ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1096/2015

Decizia nr. 1096/2015

Asupra contestație în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Obiectul contestației în anulare;

Prin Decizia nr. 357 din 28 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 2175 din 27 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

În raport de soluția dată acțiunii de fond, prin hotărârea atacată a fost menținută, reținându-se că legiuitorul a condiționat constatarea calității de colaborator de furnizarea de date și informații organelor de Securitate prin care se denunțau activități și atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și nu de existența strictă a unui angajament semnat de acesta.

Înalta Curte a mai reținut că atașat notei de constatare din 3 iunie 2009 rezultă că recurentul este titularul Dosarului fond informații nr. x în care se află două documente datate 15 februarie 1989 și 20 septembrie 1989 întocmite și semnate olograf de acesta care conțin delațiuni referitoare la manifestările „dușmănoase” ale unor colegi de serviciu.

Concluzionează instanța că, prin conținutul declarațiilor furnizate, erau redate „discuții nepotrivite la adresa partidului, a șefului statului, a națiunii române”, care se referă în fapt la atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, în mod corect s-a reținut prin sentința atacată că aceste relatări se înscriu în ipoteza prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât au vizat îngrădirea dreptului la liberă exprimare și libertatea opiniilor prevăzută de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice și respectiv a dreptului la viață privată prevăzut de art. 17 din același Pact.

Nu pot fi primite susținerile recurentului-pârât potrivit cărora declarațiile sale au fost determinate de presiunile organelor de securitate având în vedere că acesta era urmărit datorită atitudinii sale protestatare, întrucât această împrejurare nu constituie o cauză de exonerare dintre cele prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008.

Motivele și temeiul legal al contestației în anulare;

Împotriva Deciziei nr. 357 din 28 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, promovat contestație în anulare, recurentul A.

Invocând ca temei legal al contestației în anulate, art. 318 teza a II-a C. proc. civ., în motivarea caii extraordinare de atac a susținut următoarele:

Hotărârea atacată este omisivă din perspectiva lipsei motivării deciziei cu privire la toate aspectele relatate prin concluziile scrise, această omisiune fiind de natură a genera o cercetare incompletă a motivelor de recurs formulate, justificând admisibilitatea contestației în anulare.

A argumentat că omisiunea instanței de recurs pe care a invocat-o în susținerea contestației în anulare vizează, pe de o parte, lipsa oricărei referiri la cele două declarații aduse în probațiune, una autentică a unui coleg de serviciu, cealaltă declarație olografă aparținând cumnatei mele.

Nu în ultimul râd, contestatorul a susținut că instanța a omis aspectul că din art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 a dispărut sintagma „indiferent sub ce formă”, prin Decizia Curții Constituționale nr. 672/2012.

Examinarea de către instanța de recurs a cauzei sub toate aspectele, practic, nu s-a realizat.

Apărările formulate în cauză;

Intimatul B., nu a formulat, întâmpinare, în condițiile art. 320 C. proc. civ.

Considerentele și soluția asupra contestației în anulare;

Contestația în anulare de față, urmează a fi respinsă ca nefondată, în raport de temeiul de drept invocat și raportat la motivele înfățișate de contestator, în considerarea celor ce urmează:

În primul rând, Înalta Curte reamintește că, contestația în anulare este o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ și strict prevăzute de lege și care nu presupune o rejudecare a recursului.

Potrivit art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare specială este admisibilă numai dacă hotărârea instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în a parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Totodată, Înalta Curte reamintește că greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, iar nu stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

În cauză, contestatorul, deși în drept a invocat teza a doua a art. 318 C. proc. civ., din expunerea pe larg a motivelor contestației în anulare, reiterând argumentele expuse prin cererea de recurs, efectuează de fapt o critică a hotărârii instanței de recurs, prin prisma modului în care aceasta a interpretat probele administrate în cauză de ambele părți litigante și a aplicat dispozițiile legale în materie, ceea ce nu poate fi acceptat pe calea contestației în anulare, procedură în care nu poate fi examinată justețea soluției contestate.

