ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1403/2016

Decizia nr. 1403/2016

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 3.712 din 20 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1.361 din 25 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Prin Decizia nr. 1.361 din 25 martie 2015, a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 30/F-CONT din 12 februarie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin Decizia nr. 2.089 din 20 mai 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1.361 din 25 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Prin Sentința nr. 30 din 12 februarie 2014, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A., împotriva Hotărârii nr. 180 din 20 iunie 2012 emisă de C.N.C.D., în contradictoriu cu pârâții: C.N.C.D., S.N.T.F.C. C.F.R. SA București prin Sucursala de Transport Feroviar de Călători Craiova, B. - șef stație CFR Călători Râmnicu Vâlcea, C. - fost director al S.N.T.C.F. Craiova și D. - jurist S.N.T.F.C. Craiova.

Contestația în anulare exercitată în cauză

Împotriva acestor hotărâri a formulat contestație în anulare A., invocând ca temei legal dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ., solicitând admiterea contestației, anularea hotărârilor atacate, declinarea competenței de soluționare a pricinii la instanța competentă material și teritorial în soluționarea cauzei, având în vedere sediul C.N.C.D. București.

Contestatoarea a arătat că, în cauză, este competentă Curtea de Apel București să se pronunțe asupra legalității Hotărârii nr. 180/2012 emisă de către C.N.C.D. Totodată, contestatoarea a solicitat rejudecarea pricinii de la cel mai vechi act de procedură efectuat în vederea pronunțării unei noi hotărâri neviciate și, pe cale de consecință, anularea acestei hotărâri C.N.C.D. și obligarea pârâților la plata prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată.

Pentru motivul reglementat de art. 317 C. proc. civ., contestatoarea a arătat că, prin Decizia nr. 1.361 pronunțată la data de 25 martie 2015 a fost respins recursul, fără ca instanța de recurs să stabilească mai întâi competența instanței de soluționare a pricinii, având în vedere motivele de casare invocate prin cererea de recurs, referitoare la competență.

În opinia contestatoarei, chiar dacă instanța de recurs a reținut în considerentele sale, că instanța de fond a respins în mod corect și legal excepția de necompetență invocată, instanță a omis să stabilească în raport de dispozițiile art. 3. pct. 1 și art. 7 alin. (1) din C. proc. civ., cât și de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța competentă material și teritorial în soluționarea cauzei.

Prin Decizia nr. 1.361 din 25 martie 2015 pronunțată, în ședință publică, la data de 25 martie 2015, s-a respins recursul împotriva Deciziei civile nr. 30/2014 pronunțate de către Curtea de Apel Pitești la data de 12 februarie 2014, fără ca pricina să se fi judecat pe fond.

Mai mult decât atât, s-a reținut greșit prin Decizia nr. 1.361 din 25 martie 2015 că, în cauză, concedierea reclamantei a avut la bază, aparent, o justificare obiectivă, dată de programul de restructurare și redresare economico-financiară.

Prin Decizia nr. 5.324 din 11 noiembrie 2013, pronunțată de către Curtea de Apel București, la dosar s-a statuat că "(...) în cuprinsul deciziilor de concediere sunt consemnate toate criteriile prevăzute de lege, contractele colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de priorități, avute în vedere de intimată în luarea măsurii concedierii, acestea având relevanță însă, numai în situația în care rămân în ființă posturi de natura celor ocupate de reclamanți, însă, în speță, criteriul principal de disponibilizare, a fost Programul de restructurare și redresare economico-financiară."

Contestatoarea a mai arătat că, prin Decizia nr. 2.089 din 20 mai 2015 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis, în mod greșit, cererea în completarea dispozitivului Hotărârii nr. 1.361 din 25 martie 2015, fără să fi fost citată sau fără a primi o citație pentru termenul din data de 20 mai 2015, fiind astfel în mod greșit obligată la plata cheltuielilor de judecată față de pârâtul B.

Pentru motivul prevăzut de dispozițiile 318 alin. (1) din C. proc. civ., contestatoarea a arătat că obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată față de pârât s-a dispus numai dintr-o eroare judiciară, din cauza omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei sau în raport cu datele existente în dosarul cauzei la data pronunțării hotărârii.

În opinia contestatoarei, competența materială, teritorială și generală ar fi revenit Curții de Apel București, și nicidecum a Curții de Apel Pitești.

