ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 927/2016

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Navală Română și S.C. B. S.R.L., obligarea pârâtei Autoritatea Navală Română la anularea Adresei nr. x din 18 aprilie 2013 și la anularea/revocarea/retragerea Autorizației seria M nr. x emisă de autoritatea pârâtă în favoarea B. S.R.L., autorizație în baza căreia agentul economic desfășoară activități de pilotajul navelor maritime la intrarea și ieșirea în/din porturi și între danele aceluiași port. 1.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1438 din 9 mai 2015, a admis, în parte, excepția lipsei de interes în formularea acțiunii, cât privește capătul de cerere privind obligarea la retragerea autorizației de pilotaj aferent intervalului începând cu data de 30 decembrie 2013, pe care l-a respins în consecință, și a respins în rest excepția lipsei de interes ca nefondată; a respins în rest acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată, cât privește obligarea la anularea sau revocarea autorizației de pilotaj și obligarea la retragere autorizație de pilotaj aferent intervalului de până la data de 29 decembrie 2013. 2. Calea de atac exercitată 2.1. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. 2.2. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru. Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 30 septembrie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru a admis în principiu recursul formulat și, potrivit art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a fixat termen de judecată la data de 10 martie 2016.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496 - 499 din C. proc. civ. 3.1. Recursul este întemeiat, fiind admis pentru considerentele și în limitele care vor fi prezentate în continuare. 3.2. Așa cum s-a arătat la pct. 2.1. al acestei decizii, societatea reclamantă a formulat recurs împotriva Sentinței pronunțate de instanța de fond, invocând ca temei motivul de la pct. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat. Potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat: "o hotărâre poate fi casată dacă a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material". 3.3. Analizând conținutul cererii de recurs, rezultă că societatea reclamantă a susținut, în esență, următoarele critici: - instanța de fond nu a aplicat corect prevederile art. 8 alin. (1) lit. d) din Anexa nr. 2 a Ordinului nr. 287/2003 emis de Ministerul Transporturilor, din care rezultă că avizul pentru desfășurarea activității de pilotaj nave este obligatoriu pentru eliberarea autorizației pentru desfășurarea acestei activități; - instanța de fond a apreciat în mod greșit că societatea pârâtă (B. SRL) ar fi îndeplinit criteriile de autorizare și condițiile prevăzute de Ordinul nr. 287/2003 pentru eliberarea autorizației și desfășurarea activității de pilotaj; - în mod greșit instanța de fond a unit cu fondul excepția de interes invocată prin întâmpinare, admițând-o în parte, prin soluția dată, fără temei legal. În consecință, a cerut admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. 3.

Autoritatea Navală Română - ANR a depus întâmpinare prin care a răspuns criticilor recursului și a susținut, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică, solicitând respingerea recursului ca nefondat. 3.

În cauză este necontestat că ANR a emis Autorizația seria M nr. 0853-CT la data de 12 ianuarie 2010, în baza Accept-ului nr. x din 8 ianuarie 2010 dat de CN Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța. La data de 14 mai 2013, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța acțiunea de față, formulată de recurenta-reclamantă pentru anularea autorizației. Prin Decizia nr. 30 din 30 decembrie 2013, ANR a dispus retragerea autorizației respective pentru că "societatea nu are angajat personal de execuție (piloți maritimi) pentru desfășurarea serviciului de siguranță ...". Instanța de fond a admis excepția lipsei de interes invocată de ANR reținând că, începând cu data de 30 decembrie 2013 (data emiterii Deciziei nr. 30 din 30 decembrie 2013 de către ANR), reclamanta nu mai justifică un interes din moment ce Autorizația seria M nr. x din 12 ianuarie 2010 fusese retrasă, respingând în rest excepția și acțiunea ca nefondate. 3.

Instanța de recurs constată că instanța de fond a reținut în mod greșit că recurenta-reclamantă, începând cu data de 30 decembrie 2013 nu ar mai fi justificat un interes în elucidarea statutului juridic al autorizației respective, deși aceasta a desfășurat și desfășura activități similare în aceleași zone maritime pentru care fusese eliberată autorizația, în legătură cu care a susținut în mod constant că fusese eliberată/emisă/acordată cu încălcarea criteriilor legale și a fost retrasă tocmai pentru a împiedica derularea procedurii judiciare în curs. 3.

