ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1205/2016

Decizia nr. 1205/2016

Asupra contestației în anulare de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Obiectul acțiunii;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, la data de 14 noiembrie 2011, reclamantul A. a solicitat amendarea președintelui B. cu amenda de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere, până la executarea obligației de a emite decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, jud. Dolj, obligație dispusă prin sentința nr. 140 din 5 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului conform Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 627 din 3 februarie 2011.

În susținerea acțiunii, s-a arătat că sentința sus-menționată este o hotărâre judecătorească executorie de drept, fără a fi necesare alte formalități, aceasta nu a fost executată de pârâtă nici după 30 de zile de la rămânerea irevocabilă, astfel încât este sancționabilă starea de pasivitate a pârâților.

Prin sentința nr. 1010 din data de

31 octombrie 2012 Curtea de Apel Craiova a respins acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B., președintele B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L.

Pentru a pronunța această soluție

instanța de fond

a avut în vedere faptul că

prin O.U.G. nr. 4/2012,

privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, activitatea de emitere a titlurilor de proprietate a fost suspendată pentru o perioadă de 6 luni.

Întrucât perioada prezentului litigiu se suprapune peste perioada de suspendare a activității pârâtei de emitere a titlurilor de despăgubire, iar în aprecierea atitudinii de pasivitate a pârâtei este cuprinsă inclusiv perioada de judecată din prezenta cauză, s-a reținut că, la momentul pronunțării, nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea instanței de fond a fost recurată, iar prin Decizia nr. 208 din data de 17 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de

A. împotriva sentinței nr. 1010 din 31 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, a modificat sentința atacată în sensul că a admis cererea reclamantului și a aplicat președintelui M. o amendă de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere pentru perioada 3 martie 2011 - 15 martie 2012.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut că

instanța de fond a aplicat incorect dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, în sensul că nu a ținut seama de perioada cuprinsă între data de la care autoritatea pârâtă ar fi trebuit să execute sentința rămasă irevocabilă (3 martie 2011) și data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 (15 martie 2012), perioadă în care pârâta a manifestat o pasivitate nejustificată.

Instanța de control judiciar a reținut că deși după apariția O.U.G. nr. 4/2012 activitatea de emitere a titlurilor de despăgubire a fost suspendată, această împrejurare nu îl exonerează de răspundere pe conducătorul autorității administrative pârâte pentru perioada anterioară, iar amenda prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004 are nu numai un rol de constrângere a autorității publice pentru aducerea la îndeplinire a hotărârilor judecătorești irevocabile, dar și un rol sancționator pentru pasivitatea nejustificată în îndeplinirea unor atribuții de serviciu ale funcționarilor autorității, respectiv ale conducătorilor acesteia, astfel că se impune aplicarea acestei amenzi, de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, pentru perioada 3 martie 2011 -15 martie 2012, în sarcina conducătorului autorității administrative.

La data de 2 decembrie 2015 C. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 317 alin. (1) C. proc. civ, admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei și rejudecarea recursului, în sensul respingerii acestuia ca neîntemeiat.

Contestatoarea a susținut că nu a avut cunoștință de existența procesului, întrucât nu a fost legal citată la termenul la care a avut loc judecata, nu a fost prezentă la soluționarea cauzei în recurs și s-a aflat în imposibilitatea de formula apărări în cadrul acestuia, respectiv de a susține motivul nelegalei citări.

A apreciat contestatoarea că pentru a fi apreciată legal îndeplinită procedura de citare la data soluționării recursului, se impunea a fi citată C. și nu președintele B., la domiciliul său și nicidecum la sediul autorității în cadrul căreia își desfășura activitatea sau deținea funcția de președinte.

Întrucât figura ca parte în proces, ca efect al funcției deținute, respectiv președinte al B., în mod distinct de persoana juridică de drept public al cărei președinte era, potrivit dispozițiilor art. 87 și 90 alin. (1) C. proc. civ. se impunea citarea sa la domiciliul legal, respectiv în București, sector 2.

Față de aceste aspecte, dar având în vedere și dispozițiile art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004, care impun luarea hotărârii „în camera de consiliu, de urgență, cu citarea părților”, C. a apreciat că hotărârea instanței de recurs este nelegală, impunându-se admiterea căii extraordinare de atac formulate.

Intimatul N., în calitate de președinte al O., a formulat întâmpinare, solicitând admiterea contestației în anulare, în speță fiind îndeplinite condițiile prevăzute în art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât persoana obligată la plata amenzii nu a fost citată cu indicarea numelui, prenumelui și a domiciliului, potrivit dispozițiilor art. 88 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. și art. 100 alin. (1) pct. 4 din același cod.

A mai precizat intimatul, că în perioada 3 martie 2011-15 martie 2012 (perioada pentru care se invocă neexecutarea hotărârii judecătorești), funcția de președinte al M. a fost ocupată atât de doamna P., cât și de contestatoarea din prezenta cauză.

Prin întâmpinarea formulată de intimata O. s-a solicitat admiterea contestației în anulare, invocându-se încălcarea dispozițiilor art. 88, 89, 92, 100 C. proc. civ., referitoare la procedura de citare și de comunicare a sentinței.

Această intimată a formulat și note scrise în susținerea contestației în anulare, făcând referire la hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza SC O. SRL contra României, prin care statul român a fost sancționat pentru încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenție, cu motivarea că instanțele naționale au dat dovadă de un formalism incompatibil cu litera și spiritul art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a drepturilor omului, întrucât nu au depus suficiente diligențe pentru asigurarea transmiterii citației și primirii acesteia de către societatea reclamantă.

Contestatoarea C. a depus la dosar înscrisuri privind actele de executare a amenzii stabilite prin decizia contestată, domiciliul pe care îl avea la data judecării recursului, numirea și eliberarea din funcția de președinte al M. și demersurile efectuate în cadrul B. în perioada pentru care a fost aplicată amenda.

De asemenea, a formulat concluzii scrise prin care a detaliat aspecte privind admisibilitatea contestației în anulare și motivul de contestație invocat.

Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. din 1865, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.

Pentru soluționarea contestației în anulare întemeiate pe acest motiv este necesar a se stabili dacă, în raport cu cadrul procesual al litigiului, procedura de citare a părților pentru termenul la care s-a judecat cauza a fost legal îndeplinită.

Cererea soluționată irevocabil prin decizia atacată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 24 alin. (1)-(2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora

: ,,(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive și irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”.

În prezenta cauză, având ca obiect cerere de aplicare amendă, subiectul de drept cu calitate procesuală a fost

președintele M. - B.

Prin Decizia nr. 208 din data de 17 ianuarie 2013 instanța de recurs a casat

sentința nr. 1010 din 31 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova și, în rejudecarea cauzei, a modificat sentința atacată în sensul că a admis cererea reclamantului și a aplicat președintelui M. o amendă de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere pentru perioada 3 martie 2011 - 15 martie 2012.

Pentru termenul din 17 ianuarie 2013, când s-a judecat recursul,

președintele

B. a fost citat, cu indicarea acestei calități, la sediul autorității publice (fila 12 dosar recurs), iar fostul președinte, C., a fost citat prin afișare la ușa instanței, ca urmare a restituirii citației emise inițial la sediul B. (filele 22 și 34 dosar recurs).

Din înscrisurile depuse în susținerea contestației în anulare, rezultă că anterior datei de 3 ianuarie 2013, când citarea a fost realizată în modul indicat mai sus, contestatoarea C. nu mai ocupa funcția de președinte al M., aceasta fiind eliberată din funcție potrivit Deciziei primului ministru al României nr. 265 din 23 mai 2012.

Aceste înscrisuri fac dovada contrară mențiunilor din procesul-verbal privind îndeplinirea procedurii de citare în raport cu prevederile art. 90 alin. (1) și art. 100 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., intimata C. nu a avut cunoștință, în mod efectiv, de existența procesului, nu a fost prezentă și nu și-a putut exercita dreptul la apărare, fiind astfel incident motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Ținând seama de motivele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestația în anulare, va anula decizia atacată și va stabili un termen pentru soluționarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în anulare formulată de C. împotriva Deciziei nr. 208 din 17 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Anulează decizia atacată și fixează termen pentru soluționarea recursului la data de 23 iunie 2016.

Cu citarea părților.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2016.