ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2637/2016

Decizia nr. 2637/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii și procedura derulată în primă instanță

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 6 iunie 2013, reclamanta Direcția Națională Anticorupție a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea încheierii nr. 13 din 16 mai 2013 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor constituită la Curtea de Conturi, precum și a deciziei nr. XII/4/2013/D1 din 20.03.2013 a Curții de Conturi, pe care le consideră netemeinice și emise cu interpretarea eronată a legii, precum și suspendarea executării administrative a încheierii emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor constituită la Curtea de Conturi, precum și a deciziei nr. XII/4/2013/D1 din 20.03.2013 a Curții de Conturi până la soluționarea irevocabilă a litigiului, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că atât decizia nr. XII/4/2013/D1 din 20.03.2013 a Curții de Conturi, cât și încheierea nr. 13 din 16 mai 2013 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor constituită la Curtea de Conturi ca fiind neîntemeiate cu privire la aspectele mai sus învederate, întrucât, la această dată, nu sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru semnarea protocolului de predare-primire, din motive ce exced culpei Direcției Naționale Anticorupție.

Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 3533 din 13.11.2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Direcția Națională Anticorupție, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, având ca obiect „anulare act administrativ”, a anulat în parte încheierea nr. 13 din 16 mai 2013 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi, în ce privește pct. 1 din dispozitiv, precum și decizia nr. XII/4/2013/D1 a Curții de Conturi, în ceea ce privește constatarea, respectiv măsura dispusă la pct. 1, dispunând deopotrivă și suspendarea pct. 1 al deciziei nr. XII/4/2013/D1 a Curții de Conturi până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență că, pentru semnarea Protocolului de predare-primire era necesar ca R.A.A.P.P.S. să întreprindă anterior mai multe demersuri, respectiv inițierea unui act normativ care să cuprindă modificările intervenite inventarul bunurilor din domeniul public al Statului; reclamanta făcând la rândul său demersuri în acest sens pe lângă menționata regie, pentru intrarea acesteia în legalitate, în vederea încheierii protocolului.

A reținut prima instanță că, după cum reiese din adresa nr. 12484 din 07 ianuarie 2010, R.A.A.P.P.S. își asumă în fața Curții de Conturi obligația de a promova un proiect de H.G. pentru modificarea valorii de inventar a imobilului în cauză, pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și pentru modificarea H.G. nr. 311/2007 privind transmiterea imobilului situat în str. x, nr. 79-81, din domeniul public al statului și din administrarea R.A.A.P.P.S. în administrarea Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în legătură cu aspectele ce țin de executarea lucrărilor de cadastru, R.A.A.P.P.S. a asigurat Curtea de Conturi că a demarat acțiunea de întocmire a documentației cadastrale și de publicitate imobiliară.

Astfel, în condițiile în care reclamanta a făcut demersurile necesare din perspectiva sa pentru lămurirea situației în vederea încheierii protocolului, instanța de fond a considerat că aspectele imputate de pârâtă se datorează culpei R.A.A.P.P.S., astfel că a admis prezenta acțiune și - în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 - a dispune anularea în parte a încheierii nr. 13 din 16 mai 2013 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi, în ce privește pct. 1 din dispozitiv, precum și decizia nr. XII/4/2013/D1 a Curții de Conturi, în ceea ce privește constatarea, respectiv măsura dispusă la pct. 1.

În temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, a dispus suspendarea pct. 1 al deciziei nr. XII/4/2013/D1 a Curții de Conturi până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Recursul pârâtei

Pârâta Curtea de Conturi a României a atacat cu recurs sentința menționată, solicitând casarea hotărârii recurate, în sensul respingerii, ca nefondată a cererii de suspendare a executării măsurii 1 din decizia nr. XII/4/2013, iar pe fond, respingerea acțiunii introductive de instanță, cu menținerea pe cale de consecință a actelor contestate, ca temeinice și legale, respectiv a măsurii dispuse la pct. 1 din decizia nr. XII/4/2013 și a încheierii nr. 13 din 16 mai 2013, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut în esență următoarele:

În ceea ce privește soluția de admitere a cererii de suspendare a executării măsurii de la pct. 1 din decizia nr. XII/4/2013, arată recurenta-pârâtă că instanța de fond a apreciat în mod greșit că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, consideră recurenta-pârâtă că nici intimata-reclamantă nu și-a motivat cererea de suspendare a executării măsurilor dispus prin decizia nr. XII/4/2013 din perspectiva prevederilor art. 14 coroborate cu art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, nedemonstrând prin argumentele invocate întrunirea, cumulativă, a celor două condiții, prevăzute în mod expres de prevederile legale menționate și nici instanța de fond nu a analizat condițiile operării instituției suspendării executării actului administrativ.

În ceea ce privește soluția de admitere a cererii de anulare a măsurilor dispuse la pct. 1 din decizia nr. XII/4/2013, susține recurenta-pârâtă că instanța de fond a apreciat în mod greșit normele de drept material incidente în cauză și înscrisurile de la dosarul cauzei, având în vedere următoarele considerente:

Dreptul de administrare în favoarea D.N.A. asupra imobilului în cauză s-a constituit în baza dispozițiilor H.G. nr. 311/2007, însă prin neîncheierea protocolului de predare-primire între părțile interesate potrivit art. 2 din hotărâre nu s-a realizat materializarea faptică a dreptului de administrare.

Acest aspect a avut drept consecință neactualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului care, potrivit pct. 3 din Ordinul M.F.P. nr. 1718/2011 pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea și actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, se face după semnarea protocolului de predare-primire de către părțile interesate.

Susține în continuare recurenta-pârâtă că, contrar celor reținute de instanța de fond, nu există vreun impediment pentru încheierea protocolului de predare-primire a imobilului în cauză, potrivit art. 2 din H.G. nr. 311/2007, această operațiune nefiind condiționată de actualizarea valorii clădirii sau a terenului, elemente care pot fi clarificate ulterior încheierii protocolului de predare primire de către administratorul primitor al imobilului.

De asemenea, apreciază recurenta-pârâtă că instanța de fond a reținut în mod greșit susținerile intimatei-reclamante. potrivit cărora nu ar avea dreptul de inițiativă legislativă cu privire la operarea de modificări ale inventarului bunurilor din domeniul public al statului. Contrar susținerilor intimatei-reclamantei, recurenta-pârâtă apreciază că D.N.A. ar fi putut avea inițiativă legislativă prin ministerul în a cărui subordine se află, astfel că, în opinia sa, nu există nici un impediment în clarificarea datelor și informațiilor aferente imobilului (valoare, suprafețe, etc.) după punerea în aplicare a prevederilor lart. 2 din H.G. nr. 311/2007 prin inițierea unui proiect de act normativ pentru modificarea Anexei nr. 40 la H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în care sunt prevăzute date și informații în legătură cu imobilul în cauză.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data respectivă, darea în administrare se realizează, după caz, prin hotărâre a Guvernului sau a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local, dispoziție preluată ulterior de noul C. civ., la art. 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009.

La data emiterii H.G. nr. 311/2007, erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 213/1998, iar potrivit alin. (3) din art. 12 din lege „titularul dreptului de administrare poate să posede, să moșească bunul și să dispună de acesta, în condițiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare. Dreptul de administrare va putea fi revocat numai dacă titularul său nu-și exercita drepturile și nu-și execută obligațiile născute din actul de transmitere”.

În continuare, susține recurenta-pârâtă că instanța de fond achiesează în mod eronat la susținerile intimatei-reclamante, în ceea ce privește neîncheierea protocolului de predare-primire din pricina neconcordanțelor suprafeței/valorii imobilului/terenului, deoarece cu ocazia inventarierii anuale această instituție nu a scos în evidență aceste diferențe de suprafețe, cu atât mai mult cu cât utilizează acest imobil pentru care efectuează cheltuieli pentru utilizarea acestuia.