În cauză, rezultă că autorizația în litigiu a fost eliberată fără ca cerințele legale să fie respectate. Astfel, în raport cu prevederile art. 8 alin. (1) din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 287/2003, în vigoare la data respectivă (abrogat începând cu 5 februarie 2014 prin Ordinul nr. 37/2014 al Ministerului Transporturilor): "(1) Criteriile specifice pe care trebuie să le îndeplinească agenții economici organizați ca persoane juridice pentru obținerea autorizației de efectuare a activităților conexe activităților de transport naval, servicii de siguranță precum: pilotajul navelor maritime la intrarea și ieșirea în/din porturi și între danele aceluiași port, pilotajul navelor maritime pe căile navigabile, legarea/dezlegarea navelor maritime și remorcajul de manevră al navelor maritime în porturi, care, prin declararea ca obligatorii, au devenit servicii publice de interes național și până la concesionare se pot executa în regim concurențial, sunt: a) să demonstreze că dețin dotarea tehnică minimă necesară adecvată activității, că aceasta are caracteristicile necesare și certificatele obligatorii pentru confirmarea acceptabilității sub aspectul siguranței navigației, a protecției mediului și al asigurării condițiilor de muncă și de viață pentru personalul angajat și al altor condiții prevăzute de lege și că este înregistrată la autoritățile competente. Cel puțin unul dintre utilajele de bază, cum a fi: pilotină, șalupă sau remorcher portuar, trebuie să fie proprietatea agentului economic care solicită autorizare; sau să fie în contract de leasing cu clauză obligatorie de cumpărare de către acesta; b) să facă dovada că au dreptul de folosință asupra tuturor navelor și utilajelor din dotare, fie prin prezentare de dovezi că sunt proprietarii acestora, fie prin prezentarea unui contract de leasing sau de închiriere, care le dădea dreptul să le utilizeze pentru o perioadă de cel puțin un an, iar contractul să fie înregistrat în registrele autorități competente; c) să utilizeze sumai personal de execuție care îndeplinește condițiile necesare sub aspectul confirmări competenței și al înmatriculării lui la autoritățile competente, dacă legea prevede astfel. Să demonstreze că numărul personalului de execuție este suficient de mare pentru derularea serviciului pe o bază permanentă și că acesta este angajat cu contract individual de muncă. Dovezile privind îndeplinirea acestui criteriu nu se prezint la solicitarea autorizației, dar agentul economic are obligația să le prezinte la solicitarea organelor de control; d) să facă dovada că au acceptul administrației portuare și/sau de căi navigabile pentru desfășurarea activități pentru care a solicitat autorizarea și că dețin spațiul adecvat pentru desfășurarea activității". Din conținutul său, rezultă că ANR a emis/acordat Autorizația seria M nr. x din 12 ianuarie 2010 pentru "pilotajul navelor maritime la intrarea și ieșirea în/din porturi și între danele aceluiași port", în timp de Accept-ul nr. x din 8 ianuarie 2010 (emis deci anterior acordării autorizației) a fost dat pentru ca S.C. B. S.R.L. "să desfășoare activitatea de pilotaj nave - Cod CAEN 5222 în Porturile Constanța (zona 2) și Mangalia", ceea ce demonstrează că cerințele/criteriul de la art. 8 alin. (1) lit. d) din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 287/2003 nu au/a fost respectate/respectat. Deci, cu alte cuvinte, autorizația în litigiu a fost acordată pentru efectuarea serviciului de pilotaj nave maritime într-un alt perimetru decât cel pentru care fusese obținut acceptul CN APMC S.A., deși din prevederile art. 8 alin. (1) lit. d) din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 287/2003 nu rezultă că acceptul ar fi un act facultativ, consultativ, orientativ, etc., pentru desfășurarea acelei activități care, potrivit reglementărilor legale este un serviciu de siguranță. De altfel, cu privire la faptul că "autorizația" trebuie să concorde cu "acceptul", Înalta Curte s-a mai pronunțat și prin Decizia nr. 4041/2015 a acestei secții. Pe de altă parte, în cauză este necontestat că S.C. B. S.R.L. nu a avut în proprietate "cel puțin unul dintre utilajele de bază, cum ar fi: pilotină, șalupă sau remorcher portuar" pentru desfășurarea activității respective, ci a avut, doar în coproprietate cu S.C. Constant UGS S.R.L., nava S/R Nemo 1, potrivit Adresei nr. x din 13 ianuarie 2010 emisă de această societate . După cum se observă, documentul/înscrisul la care s-a referit instanța de fond este ulterior emiterii autorizației (eliberată la 12 ianuarie 2010) și Accept-ului (acordat la data de 8 ianuarie 2010). Oricum, însă, din interpretarea art. 8 alin. (1) lit. a) fraza a II-a din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 287/2003, rezultă că utilajul respectiv ar fi trebuit să se afle în proprietatea exclusivă a agentului economic prestator al serviciului de siguranță de pilotaj nave. Astfel, textul menționat are următorul conținut: "cel puțin unul dintre utilajele de bază, cum ar fi pilotină, șalupă sau remorcher portuar, trebuie să fie proprietatea agentului economic care solicită autorizarea sau să fie în contract de leasing cu clauză obligatorie de cumpărare de către acesta". Din interpretarea literală a textului rezultă că, în situația în care utilajul este deținut de agentul economic în contract de leasing, este necesar, în mod obligatoriu, ca acel contract să aibă clauza de cumpărare de către acel agent economic) exclusiv de către acel agent economic. Cu alte cuvinte, rezultă că, în cazul realizării unui serviciu public de siguranță, este obligatoriu ca agentul economic să poată dispune, juridic și în fapt, în mod exclusiv de utilajul deținut în contract de leasing cu clauză obligatorie de cumpărare, regulă (a exclusivității) care se impune și rezultă și în cazul în care este vorba de un utilaj deținut în proprietate. În concluzie, Înalta Curte reține că nici criteriul de la pct. 8 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 287/2003 nu a fost îndeplinit la data emiterii autorizației în litigiu, aceasta fiind lovită de nulitate ca urmare a viciilor de nelegalitate prevăzute mai sus. Astfel fiind, rejudecând cauza, Înalta Curte va admite în parte acțiunea și va anula Autorizația seria M nr. x din 12 ianuarie 2010 emisă de ANR. În ceea ce privește cererea formulată de reclamantă pentru anularea Adresei nr. x din 18 aprilie 2013 trimisă acesteia de către ANR, Înalta Curte constată că acest act nu are natura juridică a unui act administrativ apt să producă efecte juridice, reprezentând exclusiv suportul material al comunicării unor informații solicitate de reclamantă referitoare la Autorizația seria M nr. x din 12 ianuarie 2010. Astfel fiind, acest capăt al acțiunii va fi respins ca inadmisibil.