ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 59/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 59/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Ședința publică de la 18 ianuarie 2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

La data de 31 iulie

2010, reclamanții M.R.B. și M.G.L. l-au chemat în judecată pe pârâtul B.I.,

solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul

să întocmească și să predea reclamanților deconturile lunare și anuale, evidența

contabilă a proiectului de investiție ce face obiectul contractului de asociere

în participație încheiat în data de 22 martie 2007, având ca obiect investirea

unor sume de bani în vederea achiziționării de terenuri în comuna Baciu și

edificarea pe acestea a unor construcții cu destinația de locuințe pentru terți

beneficiari, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 50 lei pe zi de

întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și

până la îndeplinirea obligației, precum și obligarea pârâtului la plata

cheltuielilor de judecată.

Prin precizarea de

acțiune depusă la dosar, la data de 7 decembrie 2010, reclamanții arată că

petitul accesoriu de obligare a pârâtului la plata de daune cominatorii nu este

întemeiat pe prevederile art. 580

3

C. proc. civ., solicitând

obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii și nu la plata unei amenzi

civile.

Prin sentința comercială nr. 6397 din

22 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj s-a respins excepția

lipsei de obiect a acțiunii, excepție invocată de către pârâtul B.I. S-a admis

în parte acțiunea comercială precizată formulată de către reclamanții M.R.B. și

M.G.L., împotriva pârâtului B.I., și în consecință:

A fost obligat

pârâtul să întocmească și să predea reclamanților deconturile lunare și anuale

ale proiectului de investiție ce face obiectul contractului de asociere în

participație încheiat la data de 22 martie 2007. S-a respins cererea

reclamanților în măsura în care vizează obligarea pârâtului la întocmirea și predarea

unei evidențe contabile legale cu privire la proiectul de investiție ce face

obiectul contractului de asociere în participație încheiat la data de 22 martie

daunelor cominatorii de 50 lei pe zi de întârziere începând cu data rămânerii

definitive a hotărârii și până la îndeplinirea obligației de predare a

deconturilor lunare și anuale ale proiectului de investiție.

S-a respins, ca fiind

inadmisibilă, cererea reconvențională formulată de către reclamantul

reconvențional B.I. împotriva pârâților reconvenționali M.R.B. și M.G.L. privind

constatarea încetării contractului de asociere în participație încheiat la data

de 22 martie 2007 și privind obligarea pârâților reconvenționali la plata

cheltuielilor de judecată. S-a redus onorariul avocatului reclamanților de la

suma de 10.338,75 lei la suma de 5.000 lei.

S-a admis în parte

cererea reclamanților privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată în

sensul că a fost obligat pârâtul să le plătească suma de 5.008,30 lei cu titlu

de cheltuieli de judecată constând în onorar avocațial și taxe judiciare și s-a

respins cererea privind obligarea pârâtului la plata sumei de 5.330,45 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată constând in onorar avocațial.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță, a reținut, concluzionând, următoarele:

Din toată

probațiunea administrată rezultă că pârâtul nu a întocmit astfel de deconturi

lunare și anuale, astfel ca reclamanții să poată să-și urmărească investiția și

să poată să-și declare veniturile și pierderile. Înscrisurile depuse de pârât

în cursul judecării cauzei nu constituie astfel de conturi întrucât nu sunt

întocmite distinct pe fiecare lună, nu prevăd sumele consumate lunar/anual și

detalierea acestor cheltuieli cu trimitere la fiecare document justificativ.

De

altfel, pârâtul a recunoscut implicit neexecutarea obligației asumate prin

răspunsul dat la întrebarea nr. 9 din interogatoriul formulat de către

reclamanți. Astfel, acesta a arătat că a prezentat de câte ori i s-a solicitat

de către reclamanți, respectiv de câte ori au venit aceștia în țară contractele

privind vânzarea imobilelor. Ori, obligația asumată prin art. 7 lit. g) din

contract, nu era condiționată de vreo solicitare prealabilă a reclamanților.

Prin

urmare, în aceste împrejurări, cererea reclamanților privind obligarea

pârâtului să întocmească și să le predea deconturile lunare și anuale ale

proiectului de investiție ce fac obiectul contractului de asociere în

participație încheiat la data de 22 martie 2007 este fondată, în baza art. 969 C.

civ., art. 254 alin. (2) teza ultimă C. com. și art. 7 lit. g) din contractul

anterior menționat, urmând să fie admisă de către instanță.

