ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4271/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 aprilie 2016 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta A. SA Fălticeni a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din data de 04.04.2016 până la pronunțarea instanței de fond.

Totodată, a solicitat să se constate că în speță că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal unilateral - Decizia de impunere nr. x din data de 04/04/2016 până la pronunțarea instanței pe fondul cauzei, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 278 Codul de procedură fiscală și Recomandarea nr. R (89) 8 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989.

Prin Sentința nr. 90 din 17.05.2016 Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea având ca obiect "suspendare executare act administrativ" formulată de reclamanta A. SA Fălticeni, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/4.04.2016 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva Sentinței nr. 90 din 17.05.2016 pronunțate de către Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că cererea de suspendare se impunea a fi respinsă ca nefondată întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ cele două cerințe prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat, respectiv iminența producerii unei pagube.

În ceea ce privește prima condiție, învederează faptul că simplele susțineri făcute în conținutul cererii de suspendare a executării actului administrativ-fiscal nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură actul, întrucât dispozițiile legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 se referă, în mod expres, la împrejurări de fapt și de drept, iar nu la afirmațiile părților.

De altfel, pretinsele motive de nelegalitate invocate nici nu erau de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ fiscal.

În ceea ce privește condiția "pagubei iminente" precizează faptul că, aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse prin dispoziția de măsuri este de natură a respecta dispozițiile legale și nu poate constitui un motiv suficient pentru admiterea cererii de suspendare întrucât dispozițiile Legii nr. 554/2004 nu disting în acest sens.

Măsura suspendării executării actului administrativ fiscal este o măsură excepțională.

Conform dispozițiilor art. 215 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 republicată, introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

Actul administrativ fiscal constituie titlu executoriu, neexecutarea acestuia fiind contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de drept. Suspendarea actului administrativ, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia, apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu, care poate fi primită doar în cazuri bine justificate și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente.

Prin urmărirea debitelor datorate și nestinse voluntar prin plată sau alte modalități prevăzute de lege nu se poate pretinde că s-ar produce o pagubă debitorului în condițiile în care există obligația legală a acestuia de a le plăti.

Prin obligații fiscale, în sensul Codului de procedură fiscală (art. 22 din O.G. nr. 92/2003) se înțelege:

a) obligația de a declara bunurile și veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat;

b) obligația de a calcula și de a înregistra în evidențele contabile și fiscale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat;

c) obligația de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat;

d) obligația de a plăti dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plată accesorii;

e) obligația de a calcula, de a reține și de a înregistra în evidențele contabile și de plată, la termenele legale, impozitele și contribuțiile care se realizează prin stopaj la sursă;

f) orice alte obligații care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale.

Concluzionând, cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 78/04.04.2016 apare ca nefondată, având în vedere neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, precum și faptul că potrivit art. 1169 C. civ., reclamanta nu a probat că executarea acesteia ar avea consecințe deosebit de grave asupra activității contribuabilului afectându-i însăși existența, prin punerea în imposibilitatea realizării obiectului de activitate sau aducerea în stare de insolvabilitate și că există o serie de împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 11 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 03 decembrie 2018.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor expuse în întâmpinările intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu privire la motivele de recurs formulate în prezenta cauză, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a invocat motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material")

Prealabil, Înalta Curte va avea în vedere faptul că prin cererea dedusă judecății în prezenta cauză, intimata-reclamantă a solicitat suspendarea Deciziei de impunere nr. x din 04.04.2016 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava în raport de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ potrivit: "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond".

Din verificările efectuate cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26 iunie 2016, pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A. SA Fălticeni, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, a solicitat anularea:

1) Deciziei nr. 3998/19.12.2016, emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, prin care s-a suspendat soluționarea contestației împotriva Deciziei de impunere nr. x/04.04.2016, emisă în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/04.04.2016;

2) Deciziei de impunere nr. x/04.04.2016, emisă în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/04.04.2016, prin care se stabilesc debite suplimentare la bugetul de stat în valoare de 1.218.029 RON, prin care reclamanta a contestat suma de 1.218.029 RON creanțe fiscale stabilite ca și debit suplimentar și accesorii.

Prin Sentința nr. 179 din data de 27 noiembrie 2017, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității și pe cale de consecință a respins cererea de anulare a Deciziei de impunere nr. x din 04.04.2016 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, ca inadmisibilă.

Față de această împrejurare, având în vedere că măsura suspendării executării actului administrativ a fost dispusă numai până la pronunțarea instanței de fond, efectele acesteia au încetat la data de 27 noiembrie 2017 prin pronunțarea Sentinței nr. 179, de către Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017.

Așa fiind, Înalta Curte constată că în cauză, controlul judiciar efectuat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a rămas fără obiect, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la pct. anterior, în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva Sentinței nr. 90 din 17 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 decembrie 2018.

GGC - GV