ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1600/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1600/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia

nr.

1600

/20

16

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la data de 18 martie 2014 pe rolul Judecătoriei Brăila sub nr. x/196/2014,

reclamantul A. a solicitat

obligarea pârâtului Penitenciarului Galați la plata sumei de 1.000 RON pentru

fiecare zi de detenție (30 iunie 2009 - 20 august 2013) respectiv 1.510.000

RON pentru încălcarea dreptului de a i se aloca un spațiu de minim 4 mp,

față de spațiul efectiv alocat de 1.84 mp.

de prima instanță:

Prin sentința civilă

nr. 681 din data de 4 februarie 2015,

Judecătoria Brăila a admis excepția de necompetență

materială invocată din oficiu și a declinat competența soluționării

cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.

Prin sentința civilă

nr. 298 din data de 15 aprilie 2015 a Tribunalului Brăila,

a fost respinsă excepția

inadmisibilității invocată de către pârât și a fost respinsă

cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe,

la data de 27 mai 2015, a declarat apel reclamantul A.

în apel:

Prin decizia nr. 168A din data

de 21 octombrie 2015,

Curtea

de Apel Galați a admis apelul declarat de către reclamantul A. și

a schimbat în parte sentința civilă nr. 298 din data de 15 aprilie 2015

a Tribunalului Brăila, în sensul că a respins cererea pentru lipsa calității

procesuale pasive a Penitenciarului Galați.

Împotriva deciziei nr. 168A din

data de 21 octombrie 2015 a Curții de Apel Galați reclamantul A. a declarat

recurs,

solicitând

admiterea acestuia, iar pe cale de consecință obligarea intimatului-pârât

Penitenciarul Galați la plata despăgubirilor solicitate.

În

esență, recurentul-reclamant

a apreciat că în mod greșit s-a constatat lipsa calității procesuale

pasive a intimatului-pârât Penitenciarului Galați invocându-se prevederile

art. 2 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 433/2010 și ale art. 81 alin.

(1) din H.G. nr. 1897/2006.

În

dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant

a precizat că a solicitat despăgubiri pentru faptul că intimatul-pârât

Penitenciarul Galați l-a cazat în condiții contrare celor prevăzute

prin art. 3 din C.E.D.O., precum și că, în situația în care intimatul-pârât

nu îi putea oferi condițiile corespunzătoare datorită aglomerării,

acesta trebuia să procedeze conform art. 75 din H.G. nr. 1897/2006.

Recurentul-reclamant a apreciat

că intimatul-pârât Penitenciarul Galați are calitate procesuală pasivă

în prezenta pricină și a arătat că repartizarea în camere a

deținuților este realizată de către comandatul de secție

din penitenciar și nu de către Administrația Națională

a Penitenciarelor.

De asemenea, recurentul-reclamant,

în susținerea căii de atac declarate, a precizat că excepția

nu a fost invocată de către intimatul-pârât, iar pe rolul instanțelor

există mai multe procese în care deținuții au calitatea de petent

și penitenciarul pe cea de pârât, iar instanțele au obligat penitenciarele

la

asigurarea spațiului corespunzător

deținuților și nu Administrația Națională a Penitenciarelor.

Investită cu soluționarea

cererii de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

I civilă, a procedat la comunicarea acesteia către intimatul-pârât Penitenciarul

Galați.

Totodată, prin rezoluția

din data de 9 februarie 2016, s-a reținut că prezentul recurs este scutit

de la plata taxei judiciare de timbru în raport de dispozițiile art. 29

alin. (1) lit j) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora sunt scutite de la

plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv pentru

exercitarea căilor de atac, ordinare și extraordinare, referitoare la

stabilirea și acordarea și despăgubirilor civile pentru pretinse

încălcări ale drepturilor prevăzute la art. 2 și 3 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

ratificată prin Legea nr. 30/1994, cu modificările ulterioare.

Prin întâmpinarea depusă,

intimatul-pârât Penitenciarul Galați a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, deoarece recurentul-reclamant nu poate formula decât critici care să

vizeze soluția de respingere a acțiunii ca fiind formulată împotriva

unei persoane fără calitate procesuală pasivă și nu alte

chestiuni cu caracter general.

Totodată, iniimatul-pârât

a arătat că legiuitorul a prevăzut o competența specială

de soluționare a plângerilor persoanelor private de libertate referitoare la

încălcarea drepturilor pe perioada executării pedepsei, ori în cazul de

fața judecătorul de supraveghere a constatat că plângerea de încălcare

a drepturilor transmisă de către recurentul-reclamant este tardivă,

motiv pentru care a respins-o (Dosar nr. x/2013). Consideră că prezenta

acțiune nu reprezintă decât o încercare a recurentului-reclamant de ocolire

a cadrului legal reglementat pentru soluționarea unor astfel de cereri.

