ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1214/2015

Decizia nr. 1214/2015

Asupra recursului de față:

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin încheierea din 29 ianuarie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/39/2013, privind recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1588 din 8 mai 2013 a Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/40/2011, s-a dispus suspendarea judecății recursului și s-a trimis cauza Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, spre soluționarea excepției de nelegalitate a Ordinului B. nr. 600/2005 invocate de recurentul-reclamant A.

În susținerea excepției de nelegalitate, reclamantul A. a arătat că Ordinul B. nr. 600/2005, în temeiul și în executarea căruia a fost emis Ordinul nr. 1172226 din 26 septembrie 2011 privind trecerea sa în rezervă, este nelegal pentru că nu există o concordanță între acesta și actele normative cu forță juridică superioară, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și de dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

A arătat că ordinul în litigiu nu este un act normativ clasificat și nici un act cu caracter individual pentru a constitui o excepție de la regula publicării în M. Of. Astfel, ordinul nu a intrat în vigoare, nefiind publicat în M. Of.

Noul Stat de organizare s-a făcut în baza acestui ordin și a Ordinului B. nr. I/654 din 10 iunie 2011 și a Ordinului C. nr. 0130052 din 10 iunie 2011, ordine care nu conțin o procedură sau o modalitate de ocupare a posturilor. Prin urmare, noul Stat nu este emis în conformitate cu art. 24 din Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române.

De asemenea, noul Stat de organizare nu a avut la bază nici o hotărâre a Guvernului, fiind emis cu încălcarea art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât, sub pretextul reorganizării și înființării noului Stat, pârâtul a instituit o procedură de selecție discriminatorie, sub masca organizării unui interviu, procedură care a fost aplicată în mod diferit personalului angajat.

Mai susține reclamantul că Ordinul B. nr. 600/2005 a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 2, art. 7 și art. 21 pct. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, nefiind respectat pactul internațional cu privire la drepturile economice, culturale și sociale sub aspectul dreptului la muncă, și cu încălcarea dispozițiilor Directivei nr. 2000/78/CE privind legalitatea la locul de muncă.

Pârâtul C. a formulat întâmpinare,prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât nu este emitentul și nici gestionarul ordinului contestat. Pe fondul excepției de nelegalitate, a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

Și pârâtul B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, apreciind că actul contestat este un act administrativ unilateral cu caracter normativ, neputând face obiectul excepției de nelegalitate. Pe fond, a solicitat respingerea excepției de nelegalitate, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 63 din 26 martie 2014, Curtea de Apel Suceava a respins excepția de nelegalitate formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții C. prin D. Botoșani și B., ca nefondată.

A constatat instanța de fond că reclamantul își susține cererea de constatare a nelegalității ordinului pe dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, text legal care are în vedere ordinele emise de conducătorii administrației publice centrale care au un caracter normativ, respectiv actele administrative cu caracter normativ.

Pornind de la faptul că distincția dintre actele administrative cu caracter individual și cu caracter normativ se face pe baza a două criterii, cel al determinabilității persoanelor la care se referă și cel al obiectului de reglementare, instanța a reținut că ordinele în cauză sunt acte administrative cu caracter individual.

Prin Ordinul nr. 600/2005 s-au aprobat competențele de gestiune a resurselor umane ale ministrului administrației și internelor, secretarilor de stat, secretarului general și șefilor/comandanților unităților B., prevăzute în anexa la ordin.

După primul criteriu, al determinabilității persoanelor la care se referă, ordinul contestat produce efecte asupra unui număr restrâns și determinat de persoane, respectiv funcționarii publici angajați în cadrul B.

După cel de-al doilea criteriu, al obiectului de reglementare, ordinul nu are ca obiect de reglementare nașterea, modificarea sau stingerea ordonanțării juridice generale, ci numai modificarea unor situații juridice precise în favoarea unor subiecți determinați, situație în care nu se poate reține aplicabilitatea lui erga omnes.

