ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2666/2016

Decizia nr. 2666/2016

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16.09.2014 sub nr. x/2/2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română: 1. anularea parțială a Metodologiei privind modificarea programului de transport interjudețean 2013-2019 în perioada de valabilitate a acesteia, în ceea ce privește pct. 2, respectiv introducerea condițiilor suplimentare față de cadrul legislativ reprezentat de art. 61 alin. (1) lit. i) din Ordinul M.T.I. nr. 980/2011, cu modificările și completările ulterioare; 2. aprobarea suplimentării numărului de curse pe traseul Iași-Galați, conform solicitării sale; 3. atribuirea licenței de traseu reclamantei în condițiile legii pentru cursa solicitată.

Prin sentința nr. 123 din 22 ianuarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei de obiect, lipsei calității procesuale pasive și prematurității, invocate de pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiate, și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL., obligând pârâta să aprobe cererea reclamantei de introducere a unei noi curse pe traseul interjudețean cod 243 Iași-Galați, precum și să-i atribuie licența de traseu, în condițiile legii. A respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei de obiect a primului capăt de cerere, că este neîntemeiată, întrucât „Metodologia privind modificarea programului de transport interjudețean 2013-2019 în perioada de valabilitate a acestuia” nu a fost revocată până la acest moment de autoritatea emitentă și nici anulată de instanță, fiind în vigoare și producând efecte juridice.

Excepția lipsei de obiect a celui de-al doilea capăt de cerere a fost apreciată, de asemenea, ca neîntemeiată, în fapt existând un refuz nejustificat (act administrativ asimilat) de aprobare a cererii reclamantei care nu s-a materializat într-un act scris, iar solicitarea reclamantei reprezentând tocmai consecința imediată a constatării de către instanță a caracterului nejustificat al refuzului.

Excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește al treilea capăt de cerere a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât, potrivit art. 62 din Ordinul M.T.I. nr. 980/2011, Autoritatea Rutieră Română este competentă a elibera licența de traseu. Este irelevantă împrejurarea că atribuirea se face de Agenția pentru Agenda Digitală a României, prin Sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naționale, conform art. 57 alin. (1) și art. 59 alin. (5) din Ordinul M.T.I. nr. 980/2011, întrucât este vorba despre o acțiune în justiție, în care reclamanta invocă refuzul nejustificat al pârâtei de soluționare a cererii, cu consecința aprobării acesteia și atribuirii licenței de traseu, care se va face în baza hotărârii judecătorești. S-a subliniat și faptul că Agenția pentru Agenda Digitală a României are doar competențe tehnice, autoritatea cu putere de decizie fiind A.R.R., în calitate de gestionar al programului de transport.

Excepția prematurității celui de-al treilea capăt de cerere este vădit neîntemeiată, întrucât acesta are caracter accesoriu, fiind o consecință firească a admiterii celui de-al doilea, astfel încât nu se poate susține că este prematur formulat.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, prin cererea nr. 14 din 29 aprilie 2014, înregistrată la A.R.R. sub nr. 11704 din 06 mai 2014, reclamanta SC A. SRL. a solicitat introducerea unei noi curse pe traseul interjudețean cod 243 Iași-Galați, cu plecare din Iași la ora 13.30 și sosire în Galați la ora 19.01, conform graficului de circulație anexat cererii.

Prin adresa nr. 11705 din 22 mai 2014, A.R.R. a comunicat reclamantei că a luat act de solicitarea sa și că aceasta va fi analizată conform prevederilor legale, însă ulterior, nu a mai emis vreun răspuns scris, în care să-i aducă reclamantei la cunoștință soluția motivată dată cererii sale.

La data de 12.08.2014 (când a avut loc introducerea în aplicația A.A.D.R.-S.A.E.T. a datelor aferente curselor interjudețene ce urmează a fi atribuite, conform calendarului stabilit și comunicat de A.R.R. prin adresa nr. 19994 din 30 iulie 2014), pe site-ul de profil nu a fost înscrisă cursa suplimentară solicitată de reclamantă, împrejurare față de care aceasta a apreciat că cererea i-a fost respinsă.

În acest context legal, instanța a constatat că nu cerința suplimentară impusă prin pct. A.2. al Metodologiei a stat la baza respingerii cererii nr. 14/2014, ci o presupusă nerespectare a condiției privind decalajul de 30 de minute, impuse prin art. 61 alin. (1) lit. a) pct. i) din Ordinul M.T.I. nr. 980/2011, astfel încât lipsește condiția esențială a vătămării produse prin actul administrativ a cărui anulare se solicită, stipulată expres de legiuitor la art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, aceea de a se putea invoca nelegalitatea unui act administrativ doar dacă se probează efectiv vătămarea suferită în urma emiterii și punerii sale în executare.

În consecință, constatând lipsa unei vătămări concrete, care să fi fost aduse drepturilor reclamantei de autoritatea pârâtă prin punerea în aplicare a Metodologiei privind modificarea programului de transport interjudețean 2013-2019, instanța a respins ca neîntemeiat primul capăt de cerere, având ca obiect anularea pct. A.2. din această Metodologie.

În ceea ce privește respingerea cererii nr. 14 din 27 aprilie 2014, formulată de reclamantă, curtea a apreciat că în speță este vorba despre un refuz nejustificat de soluționare, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, autoritatea pârâtă exercitându-și dreptul de apreciere prin interpretarea eronată a dispozițiilor art. 61 alin. (1) lit. a) pct. i) din Ordinul M.T.I. nr. 980/2011, cu consecința încălcării unui drept al reclamantei.