Așadar, apreciază recurenta-pârâtă că prin neîncheierea protocolului de predare-primire, potrivit art. 2 din H.G. nr. 311/2007 nu s-a realizat materializarea faptică a dreptului de administrare.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, în sensul respingerii ca nefondată a cererii de suspendare a executării măsuri 1 din decizia nr. XII/4/2013, iar, pe fond, respingerea acțiunii introductive de instanță, cu menținerea pe cale de consecință a actelor contestate, ca temeinice și legale, respectiv a măsurii dispuse la pct. 1 din decizia nr. XII/4/2013 și a încheierii nr. 13 din 16 mai 2013.

Apărările intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă Direcția Națională Anticorupție nu a formulat întâmpinare, dar a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiat a recursului și menținerea, ca temeinică și legală a sentinței de fond.

În ceea ce privește primul motiv de recurs, susține intimata-reclamantă că a devenit lipsit de obiect; nemaipunându-se în speță problema suspendării executării măsurilor dispus prin decizia nr. XII/4/2013 a Curții de Conturi a României întrucât imobilul ce face obiectul litigiului a fost preluat prin protocolul nr. 117/C2 din 16.03.2015; a fost actualizat în inventarul centralizat al bunurilor statului prin H.G. nr. 156/2016 și a fost înregistrat ca atare în contabilitatea Direcției Naționale Anticorupție, însă nu ca efect direct al H.G. nr. 311/2007, ci ca urmare a H.G. nr. 84/2015 prin care a fost modificată anexa la H.G. nr. 311/2007, în sensul specificării datelor exacte.

Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs, apreciază intimata că este neîntemeiat atât timp cât, chiar de la data emiterii de către Curtea de Conturi a României a deciziei nr. XII/4/2013/D1 din 20.03.2013 și a încheierii nr. 13 din 16 mai 2013 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor constituită la Curtea de Conturi nici o instituție nu putea preciza cu certitudine care este suprafața de teren care urmează a face obiectul unui eventual protocolului de predare-primire, întrucât s-au constatat diferențe atât în ceea ce privește suprafețele înscrise în anexa nr. 40 din H.G. nr. 1705/2006, în extrasul de carte funciară și în anexa la H.G. nr. 311/2007, cât și cu privire la existența unor construcții/clădiri care nu apar fie în anexa nr. 40 din H.G. nr. 1705/2006, fie în anexa la H.G. nr. 311/2007.

În consecință, susține intimata-reclamantă că, la acea dată, era prematură semnarea protocolului de predare-primire din motive neimputabile D.N.A., astfel încât apreciază că, în mod neîntemeiat Curtea de Conturi a obligat Direcția Națională Anticorupție prin deciziei nr. XII/4/2013/D1 din 20.03.2013 a duce la îndeplinire un obiectiv pentru realizarea căruia trebuiau îndeplinite anumite condiții, ce nu cădeau în responsabilitatea subscrisei, având în vedere că semnarea unui protocol de predare-preluare cu R.A.P.P.S. și transmiterea efectivă a clădirii din administrarea R.A.P.P.S. în administrarea Direcției Naționale Anticorupție nu putea opera decât după reglementarea situației juridice și economico-administrative a imobilului în cauză și promovarea de către R.A.P.P.S. a actelor normative în discuție.