Față de toate

considerentele anterior menționate, se impune însă respingerea cererii

reclamanților în măsura în care vizează obligarea pârâtului la întocmirea și

predarea unei evidențe contabile legale cu privire la proiectul de investiție

ce face obiectul contractului de asociere datat 22 martie 2007. Instanța de

fond a apreciat necesară o astfel de precizare, pe de o parte având în vedere

că nu poate adăuga la contractul încheiat între părți, iar pe de altă parte,

având în vedere că obligațiile asumate de pârât față de reclamanți nu sunt

identice cu cele stabilite de legiuitor în cazul unor astfel de asocieri. Or,

ceea ce au urmărit părțile contractante este existența și comunicarea unei,,dări

de seamă” cu privire la toate elementele afacerii, nu întocmirea și predarea

unei evidențe contabile care să respecte rigorile formale legale.

Fata de dispozițiile art. 580

3

C. proc. civ., instanța de fond a respins și cererea reclamanților privind

obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii de 50 lei pe zi de

întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la

îndeplinirea obligației de predare a deconturilor lunare și anuale ale

proiectului de investiție, reținând că reclamanții nu îndeplinesc condițiile

impuse de acest text legal.

S-a solicitat

instanței, de către pârâtul-reclamant reconvențional să se constate încetarea

contractului de asociere în participație încheiat la data de 22 martie 2007.

Instanța de fond a

apreciat că nici această cerere nu poate fi primită din două considerente: pe

de o parte ea vizează constatarea unei stări de fapt, cererea fiind

inadmisibilă în conformitate cu dispozițiile art. 111 C. proc. civ.; pe de altă

parte, chiar dacă s-ar accepta teza contrară, nu se poate susține că asocierea

a încetat prin împlinirea termenului stipulat atâta timp cât părțile nu s-au desocotit,

obiectul și scopul asocierii nu rezultă ca a fost atins.

Ca urmare a

respingerii cererii reconvenționale, a fost respinsă și cererea subsidiară

formulată de către același reclamant reconvențional privind obligarea pârâților

reconvenționali la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește

cererea reclamanților privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de

judecată, reținând culpa procesuală a pârâtului, luând în considerare

dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., prima instanță a considerat că

suma de 10.338,75 lei este disproporționat de mare față de activitatea

îndeplinită și care s-ar prefigura a fi îndeplinită de către cabinetul de

avocatură ales de către reclamanți și prin urmare, a redus acest onorariu la

suma de 5.000 lei, suma la care au fost adăugate cheltuielile reprezentând

taxele judiciare aferente cererilor admise, respectiv suma de 8,30 lei, sume

care urmau să fie suportate de către pârât, respectiv achitate reclamanților.

Prin decizia civilă nr.

105 din 27 mai 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins apelul declarat de B.I. împotriva sentinței

mai sus menționate, obligându-l pe apelant să le plătească intimaților M.R.B. și

M.G.L. suma de 4.720 lei cheltuieli de judecată în apel

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a reținut că:

Suntem în prezența

unei neexecutări culpabile a obligației contractuale asumată în mod valabil de

către pârâtul apelant [(art 7 lit. g) din contract)], iar reclamanții intimați

în calitate de creditori ai acestor prestații născute din obligația asumată

convențional sunt îndreptățiți la executarea întocmai a prestațiilor.

Apelantul s-a apărat

susținând că deși intimații s-au obligat să achite toate sumele necesare

derulării proiectului investiției în cota de participare ce le-a revenit, în

realitate nu au asigurat suportul financiar necesar și deci, ne aflăm în

prezența neexecutării parțiale a obligațiilor asumate prin contract de către

cei doi intimați si că aceștia nu sunt îndreptățiți la astfel de solicitări

față de apelant, putându-li-se opune cu succes excepția de neexecutare a

contractului. S-a apreciat că această apărare este oarecum în contradicție cu

celelalte apărări, potrivit cărora apelantul și-a îndeplinit întocmai obligațiile

asumate și acțiunea ar fi lipsită de obiect, de vreme ce neexecutarea propriei

sale obligații ar fi tocmai consecința neexecutării obligațiilor corelative și

concomitente ale celeilalte părți, în felul acesta apelantul înțelegând să

suspende executarea contractului.

