CtEDO 27.11.2003 Auto

NATOLI contre l'ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
27.11.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
NATOLI contre l'ITALIE (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 4990/02 prezentate de Agatino NATOLI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 27 noiembrie 2003 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Lorenzen Bonello Kovler Zagrebelsky Steiner Insuranceyev, judecători și grefier adjunct al secțiunii, dl Nielsen Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 4 iulie 2001, După ce a deliberat, face următoarea decizie, în fapt, recurentul, domnul Agatino Natoli, este un resortisant italian, născut în 1950 și deținut în prezent la penitenciarul Milano. El este reprezentat în fața Curții de către domnul D. Bolognesi, avocat la Ferrare. Circumstanțele cazului Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: declanșarea urmăririi penale și condamnarea reclamantului în primă instanță Între mai și iulie 1992, X, cetățean turc deținut în Italia, a fost interogat în repetate rânduri de reprezentanți ai Parchetului din Trani și Milano. În cursul acestor interogatorii, care au continuat în februarie și mai 1993, X a descris traficul de heroină dintre Italia și Turcia și a pus sub semnul întrebării răspunderea mai multor persoane, inclusiv a reclamantului. Conform versiunii X, acesta ar fi cumpărat cantități mari de droguri. În iulie 1992, reclamantul, acuzat de trafic de droguri, a fost arestat și pus în arest provizoriu, apoi a fost trimis la tribunalul din Milano. În septembrie 1993, X a fugit și a devenit de negăsit. El a fost apoi arestat în Turcia. Tribunalul din Milano a decis atunci să interogheze la Istanbul cu ocazia unei audieri stabilite la 20 martie 1995 prin intermediul unei comisii de recurs. Cu toate acestea, această audiere a fost anulată, deoarece X s ui a fost din nou evadat. La 8 aprilie 1995, Tribunalul, pe baza articolului 513 din Codul de procedură penală (denumit în continuare "CPP") a decis să dea citire declarațiilor făcute de X înaintea dezbaterilor și să le utilizeze pentru a decide asupra temeiniciei acuzațiilor. Între timp, în timpul numeroaselor audieri publice ținute în ianuarie și februarie 1994, a fost interogat un alt martor coinculpat de naționalitate turcă, Y. El a afirmat că îl cunoștea personal pe X și că fusese inclus în grupul de traficanți de droguri din care acesta aparținea. Y a precizat că X i-a cerut să participe la întâlniri cu reclamantul și asociații săi, în cadrul cărora o discuție a fost supraapreciată în ceea ce privește calitatea, conform declarațiilor reclamantului slab mai mic de 14 kg de heroină furnizate de X. Acesta din urmă ar fi fost de acord să facă schimb de 7 kilograme de uluitor în cauză. Apoi a descris reclamantul și l-a recunoscut printre persoanele prezente la tribunal. În timpul dezbaterilor publice, consiliul reclamantului i-a pus lui Y întrebări cu privire la aspectul fizic al clientului său și la modul în care ar putea fi restituite cele 7 . Prin hotărârea din 5 mai 1996, Tribunalul din Milano l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de 18 ani de închisoare și 360 de milioane de lire (aproximativ 185 924 de euro) de închisoare. Această decizie a fost adoptată pe baza declarațiilor lui X și Y, considerate precise și credibile. Printre altele, reclamantul a solicitat să fie condamnat pe baza declarațiilor lui X, un martor pe care nu l-a avut niciodată posibilitatea de a interoga sau de a pune întrebări. Prin hotărârea din 13 iunie 1997, instanța de apel din Milano a confirmat hotărârea în primă instanță. Prin hotărârea din 25 noiembrie 1998, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea în litigiu și a indicat instanța din Milano ca instanță de trimitere. Ea a reținut că A menționat și fapte despre care a avut cunoștință indirectă și că a avut posibilitatea să verifice aceste fapte în lumina unor elemente susceptibile de a le susține. Potrivit judecătorilor din fond, aceste elemente erau declarațiile lui X, care nu fuseseră niciodată confirmate în cadrul dezbaterilor publice. Or, lectura acestor declarații a fost acceptată de art. 512 din CPP numai dacă