de 22 martie 2007. Instanța de fond a apreciat că nici această cerere nu poate fi primită din două considerente: pe de o parte ea vizează constatarea unei stări de fapt, cererea fiind inadmisibilă în conformitate cu dispozițiile art. 111 C. proc.

civ.; pe de altă parte, chiar dacă s-ar accepta teza contrară, nu se poate susține că asocierea a încetat prin împlinirea termenului stipulat atâta timp cât părțile nu s-au desocotit, obiectul și scopul asocierii nu rezultă ca a fost atins. Ca urmare a respingerii cererii reconvenționale, a fost respinsă și cererea subsidiară formulată de către același reclamant reconvențional privind obligarea pârâților reconvenționali la plata cheltuielilor de judecată. În ceea ce privește cererea reclamanților privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, reținând culpa procesuală a pârâtului, luând în considerare dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., prima instanță a considerat că suma de 10.338,75 lei este disproporționat de mare față de activitatea îndeplinită și care s-ar prefigura a fi îndeplinită de către cabinetul de avocatură ales de către reclamanți și prin urmare, a redus acest onorariu la suma de 5.000 lei, suma la care au fost adăugate cheltuielile reprezentând taxele judiciare aferente cererilor admise, respectiv suma de 8,30 lei, sume care urmau să fie suportate de către pârât, respectiv achitate reclamanților. Prin decizia civilă nr. 105 din 27 mai 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul declarat de B.I. împotriva sentinței mai sus menționate, obligându-l pe apelant să le plătească intimaților M.R.B.

și M.G.L. suma de 4.720 lei cheltuieli de judecată în apel În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că: Suntem în prezența unei neexecutări culpabile a obligației contractuale asumată în mod valabil de către pârâtul apelant [(art 7 lit. g) din contract)], iar reclamanții intimați în calitate de creditori ai acestor prestații născute din obligația asumată convențional sunt îndreptățiți la executarea întocmai a prestațiilor. Apelantul s-a apărat susținând că deși intimații s-au obligat să achite toate sumele necesare derulării proiectului investiției în cota de participare ce le-a revenit, în realitate nu au asigurat suportul financiar necesar și deci, ne aflăm în prezența neexecutării parțiale a obligațiilor asumate prin contract de către cei doi intimați si că aceștia nu sunt îndreptățiți la astfel de solicitări față de apelant, putându-li-se opune cu succes excepția de neexecutare a contractului.

S-a apreciat că această apărare este oarecum în contradicție cu celelalte apărări, potrivit cărora apelantul și-a îndeplinit întocmai obligațiile asumate și acțiunea ar fi lipsită de obiect, de vreme ce neexecutarea propriei sale obligații ar fi tocmai consecința neexecutării obligațiilor corelative și concomitente ale celeilalte părți, în felul acesta apelantul înțelegând să suspende executarea contractului. S-a considerat că această neexecutare din partea intimaților nu s-a probat și nici nu este posibil a fi probată în lipsa unui decont periodic din partea apelantului. Numai prin îndeplinirea obligației apelantul poate dovedi neexecutarea obligațiilor corelative ale părții adverse, fiind în prezența unor prestații succesive în timp, care prin executare duc inclusiv la stabilirea întinderii obligațiilor intimaților și implicit la executarea sau neexecutarea parțială a acestora.

S-a mai reținut că s-a solicitat instanței, de către apelantul pârât-reclamant reconvențional să se constate încetarea contractului de asociere în participație încheiat la data de 22 martie 2007. Soluția de respingere a acestei cereri este corectă deși în parte motivarea soluției este deficitară. Nu se poate reține că am fi în prezența constatării unei stări de fapt, cererea fiind inadmisibilă în conformitate cu dispozițiile art. 111 C. proc. civ., fiindcă încetarea contractului este o chestiune de drept, de întindere a obligațiilor asumate convențional. Prima instanță a realizat și o motivare subsidiară pe fondul chestiunii.

Mai mult, în cadrul apelului s-a pus în discuția părților, cu ocazia dezbaterii pricinii și împrejurarea dacă în prezent apelantul ar mai justifica un interes în obținerea unei hotărâri care să constate că prin ajungerea la termen contractul a încetat, de vreme ce nu se contestă această împrejurare și nici nu se relevă folosul practic pe care l-ar putea obține apelantul. Instanța de apel a menționat, în cele din urmă, în considerentele deciziei pronunțate că pentru a fi parte într-o procedură judiciară se impun a fi îndeplinite anumite condiții, reclamantul reconvențional trebuind să facă dovada, printre altele, că are un interes juridic, recunoscut și ocrotit de lege, născut și actual, personal și direct.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâtul B.I., întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului pe care l-a declarat, cu consecința respingerii în întregime a acțiunii introductive și a admiterii cererii reconvenționale formulate în cauză, cu cheltuieli de judecată. Recurentul arată astfel că în apel a depus un nou set de înscrisuri din care rezultă clar faptul că s-au efectuat deconturile solicitate de intimate, așa încât în mod eronat instanța de apel a apreciat că nu ne aflăm în prezența unor deconturi veritabile întrucât nu se arată maniera de consumare a sumelor de bani în vederea realizării investiției.

