ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3629/2016

Decizia nr. 3629/2016

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Decizia contestată

Prin decizia nr. 927 din 24 martie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de A. SRL împotriva sentinței nr. 1438 din 9 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; a casat sentința atacată; a respins excepția lipsei de interes; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A. SRL, a anulat autorizația seria M nr. 0853 din 12 ianuarie 2010 emisă de Autoritatea Navală Română și a respins în rest acțiunea, obligând intimatele-pârâte la plata sumei de 100 lei, cheltuieli de judecată, către recurenta-reclamantă.

Instanța de control judiciar a reținut că A.N.R. a emis autorizația seria M nr. 0853-CT la data de 12.01.2010, în baza accept-ului nr. 1 din 08.01.2010 dat de C.N. Administrația Porturilor Maritime SA Constanța.

La data de 14.05.2013, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța acțiunea de față, formulată de recurenta-reclamantă pentru anularea autorizației.

Prin decizia nr. 30 din 30.12.2013, A.N.R. a dispus retragerea autorizației respective pentru că „societatea nu are angajat personal de execuție (piloți maritimi) pentru desfășurarea serviciului de siguranță (...)”.

Instanța de fond a admis excepția lipsei de interes invocată de A.N.R. reținând că, începând cu data de 30.12.2013 (data emiterii deciziei nr. 30 din 30.12.2013 de către A.N.R.), reclamanta nu mai justifică un interes din moment ce autorizația seria M nr. 0853-CT din 12.01.2010 fusese retrasă, respingând în rest excepția și acțiunea ca nefondate.

Instanța de control judiciar a constatat că instanța de fond a reținut în mod greșit că recurenta-reclamantă, începând cu data de 30.12.2013 nu ar mai fi justificat un interes în elucidarea statutului juridic al autorizației respective, deși aceasta a desfășurat și desfășura activități similare în aceleași zone maritime pentru care fusese eliberată autorizația, în legătură cu care a susținut în mod constant că fusese eliberată/emisă/acordată cu încălcarea criteriilor legale și a fost retrasă tocmai pentru a împiedica derularea procedurii judiciare în curs.

În cauză, rezultă că autorizația în litigiu a fost eliberată fără ca cerințele legale să fie respectate.

Astfel, în raport cu prevederile art. 8 alin. (1) din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 287/2003, în vigoare la data respectivă (abrogat începând cu 05.02.2014 prin Ordinul nr. 37/2014 al Ministerului Transporturilor): „(1) Criteriile specifice pe care trebuie să le îndeplinească agenții economici organizați ca persoane juridice pentru obținerea autorizației de efectuare a activităților conexe activităților de transport naval, servicii de siguranță precum: pilotajul navelor maritime la intrarea și ieșirea în/din porturi și între danele aceluiași port, pilotajul navelor maritime pe căile navigabile, legarea/dezlegarea navelor maritime și remorcajul de manevră al navelor maritime în porturi, care, prin declararea ca obligatorii, au devenit servicii publice de interes național și până la concesionare se pot executa în regim concurențial, sunt:

a) să demonstreze că dețin dotarea tehnică minimă necesară adecvată activității, că aceasta are caracteristicile necesare și certificatele obligatorii pentru confirmarea acceptabilității sub aspectul siguranței navigației, a protecției mediului și al asigurării condițiilor de muncă și de viață pentru personalul angajat și al altor condiții prevăzute de lege și că este înregistrată la autoritățile competente. Cel puțin unul dintre utilajele de bază, cum a fi: pilotină, șalupă sau remorcher portuar, trebuie să fie proprietatea agentului economic care solicită autorizare; sau să fie în contract de leasing cu clauză obligatorie de cumpărare de către acesta;

b) să facă dovada că au dreptul de folosință asupra tuturor navelor și utilajelor din dotare, fie prin prezentare de dovezi că sunt proprietarii acestora, fie prin prezentarea unui contract de leasing sau de închiriere, care le d dreptul să le utilizeze pentru o perioadă de cel puțin un an, iar contractul să fie înregistrat în registrele autorități competente;

c) să utilizeze sumai personal de execuție care îndeplinește condițiile necesare sub aspectul confirmări competenței și al înmatriculării lui la autoritățile competente, dacă legea prevede astfel. Să demonstreze că numărul personalului de execuție este suficient de mare pentru derularea serviciului pe o bază permanentă și că acesta este angajat cu contract individual de muncă. Dovezile privind îndeplinirea acestui criteriu nu se prezint la solicitarea autorizației, dar agentul economic are obligația să le prezinte la solicitarea organelor de control;

d) să facă dovada că au acceptul administrației portuare și/sau de căi navigabile pentru desfășurarea activități pentru care a solicitat autorizarea și că dețin spațiul adecvat pentru desfășurarea activității”.