repetarea lor ar fi devenit imposibilă pentru circumstanțe imprevizibile. Judecătorul de trimitere ar fi trebuit să verifice dacă acesta a fost cazul. În caz contrar, ar fi fost necesar să se convoace și să se interogheze X. Procedura în fața instanței de trimitere Printr-o ordonanță din 8 noiembrie 1999, tribunalul din Milano, acționând în calitate de instanță de trimitere, a declarat că X fusese reținut din nou, ceea ce constituia un fapt nou; prin urmare, a solicitat Interpolului informații cu privire la locul în care X era reținut pentru a activa procedurile necesare pentru a proceda la audierea sa. În martie 2000, Ministerul Justiției a transmis în instanță o comunicare din partea ambasadei italiene din Ankara, în care se preciza că, pe baza articolului 11 alineatul (1) litera (d) din Convenția europeană de asistență judiciară, autoritățile turce refuzaseră să transfere X în Italia. Cu toate acestea, aceleași autorități erau disponibile pentru a găzdui o comisie de recurs în Turcia. Prin ordonanța din 31 martie 2000, instanța de apel, care a luat act de decizia autorităților turce, a ordonat continuarea procedurii, în ciuda faptului că X nu fusese examinat. Ea a observat că la adresa lui X în timpul dezbaterilor de primă instanță a fost imprevizibilă, dat fiind că la momentul colectării primelor sale declarații, acest martor era supus regimului de protecție al Ministerului Afacerilor Interne. Declarațiile făcute de X înainte de dezbaterile care au fost utilizate în mod corect nu erau necesare, în plus, conform Legii nr. 35 din 25 februarie 2000, credibilitatea declarațiilor în cauză trebuia confirmată de alte elemente. Într-o notă din 17 aprilie 2000, Ministerul Afacerilor Interne a precizat că autoritățile turce refuzaseră transferul X deoarece se temeau că acesta ar fi putut să profite din nou de acest transfer. Prin hotărârea din 8 mai 2000, tribunalul din Milano a redus pedeapsa aplicată reclamantului la șaisprezece ani și șase luni de închisoare și 330 de milioane de lire (aproximativ 170 de lire sterline). 430 EUR) (d.) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h)) (h) (h) (h) (h) (h) (h)) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h)) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h)) (h) (h) (h) (h) (h))) (h)) (h) (h) (h)) (h) (h) (h) (h))) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h) (h (h (h (h (h În ceea ce privește primele două episoade, declarațiile lui X, precise și credibile, au fost confirmate și completate de cele ale lui Y, care au participat personal la traficul de droguri. În plus, o notă scrisă cu numărul de telefon al reclamantului a fost găsită într-un alt caz de cetățenie turcă, ceea ce a confirmat rapoartele descrise de X și Y. În cele din urmă, când, la ora 2:15 a.m. din 17 iulie 1991, a ajuns la un motel cu uimitor, X l - a sunat pe solicitant, ceea ce l - a făcut să creadă că cel de - al doilea era unul dintre clienții organizației conduse de primul. În ceea ce privește, pe de altă parte, cel de-al treilea domeniu de import de heroină, declarațiile de X nu au fost confirmate de elemente specifice, ceea ce impunea relaxarea reclamantului în ceea ce privește această acuzație. Reclamantul s-a ocupat de casare, reinserând, în esență, plângerile sale cu privire la faptul că ar trebui să intre în contact cu X. Prin hotărârea din 20 aprilie 2001, Curtea de Casație, considerând că instanța de trimitere a motivat în mod logic și corect toate punctele controversate, l-a decăzut pe reclamant din recursul său. Citirea declarațiilor făcute înainte de dezbaterile efectuate de un coinculpat este reglementată de art. 513 din CPP. În urma unei hotărâri a Curții Constituționale (n 254 din 1992), această dispoziție a fost interpretată ca permițând utilizarea de către judecător a declarațiilor făcute de un coinculpat, indiferent dacă persoana împotriva căreia au fost utilizate a avut posibilitatea de a interoga sau de a o interoga în orice stadiu al procedurii. Prin legea nr. 267 din 7 august 1997 Parlamentul a revizuit art. 513 pentru a-l face conform principiului contradictoriei. În esență, declarațiile făcute de un coinculpat sau de un inculpat într-o procedură conexă nu mai puteau fi utilizate împotriva unei alte persoane fără consimțământul său în cazul în care autorul declarațiilor își exercita capacitatea de a păstra tăcerea. Cu toate acestea, prin hotărârea sa nr. 361 din 2 noiembrie 1998, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională noua versiune a articolului 513. În urma acestei din urmă hotărâri, prin legea revizuirii constituționale nr. 2 din 23 noiembrie 1999, Parlamentul a decis să înglobeze principiul procesului echitabil în Constituție. 