ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1257/2016

Decizia nr. 1257/2016

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14 octombrie 2015, sub nr. x/1/2015, contestatorul A., în nume personal și în calitate de președinte al B., a solicitat, în contradictoriu cu intimata C., desființarea Deciziei civile nr. 3487 din 13 septembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/54/2011 și reluarea judecății cauzei în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

În privința termenului de exercitare a contestației în anulare, contestatorul a susținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 319 alin. (2) teza I C. proc. civ., întrucât hotărârea judecătorească a cărei anulare se solicită este susceptibilă de a fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite.

Față de împrejurarea că nu a început încă executarea silită în temeiul Deciziei civile nr. 3487 din 13 septembrie 2012, contestatorul a considerat că este în termenul legal de a formula prezenta contestație în anulare.

În subsidiar, în situația în care instanța va aprecia data formulării contestației prin raportare la termenul de 1 an de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă, contestatorul a solicitat, în temeiul art. 103 C. proc. civ., repunerea în termenul de exercitare a contestației în anulare, întrucât nu a avut cunoștință de hotărârea judecătorească, nefiind citat la niciun termen de judecată.

Din economia dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, corelat cu art. 25 din același act normativ, reiese că sancțiunea amenzii nu poate fi aplicată altcuiva decât personal conducătorului autorității publice obligată prin hotărâre la una dintre prestațiile expres prevăzute la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pentru ca un subiect de drept să poată fi obligat la plata acestei amenzi, trebuie să îndeplinească în mod cumulativ două condiții:

- să aibă competența (respectiv posibilitatea concretă) de a executa (ori asigura executarea) personal hotărârea judecătorească irevocabilă;

- să fie vorba de o persoană fizică.

Așa cum s-a reținut și în literatura de specialitate „în toate cazurile, persoanele obligate la executarea hotărârii trebuie chemate în instanță pentru aplicarea amenzii nominal, chiar dacă obligația este strâns legată de calitatea lor”.

Cu alte cuvinte, un petit îndreptat în abstract împotriva „persoanei obligate” ori chiar a „conducătorului autorității publice” ar trebui respins, ca inadmisibil.

Se impune a se observa că, deși s-a solicitat amendarea contestatorului, în calitate de președinte al D., instanța de fond nu a avut în vedere faptul că aceasta cauză nu s-a judecat în contradictoriu cu acesta, nefiind chemat în judecată în nume personal și nefiind citat la niciun termen de judecată.

Mai mult decât atât, respectivul litigiu a pornit la o dată când contestatorul nu deținea calitatea de președinte al D., această funcție fiind deținută de altă persoană.

În aceste condiții, se impunea ca instanța, în baza art. 129 C. proc. civ. și art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, să pună în discuția părților introducerea în cauză a contestatorului, iar ulterior să dispună conceptarea și citarea acestuia pentru a-i da astfel posibilitatea formulării apărărilor necesare și invocării eventualelor excepții.

Procedura de citare în cauză, precum și comunicarea hotărârii judecătorești s-au realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 88, 89, 92 și 100 C. proc. civ., instanța pronunțând o hotărâre lovită de nulitatea prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la citarea și comunicarea actelor de procedură impune refacerea actelor de procedură, singura cale de înlăturare a vătămării produse fiind reluarea procesului cu citarea corectă a contestatorului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ. (1865), Legea nr. 554/2004, Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 1095/2005, Legea nr. 165/2013, art. 205 și urm. din N.C.P.C.

II. La data de 2 decembrie 2015, în aceeași cauză, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, contestația în anulare formulată de contestatoarea E., în contradictoriu cu intimații C. și F. - D., prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 3487 din 13 septembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, și, pe cale de consecință, rejudecarea recursului și respingerea acestuia ca neîntemeiat.

În această privință, contestatoarea a susținut că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a contestației în anulare reglementate de art. 317 alin. (1) C. proc. civ., respectiv decizia împotriva căreia a formulat calea extraordinară de atac este irevocabilă, fiind pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, iar motivele invocate prin prezenta contestație nu au putut fi supuse analizei unei instanțe de control judiciar.

În acest sens, contestatoarea a precizat că nu a putut invoca motivul de contestație în anulare, respectiv nelegala citare de către instanța de recurs, întrucât nu a fost citată la termenul la care a avut loc judecata și nici nu a fost prezentă la soluționarea cauzei în recurs.

În cursul judecății în calea extraordinară de atac a recursului, contestatoarea nu a fost legal citată și nici nu a fost prezentă la termenul la care a avut loc judecata, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 85, art. 87, art. 90 alin. (1) și art. 107 C. proc. civ. cu ocazia soluționării recursului. Acest fapt a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale, care, în raport de prevederile art. 317 alin. (1) C. proc. civ., se impune a fi anulată.

Pentru a fi apreciată legal îndeplinită procedura de citare la data soluționării recursului se impunea a fi citată contestatoarea E., și nu președintele D.