S-a considerat că această neexecutare

din partea intimaților nu s-a probat și nici nu este posibil a fi probată în

lipsa unui decont periodic din partea apelantului. Numai prin îndeplinirea

obligației apelantul poate dovedi neexecutarea obligațiilor corelative ale

părții adverse, fiind în prezența unor prestații succesive în timp, care prin

executare duc inclusiv la stabilirea întinderii obligațiilor intimaților și

implicit la executarea sau neexecutarea parțială a acestora.

S-a mai reținut că

s-a solicitat instanței, de către apelantul pârât-reclamant reconvențional să

se constate încetarea contractului de asociere în participație încheiat la data

de 22 martie 2007. Soluția de respingere a acestei cereri este corectă deși în

parte motivarea soluției este deficitară. Nu se poate reține că am fi în

prezența constatării unei stări de fapt, cererea fiind inadmisibilă în

conformitate cu dispozițiile art. 111 C. proc. civ., fiindcă încetarea

contractului este o chestiune de drept, de întindere a obligațiilor asumate

convențional. Prima instanță a realizat și o motivare subsidiară pe fondul

chestiunii. Mai mult, în cadrul apelului s-a pus în discuția părților, cu

ocazia dezbaterii pricinii și împrejurarea dacă în prezent apelantul ar mai

justifica un interes în obținerea unei hotărâri care să constate că prin

ajungerea la termen contractul a încetat, de vreme ce nu se contestă această

împrejurare și nici nu se relevă folosul practic pe care l-ar putea obține

apelantul.

Instanța de apel a

menționat, în cele din urmă, în considerentele deciziei pronunțate că pentru a

fi parte într-o procedură judiciară se impun a fi îndeplinite anumite condiții,

reclamantul reconvențional trebuind să facă dovada, printre altele, că are un

interes juridic, recunoscut și ocrotit de lege, născut și actual, personal și

direct.

Împotriva deciziei

curții de apel a declarat recurs pârâtul B.I., întemeindu-se pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și, pe cale de

consecință, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului

pe care l-a declarat, cu consecința respingerii în întregime a acțiunii

introductive și a admiterii cererii reconvenționale formulate în cauză, cu

cheltuieli de judecată.

Recurentul arată

astfel că în apel a depus un nou set de înscrisuri din care rezultă clar faptul

că s-au efectuat deconturile solicitate de intimate, așa încât în mod eronat

instanța de apel a apreciat că nu ne aflăm în prezența unor deconturi

veritabile întrucât nu se arată maniera de consumare a sumelor de bani în

vederea realizării investiției. Tot eronat a reținut că nu ar fi depus la

organul fiscal competent actele justificative în vederea stabilirii impozitului

pe venit și, eventual, a taxei pe valoarea adăugată, atât timp cât aceste acte au

fost depuse, astfel cum rezultă din cuprinsul înscrisurilor aflate la dosarul

cauzei.

În opinia recurentului, deconturile

lunare și anuale nu sunt altceva decât evidența contabilă a proiectului și, în

măsura în care instanța a identificat în mod corect argumentele pentru care a

respins obligarea sa la întocmirea și predarea evidenței contabile, aceleași

temeiuri justificau, pentru identitate de rațiune și respingerea capătului de

cerere privind obligarea sa la întocmirea și predarea deconturilor lunare și

anuale.

În ce privește

caracterul netemeinic al cererii de chemare în judecată recurentul susține că

și-a executat toate obligațiile asumate în contract, iar cei care au nesocotit

clauzele contractuale sunt însuși intimații, care nu au asigurat suportul

financiar necesar, devenind evident faptul că ne aflăm în prezența neexecutării

parțiale a obligațiilor asumate prin contract de către cei doi intimați, cărora

li se poate opune cu succes excepția de neexecutare a contractului, apărare pe

care de altfel instanța fondului a omis cu desăvârșire să o analizeze.

Recurentul mai arată

că se impune a fi subliniat faptul că asocierea în participațiune nu cunoaște

decât o reglementare juridică aparte (art. 251 – 256 C. com.) și nu un regim

contabil, predeterminat.

