ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1600/2016

Obiectul cauzei; Prin cererea înregistrată la data de 18 martie 2014 pe rolul Judecătoriei Brăila sub nr. x/196/2014, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Penitenciarului Galați la plata sumei de 1.000 RON pentru fiecare zi de detenție (30 iunie 2009 - 20 august 2013) respectiv 1.510.000 RON pentru încălcarea dreptului de a i se aloca un spațiu de minim 4 mp, față de spațiul efectiv alocat de 1.84 mp.

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin sentința civilă nr. 681 din data de 4 februarie 2015, Judecătoria Brăila a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Brăila. Prin sentința civilă nr. 298 din data de 15 aprilie 2015 a Tribunalului Brăila, a fost respinsă excepția inadmisibilității invocată de către pârât și a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca nefondată. Împotriva acestei sentințe, la data de 27 mai 2015, a declarat apel reclamantul A.

Hotărârea pronunțată în apel: Prin decizia nr. 168A din data de 21 octombrie 2015, Curtea de Apel Galați a admis apelul declarat de către reclamantul A. și a schimbat în parte sentința civilă nr. 298 din data de 15 aprilie 2015 a Tribunalului Brăila, în sensul că a respins cererea pentru lipsa calității procesuale pasive a Penitenciarului Galați.

Cererea de recurs: Împotriva deciziei nr. 168A din data de 21 octombrie 2015 a Curții de Apel Galați reclamantul A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, iar pe cale de consecință obligarea intimatului-pârât Penitenciarul Galați la plata despăgubirilor solicitate. În esență, recurentul-reclamant a apreciat că în mod greșit s-a constatat lipsa calității procesuale pasive a intimatului-pârât Penitenciarului Galați invocându-se prevederile art. 2 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 433/2010 și ale art. 81 alin. (1) din H.G. nr. 1897/2006. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a precizat că a solicitat despăgubiri pentru faptul că intimatul-pârât Penitenciarul Galați l-a cazat în condiții contrare celor prevăzute prin art. 3 din C.E.D.O., precum și că, în situația în care intimatul-pârât nu îi putea oferi condițiile corespunzătoare datorită aglomerării, acesta trebuia să procedeze conform art. 75 din H.G. nr. 1897/2006. Recurentul-reclamant a apreciat că intimatul-pârât Penitenciarul Galați are calitate procesuală pasivă în prezenta pricină și a arătat că repartizarea în camere a deținuților este realizată de către comandatul de secție din penitenciar și nu de către Administrația Națională a Penitenciarelor. De asemenea, recurentul-reclamant, în susținerea căii de atac declarate, a precizat că excepția nu a fost invocată de către intimatul-pârât, iar pe rolul instanțelor există mai multe procese în care deținuții au calitatea de petent și penitenciarul pe cea de pârât, iar instanțele au obligat penitenciarele la asigurarea spațiului corespunzător deținuților și nu Administrația Națională a Penitenciarelor.