Tot eronat a reținut că nu ar fi depus la organul fiscal competent actele justificative în vederea stabilirii impozitului pe venit și, eventual, a taxei pe valoarea adăugată, atât timp cât aceste acte au fost depuse, astfel cum rezultă din cuprinsul înscrisurilor aflate la dosarul cauzei. În opinia recurentului, deconturile lunare și anuale nu sunt altceva decât evidența contabilă a proiectului și, în măsura în care instanța a identificat în mod corect argumentele pentru care a respins obligarea sa la întocmirea și predarea evidenței contabile, aceleași temeiuri justificau, pentru identitate de rațiune și respingerea capătului de cerere privind obligarea sa la întocmirea și predarea deconturilor lunare și anuale.

În ce privește caracterul netemeinic al cererii de chemare în judecată recurentul susține că și-a executat toate obligațiile asumate în contract, iar cei care au nesocotit clauzele contractuale sunt însuși intimații, care nu au asigurat suportul financiar necesar, devenind evident faptul că ne aflăm în prezența neexecutării parțiale a obligațiilor asumate prin contract de către cei doi intimați, cărora li se poate opune cu succes excepția de neexecutare a contractului, apărare pe care de altfel instanța fondului a omis cu desăvârșire să o analizeze. Recurentul mai arată că se impune a fi subliniat faptul că asocierea în participațiune nu cunoaște decât o reglementare juridică aparte (art. 251 – 256 C. com.) și nu un regim contabil, predeterminat.

În ce privește respingerea cererii reconvenționale, recurentul susține că deși curtea de apel și-a exprimat dezacordul față de reținerea instanței de fond potrivit căreia cererea pârâtului ar fi una inadmisibilă, eronat a apreciat că este una neîntemeiată și, mai mult, că ar fi lipsită chiar de interes, făcând trimitere la literatura de specialitate de drept procesual civil.

Mai susține și că inadmisibilitatea invocată de către instanța fondului nu a fost niciodată pusă în discuție, nefiind supusă principiului contradictorialității, că greșit nu s-a observat că nu există nicio condiționalitate între încetarea contractului ca act juridic și desocotire ca operațiune materială și, de asemenea, că instanța de apel a pus în vedere părților să analizeze prin concluzii scrise chestiuni nepuse niciodată în discuți părților, acestea fiind: analizarea noțiunii de decont și obligațiile specifice mandatarului, încălcându-se astfel principiile contradictorialității și oralității. Recursul nu este fondat. În ce privește susținerea recurentului pârât potrivit căreia din înscrisurile pe care le-a depus la dosar rezultă cu claritate că s-au efectuat deconturile lunare și anuale solicitate de intimați, respectiv că s-au depus toate actele contabile relevante, se constată că nu este întemeiată.

Astfel, din actele dosarului rezultă că scopul asocierii părților litigante a fost unul comercial și anume acela de obținere de profituri, în urma construirii și vânzării de locuințe, fiind incidente dispozițiile art. 252 C. com. Ca atare, în raport de aceste dispoziții legale și luând în considerare clauza inserată de părți la art. 7 lit. g) din contract, recurentul pârât avea obligația de a da socoteală asociaților reclamanți intimați cu privire la lucrurile aduse în asociație, la beneficii și la pierderi.

Probatoriul administrat în cauză demonstrează incontestabil, astfel cum au reținut judicios ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză că recurentul pârât nu și-a îndeplinit obligația asumată contractual, atât timp cât înscrisurile depuse în cursul judecății și la insistențele instanței nu reprezintă deconturile lunare și anuale la întocmirea cărora acesta s-a obligat, deoarece nu sunt întocmite distinct pe fiecare lună, nu prevăd sumele consumate lunar/anual și detalierea acestor cheltuieli cu trimitere la fiecare document justificativ, - așa cum s-ar fi impus, pentru ca reclamanții să-și poată urmări investiția și pentru ca părțile să poată să-și declare veniturile și pierderile, astfel cum prevăd dispozițiile art. 82 alin. (2) C. fisc.

Afirmația conform căreia noțiunile de „deconturi lunare și anuale” și „evidență contabilă” sunt identice, așa încât, în măsura în care instanța a argumentat respingerea obligării sale la întocmirea și predarea evidenței contabile, aceleași argumente justificau pentru identitate de rațiune și respingerea capătului de cerere privind obligarea sa la întocmirea și predarea deconturilor lunare și anuale nu poate fi primită. Se constată că dacă obligația pârâtului de a întocmi deconturile lunare și anuale nu a fost îndeplinită, astfel cum s-a arătat mai sus, chiar pârâtul recunoscând implicit neexecutarea obligației asumate prin răspunsul dat la întrebarea nr. 9 din interogatoriul formulat de reclamanți, ceea ce a condus la admiterea cererii sub acest aspect, în temeiul dispozițiilor art. 969 C. civ., art. 254 alin. (2) teza ultimă C. com.