Astfel, deși textul de lege menționat prevede că decalajul de minimum 30 de minute trebuie să existe între „plecările din stații/autogările capete de traseu, situate în aceeași localitate”, din cuprinsul întâmpinării rezultă că autoritatea pârâtă s-a raportat la toate stațiile de pe parcursul traseului Iași-Galați, deși acestea nu sunt capete de traseu, astfel cum prevede explicit art. 61 alin. (1) lit. a) pct. i) din Ordinul M.T.I. nr. 980/2011, ci stații intermediare.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Autoritatea Rutieră Română, pentru motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând - în esență - că instanța de fond a aplicat greșit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și a încălcat prevederile H.G. nr. 625/1998 privind organizarea și funcționarea Autorității Rutiere Române și ale Ordinului M.T.I. nr. 980/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora stabilite prin O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca temeinică și legală, reiterând argumentele prezentate în acțiune.

Prin încheierea de ședință din 14.06.2016, pronunțată în condițiile art. 493 C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este fondat pentru în limitele și pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Excepțiile lipsei de obiect au fost corect respinse de instanța de fond, având în vedere că primele două capete de cerere au obiect determinat, care se circumscrie obiectului acțiunii în contencios administrativ, astfel cum acesta este reglementat de art. 1, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004.

Cât privește excepția prematurității capătului de cerere având ca obiect obligarea autorității recurente la atribuirea licenței de traseu către intimata-reclamantă, Înalta Curte apreciază că aceasta se impunea a fi respinsă pentru considerentul că pe calea acestei excepții se sancționează formularea unei cereri în situația în care dreptul pretins nu este actual, așa cum este cazul în speță.

Criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt însă întemeiate.

Astfel, intimata reclamantă a adresat recurentei pârâte cererea nr. 14 din 29 aprilie 2014, solicitând introducerea unei noi curse pe traseul interjudețean cod 243, care să-i fie atribuită.

Această cerere a fost respinsă, cu motivarea că „introducerea cursei noi pe traseul interjudețean cod 243, conform propunerii de grafic de circulație anexată solicitării nr. 14 din 29 aprilie 2014, nu respectă condiția privind decalajul de 30 de minute impusă la art. 61 alin. (1) lit. a) pct. i) din Ordinul M.T.I. nr. 980/2011.

Astfel, în vederea asigurării unui mediu concurențial normal între operatorii de transport rutier care efectuează curse/trasee din programele de transport persoane prin servicii regulate, cererea reclamantei a fost verificată și analizată prin corelarea graficului de circulație propus cu celelalte trasee din Programul de transport interjudețean 2013-2019 și din Programul de transport județean 2014-2019, rezultând că nu se respectă un decalaj de minimum 30 de minute între plecările din stații/autogările capete de traseu”.

Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 61 alin. (1) lit. a) din Ordinul M.T.I. nr. 980/2011, „programul de transport interjudețean se poate modifica anual în luna septembrie, la data stabilită de Autoritatea Rutieră Română, la cererea operatorului de transport rutier deținător al licenței de traseu pentru traseul respectiv, astfel: (i) introducerea de noi curse pe un traseu existent în programul de transport - numai în condițiile în care se respectă un decalaj de minimum 30 de minute între plecările din stații/autogările capete de traseu, situate în aceeași localitate”.

La pct. A.2. din „Metodologia privind modificarea programului de transport interjudețean 2013-2019 în perioada de valabilitate a acestuia” se prevede că „solicitarea va fi analizată, conform graficului de circulație anexat, numai în situația în care este justificată (există solicitări din partea călătorilor, administrației publice locale etc.)”.

Suplimentarea numărului de curse este indisolubil legată de stabilirea programului de transport pe traseul interjudețean respectiv, fiind necesară corelarea cursei noi cu cele deja existente.

De altfel, din interpretarea gramaticală a normei, rezultă cu evidență faptul că rațiunea legiuitorului a fost aceea de asigurare a decalajului plecărilor din stații (opriri intermediare pe traseu) și din autogările capete de traseu, iar nu numai din acestea din urmă, de vreme ce substantivul „stații” nu apare, la rândul său, articulat.

Scopul evident este acela de preluare optimă, ritmică, a călătorilor, fără suprapuneri de curse în unele stații (ceea ce ar lipsi de justificare suplimentarea numărului de curse).

Prin urmare, instanța a interpretat greșit norma legală aplicabilă, iar în condițiile în care respingerea cererii societății intimate a avut loc pentru neîndeplinirea condiției mai sus menționate, în mod greșit a considerat că este vorba de un refuz nejustificat emis cu exces de putere de autoritatea recurentă.

Pe de altă parte, solicitantul la care se referă legiuitorul este un operator de transport rutier deja „deținător al licenței de traseu pentru traseul respectiv”. Deci, distinct de modificarea programului de transport interjudețean aflat în derulare, în etapa anunțării noului program pentru care se organizează licitație în vederea atribuirii licențelor de traseu, legiuitorul a reglementat și posibilitatea modificării ulterioare atribuirii licențelor, când operatorul care deține deja licență de traseu solicită majorarea numărului curselor (mijloacelor de transport care s-au dovedit insuficiente pentru deservirea tuturor pasagerilor de pe acel traseu).

Prin urmare, este lipsit de temei considerentul instanței de fond în sensul că obligarea pârâtei la atribuirea licenței de traseu este o consecință a constatării refuzului nejustificat de soluționare a cererii de suplimentare a numărului de curse, iar soluția pronunțată este una nelegală.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Rutieră Română, va casa sentința atacată și va respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Rutieră Română împotriva sentinței nr. 123 din 22 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL. ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 octombrie 2016.