ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3000/2015

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Reclamanta SC A. SRL a formulat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București, contestație împotriva actelor administrative reprezentate de decizia nr. 3862 din 11 februarie 2013 și procesul-verbal de constatare nr. 33870 din 13 decembrie 2012 prin care a fost stabilită măsura restituirii debitului în valoare totală de 203.668,02 lei din care 152.751,01 lei aferentă bugetului Uniunii Europene, iar 50.917,01 lei aferentă bugetului de stat, solicitând anularea actelor pe motiv de netemeinicie și nelegalitate.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 256 din 26 noiembrie 2013, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, ca nefondată.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs reclamanta, care a solicitat casarea sentinței și, în rejudecare, admiterea acțiunii sale astfel cum a fost formulată. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că hotărârea judecătorească contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate critici de nelegalitate ce vor fi prezentate în continuare. Obiectivul investiției a fost realizat în totalitate prin plantarea întregii suprafețe de 5 ha cu piersici și nectarini cu respectarea condițiilor prevăzute pentru acest gen de plantație în lucrările de specialitate din pomicultură, sigurul aspect de necontrolat și imprevizibil fiind apariția unor extreme climatologice care au influențat negativ dezvoltarea acestei culturi, cu consecința întârzierii ajungerii sale la maturitate. De regulă, o asemenea livadă ajunge să rodească dacă nu intervin aspecte climatologice dăunătoare în anul 4 de la înființare, având o existență de peste 25 ani în condițiile în care este îngrijită corespunzător și la timpul optim. În privința livezii înființată de beneficiar, lucrurile au evoluat conform previzionărilor până în primăvara anului 2009 când s-a înregistrat un îngheț datorită temperaturilor deosebit de mici pentru acea perioadă cu consecința distrugerii mugurilor, pentru lăstarii de rod ai anului următor fiind necesare lucrări suplimentare de întreținere în verde și uscat constând în arătura de toamnă, trei lucrări de întreținere a solului cu freza rotativă și 11 tratamente fitosanitare, cu toate acestea dezvoltarea normală a pomilor fiind întârziată. În anul 2011, la recomandarea specialiștilor, reclamanta recurentă a rărit producția fiecărui pom până la 7-8% din totalul fructelor motivat de necesitatea consolidării rădăcinilor pomilor și o mai bună dezvoltare a coroanei, consecința directă a acestor activități fiind asigurarea unei lungi durate de viață a întregii plantații pomicole. Toate aceste lucrări și intervenții au dus la realizarea în anul 2012 a unei producții de 86.000 kg, de aproximativ 10 ori mai mare decât în anul precedent, în anul 2013, cantitatea de 100.520 kg cu perspectiva directă a atingerii în următorii 4-5 ani a unei producții situată între 150-180 tone de fructe anual. La momentul controlului, ca și pe întreaga perioadă a implementării proiectului, beneficiarul nu înregistrează datorii față de bugetul statului. Pierderile constatate de organele de control și reținute de instanță, deși reale din punct de vedere contabil, nu provin din implementarea proiectului ci ca urmare a restituirii împrumutului contractat la Banca B. SA pentru realizarea aportului propriu întrucât ratele lunare de restituit sunt mai mari decât beneficiul acestei activități. Din acest punct de vedere trebuie constatat că lipsa de viabilitate a proiectului în sine nu este reală, o atare analiză nefiind realizată, verificarea financiar contabilă vizând activitatea desfășurată de SC A. SRL ca societate comercială și nu ca beneficiară a proiectului întrucât potrivit art. 15 alin. (1) teza ultimă din Anexa nr. 1 a Prevederilor generale la contractul de finanțare, pentru fiecare proiect trebuie ținută o evidențiere contabilă separată cu toate veniturile pe perioada de valabilitate a contractului, controlul nu a solicitat și nu a avut în vedere aceasta evidență, iar instanța de fond a omis analizarea acestei apărări. Din situația veniturilor și cheltuielilor aferente strict realizării acestui proiect în intervalul 1 ianuarie 2008-31 decembrie 2012, rezultă că SC A. SRL a obținut următoarele venituri: - anul 2008 - venituri din subvenții aferente amortizării 25.067 lei; - anul 2009 - venituri din subvenții aferente amortizării 25.067 lei și venituri din subvenții aferente exploatării 8.240 lei; - anul 2010 - venituri din subvenții aferente amortizării 25.067 lei, venituri din subvenții aferente exploatării 3.806 lei și venituri din vânzarea producției 11.294 lei; - anul 2011 - venituri din subvenții aferente amortizării 25.067 lei, venituri din subvenții aferente exploatării 0 lei și venituri din vânzarea producției 11.007 lei; - anul 2012 - venituri din subvenții aferente amortizării 25.067 lei, venituri din subvenții aferente exploatării 0 lei și venituri din vânzarea producției 161.500 lei. Rezultă, așadar, și în contradicție evidentă cu constatarea instanței fondului că reclamanta a înregistrat profit pe întreaga derulare a proiectului astfel că și acest aspect a fost greșit reținut ca reprezentând un motiv imputabil reclamantei legat de nerealizarea obligațiilor asumate.