La data de 20.03.2015 s-au depus la dosar, din partea intimatei-reclamante Direcția Națională Anticorupție, copii de pe protocolul nr. 117/C2 din 16.03.2015 și de pe procesul-verbal de predare-primire nr. 566/IX/1 din 16.04.2015 încheiate între Direcția Națională Anticorupție și R.A.A.P.P.S. cu privire la predarea-primirea imobilului din București, sector 1, urmare a publicării în M. Of. a H.G. nr. 84 din 10.02.2015 pentru modificarea Anexei la H.G. nr. 311/2007 privind transmiterea unui imobil proprietatea publică a statului din administrarea R.A.A.P.P.S. în administrarea Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare

Procedura de filtrare

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 din C. proc. civ. din 2010, iar, prin încheierea din 16 martie 2016, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 28 octombrie 2016.

Analiza motivelor de casare

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu criticile formulate de recurenta-pârâtă în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. din 2010, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii; prima instanță reținând corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză. Totodată, aceasta a realizat și o încadrare juridică adecvată, nefiind vorba de încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Cât privește primul motiv de recurs ce vizează soluția dată de instanța de fond capătului de cerere ce are ca obiect suspendarea executării administrative a încheierii emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor, precum și a deciziei nr. XII/4/2013/D1 a Curții de Conturi, Înalta Curte nu-l va mai analiza, constatând că acest capăt de cerere a rămas fără obiect, în condițiile în care imobilul ce face obiectul litigiului, situat în sector 1, București, a fost preluat de către intimata-reclamantă prin protocolul nr. 117/C2 din 16.03.2015; a fost actualizat în inventarul centralizat al bunurilor statului prin H.G. nr. 156/2016 și a fost înregistrat ca atare în contabilitatea Direcției Naționale Anticorupție, ca urmare a H.G. nr. 84/2015, ce a modificat anexa H.G. nr. 311/2007, în sensul specificării datelor exacte.

Astfel, Înalta Curte constată că, față de înscrisurile depuse la dosar în această fază procesuală, înscrisuri ce au luat ființă după judecarea fondului, inclusiv după formularea recursului ce face obiectul prezentei judecăți, respectiv protocolul nr. 117/C2 din 16.03.2015, procesul-verbal de predare primire nr. 566/IX/1 din 16.03.2015, încheiate între Direcția Națională Anticorupție și Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat cu privire la predarea-primirea imobilului din București, sector 1, cu destinația de sediu central pentru Direcția Națională Anticorupție, precum și H.G. nr. 84/2015 publicată în M. Of. din 10.02.2015 pentru modificarea anexei la H.G. nr. 311/2007 privind transmiterea unui imobil proprietate publică a statului din administrarea R.A.A.P.P.S. în administrarea Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; înscrisuri anexate la dosar, cererea de suspendare a măsurilor dispuse la pct. 1 din decizia nr. XII/4/2013/D1 din 20.03.2013, ce vizează aducerea la îndeplinire a H.G. nr. 311/2007 prin încheierea protocolului de predare-primire, între entitățile interesate, pentru imobilul în cauză; înregistrarea în evidența contabilă a D.N.A. a imobilului transmis în baza H.G. nr. 311/2007 și actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și ale H.G. nr. 1705/206 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, a rămas fără obiect; nemaiputându-se pune problema suspendării executării acestor măsuri.

Analizând cel de-al doilea motiv de recurs, ce vizează soluția de anulare a măsurilor dispuse la pct. 1 din decizia nr. XII /4/2013, în raport de criticile aduse de recurenta-pârâtă, Înalta Curte îl apreciază ca fiind neîntemeiat, având în vedere următoarele argumente:

Prin decizia nr. XII/4/2013/D1, Curtea de Conturi a României, Departamentul XII, a constatat, la pct. 1, că „Direcția Națională Anticorupție nu a preluat imobilul atribuit instituției prin H.G. nr. 311/2007 privind transmiterea unui imobil proprietate publică a statului, din administrarea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat în administrarea Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”, deși, în baza prevederilor H.G. nr. 311/2007 privind transmiterea unui imobil, proprietate publică a statului, din administrarea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, în administrarea Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instituției i-a fost transmis în administrare, în anul 2007 imobilul situat în sector 1, București, de la Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat.