111 din Constituție, în noua lor formulare și în părțile lor relevante, se citesc astfel (...) În cadrul procesului penal, legea garantează că persoana acuzată de o infracțiune (...) are dreptul, în fața judecătorului, să interogheze sau să interogheze orice persoană care face declarații în sarcina sa, să obțină convorbirea și audierea oricărei persoane cu descărcare de gestiune în aceleași condiții ca cele menționate de acuzare, precum și plata la dosar a oricăror alte elemente de probă în favoarea sa .... Procesul penal este guvernat de principiul contradicției referitoare la examinarea mijloacelor de probă. Vina acuzatului nu poate fi dovedită pe baza declarațiilor făcute de o persoană care este întotdeauna liber și deliberată la audierea de către pârât sau avocatul său. Legea reglementează cazurile în care o examinare contradictorie a mijloacelor de probă nu are loc, cu consimțământul pârâtului sau din cauza imposibilității obiective dovedite corespunzător sau din cauza unui comportament ilicit dovedit corespunzător. Legea nr. 63 din 1 martie 2001 a modificat ulterior art. 513 din CPP, în sensul că, în cazul în care autorii declarațiilor pronunțate înainte de dezbaterile folosite de capacitatea sa de a nu răspunde, declarațiile sale pot fi, în general, depuse la dosar dacă părțile își dau acordul. Cu toate acestea, dacă este imposibil să se obțină prezența autorului declarațiilor sau să se interogheze în contradicție cu aceasta, și când o astfel de imposibilitate depinde de fapte sau circumstanțe imprevizibile în momentul în care declarațiile în litigiu au fost pronunțate, art. 512 din CPP găsește să se aplice. Această ultimă dispoziție se citește astfel. Judecătorul, la cererea părților, dispune citirea actelor realizate de poliție judiciară, de Parchet, de reprezentanții părților private și de magistrat în cadrul procedurii preliminare, atunci când, pentru fapte sau circumstanțe neprevăzute, repetarea lor a devenit imposibilă GRIEF Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) litera (d) din Convenție, reclamantul se plânge de o lipsă de echitate a procedurii penale împotriva sa. El declară că nu a putut interoga X și că instanța de trimitere nu a aplicat corect Convenția europeană de asistență judiciară. În opinia reclamantului, procedura penală diligentă împotriva sa nu a fost echitabilă. El a luat în considerare art. 6 alineatul (1) și art. 3 litera (d) din Convenție, care, în părțile sale relevante, este astfel formulată Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) de fond a oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva ei. (...) Orice acuzat are dreptul, printre altele, să: (...) interogheze sau să pună sub semnul întrebării martorii acuzați (...) Reclamantul se plânge că a fost condamnat pe baza declarațiilor lui X, un martor care nu a avut niciodată posibilitatea să interogheze sau să pună sub semnul întrebării. El subliniază că afirmațiile făcute de Y în dezbaterile publice nu ar fi fost, în orice caz, suficiente pentru a justifica o condamnare: Y s-ar fi referit, într-adevăr, la fapte pe care le-ar fi învățat de la X și ar fi avut o cunoaștere a traficului de stupefiante mult mai limitată decât cea a lui X. Acest lucru ar fi fost, de asemenea, acceptat de Curtea de Casație însăși în Hotărârea sa din 25 noiembrie 1998. Reclamantul contestă, de asemenea, modul în care instanța de trimitere a aplicat Convenția europeană de asistență judiciară. El consideră că, prin luarea fără rezerve a refuzului autorităților turce pe baza unui pericol de evadare, instanța de apel din Milano nu a făcut tot ceea ce era în puterea sa pentru a obține prezența lui X și pentru a garanta dreptul acuzatului la interogare. Având