CASE OF ȘENOL ULUSLARARASI NAKLİYAT, İHRACAT VE TİCARET LİMİTED ȘİRKETİ v. TURKEY

Societatea reclamantă este o companie turcă specializată în transportul rutier internațional. La 1 iunie 1992, la portul Trieste, poliția italiană a descoperit treizeci de kilograme de heroină stocate într-un camion care a fost angajat de către societatea reclamantă în scopul transportului de noroi din Turcia în Italia. Șoferul vehiculului a evadat. De îndată ce au aflat despre incidentul, societatea reclamantă a informat sediul de poliție din Istanbul și a prezentat toate documentele în posesia lor privind transportul. La 31 decembrie 1992, licența societății reclamante pentru transportul internațional pe autostradă a fost prelungită până la 31 decembrie 1994. La 23 iunie 1994, Ministerul Transporturilor („Ministrul”) a revocat licența societății reclamante în temeiul articolului 53 litera (g) din Regulamentele internaționale privind transportul autostrăzii, din cauza incidentului din Italia.

La 12 iulie 1994, societatea reclamantă a interzis Curtea Administrativă din Ankara („Curtea Administrativă”) și a solicitat anularea hotărârii Ministerului din 23 iunie 1994. De asemenea, a solicitat Curtea Administrativă să acorde o decizie intermediară de suspendare a executării hotărârii Ministerului. 10. Ministerul a prezentat la Curtea Administrativă, la 12 august 1994, argumentele de apărare scrise, împreună cu o serie de documente justificative. Curtea Administrativă a transmis argumentele de apărare scrise ale Ministerului societății reclamante. Cu toate acestea, documentele atașate argumentelor de apărare scrise ale Ministerului nu au fost transmise societății reclamante, ci au fost introduse în dosarul Curții administrative.

11. La 31 august 1994, societatea reclamantă a prezentat observații în răspunsul celor ale Ministerului. În observațiile lor, avocații societății reclamante au făcut trimitere la o serie de documente care au fost anexate la argumentele scrise ale Ministerului în materie de apărare din 12 august 1994, dar care nu au fost comunicate acestora. 12. Societatea reclamantă a fost refuzată de către Curtea Administrativă la 14 septembrie 1994. 13. La 13 aprilie 1995, Curtea Administrativă a respins cazul. În acțiunea, societatea reclamantă a susținut că traficul de droguri a fost efectuat de șoferul vehiculului închiriat și că, prin urmare, societatea nu a putut fi responsabilă pentru acțiunile conducătorului.

În hotărârea sa, Curtea de Administrație a hotărât, printre altele, că, deoarece transportul încurcat a fost întreprins de societatea reclamantă în temeiul licenței sale, acesta a fost responsabil pentru transport și, prin urmare, Ministerul a acționat în mod legal la anularea licenței. 14. Un recurs depus de societatea reclamantă la 13 octombrie 1995 a fost respins de Curtea Supremă Administrativă la 8 octombrie 1997. 15. La 19 octombrie 2000, Curtea Supremă Administrativă a refuzat cererea societății reclamantă la 6 februarie 1998 de rectificare a deciziei.

5. The applicant company is a Turkish company specialising in international highway transportation. 6. On 1 June 1992 at Trieste port the Italian police discovered thirty kilograms of heroin stashed in a lorry which had been hired by the applicant company for the purpose of transporting walnut logs from Turkey to Italy. The driver of the vehicle escaped. As soon as they found out about the incident the applicant company informed the Istanbul Police Headquarters and submitted all the documents in their possession concerning the transportation. 7. On 31 December 1992 the applicant company’s licence for international highway transportation was extended until 31 December 1994. 8. On 23 June 1994 the Ministry of Transport (“the Ministry”) revoked the applicant company’s licence pursuant to Article 53 (g) of International Highway Transportation Regulations, on account of the incident in Italy.

9. On 12 July 1994 the applicant company brought an action before the Ankara Administrative Court (“the Administrative Court”) and requested the annulment of the Ministry’s decision of 23 June 1994. It also requested the Administrative Court to grant an interim decision to suspend the execution of the Ministry’s decision. 10. The Ministry submitted written defence arguments, together with a number of supporting documents, to the Administrative Court on 12 August 1994. The Administrative Court forwarded the Ministry’s written defence arguments to the applicant company. The documents attached to the Ministry’s written defence arguments, however, were not forwarded to the applicant company but were placed in the case file of the Administrative Court.

11. On 31 August 1994 the applicant company submitted observations in response to those of the Ministry. In their observations the lawyers for the applicant company referred to a number of documents which had been appended to the Ministry’s written defence arguments of 12 August 1994 but which had not been communicated to them. 12. The applicant company’s request for the interim measure was refused by the Administrative Court on 14 September 1994. 13. On 13 April 1995 the Administrative Court dismissed the case. In the proceedings the applicant company had submitted that the drug trafficking had been carried out by the driver of the hired vehicle and that the company could not, therefore, be held responsible for the driver’s actions.

In its decision the Administrative Court held, inter alia, that since the impugned transportation had been undertaken by the applicant company under its licence, it was responsible for the transportation and therefore the Ministry had acted lawfully when revoking the licence. 14. An appeal lodged by the applicant company on 13 October 1995 was dismissed by the Supreme Administrative Court on 8 October 1997. 15. On 19 October 2000 the Supreme Administrative Court refused the applicant company’s request of 6 February 1998 for a rectification of the decision. That decision was served on the applicant company on 11 December 2000.