Potrivit dispozițiilor art. 87 și art. 90 alin. (1) C. proc. civ., citarea acesteia era necesar a fi îndeplinită la domiciliul legal, respectiv la adresa din București, sector 2, având în vedere faptul că avea calitatea de parte în proces ca efect al funcției deținute, respectiv președinte al D., în mod distinct de persoana juridică de drept public al cărei președinte era.

Mai mult decât atât, întrucât prin Decizia nr. 716 din 12 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost amendată în temeiul dispozițiilor art. 24 și art. 25 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, se impune a se observa că în cuprinsul acestor dispoziții este prevăzută în mod expres obligația instanței de a cita părțile în cauză.

Prin urmare, instanța de recurs avea obligația de a dispune, pe de o parte, citarea părților, inclusiv a contestatoarei, persoană fizică, și nu a președintelui D., iar, pe de altă parte, citarea contestatoarei la domiciliul acesteia.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 85, art. 90 alin. (1), art. 107 și art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. (1865).

III. Apărările formulate în cauză;

Intimata C. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea contestațiilor în anulare formulate de contestatorii A. și E., ca inadmisibile, invocând următoarele excepții:

(i) excepția puterii de lucru judecat, având în vedere că s-a mai judecat într-o altă contestație în anulare, în contradictoriu cu A., în calitatea sa de președinte al D., dar și cu D., fiind pronunțată în acest sens Decizia civilă nr. 4903 din 9 aprilie 2013 în Dosarul nr. x/1/2012;

(ii) excepția lipsei calității procesuale active a celor doi contestatori, având în vedere că niciunul dintre aceștia nu a fost parte în Dosarul nr. x/54/2011, în care a fost pronunțată Decizia civilă nr. 3487 din 13 septembrie 2012;

(iii) excepția tardivității formulării contestațiilor în anulare, întrucât au fost declarate peste termenul prevăzut de art. 319 alin. (2) C. proc. civ. (1865);

(iv) excepția inadmisibilității contestațiilor în anulare, motivat de faptul că nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

Contestatorul A. a formulat întâmpinare față de contestația în anulare promovată de contestatoarea E., solicitând admiterea acesteia și desființarea Deciziei nr. 3487 din 13 septembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

De asemenea, contestatorul A. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimata C., invocând în esență, următoarele apărări:

În cauză nu se poate vorbi de autoritate de lucru judecat, întrucât Dosarul nr. x/1/2012, soluționat prin Decizia civilă nr. 4903 din 09 aprilie 2013, a avut ca obiect contestația în anulare formulată de D., astfel că nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Calitatea procesuală a contestatorului este incontestabilă, față de dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și de împrejurarea că efectele hotărârii instanței de recurs s-au răsfrânt în mod nemijlocit asupra patrimoniului său, fără ca acesta să fie parte în acest litigiu.

Excepția tardivității este neîntemeiată, întrucât în cauză este aplicabil termenul prevăzut de art. 319 alin. (2) teza I C. proc. civ., iar contestația în anulare a fost declarată cu respectarea acestui termen, nefiind începută încă procedura de executare silită.

În subsidiar, s-a formulat cererea de repunere în termen, în temeiul art. 103 C. proc. civ.

De asemenea, excepția inadmisibilității este neîntemeiată, întrucât în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., față de împrejurarea că soluționarea cauzei de către instanța de recurs a avut loc fără citarea legală a contestatorului și fără ca acesta să fie prezent în instanță.

IV. Considerentele Înaltei Curți asupra contestațiilor în anulare formulate de contestatorii A. și E.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității, inadmisibilității, excepția lipsei calității procesuale active și excepția puterii de lucru judecat invocate de intimata C., Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate, după cum se va arăta în continuare.

Referitor la excepția tardivității formulării contestației în anulare, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 319 alin. (2) teza I C. proc. civ., potrivit cărora contestația se poate face oricând înainte de începerea executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) și c) din același act normativ.

Decizia instanței de recurs a cărei anulare se solicită face parte din categoria hotărârilor susceptibile de executare silită, întrucât cuprinde în dispozitivul ei obligația instituită în sarcina președintelui D. de plată a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, până la emiterea titlului de despăgubire.

Pentru această obligație se poate cere executarea silită, iar la data introducerii contestațiilor în anulare (14 octombrie 2015 și, respectiv 2 decembrie 2015), G. sector 2 București nu începuse executarea silită.

În aceste condiții, a fost respectat termenul prevăzut de lege pentru formularea contestației în anulare, astfel că excepția tardivității invocată de intimată va fi respinsă.

Pe cale de consecință, va fi respinsă și cererea de repunere în termen formulată de contestatorul A.

