ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 863/2015

Decizia nr. 863/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea pronunțată de instanța de fond;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat instanței suspendarea Procesului - verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 23 mai 2013.

Prin sentința nr. 2487 din 10 septembrie 2013, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL și a dispus suspendarea efectelor actului administrativ prezentat de Procesul - verbal de constatare din 23 mai 2013 până la soluționarea în fond a cererii de anulare a actului administrativ menționat anterior.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut faptul că nu este dovedită fapta ilicită a societății reclamante și nici o eventuală culpă a acesteia.

De asemenea instanța de fond a apreciat că simpla mențiune a reprezentantului SC B. SRL în sensul că oferta nu a fost emisă de această societate nu poate prin ea însăși să justifice concluzia caracterului neautentic al ofertei în cauză, cu atât mai mult cu cât situația de fapt de care se prevalează societatea conturează practic săvârșirea unei fraude.

Astfel, Curtea a concluzionat că în condițiile în care nu a fost lămurit dincolo de orice dubiu în ce măsură înscrisul care a materializat oferta SC B. SRL emană sau nu de la această societate, s-a apreciat că în cauză nu se poate reține o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului contestat.

Cererile de recurs;

Împotriva sentinței nr. 2487 din 10 septembrie 2013, a Curții de Apel București au declarat recurs SC A. SRL și C.

În motivarea recursului declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL se arată, în esență, că soluția dispusă de instanța învestită cu cererea de suspendare, cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată este eronată, câtă vreme, în speță sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Criticile formulate de recurenta-pârâtă D. vizează, în esență, următoarele aspecte: încălcarea prin sentința recurată a normelor de drept material instituite prin dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește existența cazului bine justificat; neconfirmarea participării la licitație a unuia dintre ofertanți este un element suficient în sensul dovedirii producerii unei nereguli din perspectiva contractului de finanțare; neconfirmarea participării de către unul dintre ofertanți, în opinia recurentei-pârâte, reprezintă o neregulă care echivalează cu o faptă intenționată din perspectiva contractului de finanțare; în analizarea autenticității și ponderii importantei adrese emise de SC B. SRL instanța de fond a depăși limitele impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, procedând la o prejudecare a fondului cauzei; încălcarea prin sentința recurată a normelor de drept material instituite prin dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește existența unei pagube iminente.

Procedura de soluționare a recursurilor

Cu privire la examinarea recursurilor în completul filtru;

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 octombrie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 10 noiembrie 2014 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursurile declarate de SC A. SRL și D ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursurilor.

Analiza motivelor de casare invocate;

Recursul declarat de D.;

Conform celor expuse anterior, reclamanta a învestit instanța, cu o cerere de suspendare a executării

Procesului - verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 23 mai 2013.

Prin sentința nr. 2487 din 10 septembrie 2013, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL și a dispus suspendarea efectelor actului administrativ prezentat de Procesul - verbal de constatare din 23 mai 2013 până la soluționarea în fond a cererii de anulare a actului administrativ menționat anterior.

Faptul că, prin sentința nr. 1843 din 10 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2013, instanța învestită cu acțiunea în anulare a dispus anularea actului administrativ contestat, reprezintă în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, o împrejurare legată de starea de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Soluția pronunțată de instanța de fond învestită cu acțiunea în anularea actului administrativ, care formează obiectul cererii de suspendare a executării întemeiate pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 în prezenta cauză, conferă consistență concluziei că este îndeplinită condiția cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 15 din Legea nr. 554/2004, a măsurii provizorii de suspendare a executării actului a cărui nelegalitate a fost constată în fond în cadrul acțiunii în anulare.

Din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este necontestat că, prin măsura dispusă de autoritatea publică pârâtă, în ceea ce o privește pe reclamantă, s-a produs o perturbare evidentă a activității acesteia, cu consecințe grave în desfășurarea activității publice. Or, în situația în care această consecință este cauzată de un act administrativ în privința căruia a fost răsturnată prezumția de legalitate, prin anularea sa, diminuarea respectivă nu mai are caracter prezumat legal, astfel că se reține îndeplinirea condiției referitoare la prevenirea unei pagube iminente.

Recursul declarat de SC A. SRL;

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute în mod justificat de partea câștigătoare.

Astfel, ideea de culpă a părții, care prin atitudinea sa, a determinat partea potrivnică să intenteze o acțiune în realizarea dreptului, este o condiție a acordării cheltuielilor de judecată. Prin urmare, partea reclamantă poate să pretindă cheltuieli de judecată ori de câte ori nerealizarea dreptului pretins este imputabilă părții potrivnice.

Altfel spus, partea din vina căreia s-a purtat procesul, trebuie să suporte cheltuielile făcute în mod justificat de partea câștigătoare, pentru că, cheltuielile de judecată nu pot fi limitate numai la finalitatea de a constitui o sancțiune procedurală pentru partea care a pierdut procesul, ci acestea au și rolul de a despăgubi partea care a câștigat procesul, care nu este vinovată de declanșarea activității judiciare.

Soluția instanței de recurs;

Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este legală, motiv pentru care recursul declarat în cauză de D. va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul declarat de SC A. SRL, instanța urmează a-l admite, cu consecința modificării sentinței recurate în sensul obligării pârâtei la 2250 lei cheltuieli de judecată către reclamantă și menținerii celorlalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D împotriva sentinței nr. 2487 din 10 septembrie 2013 a curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței nr. 2487 din 10 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică Sentința recurată în sensul că obligă pârâta la 2250 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2015.