Astfel, cum ordinul contestat este un act administrativ cu caracter individual, nefiind necesară publicarea în M. Of., instanța de fond a apreciat a fi nefondată excepția de nelegalitate, reținând că nu mai subzistă nici excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată de pârâtul B., care era susținută în considerarea aceluiași caracter de act normativ al ordinului.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând casarea sentinței recurate și emiterea unei noi hotărâri prin care să se admisă excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 600/2005.

A susținut recurentul-reclamant că ordinul este nelegal pentru că nu există o concordanță între acesta și actele normative cu forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a acestuia consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Apreciază că ordinul ar fi trebuit publicat în M. Of., în caz contrar ordinul nefiind intrat în vigoare.

De asemenea, nelegalitatea ordinului rezultă și din faptul că noul Stat de organizare nu a avut la bază o hotărâre de Guvern, ci s-a făcut în baza Ordinului B. nr. 600/2005 și nr. I/654 din 10 iunie 2011 și a Ordinului C. nr. 0130052 din 10 iunie 2011, ordine care nu conțin o procedură sau o modalitate de ocupare a posturilor.

Ordinul a fost emis cu încălcarea art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pârâtul instituind o procedură de selecție discriminatorie, sub masca organizării unui interviu, procedură care a fost aplicată diferit personalului angajat. Prin Adresa din 29 august 2011, C. recunoaște că interviul a fost organizat în baza Ordinului B. nr. 665/2008, pentru că nu existau alte reglementări exprese, fapt ce denotă că pârâtul nu a cunoscut legislația în vigoare, respectiv faptul că interviul trebuia realizat în baza Ordinului B. nr. 129/2011.

Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru nemotivare. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât C. prin D. Botoșani a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, soluția pronunțată de prima instanță fiind corectă.

Se constată că, prin argumentele dezvoltate în cererea de recurs, recurentul-reclamant nu face altceva decât să reia criticile de nelegalitate expuse în fața primei instanțe, care s-a pronunțat în mod corect cu privire la toate aceste aspecte.

Hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prima instanță expunând, în mod convingător, argumentele care au determinat formarea convingerii sale, prezentând în cuprinsul hotărârii toate elementele care au condus la concluzia că actul atacat este legal, excepția de nelegalitate nefiind întemeiată.

Prima instanță a stabilit corect că Ordinul B. nr. 600/2005 pentru aprobarea competențelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administrației și internelor, secretarilor de stat, secretarului general și șefilor/comandanților unităților B. nu trebuia publicat în M. Of., pentru că este un act administrativ cu caracter individual, neavând aplicabilitate erga omens, domeniul său de reglementare fiind aplicabil doar unei categorii profesionale delimitate, și anume personalului B., situație în care nu se impunea să fie adus la cunoștința tuturor cetățenilor prin publicare în M. Of. al României.

De asemenea, ordinul contestat nu se impunea a fi publicat în M. Of. pentru că, la momentul adoptării sale, erau în vigoare prevederile art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare aprobat prin H.G. nr. 50/2005 care stabileau imperativ că „nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, Partea I (…) ordinele (…) cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională”.

Legalitatea prevederilor art. 35 alin. (3) din Regulament nu poate fi pusă la îndoială și a fost stabilită în repetate rânduri de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a constatat că acestea nu încalcă în niciun fel prevederile art. 10 și 11 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, sunt nefondate susținerile recurentului-reclamant referitoare la conformitatea dispozițiilor actului contestat cu dispozițiile actelor normative cu forță juridică superioară, Ordinul B. nr. 600/2005 nefăcând altceva decât să asigure punerea în executare a prevederilor legale cu forță juridică superioară în baza cărora a fost emis, respectiv dispozițiile Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului și dispozițiile actelor normative enumerate în preambulul ordinului, Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare, O.U.G. nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea B. aprobată prin Legea nr. 604/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Referitor la susținerile recurentului privind statul de organizare al C., instanța de contencios administrativ nu este în măsură să facă o analiză a legalității ordinului decât din punct de vedere formal, fără a avea posibilitatea de a verifica oportunitatea măsurilor luate, respectiv condițiile în care s-a realizat restructurarea posturilor și motivele pentru care au fost restructurate anumite posturi și păstrate altele, astfel de competențe excedând atribuțiilor puterii judecătorești.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 63 din 26 martie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2015.