în vedere că cerințele de la alineatul (3) reprezintă aspecte specifice ale dreptului la un proces echitabil garantat prin alineatul (1) al articolului 6, Curtea va examina plângerile reclamantului din perspectiva celor două texte combinate (a se vedea, printre multe altele, Hotărârea Van Geyseghem c. Belgia [GC], nr 26105/95, § 27, CEDH 1999-I). Curtea amintește că admisibilitatea probelor ține în primul rând de normele dreptului intern și că, în principiu, instanțele naționale trebuie să aprecieze elementele colectate de acestea. Misiunea încredințată Curții prin Convenție nu constă în a se pronunța dacă depozițiile martorilor au fost acceptate în mod corespunzător ca probe, ci în a verifica dacă procedura luată în considerare în ansamblul său, inclusiv modul de prezentare a mijloacelor de probă, a avut un caracter echitabil (a se vedea, printre multe altele, Lucac. Italia, 33354/96, § 38, CEDO 2001-II. În special, CEDO 2001-II. Prin urmare, Comisia se va referi numai la întrebarea dacă modul în care procedura împotriva reclamantului a fost efectuată în ordinea juridică internă era compatibilă cu dreptul la apărare. În această privință, Curtea amintește că elementele de probă trebuie, în principiu, să fie prezentate în fața pârâtului în ședință publică, în vederea unei dezbateri contradictorii. Acest principiu nu se aplică fără excepții, însă nu poate fi acceptat decât sub rezerva dreptului la apărare; de regulă, alin. (1) și (3) lit. (d) din art. , Hotărârea din 23 aprilie 1997, Culegerea hotărârilor și a Deciziilor 1997-III, p. 711, § 51, și Lüdi c. Elveția, Hotărârea din 15 iunie 1992, seria A n 238, p. 21, § 49). În special, drepturile la apărare sunt restrânse în mod incompatibil cu garanțiile prevăzute la art. 6 atunci când o condamnare se bazează, numai sau într-o măsură decisivă, pe depozițiile unui martor că nici în etapa de l'instruire, nici în timpul dezbaterilor nu a avut posibilitatea de a interoga sau de a pune întrebări (A.M. c. Italia, nr 37019/97, § 25, CEDH 1999-IX; și Saidi c. Franța, Hotărârea din 20 septembrie 1993, seria A n 261-C, pp. 56-57, §§ 43-44. În acest caz, Curtea arată că, în ciuda eforturilor depuse de autoritățile italiene, nu a fost posibil să se obțină prezența lui X la dezbateri. Acesta din urmă a fost de fapt evadat de două ori, și după o nouă arestare în Turcia autoritățile acestei țări au refuzat să-l transfere în Italia pentru că se temeau că ar fi putut să fugă. În aceste circumstanțe, autoritățile italiene nu ar fi putut fi afectate de lipsa de diligență care le-ar fi condus la răspundere conform Convenției. Pe de altă parte, absența lui X nu poate duce la paralizarea unor urmăriri penale care au fost puse sub controlul Curții (Kostu c. Italia (dec.), nr 33399/96, 9 martie 1999). Cu toate acestea, reclamantul nu a avut niciodată posibilitatea de a adresa întrebări unuia dintre acuzatorii săi. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că declarațiile lui X nu constituiau singurul element de probă pe care instanța de trimitere a sprijinit condamnarea reclamantului. Aceste ultime declarații au fost, de asemenea, confirmate de indicii cum ar fi nota manuscrisă cu numărul de telefon al reclamantului găsit într-un alt coinculpat și apelul telefonic pe care X l-a făcut reclamantului atunci când a ajuns într-un motel cu uimitor. Curtea observă, de asemenea, că, în hotărârea sa din 8 mai 2000, tribunalul de apel din Milano l-a relaxat pe reclamant în ceea ce privește un aport de import de heroină în raport cu care declarațiile de la X nu erau confirmate de elemente discutate în dezbaterile publice. Aceasta a refuzat astfel să se bazeze condamnarea reclamantului exclusiv sau într-un mod decisiv pe declarațiile unui martor pe care acuzatul nu l-a avut niciodată de interogare sau de interogare. În aceste condiții, Curtea nu poate concluziona că: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 62676/00, 21 martie 2002). Prin urmare, rezultă că cererea este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatele (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Søren Nielsen Christos Rosakis Grefier Adjunct Președintele

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă