ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.12.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3457/2016

HOTĂRÂRE
08.12.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3457/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 3457/2016

Asupra cererii de chemare în judecată de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 17 octombrie 2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională Anticorupție, anularea actului administrativ atacat, nr. 68/2016, și obligarea acestei autorități la eliberarea unui alt înscris de o persoană competentă din cadrul Ministerului Public, în termen de 30 de zile, ca răspuns la plângerea prealabilă formulată.

Reclamantul a susținut, în esență, că actul administrativ contestat a fost emis de o persoană fără calitate, potrivit competenței în materie, având în vedere că judecătorii nu au atribuții de serviciu în Ministerul Public. Astfel, a arătat că procedura prealabilă formulată a fost analizată și pretins soluționată de un judecător din cadrul Ministerului Public, nu de procurorul șef secție - ierarhic superior, invocând Ordinul nr. 2184/C/2006 și Ordinul nr. 1643/C/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție.

Prin întâmpinare, intimata a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cauzei, în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, iar pe fond a solicitat respingerea contestației, ca inadmisibilă.

Înalta Curte, examinând cu prioritate excepția necompetenței materiale invocată de intimată, raportat la dispozițiile legale incidente, apreciază că este întemeiată și o va admite.

Reclamantul a învestit Înalta Curte cu anularea actului administrativ nr. 68/2016 emis de pârâta Direcția Națională Anticorupție.

În temeiul dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora de până la 5 miliare lei, se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliare lei, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.”

Rezultă astfel că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii:

- rangul autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice;

- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

În speță, sunt aplicabile aceste prevederi legale în raport cu calitatea pârâtei Direcția Națională Anticorupție, de autoritate publică centrală, care, potrivit art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, are atribuții pe întregul teritoriu al României.

În temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 96 pct. 1 din același cod și coroborat cu art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, va admite excepția și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Trimite cererea formulată de A. în contradictoriu cu Direcția Națională Anticorupție la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-11-22
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3287/2016
în anulare. Examinând cu prioritate excepția necompetenței sale materiale, invocată de intimat prin întâmpinare, prin raportare la susținerile părților, înscrisurile cauzei și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată excepția în
ÎCCJ 2017-10-03
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2788/2017
Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cont
ÎCCJ 2016-11-22
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3280/2016
Decizia nr. 3280/2016 Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administra
ÎCCJ 2019-10-22
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4947/2019
Ședința publică din data de 22 octombrie 2019 Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, se
ÎCCJ 2016-02-17
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 417/2016
nța civilă nr. 2981 din 12.11.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea
Sursă