ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5147/2019

Ședința publică din data de 30 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 08 iulie 2016, pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea A. S.R.L. Gălănești, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 6068 din 30.12.2015, emisă de pârâtă, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației fiscale formulate de reclamantă;

- obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a contestației fiscale formulate împotriva Raportului de inspecție fiscală nr. x/24.10.2014 și a Deciziei de impunere x/24.10.2014.

Prin sentința civilă nr. 9 din 12 ianuarie 2017, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L. Gălănești, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, a anulat art. 1 din Decizia nr. 6068 din 30.12.2015, emisă de pârâtă și a obligat pârâta să soluționeze contestația administrativă formulată împotriva Deciziei de impunere x/24.10.2014, emisă de AJFP Suceava.

Împotriva sentinței civile nr. 9 din 12 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut că măsura suspendării soluționării contestației fiscale a fost dispusă cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, organul care a efectuat controlul dispunând sesizarea organelor penale, cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare are o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă.

Astfel, arată recurenta, sesizarea penală a fost formulată de organul fiscal prin adresa nr. x/22.07.2014, fiind înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Prin Ordonanța nr. 4254/II/7/2016 din 08.01.2016, dosarul format ca urmare a sesizării penale a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, fiind înregistrat sub nr. x/2014.

În ceea ce privește înrâurirea soluției date în dosarul de cercetare penală asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă, recurenta-pârâtă a învederat că, în urma desfășurării inspecției fiscale la Societatea A. S.R.L. Gălănești, vizând verificarea impozitului pe profit aferent perioadei 01.01.2010 - 30.06.2014 și a taxei pe valoare adăugată aferentă perioadei 01.04.2012-30.06.2014, a constatat că societatea verificată a achiziționat material lemnos fără documente de proveniență, de la Societățile B. S.R.L. și C. S.R.L. Această concluzie s-a întemeiat pe faptul că avizele de însoțire a materialului lemnos, emise de cele două societăți furnizoare, nu au fost declarate în totalitate în SUMAL, iar o parte din aceste avize aparțin altor societăți și, totodată, pe împrejurarea că cele două societăți fac parte dintr-un grup de societăți cu comportament fiscal inadecvat, conform adresei nr. x/2012, emisă de DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava.

În acest context, organele fiscale au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare, cu titlu de impozit pe profit, TVA și accesorii, fiind sesizat și organul de cercetare penală, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală.

În consecință, a arătat recurenta-pârâtă, organele fiscale nu se pot pronunța pe fondul cauzei înainte de a se finaliza cercetările penale, în cadrul cărora se va stabili caracterul real sau fictiv al operațiunilor comerciale derulate de reclamantă cu cele două societăți furnizoare.

Intimata-reclamantă Societatea A. S.R.L. Gălănești nu a depus întâmpinare la dosarul instanței de recurs.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava este nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile de nelegalitate formulate de recurenta-pârâtă privesc chestiunea litigioasă a interpretării și aplicării, de către instanța de fond, a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, sub aspectul întrunirii condițiilor prevăzute de acest text de lege pentru a se dispune suspendarea procedurii administrative de soluționare a contestației formulate de intimata-reclamantă împotriva Deciziei de impunere x/24.10.2014 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/24.10.2014.

Conform art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Având în vedere că textul de lege instituie o facultate, iar nu o obligație a organului fiscal de a suspenda soluționarea contestației administrative în cazul formulării unei sesizări adresate organelor de cercetare penală, instanța de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul textului de lege anterior indicat poate evalua măsura administrativă, inclusiv în ceea ce privește exercitarea dreptului de apreciere al autorității fiscale, prin raportare la definiția excesului de putere, cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporționalității și a celorlalte exigențe ale dreptului la o bună administrare.

Raportând aceste considerații de ordin teoretic la criticile de nelegalitate formulate de pârâtă, precum și la actele existente la dosarul cauzei, Înalta Curte reține că părțile nu au contestat îndeplinirea primei cerințe a textului de lege, organul fiscal competent dispunând sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, la data de 22.07.2014, în vederea verificării tranzacțiilor derulate de reclamantă cu doi dintre furnizorii săi. Prin urmare, în stabilirea caracterului legal al măsurii suspendării procedurii administrative este relevantă examinarea celei de-a doua condiții prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, respectiv existența raportului de interdependență dintre obligațiile bugetare stabilite prin decizia de impunere și stabilirea caracterului infracțional al faptelor imputate reprezentanților societății debitoare, legătură de care depinde soluționarea contestației administrative.

Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă analiză a acestei cerințe, reținând că nu este îndeplinită condiția ca rezultatul sesizării penale să aibă o înrâurire hotărâtoare în soluționarea contestației administrative și că organul fiscal nu se află într-o imposibilitate absolută de a soluționa contestația reclamantei.

Fără a face aprecieri asupra forței probante a înscrisurilor prezentate de intimata-reclamantă în timpul controlului fiscal și în timpul soluționării prezentului litigiu, în vederea stabilirii caracterului real al achizițiilor evidențiate în contabilitate, Înalta Curte constată că, în condițiile în care controlul derulat de organul fiscal a stabilit anumite elemente factuale, apreciate ca fiind de natură a contura fictivitatea operațiunilor economice derulate de reclamantă, respectiv a procedat la stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare în sarcina acesteia, printr-un act administrativ fiscal ce constituie titlu de creanță, nu se poate susține că organul de soluționare a contestației ar fi în imposibilitate să se pronunțe asupra contestației administrative formulate de reclamantă cu argumentul că ar fi necesar ca, în prealabil, să se stabilească existența sau nu a unei infracțiuni.

Înalta Curte reține că interpretarea prevederilor din legislația națională trebuie făcută într-un mod care să concorde cu garanțiile dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în jurisprudența CEDO, cu precădere la termenul rezonabil în derularea procedurilor administrative și judiciare.

Raportând aceste garanții la susținerile recurentei-pârâte, privind necesitatea existenței unei soluții pronunțate pe latura penală a cauzei pentru finalizarea procedurii administrative, Înalta Curte reține că suspendarea procedurii de soluționare a contestației administrative a avut drept consecință amânarea pe o perioadă consistentă de timp a accesului la justiție al reclamantei, în speță aproximativ 4 ani. Aceasta în condițiile în care, la doi ani de la formularea sesizării penale, prin Ordonanța nr. 4254/II/7/2016 din 08.01.2016, s-a dispus preluarea cauzei de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, iar până la judecarea prezentului recurs, pârâta nu a putut prezenta o dovadă a stadiului cercetărilor penale derulate de acest Parchet, respectiv a unei soluții dispuse de organul de urmărire penală.

De asemenea, faptul că societatea reclamantă este supusă procedurii falimentului reclamă o urgență sporită în clarificarea situației creanțelor datorate de debitoarea insolventă, fără de care nu se poate finaliza procedura de lichidare a persoanei juridice.

Or, aceste împrejurări sunt de natură a afecta drepturile și interesele legitime ale reclamantei, situație ce se impune a fi remediată prin anularea deciziei atacate și obligarea organului fiscal de a soluționa pe fond contestația administrativă cu care a fost învestit de reclamantă, cu atât mai mult cu cât Înalta Curte constată că nu există niciun impediment pentru organul fiscal de a valorifica rezultatul procesului penal într-o fază ulterioară a procesului civil.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile suspendării soluționării contestației administrative de către organul fiscal competent, iar hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava împotriva sentinței civile nr. 9 din 12 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2019.