La data de 11 aprilie 2016, a fost

întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin

care s-a constat că acesta îndeplinește condițiile de formă

prevăzute sub pedeapsa nulității, este declarat în termen legal,

este admisibil în raport de valoarea pretențiilor, iar motivele de recurs dezvoltate

de către recurentul-reclamant pot fi încadrate în prevederile art. 488

alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Completul de filtru C7, la data

de 15 aprilie 2016, constatând că raportul întrunește condițiile

art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților

cauzei, în vederea depunerii punctelor de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile

art. 493 alin. (4) C. proc. civ.; dovezile de comunicare a raportului asupra admisibilității

în principiu a recursului se regăsesc la dosar.

Recurentul-reclamant A. nu a formulat

punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Intimatul-pârât Penitenciarul Galați

a formulat punct de vedere la raportul întocmit în cauză, prin care s-a referit

la timbrarea cererii de chemare.

În

judecată și a învederat că

recurentul-reclamant a mai formulat o cerere prin care a solicitat daune materiale

și morale de 100.000 RON pentru nerespectarea condițiilor de detenție,

care a fost soluționată prin sentința civilă nr. 8705 din data

de 2 decembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/196/2015, rămasă

definitivă prin decizia nr. 373 din data de 20 aprilie 2016 a Tribunalului

Brăila.

Constatându-se încheiată procedura

prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ., s-a fixat

termen la data de 27 mai 2016, în procedura de filtru, fără citarea părților.

Prin încheierea de ședință

din data de 27 mai 2016, a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant

A. împotriva deciziei civile nr. 168/A din 21 octombrie 2015 a Curții de Apel

Galați, secția I civilă,

și a fost fixat termen de judecată, în ședință

publică, la data de 23 septembrie 2016, cu citarea părților.

asupra recursului:

Analizând decizia atacată

prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant A., Înalta Curte,

apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Se reține că, prin criticile

fonnulate, recurentul-reclamant A. a arătat că în mod eronat instanța

de apel a reținut lipsa calității procesuale pasive a intimatului-pârât

Penitenciarul Galați și a solicitat admiterea recursului, iar pe cale

de consecință obligarea intimaîului-pârât Penitenciarul Galați la

plata despăgubirilor solicitate.

Raportat la soluția pronunțată

de către instanța de apel, prin care hotărârea primei instanțe

a fost schimbată în parte, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată

pentru lipsa calității procesuale pasive a Penitenciarului Galați,

controlul de legalitate va viza exclusiv legitimarea procesuală a intimatului-pârât,

urmând a fi avute în vedere susținerile formulate de către părți

cu privire la acest aspect.

În

acest cadru, nu va fi luată în considerare

susținerea intimatului-pârât, din punctul de vedere la raportul asupra admisibilității

în principiu a recursului, referitoare la existența unei hotărâri judecătorești

definitive privind pretențiile materiale și morale ale aceluiași

reclamant formulate împotriva Penitenciarului Galați pentru nerespectarea condițiilor

de detenție, deoarece aceasta reprezintă o apărare pe fondul cauzei,

ce nu are legătură cu legitimarea procesuală a părților

din pricina pendinte.

Potrivit dispozițiilor

art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre

părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum este

dedus judecății.

Calitatea procesuală reprezintă

titlul juridic ce permite unei persoane să invoce în justiție dreptul

de care se prevalează și presupune existența unei identități

între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat

(calitate procesuală activă), precum și între persoana pârâtului

și cel

despre care se pretinde că

este obligat în raportul juridic litigios (calitate procesuală pasivă).

În

cauza pendinte, se constată că

recurentul-reclamant A. a solicitat obligarea pârâtului Penitenciarului Galați

la plata unei sumei de bani pentru încălcarea dreptului de a i se aloca un

spațiu de minim 4 mp, față de spațiul efectiv alocat de 1.84

mp, drept despre care a arătat că îi este garantat de Ordinul Ministrului

Justiție nr. 433/C din data de 5 februarie 2010, precum și de Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Prin urmare, în conținutul

raportului juridic dedus judecății, dreptului recurentului-reclamant de

a i se asigura spațiul minim legal îi corespunde obligația subiectului

pasiv de a asigura acest spațiu.

Înalta Curte apreciază că

în mod corect instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor

H.G. nr. 1897/2006, precum și ale Ordinului Ministrului Justiție nr. 433/C

din data de 5 februarie 2010, acte normative pe care, de altfel, chiar recurentul-reclamant

le-a invocat prin cererea de chemare în judecată.