Din conținutul său, rezultă că A.N.R. a emis/acordat autorizația seria M nr. 0853-CT din 12.01.2010 pentru „pilotajul navelor maritime la intrarea și ieșirea în/din porturi și între danele aceluiași port”, în timp de accept-ul nr. 1 din 08.01.2010 (emis deci anterior acordării autorizației) a fost dat pentru ca SC B. SRL „să desfășoare activitatea de pilotaj nave - Cod CAEN 5222 în Porturile Constanța (zona 2) și Mangalia”, ceea ce demonstrează că cerințele/criteriul de la art. 8 alin. (1) lit. d) din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 287/2003 nu au/a fost respectate/respectat.

Deci, cu alte cuvinte, autorizația în litigiu a fost acordată pentru efectuarea serviciului de pilotaj nave maritime într-un alt perimetru decât cel pentru care fusese obținut acceptul C.N. A.P.M.C. SA, deși din prevederile art. 8 alin. (1) lit. d) din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 287/2003 nu rezultă că acceptul ar fi un act facultativ, consultativ, orientativ, etc., pentru desfășurarea acelei activități care, potrivit reglementărilor legale este un serviciu de siguranță.

Contestația în anulare

Intimata-pârâtă SC B. a atacat decizia de recurs cu o contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (1) și (2) pct. 1 și 2 din noul C. proc. civ.

Solicită admiterea contestației, anularea sau anularea în parte a deciziei nr. 927 din 24.03.2016, cel puțin în partea care privește soluționarea în fond de către Înalta Curte de Casație și Justiție a cauzei, cu consecința trimiterii cauzei pentru soluționarea pe fond a acțiunii la instanța competentă, respectiv Curtea de Apel București.

În opinia contestatoarei, în baza textelor legale invocate mai sus, în mod nelegal Înalta Curte după pronunțarea casării hotărârii instanței de fond și respingerea excepției lipsei de interes, admise inițial în parte, de către Curtea de Apel București, a procedat la judecarea acțiunii, deși era necompetentă absolut în această privință, competența materială aparținând exclusiv instanței de fond, către care trebuia în mod obligatoriu trimisă cauza [fiind incident cazul de contestație prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.].

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 29.06.2016, intimata A.N.R. a solicitat respingerea ca nefondată a contestației în anulare, arătând că în materia contenciosului administrativ, după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ. a fost modificat art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel că instanța de recurs casând sentința poate să rejudece litigiul în fond.

Intimata SC A. SRL a depus concluzii scrise prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare, arătând că potrivit disp. art. 504 alin. (1) C. proc. civ. motivele indicate prin prezenta contestație puteau constitui motive de recurs.

Arată, totodată că nu sunt îndeplinite condițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., având în vedere că în calea de atac a recursului, o asemenea excepție de necompetență nu a fost invocată.

În ceea ce privește pretinsa eroare materială ce ar fi putut să-i permită contestatoarei formularea unei căi extraordinare de atac, nu există nicio motivare în cuprinsul contestației.

Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 1438 din 09.05.2015, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte excepția lipsei de interes în formularea acțiunii cât privește capătul de cerere privind obligarea la retragerea autorizației de pilotaj aferent intervalului începând cu data de 30.12.2013, pe care l-a respins în consecință și a respins în rest excepția lipsei de interes ca nefondată.

A respins în rest acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, cât privește obligarea la anularea sau revocarea autorizației de pilotaj și obligarea la retragerea autorizației de pilotaj aferent intervalului de până la data de 29.12.2013.

Împotriva sentinței menționate a formulat recurs reclamanta SC A. SRL.

Prin decizia nr. 927 din 24.03.2016, Înalta Curte a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentința atacată și rejudecând:

- a respins excepția lipsei de interes;

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. SRL și a anulat autorizația seria M nr. 0853 din 12.01.2010 emisă de Autoritatea Navală Română, respingând în rest acțiunea.

Potrivit disp. art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul admiterii recursului, indiferent de gradul instanței care soluționează calea de atac, aceasta casează sentința și, de regulă, rejudecă procesul în fond. Casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță este permisă o singură dată în timpul unui proces, în două cazuri expres și limitativ prevăzute în art. 20 alin. (3): când hotărârea primei instanțe a fost pronunțată fără a se judeca fondul; dacă judecata s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului.

În cauza de față soluția pronunțată de Înalta Curte este legală.

