ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3052/2015

Decizia nr. 3052/2015

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin cererea înregistrată, la data de 15 mai 2014, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-SM 319 din 16 aprilie 2014 emise de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, până la pronunțarea instanței de fond, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 146/CA-PI din 11 iulie 2014, Curtea de Apel Oradea a admis cererea reclamantei SC A. SRL și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-SM 319 din 16 aprilie 2014 emise de pârâtă.

A reținut instanța, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare a formulat recurs, solicitând casarea sentinței recurate, și, rejudecând, respingerea cererii de suspendare a deciziei de impunere nr. 3198 din 16 aprilie 2014, ca neîntemeiată.

Motivele de casare

În susținerea recursului, recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Principalele argumente invocate

Apreciază recurenta-pârâtă, în esență, că aspectele invocate de intimata-reclamantă nu sunt în măsură să justifice suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 319 din 16 aprilie 2014 întocmită de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, vizând, în fapt, fondul cauzei, respectiv nelegalitatea deciziei.

De asemenea, până la anularea lui de către o instanță judecătorească, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate.

Apărările intimatei

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În susținerea excepției, arată că recurenta nu a indicat, în motivarea recursului, considerentele pentru care apreciază că hotărârea recurată nu este motivată sau că ar conține motive contradictorii și care sunt normele de drept material încălcate.

Pe fondul recursului, arată că, în mod legal și temeinic, prima instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării deciziei de impunere până la pronunțarea instanței de fond. Cazul bine justificat există întrucât decizia de impunere este emisă în urma desființării precedentelor două decizii de impunere și, deși se bazează pe cel de-al treilea control fiscal, nu aduce nici un element nou față de deciziile de impunere anterioare, desființate. La soluționarea cererii de suspendare, instanța trebuie să aibă în vedere raportul de proporționalitate între efectele produse prin executarea deciziei de impunere și efectele cauzate prin amânarea executării până la pronunțarea instanței investită cu verificarea legalității actelor respective.

Decizia de impunere a ignorat cercetările organelor de urmărire penală efectuate în Dosarul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare care au concluzionat că tranzacțiile cu societatea B. SRL sunt operațiuni reale.

Cât privește iminența producerii unei pagube s-a avut în vedere că executarea sumei pretinse prin decizia de impunere ar cauza societății reclamante dificultăți financiare și comerciale majore și ar pune-o în imposibilitatea onorării obligațiilor scadente față de furnizori și prestatorii de servicii, fiind de natură, în final, a bloca activitatea societății și a conduce la intrarea în insolvență, aspect confirmat de lucrarea de evaluare financiară întocmită de expertul contabil C.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18.03.2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 24.06.2015 completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a respins excepția nulității recursului și a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat.

Soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, Curtea o constată nefondată pentru următoarele argumente:

Argumentele de fapt și de drept relevante asupra fondului recursului

Criticile din recurs care privesc nemotivarea sentinței sunt nefondate. Practic, recurenta susține că aspectele reținute ce către prima instanță nu intră în noțiunea cazului bine justificat și nu sunt în măsură să justifice suspendarea executării deciziei de impunere nr. 319 din 16 aprilie 2014, vizând fondul cauzei, adică aspecte de nelegalitate a deciziei. Aceste considerente nu susțin motivul de recurs privitor la nearătarea motivelor pe care se sprijină dispozitivul sentinței ci se subscriu exclusiv motivului prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Cât privește criticile formulate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în mod legal, prima instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării deciziei de impunere, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității acesteia.

Astfel, cât privește cazul bine justificat, s-a reținut împrejurarea că decizia de impunere nu aduce nici un element nou față de deciziile de impunere anterioare, desființate, respectiv decizia nr. F-SM 494 din 10 iunie 2013 desființată prin decizia de soluționare a contestației nr. 83 din 26 iulie 2013 și decizia de impunere nr. 56 din 27 septembrie 2013, desființată prin decizia de soluționare a contestației nr. 58 din 10 februarie 2014.

Analizând prima facie decizia de impunere a cărei suspendare s-a solicitat, Înalta Curte reține, la rândul său, că există o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate a actului administrativ (care constituie fundamentul caracterului său executoriu) constând în împrejurarea că decizia de impunere nu a avut în vedere motivele desființării precedentelor decizii de impunere, organul fiscal neprocedând, conform îndrumărilor obligatorii ale organului de soluționare a contestației (date prin decizia nr. 58 din 10 februarie 2014), la analiza comportamentului fiscal al reclamantei în cadrul achizițiilor considerate fictive. Organul fiscal referindu-se, în deciziile de impunere anterioare, exclusiv la comportamentul fiscal al celor doi furnizori, D. SRL și B. SRL, analiza comportamentului reclamantei a fost apreciată necesară inclusiv din perspectiva jurisprudenței C.J.U.E., care condiționează înlăturarea dreptului de deducere a TVA din facturi emise de furnizori/prestatori care au săvârșit nereguli, de probarea, în baza unor elemente obiective, a faptului că persoana impozabilă supusă controlului știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într-o fraudă săvârșită de emitentul menționat, sau de un alt operator, care intervine, în amonte, în lanțul prestației.

Rezultând, pe baza cercetării sumare specifică procedurii suspendării executării actului administrativ, că organul de inspecție fiscală nu s-a conformat îndrumărilor referitoare la clarificările suplimentare, în mod legal, prima instanță a reținut că se conturează serioase indicii de natură a pune sub semnul îndoieli legalitatea actului administrativ contestat.

Motivele de recurs formulate de pârâtă sunt lipsite de substanță, referindu-se la împrejurarea că în cauza de față nu este pusă în dezbatere legalitatea actului administrativ fiscal. Or, considerentele primei instanțe se înscriu în prevederile art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, neexcedând analizei de legalitate sumare specifice cererii de suspendare.

Cât privește necesitatea prevenirii unei pagube iminente, cererea de recurs nu cuprinde critici cu privire la reținerea, prin sentința atacată, ca îndeplinită și a acestei condiții cumulative prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ.

Se constată și că, fără să se formuleze critici exprese cu privire la cuantumul cauțiunii fixate de către prima instanță, recurenta-pârâtă solicită, în cuprinsul recursului, ca, în cazul menținerii soluției de suspendare a executării, să se stabilească o cauțiune de 20% din suma contestată. Înalta Curte constată că atribuția fixării cauțiunii a revenit instanței de fond, în temeiul art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., și că aceasta se stabilește într-un cuantum de până la 20% din suma contestată, iar nu la nivelul maxim prevăzut de textul de lege, indiferent de împrejurările cauzei, așa cum susține recurenta.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În temeiul art. 451 alin. (1), art. 452 și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la plata sumei de 1.500 lei către intimata-reclamantă A. SRL, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariul avocatului, înlăturând celelalte cheltuieli pretinse de intimată (de transport și cazare avocat), pentru care nu au fost depuse dovezi corespunzătoare ale efectuării lor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 146/CA-PI din 11 iulie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 1.500 lei către intimata-reclamantă A. SRL, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 octombrie 2015.