ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 581/2015

Decizia nr. 581/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 286 din 29 octombrie 2013, a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 701 din 16 iulie 2013 emisă de A. Suceava, până la pronunțarea instanței de fond cu privire la acțiunea având ca obiect anularea aceleiași decizii.

Motivele de casare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta B. Iași prin C. Suceava, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

Recurenta-pârâtă consideră că au fost încălcate dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată și că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două cerințe și anume, cazul bine justificat, iminența producerii unei pagube.

În ceea ce privește prima cerință, se arată de către recurentă că simplele susțineri făcute în conținutul cererii de suspendare a executării actului administrativ-fiscal nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură actul, întrucât dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 se referă în mod expres la împrejurări de fapt și de drept.

Simplul fapt al contestării unui act administrativ fiscal și invocarea unor chestiuni de drept nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, recurenta precizează că nivelul ridicat al obligațiilor stabilite suplimentar nu poate constitui un motiv suficient pentru admiterea cererii de suspendare, iar prin urmărirea debitelor datorate și nestinse voluntar prin plată sau alte modalități prevăzute de lege nu se poate pretinde că s-ar produce o pagubă debitorului, în condițiile în care există obligația legală a acestuia de a le plăti.

Cu privire la cazul bine justificat instanța de fond a apreciat în sensul că tratamentul contabil al sumelor încasate în temeiul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, este cel puțin discutabil față de prevederile art. 258 alin. (3) din Ordinul ministrului Finanțelor Publice nr. 3055 din 29 octombrie 2009, care stabilește că „o promisiune de vânzare nu generează contabilizarea de venituri”.

Este întemeiat cazul bine justificat, a constatat aceeași instanță și în ceea ce privește cheltuielile cu materialele de construcții, actele depuse de reclamantă justificând la o analiză de suprafață concluzia efectuării lucrărilor chiar și în ipoteza lipsei certificatului de urbanism și a autorizației de construcții pentru Complexul Turistic Veverița.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie însă evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului.

În cadrul procedurii suspendării executării actului administrativ nu este permisă prejudecarea fondului pricinii.

De asemenea, cercetarea împrejurărilor legate de starea de fapt și de drept, ce conduc la nelegalitatea actului administrativ, în cadrul procedurii reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, nu trebuie să necesite un probatoriu complex și o analiză aprofundată ce poate fi efectuată numai în cadrul litigiului de fond.

Or, în speță, este în discuție suma de 50.000 lei plătită cu titlu de avans și care rămâne în proprietatea reclamantei cu titlu de despăgubiri în ipoteza nerespectării contractului de vânzare-cumpărare, ceea ce face ca ipoteza aparenței de nelegalitate reținută de judecătorul fondului să nu fie îndeplinită.

De asemenea, cheltuielile cu materialele de construcții nu au fost dovedite, imobilul fiind în stare de degradare.

Față de acestea, Înalta Curte apreciază că nu există o îndoială serioasă asupra actului administrativ fiscal a cărui suspendare se cere, dimpotrivă, pentru dovedirea nelegalității actului sunt necesare probe și o analiză aprofundată, astfel încât în mod greșit judecătorul fondului a constatat îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Întrucât, în vederea suspendării actului administrativ este obligatoriu să fie îndeplinite cele două condiții, cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, în mod cumulativ și nu alternativ, iar prima cerință s-a dovedit a nu fi întrunită, nu se mai impune analizarea celei de-a doua condiții, deoarece nu influențează soluția ce se va pronunța.

Față de acestea, în temeiul art. 497 N.C.P.C., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează a se admite recursul formulat, a se casa sentința recurată, respingându-se cererea de suspendare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B. Iași prin C. Suceava împotriva sentinței nr. 286 din 29 octombrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și respinge cererea, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2015.