Prin sentința nr. 1438 din 09.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel București a admis în parte excepția lipsei de interes în formularea acțiunii, cât privește capătul de cerere privind obligarea la retragerea autorizației de pilotaj aferent intervalului începând cu data de 30.12.2013, pe care îl respinge în consecință.

În motivarea acestei soluții a reținut judecătorul fondului că prin decizia nr. 30 din 30.12.2013 emisă de Autoritatea Navală Română s-a retras autorizația litigioasă seria M nr. 0853-CT emisă la 12.01.2010 societății comerciale B. SRL. Astfel, autoritatea publică însăși a procedat la ceea ce a solicitat reclamanta-intimată SC A. prin cererea de chemare în judecată și, în acest fel nu mai subzistă un interes năsut și actual de a acționa în fața instanței în acest scop.

Cu toate acestea, a reținut instanța că, excepția lipsei de interes este nefondată în ceea ce privește cererea de chemare în judecată pentru obligarea la anularea sau revocarea autorizației de pilotaj și obligarea la retragerea acesteia aferentă intervalului de până la data de 29.12.2013.

În contextul în care SC A. SRL este titulara unor drepturi de prestare a serviciului de pilotaj, în condiții concurențiale, fiind direct interesată ca pe piața unde acționează, competitorii săi să funcționeze cu respectarea dispozițiilor legale relevante în materie, curtea de apel a apreciat că reclamanta justifică îndreptățirea de a sta în judecată. În aceste condiții, instanța a procedat la analizarea cauzei pe fond, pronunțând o soluție de respingere a acțiunii.

În calea de atac a recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de societatea reclamantă cu consecința admiterii în parte a acțiunii și anulării autorizației de pilotaj contestate. A respins totodată excepția lipsei de interes, apreciind că în mod greșit a reținut instanța de fond că recurenta-reclamantă, începând cu data de 30.12.2013 nu ar mai justifica un interes în elucidarea statutului juridic al autorizației respective, deși aceasta a desfășurat și desfășoară activități similare în aceleași zone maritime pentru care fusese eliberată autorizația contestată și care a fost retrasă tocmai pentru a împiedica derularea procedurii judiciare în curs.

Având în vedere că soluția lipsei de interes în formularea acțiunii cât privește cererea de obligare la retragerea autorizației de pilotaj vizează doar intervalul începând cu data de 30.12.2013 și este justificată de emiterea autorizației nr. 30 din 30.12.2013 de către A.N.R., prin care s-a retras autorizația în litigiu, în mod judicios Înalta Curte, prin decizia atacată cu prezenta contestație în anulare a casat sentința și a procedat, conform disp. art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 la rejudecarea litigiului în fond.

Casarea sentinței și trimiterea cauzei o singură dată la instanța de fond se impunea în cazul în care hotărârea a fost pronunțată fără a se judeca fondul ori dacă judecata s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată atât la administrarea probelor cât și la dezbaterea fondului, ceea ce nu este cazul în speța de față, întrucât curtea de apel a analizat pe larg înscrisurile emise de Autoritatea Navală Română, concluzionând că nava aparținând SC B. SRL îndeplinea condițiile cerute pentru prestarea serviciului de pilotaj. În consecință a respins acțiunea formulată de SC A. SRL ca nefondată, cât privește obligarea la anularea sau revocarea autorizației de pilotaj și obligarea la retragerea autorizației de pilotaj.

Așadar, critica formulată de contestatoare, în sensul că hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, motivat de faptul că după casarea hotărârii instanței de fond și respingerea excepției lipsei de interes, Înalta Curte în mod greșit a procedat la judecarea fondului cauzei, competența aparținând exclusiv, în acest caz curții de apel, este nefondată.

Nici motivul referitor la faptul că hotărârea atacată este rezultatul unei erori materiale nu poate fi primit, deoarece în ipoteza acestei prevederi legale se încadrează greșelile materiale evidente, legate de aspecte formale ale judecării recursului, de o asemenea gravitate încât au dus la pronunțarea unei soluții greșite. Pe calea contestației în anulare nu este posibilă remedierea unor greșeli vizând aprecierea probelor sau interpretarea unor dispoziții legale.

Contestatoarea susține că modalitatea în care a fost soluționat recursul este nulă absolut și, în acest fel, este rezultatul unei erori materiale.

Înalta Curte nu împărtășește opinia contestatoarei, întrucât toate criticile invocate de aceasta vizează chestiuni de judecată și tind la anularea unei hotărâri, pentru că în aprecierea sa a fost soluționată de o instanță necompetentă absolut.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de SC B. SRL împotriva deciziei nr. 927 din 24 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 decembrie 2016.