A mai susținut contestatoarea că instanța a omis să cerceteze motivele de recurs referitoare la dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ.

În fine, contestatoarea a solicitat anularea hotărârilor atacate și declinarea competentei de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, competentă material și teritorial față de Hotărârea nr. 180/2012 pronunțată de către C.N.C.D., în vederea rejudecării în fond a prezentei spețe, și administrarea întregului probatoriu solicitat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând motivele contestației în anulare formulate, în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge contestația în anulare, pentru considerentele ce urmează.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ.

Conform regulilor impuse în art. 317 C. proc. civ., acest motiv poate fi invocat pe calea extraordinară de retractare numai dacă nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului ori dacă a fost invocat prin cererea de recurs, dar instanța l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără să fi fost judecat în fond.

Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Înalta Curte reamintește că greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt, de natură a conduce la pronunțarea unei soluții eronate, greșeli comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, ceea ce nu poate fi reținut în cauză.

În orice caz, contestația în anulare nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Analizând motivele invocate de contestatoare, Înalta Curte constată că motivul de anulare prevăzut de dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., este neîntemeiat.

Potrivit art. 317 C. proc. civ.,

"(1) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

(2) Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond."

Dispozițiile de ordine publică la care trimite art. 317 alin. (1) pct. 2 sunt dispozițiile art. 159 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc situațiile în care necompetența este de ordine publică.

În speță, nu sunt identificate motive care să se încadreze în prevederile art. 317 C. proc. civ. Susținerile contestatoarei referitoare la încălcarea normelor de competență sunt fără fundament, având în vedere că, prin Decizia nr. 1.361 din 25 martie 2015, Înalta Curte, analizând motivul de recurs referitor la respingerea excepției de necompetență de către Curtea de Apel Pitești, a constatat că acest motiv este nefondat, apreciind că în mod corect Curtea de Apel Pitești a respins excepția de necompetență, prin aplicarea dispozițiilor art. 10 din O.G. nr. 137/2000, coroborate cu cele ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, Înalta Curte constată că acest motiv nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

De asemenea, contrar susținerilor contestatoarei, procedura de citare a fost legal îndeplinită și pentru termenul din data 20 mai 2015, când s-a pronunțat Decizia nr. 2.089 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum rezultă din dovezile atașate la Dosarul de recurs nr. x/90/2012.

Prin urmare, în cauză, procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită, iar dovezile de îndeplinire a procedurii se găsesc la dosarul cauzei.

Al doilea motiv de contestație în anulare a fost întemeiat pe art. 318 C. proc. civ., potrivit căruia "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale (...)".

Prin greșeală materială se înțelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului și care este determinantă pentru soluția pronunțată.

Deci, pentru a putea fi întemeiată o contestație în anulare îndreptată împotriva unei decizii pronunțate de o instanță de recurs, este necesar ca eroarea materială invocată de o parte să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului. Greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, trebuie să fie greșeli de fapt, și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

Însă, în cauză, greșeala materială invocată de către contestatoare constă în aprecierea probelor și în reținerea unei situații de fapt.

Toate punctele dezvoltate de contestatoare au pus în discuție situații de fapt, înscrisuri, apărări de fond asupra cărora instanța de recurs s-a pronunțat în limitele controlului de legalitate trasate de art. 304 C. proc. civ., cu respectarea dispozițiilor referitoare la legala citare a părților și la respectarea drepturilor procedurale ale acestora.

Astfel, întreaga argumentare a contestatoarei duce cu evidență la concluzia că se tinde la reformarea soluției, printr-o rediscutare a situației de fapt, care ar fi fost greșit reținută. Or, legea nu a urmărit să deschidă părții recursul la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță. Noțiunea de greșeală materială nu poate fi interpretată extensiv, neputându-se reține erorile privitoare la realizarea propriu-zisă a judecății, privitoare la legalitatea hotărârii care s-a pronunțat.

Față de aceste considerente, Curtea reține că în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ., pe cale de consecință, urmând a respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziilor civile nr. 3.712 din 20 noiembrie 2015, nr. 1.361 din 25 martie 2015 și nr. 2.089 din 20 mai 2015 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și împotriva Sentinței nr. 30 din 12 februarie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 mai 2016.

Procesat de GGC - N