În ce privește

respingerea cererii reconvenționale, recurentul susține că deși curtea de apel

și-a exprimat dezacordul față de reținerea instanței de fond potrivit căreia

cererea pârâtului ar fi una inadmisibilă, eronat a apreciat că este una

neîntemeiată și, mai mult, că ar fi lipsită chiar de interes, făcând trimitere

la literatura de specialitate de drept procesual civil.

Mai susține și că

inadmisibilitatea invocată de către instanța fondului nu a fost niciodată pusă

în discuție, nefiind supusă principiului contradictorialității, că greșit nu

s-a observat că nu există nicio condiționalitate între încetarea contractului

ca act juridic și desocotire ca operațiune materială și, de asemenea, că

instanța de apel a pus în vedere părților să analizeze prin concluzii scrise

chestiuni nepuse niciodată în discuți părților, acestea fiind: analizarea

noțiunii de decont și obligațiile specifice mandatarului, încălcându-se astfel

principiile contradictorialității și oralității.

Recursul nu este

fondat.

În ce privește

susținerea recurentului pârât potrivit căreia din înscrisurile pe care le-a

depus la dosar rezultă cu claritate că s-au efectuat deconturile lunare și

anuale solicitate de intimați, respectiv că s-au depus toate actele contabile

relevante, se constată că nu este întemeiată.

Astfel, din actele

dosarului rezultă că scopul asocierii părților litigante a fost unul comercial

și anume acela de obținere de profituri, în urma construirii și vânzării de

locuințe, fiind incidente dispozițiile art. 252 C. com.

Ca atare, în raport

de aceste dispoziții legale și luând în considerare clauza inserată de părți la

art. 7 lit. g) din contract, recurentul pârât avea obligația de a da socoteală

asociaților reclamanți intimați cu privire la lucrurile aduse în asociație, la

beneficii și la pierderi.

Probatoriul

administrat în cauză demonstrează incontestabil, astfel cum au reținut judicios

ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză că recurentul pârât nu și-a

îndeplinit obligația asumată contractual, atât timp cât înscrisurile depuse în

cursul judecății și la insistențele instanței nu reprezintă deconturile lunare

și anuale la întocmirea cărora acesta s-a obligat, deoarece nu sunt întocmite

distinct pe fiecare lună, nu prevăd sumele consumate lunar/anual și detalierea

acestor cheltuieli cu trimitere la fiecare document justificativ, - așa cum s-ar

fi impus, pentru ca reclamanții să-și poată urmări investiția și pentru ca

părțile să poată să-și declare veniturile și pierderile, astfel cum prevăd

dispozițiile art. 82 alin. (2) C. fisc.

Afirmația conform

căreia noțiunile de „deconturi lunare și anuale” și „evidență contabilă” sunt

identice, așa încât, în măsura în care instanța a argumentat respingerea

obligării sale la întocmirea și predarea evidenței contabile, aceleași

argumente justificau pentru identitate de rațiune și respingerea capătului de cerere

privind obligarea sa la întocmirea și predarea deconturilor lunare și anuale nu

poate fi primită.

Se constată că dacă

obligația pârâtului de a întocmi deconturile lunare și anuale nu a fost

îndeplinită, astfel cum s-a arătat mai sus, chiar pârâtul recunoscând implicit

neexecutarea obligației asumate prin răspunsul dat la întrebarea nr. 9 din

interogatoriul formulat de reclamanți, ceea ce a condus la admiterea cererii

sub acest aspect, în temeiul dispozițiilor art. 969 C. civ., art. 254 alin. (2)

teza ultimă C. com. și art. 7 lit. g) din contractul părților, în ce privește

obligarea pârâtului la întocmirea și predarea evidenței contabile, cererea

reclamanților în mod corect a fost respinsă cu motivarea că nu se poate adăuga

la contractul încheiat de părți, iar pe de altă parte, reținându-se că

obligațiile asumate de pârât față de reclamanți nu sunt identice cu cele

stabilite de legiuitor în cazul unor astfel de afaceri.

Susținerea privind

caracterul netemeinic al cererii de chemare în judecată, determinat de faptul

că ne aflăm în prezența neexecutării parțiale a obligațiilor asumate de către

cei doi intimați reclamanți, care nu au asigurat suportul financiar necesar,

împrejurare în care li se poate opune cu succes excepția de neexecutare a

contractului, nu este nici ea întemeiată.

Aceasta, deoarece nu

s-a probat neexecutarea invocată, din partea intimaților reclamanți și nici nu

ar fi fost posibil de probat în lipsa unui decont periodic, așa cum judicios a

reținut și instanța de apel, astfel încât nu poate fi admisă o apărare, în

speță, a recurentului pârât, ce se fundamentează pe propria culpă.

Pe de altă parte,

susținerea recurentului pârât potrivit căreia instanța fondului ar fi omis cu

desăvârșire să se pronunțe asupra acestei excepții nu poate fi primită atât

timp cât neexecutarea contractului a fost invocată doar ca apărare și nu ca

excepție ce se impunea a fi pusă în discuția părților.

Referitor la

susținerea recurentului pârât conform căreia asocierea în participațiune nu

cunoaște decât o reglementare juridică aparte (art. 251 – 256 C. com.) și nu un

regim contabil, predeterminat este de menționat că de vreme ce contractul de

asociere în participațiune este un contract comutativ, părțile cunosc de la

început drepturile și obligațiile ce le revin, precum și întinderea lor, așa

încât obligația pârâtului de a întocmi deconturi lunare și anuale a fost

asumată de la data semnării contractului de către părți.

În ce privește

susținerea referitoare la greșita respingere a cererii reconvenționale, ca

lipsită de interes, în măsura în care instanța de fond a respins această cerere

ca fiind inadmisibilă fără a pune în discuția părților excepția de

inadmisibilitate, se constată că este de asemenea neîntemeiată.

Se observă astfel că

instanța de apel nu a împărtășit opinia primei instanțe, apreciind că cererea

reconvențională este o cerere admisibilă în raport de dispozițiile art. 111 C.

proc. civ., cenzurând astfel soluția primei instanțe, dar apreciind corect că

se impune menținerea respingerii acesteia, însă ca lipsită de interes, așa

încât modul în care instanța de fond a înțeles să soluționeze excepția de

inadmisibilitate devine lipsit de relevanță.

Relevant este că

excepția lipsei de interes, contrar celor afirmate de recurentul pârât, a fost

pusă în discuția părților de către instanța de apel, care a respins judicios

cererea reconvențională ca lipsită de interes cu motivarea că apelantul pârât

nu justifică un interes în obținerea unei hotărâri care să constate că prin

ajungerea la termen contractul a încetat, atât timp cât această împrejurare nu

este contestată.

În ceea ce privește

lipsa oricărei condiționări între încetarea contractului și desocotire, se

constată că într-adevăr contractul a încetat prin ajungere la termen, dar, așa

cum corect au reținut ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză, neexistând

desocotiri periodice, indiferent sub ce formă, rezultă că recurentul pârât nu

și-a îndeplinit obligația contractuală asumată.

În fine, susținerea

recurentului pârât conform căreia instanța de apel a pus în vedere părților să

analizeze prin concluzii scrise chestiuni nepuse niciodată în discuția părților

este contrazisă de actele aflate la dosar, pentru că urmare încheierii

dezbaterilor în cauză, instanța de apel le-a solicitat părților ca opiniile

formulate să fie exprimate și prin concluziile scrise depuse la dosar, nefiind

vorba, prin urmare, de nicio încălcare a principiilor contradictorialității și

oralității.

În consecință, față

de cele mai sus arătate, reținându-se că nu există niciun motiv de recurs întemeiat,

care în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1

- 9 C. proc. civ., să conducă la modificarea sau casarea deciziei curții,

aceasta va fi menținută ca fiind legală și se va respinge recursul pârâtului B.I.,

ca nefondat.

În conformitate cu

dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., apreciind asupra cuantumului

cheltuielilor de judecată în raport de complexitatea cauzei și activitatea

cabinetului de avocatură ales de reclamanți, va obliga pe recurentul pârât B.I.

la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți M.G.L.

și M.R.B.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E:

Respinge recursul declarat de pârâtul B.I. împotriva deciziei

civile nr. 105/2011 din 27 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât B.I. la plata sumei de 1000 lei cheltuieli

de judecată către intimații-reclamanți M.G.L. și M.R.B.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 18 ianuarie

2012.