Astfel, prin invocarea neluării în considerare de către instanța de recurs a probelor depuse la dosarul cauzei, ceea ce echivalează în opinia contestatorului cu neexaminarea cauzei sub toate aspectele, se confirmă aspectul că motivele contestației în anulare evocă de fapt greșeli de judecată în procedura de soluționare a recursului și nu greșeli materiale în sensul art. 318 C. proc. civ., ceea ce excede cadrului procedurii de soluționare a unei contestații în anulare.

Totodată, potrivit art. 318 teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Față de formularea clară a textului, contestația poate fi exercitată numai dacă instanța de recurs a omis să analizeze un motiv de recurs cu care a fost investită nu și atunci când nu au fost analizate punctual toate criticile formulate în dezvoltarea motivelor de recurs. Așa fiind neexaminarea distinctă a fiecărei critici aferente fiecărui motiv de recurs nu constituie prin ea însăși, o omisiune în sensul art. 318 C. proc. civ., dacă instanța a răspuns la motivele de casare printr-un considerent comun.

Astfel, din analiza contestației deduse prezentei judecăți se constată că, contestatorul, așa cum am arătat anterior, reiterează o parte din criticile formulate prin cererea de recurs referitoare la faptul că instanța nu a răspuns la apărările decisive invocate de reclamant în susținerea pretențiilor deduse judecății de către instanța de fond, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cărora instanța de recurs le-a răspuns, printr-un raționament juridic de sinteză, în sensul că este corectă soluția instanței de fond, în senul expunerii în mod clar și logic a argumentelor care i-au creat convingerea în soluția adoptată.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că, raportat la exigența textului de lege arătat, contestația în anulare de față nu poate fi primită, față de împrejurarea că din considerentele deciziei contestate rezultă cu claritate că instanța de recurs, când s-a pronunțat asupra legalității și temeiniciei hotărârii prin care instanța de fond a analizat atât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. cât și argumentele expuse în dezvoltarea acestuia.

Faptul că, în considerentele hotărârii instanței de recurs, nu s-a răspuns punctual și detaliat și tuturor argumentelor expuse de contestator, prin prezenta contestație, nu echivalează cu nepronunțarea asupra unui motiv de recurs, în sensul art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., cum în mod greșit susține contestatorul.

Astfel, din motivarea in extenso a deciziei contestate, rezultă fără echivoc că pentru pronunțarea soluției de respingere a recursului, instanța de recurs a analizat pe rând toate motivele de recurs acestea fiind grupate în raport de încadrarea lor în motivele prevăzute de art. 304 Cod procedura civilă.

Rezultă de asemenea, că instanța de recurs a analizat în contextul motivelor de recurs care vizau fondul cauzei, toate susținerile recurentului-contestator prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în raport de situația de fapt reținută, situație care ținând de analiza probelor, nu poate fi reanalizată într-o cale extraordinară de atac.

De asemenea, Înalta Curte reține, în acord cu jurisprudența consecventă a Curții Europene a Drepturilor Omului, reliefată de exemplu prin soluțiile pronunțate în cauzele Mitrea c. României (nr. 26105/03/2008) și Stanca Popescu c. României (nr. 8727/03/2009), că în lipsa unei circumstanțe substanțiale și imperative, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, admiterea unei contestații în anulare sau a unei revizuiri, constituie o încălcare a principiului securității raporturilor juridice și, prin aceasta, o încălcare a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Temeiul legal al soluției adoptate;

În consecință, constatând că în cauză nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 318 alin. (1)

3

C. proc. civ., toate motivele de casare sau modificare invocate de contestator prin recursul formulat, fiind analizate de instanța de recurs,astfel că, în temeiul art. 320 C. proc. civ. va respinge prezenta contestație în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 357 din 28 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 martie 2015.