În privința excepției inadmisibilității și a excepției lipsei calității procesuale active, Înalta Curte reține următoarele:

Contestațiile în anulare au fost întemeiate în drept pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. potrivit cărora, hotărârile irevocabile pot fi atacate pe calea contestației în anulare atunci când procedura de citare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.

În acțiunile având ca obiect aplicarea măsurilor prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, are legitimare procesuală pasivă conducătorului autorității publice sau, după caz, persoana obligată prin hotărârea irevocabilă pronunțată de instanța de contencios administrativ.

În speța de față, contestațiile în anulare sunt admisibile, întrucât au ca obiect o hotărâre judecătorească irevocabilă, iar motivul invocat vizează neregularitatea procedurii de citare pentru ziua când s-a judecat pricina în recurs.

Contestatorii A. și E. justifică legitimare procesuală activă, prin raportare la dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și la faptul că au deținut funcția de președinte al D. în perioada vizată de amenda aplicată prin hotărârea irevocabilă a instanței de contencios administrativ.

Prin urmare, vor fi respinse excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale active, invocate de intimata C.

Referitor la excepția puterii de lucru judecat, Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 4903 din 9 aprilie 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2013 a fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatoarea D., în contradictoriu cu intimata C.

Această hotărâre judecătorească irevocabilă nu poate fi opozabilă și altor persoane decât cele care au participat în mod direct și nemijlocit la judecată.

Contestatorii A. și E. nu au figurat în acest litigiu, nici în nume propriu și nici în considerarea calității de președinte al D.

Prin urmare, nu este îndeplinită una dintre condițiile puterii lucrului judecat, formulată în mod expres de art. 1201 din V.C.C., text care impune ca judecata să aibă loc „între aceleași părți, făcute de ele sau contra lor în aceeași calitate”.

În consecință, va fi respinsă și excepția puterii de lucru judecat invocată de intimată.

În ceea ce privește temeinicia contestațiilor în anulare, Înalta Curte constată că, pentru termenul de judecată din data de 13 septembrie 2012, când instanța a rămas în pronunțare asupra recursului declarat de reclamanta C., în calitate de intimat a fost citat președintele D., fără ca acesta să fie individualizat, la adresa din București, sector 1, respectiv la sediul F.

Determinarea prin lege a calității procesuale pasive pentru conducătorul autorității publice nu reprezintă altceva decât îndreptățirea acestuia de a participa ca pârât în procedura specială de executare în materia contenciosului administrativ.

Legalitatea desfășurării procedurii judiciare, având în vedere caracterul contradictoriu al acesteia și necesitatea respectării dreptului la apărare, implică însă obligația identificării pârâtului, respectiv a conducătorului autorității publice vizat de pretențiile reclamantului, prin menționarea numelui, prenumelui și a domiciliului său de corespondență.

Potrivit dispozițiilor art. 88 alin. (1) pct. 4 și alin. (2) C. proc. civ., citarea trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, numele domiciliul și calitatea celui citat.

Este vorba de o nulitate expresă, ce cade sub incidența art. 105 alin. (2) C. proc. civ., astfel că partea interesată nu este ținută să facă dovada existenței unei vătămări, această vătămare fiind prezumată de lege.

Prin urmare, citarea președintelui D., în calitate de intimat, se impunea a fi realizată prin nominalizarea persoanei/persoanelor care au deținut această funcție în perioada vizată de măsurile prevăzute de art. 24 alin. (2) din lege.

Pe de altă parte, în raport de art. 90 alin. (1) C. proc. civ., citația trebuia comunicată la domiciliul sau reședința persoanei citate, în cazul contestatoarei E., la adresa de domiciliu, întrucât la data judecății recursului (13 septembrie 2012) aceasta nu mai deținea nicio funcție în cadrul F.

În condițiile în care contestatorii A. și E. nu au fost legal citați și nici nu au fost prezenți la judecata cauzei în recurs, dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. sunt pe deplin aplicabile, astfel că urmează a se dispune admiterea contestațiilor, anularea Deciziei nr. 3487 din 13 septembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, și rejudecarea recursului declarat în cauză.

Cererea contestatoarei E. privind acordarea cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca neîntemeiată, întrucât nu s-au depus niciun fel de dovezi în susținerea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității, excepția inadmisibilității, excepția lipsei calității procesuale active și excepția puterii de lucru judecat, invocate de intimata C.

Respinge cererea de repunere în termen formulată de contestatorul A.

Admite contestațiile în anulare formulate de contestatorii A. - președintele B. și E. - fost președinte al D., împotriva Deciziei nr. 3487 din 13 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Anulează Decizia nr. 3487 din 13 septembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Stabilește termen pentru rejudecarea recursului la data de 21 iunie 2016, cu citarea părților.

Se vor cita, în acest sens, recurenta-reclamantă C., intimatul-pârât președintele D., precum și intimații A. - președintele B. și E. - fost președinte al D.

Respinge cererea contestatoarei E. privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 aprilie 2016.