S-a constata că instituția nu a procedat la întocmirea documentelor de preluare a imobilului în termenul prevăzut de art. 2 din H.G. nr. 311/2007 privind transmiterea unui imobil, proprietate publică a statului, din administrarea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, în administrarea Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii.

Pentru înlăturarea abaterilor prezentate la pct. 1, Curtea de Conturi a României a decis prin decizia nr. XII/4/2013/D1, înlăturarea din activitatea financiar-contabilă și s-au fiscală controlată, conform prevederilor art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată, astfel:

Aducerea la îndeplinire a prevederilor H.G. nr. 311/2007 privind transmiterea unui imobil proprietate publică a statului din administrarea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat în administrarea Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul încheierii, între entitățile interesate, a protocolului de predare-primire pentru imobilul în cauză.

Înregistrarea în evidența contabilă a D.N.A., a imobilului transmis în baza H.G. nr. 311/2007 privind transmiterea unui imobil proprietate publică a statului din administrarea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat în administrarea Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

Actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului în conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și ale H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea Inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările aduse de H.G. nr. 76/2011 privind modificarea H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului”.

S-a fixat termen de realizare 16 septembrie 2013.

În esență, analizând decizia nr. XII /4/2014 /D1, Înalta Curte constată că ceea ce se impută intimatei-reclamante este neîncheierea protocolului de predare-primire pentru imobilul în discuție în termenul prevăzut de art. 2 din H.G. nr. 311/2007, privind transmiterea unui imobil, proprietate publică a statului din administrarea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat în administrarea Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii.

Prin cererea de chemare în judecată intimata-reclamantă a susținut că, atât la data la care a intervenit controlul Curții de Conturi, cât și la momentul introducerii acțiunii, nu au fost întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru semnarea protocolului de predare-primire, din motive ce exced culpei Direcției Naționale Anticorupție.

Astfel, pentru a se pronunța asupra legalității măsurilor dispuse la punctul 1 din decizia a cărei anulare o solicită, instanța de fond a trebuit să stabilească dacă și în ce măsură îi este imputabilă intimatei-reclamante neîncheierea protocolului de predare-primire pentru imobilul în cauză.

Analizând sentința recurată din această perspectivă, Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod temeinic și legal, a constatat că, în raport de înscrisurile existente la dosar, în legătură cu imobilul în discuție, avuseseră loc modificări anterioare neoperate în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului iar această obligație revenea R.A.A.P.P.S., potrivit prevederilor art. 2 alin. (1), (2) și (3) din H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, conform cărora:

„(1) Modificările intervenite în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului se aprobă în condițiile legii, prin acte normative adoptate în acest sens, inițiate de către ministere sau de alte organe de specialitate ale autorităților publice centrale, aflate în subordinea Guvernului, precum și de autorități administrative autonome și autoritățile administrației publice locale, prin Ministerul Administrației și Internelor.

„(2) Operarea modificărilor în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului se face prin sistemul securizat al Ministerului Finanțelor Publice de către instituțiile prevăzute la alin. (1), în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a actelor normative prevăzute la alin. (1).

(3) Operarea modificărilor în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului pentru bunurile aflate în administrarea autorităților administrației publice locale se face de către acestea, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a actelor normative prevăzute la alin. (1), iar alin. (5) al aceluiași articol prevede că „(5) Anual, până la data de 15 martie, instituțiile prevăzute la alin. (2) vor supune spre adoptare actele normative de modificare a inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, bunuri aflate în patrimoniul acestora sau al instituțiilor publice aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea lor, precum și pentru bunurile din domeniul public al statului aflate în administrarea autorităților administrației publice locale, ca urmare a constatării unor diferențe cu ocazia inventarierilor anuale efectuate.”