și art. 7 lit. g) din contractul părților, în ce privește obligarea pârâtului la întocmirea și predarea evidenței contabile, cererea reclamanților în mod corect a fost respinsă cu motivarea că nu se poate adăuga la contractul încheiat de părți, iar pe de altă parte, reținându-se că obligațiile asumate de pârât față de reclamanți nu sunt identice cu cele stabilite de legiuitor în cazul unor astfel de afaceri. Susținerea privind caracterul netemeinic al cererii de chemare în judecată, determinat de faptul că ne aflăm în prezența neexecutării parțiale a obligațiilor asumate de către cei doi intimați reclamanți, care nu au asigurat suportul financiar necesar, împrejurare în care li se poate opune cu succes excepția de neexecutare a contractului, nu este nici ea întemeiată.

Aceasta, deoarece nu s-a probat neexecutarea invocată, din partea intimaților reclamanți și nici nu ar fi fost posibil de probat în lipsa unui decont periodic, așa cum judicios a reținut și instanța de apel, astfel încât nu poate fi admisă o apărare, în speță, a recurentului pârât, ce se fundamentează pe propria culpă. Pe de altă parte, susținerea recurentului pârât potrivit căreia instanța fondului ar fi omis cu desăvârșire să se pronunțe asupra acestei excepții nu poate fi primită atât timp cât neexecutarea contractului a fost invocată doar ca apărare și nu ca excepție ce se impunea a fi pusă în discuția părților.

Referitor la susținerea recurentului pârât conform căreia asocierea în participațiune nu cunoaște decât o reglementare juridică aparte (art. 251 – 256 C. com.) și nu un regim contabil, predeterminat este de menționat că de vreme ce contractul de asociere în participațiune este un contract comutativ, părțile cunosc de la început drepturile și obligațiile ce le revin, precum și întinderea lor, așa încât obligația pârâtului de a întocmi deconturi lunare și anuale a fost asumată de la data semnării contractului de către părți. În ce privește susținerea referitoare la greșita respingere a cererii reconvenționale, ca lipsită de interes, în măsura în care instanța de fond a respins această cerere ca fiind inadmisibilă fără a pune în discuția părților excepția de inadmisibilitate, se constată că este de asemenea neîntemeiată.

Se observă astfel că instanța de apel nu a împărtășit opinia primei instanțe, apreciind că cererea reconvențională este o cerere admisibilă în raport de dispozițiile art. 111 C. proc. civ., cenzurând astfel soluția primei instanțe, dar apreciind corect că se impune menținerea respingerii acesteia, însă ca lipsită de interes, așa încât modul în care instanța de fond a înțeles să soluționeze excepția de inadmisibilitate devine lipsit de relevanță. Relevant este că excepția lipsei de interes, contrar celor afirmate de recurentul pârât, a fost pusă în discuția părților de către instanța de apel, care a respins judicios cererea reconvențională ca lipsită de interes cu motivarea că apelantul pârât nu justifică un interes în obținerea unei hotărâri care să constate că prin ajungerea la termen contractul a încetat, atât timp cât această împrejurare nu este contestată.

În ceea ce privește lipsa oricărei condiționări între încetarea contractului și desocotire, se constată că într-adevăr contractul a încetat prin ajungere la termen, dar, așa cum corect au reținut ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză, neexistând desocotiri periodice, indiferent sub ce formă, rezultă că recurentul pârât nu și-a îndeplinit obligația contractuală asumată. În fine, susținerea recurentului pârât conform căreia instanța de apel a pus în vedere părților să analizeze prin concluzii scrise chestiuni nepuse niciodată în discuția părților este contrazisă de actele aflate la dosar, pentru că urmare încheierii dezbaterilor în cauză, instanța de apel le-a solicitat părților ca opiniile formulate să fie exprimate și prin concluziile scrise depuse la dosar, nefiind vorba, prin urmare, de nicio încălcare a principiilor contradictorialității și oralității.

În consecință, față de cele mai sus arătate, reținându-se că nu există niciun motiv de recurs întemeiat, care în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., să conducă la modificarea sau casarea deciziei curții, aceasta va fi menținută ca fiind legală și se va respinge recursul pârâtului B.I., ca nefondat. În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., apreciind asupra cuantumului cheltuielilor de judecată în raport de complexitatea cauzei și activitatea cabinetului de avocatură ales de reclamanți, va obliga pe recurentul pârât B.I. la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți M.G.L. și M.R.B.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de pârâtul B.I. împotriva deciziei civile nr. 105/2011 din 27 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul-pârât B.I. la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți M.G.L. și M.R.B. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2012.