Procedura derulată în recurs: Investită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la comunicarea acesteia către intimatul-pârât Penitenciarul Galați. Totodată, prin rezoluția din data de 9 februarie 2016, s-a reținut că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru în raport de dispozițiile art. 29 alin. (1) lit j) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv pentru exercitarea căilor de atac, ordinare și extraordinare, referitoare la stabilirea și acordarea și despăgubirilor civile pentru pretinse încălcări ale drepturilor prevăzute la art. 2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, cu modificările ulterioare. Prin întâmpinarea depusă, intimatul-pârât Penitenciarul Galați a solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece recurentul-reclamant nu poate formula decât critici care să vizeze soluția de respingere a acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și nu alte chestiuni cu caracter general. Totodată, iniimatul-pârât a arătat că legiuitorul a prevăzut o competența specială de soluționare a plângerilor persoanelor private de libertate referitoare la încălcarea drepturilor pe perioada executării pedepsei, ori în cazul de fața judecătorul de supraveghere a constatat că plângerea de încălcare a drepturilor transmisă de către recurentul-reclamant este tardivă, motiv pentru care a respins-o (Dosar nr. x/2013). Consideră că prezenta acțiune nu reprezintă decât o încercare a recurentului-reclamant de ocolire a cadrului legal reglementat pentru soluționarea unor astfel de cereri. La data de 11 aprilie 2016, a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constat că acesta îndeplinește condițiile de formă prevăzute sub pedeapsa nulității, este declarat în termen legal, este admisibil în raport de valoarea pretențiilor, iar motivele de recurs dezvoltate de către recurentul-reclamant pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Completul de filtru C7, la data de 15 aprilie 2016, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților cauzei, în vederea depunerii punctelor de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.; dovezile de comunicare a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului se regăsesc la dosar. Recurentul-reclamant A. nu a formulat punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului. Intimatul-pârât Penitenciarul Galați a formulat punct de vedere la raportul întocmit în cauză, prin care s-a referit la timbrarea cererii de chemare. În judecată și a învederat că recurentul-reclamant a mai formulat o cerere prin care a solicitat daune materiale și morale de 100.000 RON pentru nerespectarea condițiilor de detenție, care a fost soluționată prin sentința civilă nr. 8705 din data de 2 decembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/196/2015, rămasă definitivă prin decizia nr. 373 din data de 20 aprilie 2016 a Tribunalului Brăila. Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ., s-a fixat termen la data de 27 mai 2016, în procedura de filtru, fără citarea părților. Prin încheierea de ședință din data de 27 mai 2016, a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 168/A din 21 octombrie 2015 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, și a fost fixat termen de judecată, în ședință publică, la data de 23 septembrie 2016, cu citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant A., Înalta Curte, apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed: Se reține că, prin criticile fonnulate, recurentul-reclamant A. a arătat că în mod eronat instanța de apel a reținut lipsa calității procesuale pasive a intimatului-pârât Penitenciarul Galați și a solicitat admiterea recursului, iar pe cale de consecință obligarea intimaîului-pârât Penitenciarul Galați la plata despăgubirilor solicitate. Raportat la soluția pronunțată de către instanța de apel, prin care hotărârea primei instanțe a fost schimbată în parte, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată pentru lipsa calității procesuale pasive a Penitenciarului Galați, controlul de legalitate va viza exclusiv legitimarea procesuală a intimatului-pârât, urmând a fi avute în vedere susținerile formulate de către părți cu privire la acest aspect. În acest cadru, nu va fi luată în considerare susținerea intimatului-pârât, din punctul de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, referitoare la existența unei hotărâri judecătorești definitive privind pretențiile materiale și morale ale aceluiași reclamant formulate împotriva Penitenciarului Galați pentru nerespectarea condițiilor de detenție, deoarece aceasta reprezintă o apărare pe fondul cauzei, ce nu are legătură cu legitimarea procesuală a părților din pricina pendinte. Potrivit dispozițiilor art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum este dedus judecății. Calitatea procesuală reprezintă titlul juridic ce permite unei persoane să invoce în justiție dreptul de care se prevalează și presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic litigios (calitate procesuală pasivă). În cauza pendinte, se constată că recurentul-reclamant A. a solicitat obligarea pârâtului Penitenciarului Galați la plata unei sumei de bani pentru încălcarea dreptului de a i se aloca un spațiu de minim 4 mp, față de spațiul efectiv alocat de 1.84 mp, drept despre care a arătat că îi este garantat de Ordinul Ministrului Justiție nr. 433/C din data de 5 februarie 2010, precum și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Prin urmare, în conținutul raportului juridic dedus judecății, dreptului recurentului-reclamant de a i se asigura spațiul minim legal îi corespunde obligația subiectului pasiv de a asigura acest spațiu. Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor H.G. nr. 1897/2006, precum și ale Ordinului Ministrului Justiție nr. 433/C din data de 5 februarie 2010, acte normative pe care, de altfel, chiar recurentul-reclamant le-a invocat prin cererea de chemare în judecată. Din perspectiva calității procesuale pasive, în prezenta cauză, interesează dacă intimatul-pârât Penitenciarul Galați este subiectul pasiv al raportului juridic litigios, respectiv titularul obligației de a asigura dreptul recurentului-reclamat la spațiul stabilit prin Normele minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate, aprobate prin Ordinul Ministrului Justiție nr. 433/C din data de 5 februarie 2010. Astfel, potrivit art. 1 alin. (3) lit. a) din Normele minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate, aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 433/C din data de 5 februarie 2010, camerele de cazare din penitenciarele existente trebuie să asigure cel puțin 4 mp pentru fiecare persoană privată de libertate, încadrată în regimul închis sau de maximă siguranță. Art. 2 din același act normativ prevede că Administrația Națională a Penitenciarelor la toate masurile necesare pentru creșterea progresivă a numărului spațiilor de cazare individuală, precum și pentra reamenajarea spațiilor existente, în conformitate cu prevederile art. 81 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal aprobat prin H.G. nr. 1897/2006, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 24/16.01.2007. Prevederile art. 81 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin H.G. nr. 1897/2006, la rândul lor, stabilesc că Administrația Națională a Penitenciarelor ia toate măsurile necesare pentru creșterea progresivă a numărului spațiilor de cazare individuală. Din interpretarea textelor legale anterior enunțate, Înalta Curte constată că titularul obligației de a asigura deținuților spațiul minim 4 mp, drept afirmat și de către recurentul-reclamant A. în prezenta cauză, nu este penitenciarul, instituție pe care recurentul-reclamant, în virtutea principiului disponibilității, a înțeles să o cheme în judecată, obligațiile statuate prin actele normative menționate fiind stabilite în sarcina Administrație Naționale a Penitenciarelor. Astfel, din această perspectivă, susținerile recurentului-reclamant în sensul că partea adversă are calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu întrucât repartizarea în camere se face de către comandantul penitenciarului, precum și că, în situația în care intimatul-pârât nu îi putea oferi condițiile corespunzătoare din cauza aglomerării, acesta trebuia să procedeze conform art. 75 din H.G. nr. 1897/2006, apar ca fiind nefondate, cu atât mai mult cu cât și dispozițiile alin. (2) al art. 75 din actul normativ invocat de recurentul-reclamant prevăd că directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, și nu comandantul penitenciarului, stabilește dacă transferul se impune, eu precizarea locului de deținere unde se va face transferul. În ceea ce privește susținerea recurentului-reclamant din cuprinsul cererii de recurs, în sensul că partea adversă nu a invocat această excepție arătând astfel că își recunoaște calitatea procesuală pasivă, Înalta Curte precizează că excepția lipsei calității procesuale pasive este o excepție de fond, absolută și peremptorie, care poate fi invocată pe parcursul procesului de oricare dintre părți, de către procuror sau insîanță din oficiu. Excepția lipsei de calitate procesuală este tocmai mijlocul procesual prin care părțile din proces sau instanța de judecată, din oficiu, semnalează lipsa calității procesuale a uneia din părți. Înalta Curte consideră că, în mod legal, la termenul de judecată din data de 21 octombrie 2015, Curtea de Apel Galați a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului-pârât Penitenciarul Galați, excepție pe care a pus-o în discuția părților, cu respectarea principiului contradictorialității, recurentul-reclamant menținându-și poziția și apreciind că intimatul-pârât are calitate procesuală pasivă întrucât este o instituție de stat ce poate răspunde în cauză. Având în vedere considerentele expuse, reținând că titularul obligației corelative dreptului afirmat de către recurentul-reclamant A. nu este Penitenciarul Galați, neexistând identitate între persona chemată în judecată și cel obligat prin raportul juridic dedus judecății, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de apel a constatat lipsa calității procesuale pasive a intimatului-pârât, a admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată în sensul respingerii cererii pentru lipsa calității procesuale pasive a Penitenciarului Galați, soluție mai favorabilă apelantului decât aceea a respingeri pe fond a acțiunii. Prin urmare, raportat la cele reținute, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împoiriva deciziei civile nr. 168/A din 21 octombrie 2015 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.