ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1213/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 17 octombrie 2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională Anticorupție, anularea actului administrativ atacat, nr. 68/2016 și obligarea acestei autorități la eliberarea unui alt înscris de o persoană competentă din cadrul Ministerului Public, în termen de 30 de zile, ca răspuns la plângerea prealabilă formulată.

Reclamantul a susținut, în esență, că actul administrativ contestat a fost emis de o persoană fără calitate, potrivit competenței în materie, având în vedere că judecătorii nu au atribuții de serviciu în Ministerul Public. Astfel, a arătat că procedura prealabilă formulată a fost analizată și pretins soluționată de un judecător din cadrul Ministerului Public, nu de procurorul șef secție - ierarhic superior, invocând Ordinul nr. 2.184/C/2006 și Ordinul nr. 1.643/C/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție.

Prin Decizia nr. 3.457 din 8 decembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a trimis cererea formulată de A. în contradictoriu cu Direcția Națională Anticorupție la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare.

S-a reținut că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru determinarea instanței competente material, două criterii:

- rangul autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice;

- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

În speță, în raport cu calitatea pârâtei Direcția Națională Anticorupție, de autoritate publică centrală, care, potrivit art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, are atribuții pe întregul teritoriu al României sunt aplicabile aceste prevederi legale.

Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel București, prin încheierea de ședință din data de 10.03.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, a dispus anularea cererii de chemare în judecată, în temeiul prevederilor art. 200 alin. (4) din C. proc. civ., constatând că reclamantul nu a îndeplinit în termenul legal de 10 zile obligațiile puse în sarcina de instanța de judecată.

Împotriva acestei încheieri petentul A., a formulat cerere de reexaminare, invocând inexistența în Constituția României a "taxei judiciare de timbru" în înțelesul dat de O.U.G. nr. 80/2013, susținând că este neconstituțională față de art. 21 și 124 din Constituția României, luând în considerare cele ce urmează:

În motivare, a arătat că după 10 ani, prin delegarea legislativă reglementată de art. 115 alin. (4), este neconstituțională și procedura de adoptare a unei ordonanțe care, prin efect a modificat drepturile consacrate prin art. 21 din Constituția României și accesul la justiție este condiționat prin O.U.G. nr. 80/2013 de îndeplinirea obligației de a plăti taxă de timbru judiciar.

Taxa judiciară de timbru are în realitate simpla menire de a fi achitată contravaloarea unui "timbru", nu a unei ... chitanțe de timbru", iar timbrul efectiv are menirea nu de a ... plăti serviciul public jurisdicțional", ci de a fi aplicat pe Hotărârea instanței pentru dovedirea actului autentic.

Motivele prezentate în favoarea adoptării O.U.G. nr. 80/2013, nu îndeplinesc în realitate nici cerințele cumulative ale art. 115 alin. (4), iar "taxa judiciară de timbru" adoptată, a transformat în realitate jurisdicțiile gratuite, în "agenții comerciale judiciare", care de fapt percep "comision" pentru serviciile efective ale judecătorului!

A susținut că sunt încălcate și principiile fundamentale de la art. 124 în procesul de înfăptuire gratuită a justiției și, se ajunge în situația că, judecătorul condiționează dreptatea persoanei prin obligarea la plata taxei judiciare, care prin efectul de neplată partea vătămată rămâne cu pricina nejudecată și partea reclamată este chiar favorizată.

Așa fiind, România nu mai este un Stat de drept conform art. 1 alin. (3), ci un stat condiționat de acordarea dreptului prin obligarea persoanei de "a cumpăra" aflarea adevărului prin taxa judiciară de timbru.

Astfel, prin O.U.G. nr. 80/2013 accesul la justiție nu mai este gratuit și liber, ci condiționat de obligația de a plăti taxa judiciară de timbru, într-un fel sau altul.

În opinia petentului, o astfel de lege, ordonanța sau act care modifică în "drepturi taxabile" - drepturile garantate gratuit, sunt neconstituționale față de art. 21 și 124 și următoarele din Constituția României.

Accesul la justiție este liber, nu condiționat de taxe sau obligații de plată.

Statul Român, prin Constituția României: garantează egalitatea în drepturi și accesul liber la justiție fără taxe și obligații care pretins se instituie în sarcina persoanei vătămate.

Petentul a arătat că prezenta cerere se întemeiază și este depusă în conformitate cu dispozițiile din Constituția României, C. proc. civ. și Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale pentru constatarea neconstituționalității O.U.G. nr. 80/2013, față de art. 21 și 124 și următoarele din Constituția României.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea Ședinței Camerei de Consiliu din 24 mai 29017, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea de reexaminare formulată de petentul A. împotriva încheierii de anulare pronunțate la data de 10.03.2017 în dosarul nr. x/2016.

În argumentele expuse în susținerea soluției, Curtea de Apel a reținut, din perspectiva admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de petent, incidența prevederilor art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Mai reține instanța, din analiza excepției de neconstituționalitate, prin raportare la prevederile legale menționate, că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele legale obligatorii pentru a se dispune sesizarea Curții Constituționale.

Astfel, deși excepția de neconstituționalitate a fost invocată în fața unei instanțe judecătorești, are ca obiect dispoziții legale care sunt în vigoare și care nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, instanța reținut că nu este îndeplinită cerința esențială constând în aceea a existenței legătură cu soluționarea prezentei cereri de reexaminare.

Mai mult decât atât, din această perspectivă, se reține că, în cadrul cererii de reexaminare împotriva încheierii prin care s-a anulat cererea de chemare în judecată, instanța nu verifică modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, sub aspectul cuantumului acesteia sau, după caz, al faptului că aceasta se datorează sau există scutire de la plată, potrivit legii, ci doar aspectele care țin de legalitatea măsurii anulării, așa cum rezultă din prevederile art. 200 alin. (7) din C. proc. civ., potrivit cărora "Cererea se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanței respective, desemnat prin repartizarea aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (3)."

Pe cale de consecință, instanța a reținut că excepția de neconstituționalitate invocată de petent nu are legătură cu fondul cererii de reexaminare a încheierii din data de 10.03.2017, întrucât soluționarea cererii nu presupune analiza modului de stabilire a taxei judiciare de timbru

Referitor la cererea de reexaminare a încheierii din data de 10.03.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, prin care s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată, instanța a reținut că petentul nu a achitat taxa judiciară de timbru și nu și-a îndeplinit nici celelalte obligații dispuse în sarcina sa în termenul legal de 10 zile de la comunicare, care s-a împlinit la data de 27.02.2017, astfel că în mod legal s-a dispus, prin încheierea din data de 10.03.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, anularea cererii de chemare în judecată, cu mențiunea că, și în ipoteza în care celelalte obligații ar fi fost complinite, neconformarea în ceea ce privește taxa judiciară de timbru este suficientă pentru a justifica măsura anulării cererii.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 24 mai 2017 pronunțată de a Curtea de Apel București, secția a VIII-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs petentul A., în condițiile art. 483 din Noul C. proc. civ. (în continuare noul C. proc. civ.) fără a indica vreun motiv de nelegalitate.

Se reține că deși recurentul nu a indicat niciun motiv de nelegalitate însă, din lecturarea cererii de recurs se prefigurează încadrarea argumentului expus în ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Ca element esențial de nelegalitate a Încheierii recurate, recurentul a arătat că instanța a respins, în mod greșit, cererea de sesizare cu a Curții Constituționale cu excepția excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 80/2013 raportat la dispozițiile art. 21 și 124 și următoarele din Constituția României

În referire la soluția primei instanțe asupra cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488, pct. 8 C. proc. civ. recurentul a arătat că i-a fost îngrădit accesul la justiție, acesta nefiind condiționat de taxe sau obligații de plată, cu atât mai mult cu cât Statul Român, prin Constituția României, garantează egalitatea în drepturi și accesul liber la justiție fără taxe și obligații care pretins se instituie în sarcina persoanei vătămate.

Apărările intimatei Direcția Națională Anticorupție.

Intimata Direcția Națională Anticorupție nu a formulat întâmpinare în cauză.

Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, Încheierea recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat de petent.

Criticile formulate de recurent subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate, încheierea pronunțată în litigiu fiind dată ca urmare a interpretării și aplicării corecte a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 17.10.2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a formulat cerere de chemare în judecata împotriva pârâtei Direcția Națională Anticorupție solicitând să se constate nulitatea actului administrativ nr. 68/2016.

Prin Decizia nr. 3.457 din 08.12.2016 Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis cererea formulata de reclamantul A. a formulat cerere de chemare în judecata împotriva pârâtei Direcția Națională Anticorupție către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru competenta soluționare.

Învestită cu soluționarea cauzei, la data de 16.01.2017, Curtea de Apel București, în temeiul art. 200 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., verificând cererea de chemare în judecată, a constatat că aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 194 și art. 197 din același cod, astfel că, prin rezoluția din data de 03.02.2017, a dispus ca, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, reclamantul să complinească lipsurile, printre care dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON.

În derularea procedurii de complinire a lipsurilor cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită instanța, această măsură inițiind prezentul demers judiciar, petentul a înțeles să invoce excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 80/2013 raportat la dispozițiile art. 21 și 124 și următoarele din Constituția României.

Înalta Curte împărtășește punctul de vedere al judecătorului fondului, reținând că de soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de petent nu depinde soluția ce urmează a se pronunța în prezenta cerere, astfel că în mod corect Curtea a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.

Așadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a putea respinge cererea de sesizare a Curții, cu excepția de neconstituționalitate este, însă, limitată de textul art. 29 alin. (6) din lege strict la constatarea condițiilor de admisibilitate.

De aceea, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția are de verificat decât îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției, condiții care, în fapt, sunt și condiții de admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, fără a se putea pronunța asupra temeiniciei.

Cu alte cuvinte, formularea excepției de neconstituționalitate obligă instanța, în fața căreia aceasta este ridicată să verifice strict îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege și, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituțională cu soluționarea excepției.

Dacă una din condițiile de admisibilitate prevăzute ca atare de dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) sau (3) nu este îndeplinită, instanța va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Așadar, soluția se înscrie astfel într-o logică firească, pentru că, de exemplu, dacă norma legală criticată nu are legătură cu soluționarea cauzei etc. sesizarea Curții ar fi de prisos întrucât, Curtea ar constata, la rândul său, neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate și ar respinge excepția ca inadmisibilă, fără a mai proceda la verificarea temeiniciei acesteia.

Mai mult decât atât, obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON a rămas definitivă, în condițiile în care petentul nu a uzat de calea de atac prevăzută de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, respectiv nu a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru în termen de 3 zile de la comunicarea adresei de înștiințare cu privire la stabilirea acestei taxe.

Așa cum în mod corect a reținut curtea de apel, odată ce obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON a rămas definitivă, iar anularea cererii s-a dispus, printre altele, pentru faptul că petentul nu s-a conformat acestei dispoziții, în cadrul reexaminării încheierii de anulare se verifică exclusiv dacă petentul s-a conformat sau nu acestei obligații în termenul legal, iar măsura anulării s-a dispus în mod corect sau din eroare, fără a putea fi repusă în discuție obligativitatea de a plăti această taxă.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de A. împotriva încheierii din 24 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Încheierii din 24 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 martie 2018.

Procesat de ED