Totodată, art. 4 din H.G. nr. 1705/2006 prevede următoarele: „Actele normative de modificare a inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului vor fi însoțite de o anexă care va cuprinde pe lângă datele de identificare și codurile unice de identificare atribuite administratorilor, numerele atribuite bunurilor respective de către Ministerul Finanțelor Publice, precum și numărul cărții funciare, după caz.”. Prin urmare, în raport de aceste dispoziții, instanța de fond, în mod temeinic și legal a reținut că termenul de 30 de zile prevăzut în H.G. nr. 311/2007 pentru încheierea protocolului de predare-primire are în vedere situația în care instituția care predă dreptul de administrare și-a îndeplinit toate obligațiile legale privind operarea la timp a tuturor modificărilor intervenite, ipoteză ce nu este întâlnită în prezenta speță, în condițiile în care există diferențe atât în ce privește suprafețele înscrise în Anexa nr. 40 din H.G. nr. 1705/2006, în extrasul de carte funciară și în Anexa la H.G. nr. 311/2007, cât și în ceea ce privește existența unor construcții și suprafețe aferente care apar în cartea funciară, dar nu apar în cele două anexe sau a unora care apar în cartea funciară și Anexa la H.G. nr. 1705/2006, nu însă și în Anexa la H.G. nr. 311/2007.

Tototdată, Înalta Curte, ca și judecătorul fondului, constată că, la data emiterii deciziei Curții de Conturi, nici datele cu privire la valoarea imobilului atribuit Direcției Naționale Anticorupție prin H.G. nr. 311/2007 nu erau corelate; diferențele fiind foarte mari. Astfel, dacă în Anexa nr. 40 la H.G. nr. 1705/2006 imobilul figura cu valoarea de 2.657.729 lei, în evidențele R.A.A.P.P.S., imobilul are o valoare de 42.184.936,33 lei; aceste diferențe de valoare provenind din faptul că R.A.A.P.P.S. nu a actualizat valoarea clădirii și a terenului aferent.

Prin urmare, în condițiile în care R.A.A.P.P.S. nu și-a îndeplinit toate obligațiile legale ce decurg din art. 2 și 4 din H.G. nr. 1705 din 29 noiembrie 2006 pentru aprobarea „Inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului”, Înalta Curte, constată că susținerile recurentei din cadrul recursului, în sensul că „nu există vreun impediment pentru încheierea protocolului de predare-primire a imobilului în cauză; această operațiune nefiind condiționată de actualizarea valorii clădirii sau a terenului, elemente ce pot fi clarificate ulterior încheierii protocolului de predare-primire de către administratorul primitor al imobilului”, sunt neîntemeiate și nu au suport legal, în conformitate cu normele imperative ale H.G. nr. 1705/2006 precum și ale Ordinului M.F.P. nr. 1718/2011 pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea și actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului; ordin care stipulează la pct. 3 alin. (3) că „În cazul transferului dreptului de administrare a unui bun ce aparține domeniului public al statului, inițiativa emiterii cererii de actualizare online a inventarului o are administratorul care cedează bunul respectiv. Acceptul sau refuzul cererii de actualizare a inventarului bunurilor din domeniul public al statului se face online de către administratorul care primește bunul respectiv, în maximum 24 de ore de la depunerea cererii de actualizare.” , iar la pct. 3 alin. (1) că „Au dreptul să inițieze/valideze cereri online de actualizare a inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului instituțiile prevăzute în anexa nr. 1.”.

În condițiile în care intimata-reclamantă Direcția Națională Anticorupție nu se regăsește printre instituțiile cărora acest act normativ - Ordinul M.F.P. nr. 1718/2011 - le recunoaște dreptul și calitatea de a iniția și opera modificări în Inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului (potrivit Anexei nr. 1 la Precizările ce însoțesc Ordinul M.F.P. nr. 1718/2011), iar pct. 3 alin. (3) al Ordinului M.F.P. nr. 1718/2011, stabilește, fără a lăsa loc de interpretare, în sarcina „administratorului care cedează bunul respectiv” inițiativa emiterii cererii de actualizare online a inventarului, (în cazul de față în sarcina R.A.A.P.P.S., criticile recurentei-pârâte, în sensul că „instanța de fond a reținut în mod greșit susținerile intimate-reclamante potrivit cărora nu ar avea dreptul de inițiativă legislativă cu privire la operarea de modificări ale inventarului bunurilor din domeniul public al statului”, sunt de asemenea neîntemeiate. Astfel cum se poate observa, recurenta nu a fost în măsură să indice o normă legală care să îi confere acestei autorități - D.N.A. prin „Ministerul în a cărui subordine se află dreptul de inițiativă legislativă cu privire la operarea de modificări ale inventarului bunurilor din domeniul public al statului”.

Totodată, astfel cum și instanța de fond a reținut, reclamanta nu se regăsește nici printre instituțiile prevăzute de art. 1 din Regulamentul privind procedurile la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin H.G. nr. 561/2009, care să-i permită inițierea unui atare demers, contrar susținerilor recurentei-pârâte; R.A.A.P.P.S. fiind cea care ar fi trebuit să inițieze actul normativ care să cuprindă modificările intervenite în inventarul bunurilor din domeniul public al statului, conform art. 2 din H.G. nr. 1705/2006. De altfel, R.A.A.P.P.S., prin răspunsul dat Curții de Conturi, în cadrul adresei nr. 12484 din 07.01.2010 anexat la dosar fond, recunoaște această obligație de a „promova un proiect de hotărâre de Guvern pentru modificarea valorii de inventar a imobilului în cauză, pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și pentru modificarea H.G. nr. 311/2011 privind transmiterea imobilului situat în str. x, nr. 79-81, din domeniul public al statului și din administrarea R.A.A.P.P.S. în administrarea Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”; proiect materializat abia în anul 2015, prin „Hotărârea nr. 85 din 10.02.2015 pentru modificarea anexei la H.G. nr. 311/2007 privind transmiterea unui imobil, proprietate publică a statului din administrarea R.A.A.P.P.S. în administrarea Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”, anexată la dosar recurs.

Din înscrisurile depuse la dosar, atât la momentul judecării pe fond a pricinii, cât și în calea de atac a recursului, Înalta Curte constată că intimata-reclamantă a făcut dovada demersurilor întreprinse pentru lămurirea situației în vederea întocmirii protocolului de predare-primire și a faptului că aspectele imputate acesteia se datorează culpei R.A.A.P.P.S., astfel că soluția instanței de fond, de anulare în parte a încheierii nr. 13 din 16 mai 2013 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi, în ce privește pct. 1 din dispozitiv, precum și a deciziei nr. XII/4/2013/D1 a Curții de Conturi, în ceea ce privește constatarea, respectiv măsura dispusă la pct. 1, este legală și temeinică, iar recursul promovat de recurenta-pârâtă este neîntemeiat.

Adoptarea și publicarea ulterioară controlului Curții de Conturi a României a H.G. nr. 84 din 10.02.2015, pentru modificarea anexei la H.G. nr. 311/2007, la inițiativa R.A.A.P.P.S. nu face decât să dovedească faptul că, la data emiterii deciziei nr. XII/4/2013/D1 din 20.03.2013, nu erau întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru semnarea protocolului de predare-primire, din motive neimputabile intimatei-reclamante, astfel că încheierea nr. 13 din 16 mai 2013 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi, în ce privește pct. 1 din dispozitiv, precum și decizia nr. XII/4/2013/D1 a Curții de Conturi, în ceea ce privește constatarea, respectiv măsura dispusă la pct. 1 măsura, se impun a fi anulate în parte, astfel cum corect a hotărât și instanța de fond.

Pentru toate considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-pârâtă subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. 2010, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. din 2010, va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței nr. 3533 din 13 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2016.