Apărările formulate în cauză Intimata Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 21 aprilie 2015, recursul a fost admis în principiu.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 08.03.2007, între pârâtă, în calitate de autoritate contractantă, și reclamantă, în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul-cadru nr. 3.10402521800586, având ca obiect finanțarea proiectului „Înființare plantație pomicolă de piersic și achiziții specifice în localitatea Grivița, jud. Galați”. Valoarea proiectului a fost estimată la suma de 410.410 lei, iar finanțarea acordată a fost în sumă de 203.668,02 lei (sumă declarată eligibilă). În Anexa B8 a contractului-cadru s-a stabilit nivelul profitului net pentru fiecare an previzionat: anul I - 134.120 lei; anul II - 119.532 lei; anul III - 156.804 lei; anul IV - 116.622 lei; anul V - 45.588 lei. De asemenea, reclamanta s-a obligat ca rata rentabilității capitalului investit să fie de minim 5%, cu următoarele previzionări anul I - 28%; anul II - 25%; anul III - 32%; anul IV - 24%; anul V - 9%. Urmare a controlului efectuat, pârâta a emis procesul-verbal de constatare nr. 33870 din 13 decembrie 2012 prin care a fost stabilită măsura restituirii debitului în valoare totală de 203.668,02 lei, din care suma de 152.751,01 lei aferentă bugetului Uniunii Europene, iar suma de 50.917,01 lei aferentă bugetului de stat. Organele de control au constatat că reclamanta s-a obligat, până la maturizarea piersicilor și nectarinilor plantați, să intercaleze culturi de ceapă și morcov între pomi, pentru a asigura rentabilitatea investiției. Reclamanta s-a obligat să producă 80.000 kg ceapă în fiecare an (anii I-IV) și 100.000 kg morcovi în fiecare an (anii I-III, în anul IV 50.000 kg morcovi). Reclamanta nu a realizat această obligație, obținând producție zero în toți anii, cu excepția anului II (2008), când a obținut 1.000 kg ceapă și 700 kg morcovi. Nici rata rentabilității de minim 5% nu a fost realizată, societatea înregistrând pierderi semnificative în anii 2007-2010. Pârâta a procedat la monitorizarea proiectului, prin procesele-verbale nr. 125 din 16 noiembrie 2011 și nr. 137 din 05 ianuarie 2012. Ca răspuns la ultimul proces-verbal, reclamanta a întocmit un plan de redresare economico-financiară, estimând un profit semnificativ în anul 2012, o producție între 100 și 150 tone la hectar și încasări între 200.000 lei și 450.000 lei în funcție de prețul per kilogram. În perioada 31.01.2012-03.09.2012, pârâta a monitorizat planul de redresare, solicitând lunar balanța de verificare contabilă a reclamantei. Urmărind actele depuse, s-a constatat că reclamanta a înregistrat în fiecare lună pierderi. Prin urmare, s-a dispus recuperarea finanțării acordate, în baza art. 42 din O.U.G. nr. 66/2011, emițându-se procesul-verbal contestat. Împotriva acestuia s-a formulat contestație administrativă, care a fost respinsă prin decizia nr. 3862 din 11 februarie 2013. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că, în cauză, nu are relevanță faptul că, în anul 2013, recurenta-reclamantă ar fi înregistrat profit, atât timp cât obligațiile contractuale au fost încălcate și nu s-a reușit îndeplinirea lor în perioada de timp acordat. Nici motivele legate de necesitatea restituirii împrumutului contractat la Banca B. SA nu sunt relevante, deoarece recurenta-reclamantă avea obligația să estimeze toate cheltuielile la momentul redactării proiectului. Prin urmare, Înalta Curte constată că intimata-pârâtă a acționat conform prevederilor contractuale, cu respectarea obligațiilor ce îi revin în conformitate cu prevederile legale în ceea ce privește administrarea fondurilor europene, cu atât mai mult cu cât recurenta-reclamantă nu a contestat existența neregulilor care au condus la întocmirea titlului de creanță și nu a adus nici un argument pertinent de nelegalitate a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 33870 din 13 decembrie 2012, act care a fost emis în mod temeinic și legal de pârâtă. De altfel, Înalta Curte constată că recurenta nu aduce argumente de nelegalitate a sentinței recurate, înțelegând să reitereze criticile formulate în fața instanței de fond. Instanța de control judiciar apreciază că instanța de fond a analizat fiecare din aspectele susținute de recurenta-reclamantă ca și temei legal al nelegalității actelor administrative atacate. Prin urmare,instanța de control judiciar constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. În consecință, Înalta Curte constată că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.