Din perspectiva calității

procesuale pasive, în prezenta cauză, interesează dacă intimatul-pârât

Penitenciarul Galați este subiectul pasiv al raportului juridic litigios, respectiv

titularul obligației de a asigura dreptul recurentului-reclamat la spațiul

stabilit prin Normele minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor

private de libertate, aprobate prin Ordinul Ministrului Justiție nr. 433/C

din data de 5 februarie 2010.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (3)

lit. a) din Normele minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor

private de libertate, aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 433/C

din data de 5 februarie 2010, camerele de cazare din penitenciarele existente trebuie

să asigure cel puțin 4 mp pentru fiecare persoană privată de

libertate, încadrată în regimul închis sau de maximă siguranță.

Art. 2 din același act normativ

prevede că Administrația Națională a Penitenciarelor la toate

masurile necesare pentru creșterea progresivă a numărului spațiilor

de cazare individuală, precum și pentra reamenajarea spațiilor existente,

în conformitate cu prevederile art. 81 din Regulamentul de aplicare a Legii nr.

275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele

judiciare în cursul procesului penal aprobat prin H.G. nr. 1897/2006, publicată

în M. Of. al României, Partea I, nr. 24/16.01.2007.

Prevederile art. 81 alin. (1) din

Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și

a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat

prin H.G. nr. 1897/2006, la rândul lor, stabilesc că Administrația Națională

a Penitenciarelor ia toate măsurile necesare pentru creșterea progresivă

a numărului spațiilor de cazare individuală.

Din interpretarea textelor legale

anterior enunțate, Înalta Curte constată că titularul obligației

de a asigura deținuților spațiul minim 4 mp, drept afirmat și

de către recurentul-reclamant A. în prezenta cauză, nu este penitenciarul,

instituție pe care recurentul-reclamant, în virtutea principiului disponibilității,

a înțeles să o cheme în judecată, obligațiile statuate prin

actele normative menționate fiind stabilite în sarcina Administrație Naționale

a Penitenciarelor.

Astfel, din această perspectivă,

susținerile recurentului-reclamant în sensul că partea adversă are

calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu întrucât repartizarea

în camere se face de către comandantul penitenciarului, precum și că,

în situația în care intimatul-pârât nu îi putea oferi condițiile corespunzătoare

din cauza aglomerării, acesta trebuia să procedeze conform art. 75 din

H.G. nr. 1897/2006, apar ca fiind nefondate, cu atât mai mult cu cât și dispozițiile

alin. (2) al art. 75 din actul normativ invocat de recurentul-reclamant prevăd

că directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor,

și nu comandantul penitenciarului, stabilește dacă transferul se

impune, eu precizarea locului de deținere unde se va face transferul.

În

ceea ce privește susținerea recurentului-reclamant

din cuprinsul cererii de recurs, în sensul că partea adversă nu a invocat

această excepție arătând astfel că își recunoaște

calitatea procesuală pasivă, Înalta Curte precizează că excepția

lipsei calității procesuale pasive este o excepție de fond, absolută

și peremptorie, care poate fi invocată pe parcursul procesului de oricare

dintre părți, de către procuror sau insîanță din oficiu.

Excepția lipsei de calitate

procesuală este tocmai mijlocul procesual prin care părțile din proces

sau instanța de judecată, din oficiu, semnalează lipsa calității

procesuale a uneia din părți.

Înalta Curte consideră că,

în mod legal, la termenul de judecată din data de 21 octombrie 2015, Curtea

de Apel Galați a invocat din oficiu excepția lipsei calității

procesuale pasive a intimatului-pârât Penitenciarul Galați, excepție pe

care a pus-o în discuția părților, cu respectarea principiului contradictorialității,

recurentul-reclamant menținându-și poziția și apreciind că

intimatul-pârât are calitate procesuală pasivă întrucât este o instituție

de stat ce poate răspunde în cauză.

Având în vedere considerentele

expuse, reținând că titularul obligației corelative dreptului afirmat

de către recurentul-reclamant A. nu este Penitenciarul Galați, neexistând

identitate între persona chemată în judecată și cel obligat prin

raportul juridic dedus judecății, Înalta Curte apreciază că

în mod corect instanța de apel a constatat lipsa calității procesuale

pasive a intimatului-pârât, a admis apelul și a schimbat în parte sentința

atacată în sensul respingerii cererii pentru lipsa calității procesuale

pasive a Penitenciarului Galați, soluție mai favorabilă apelantului

decât aceea a respingeri pe fond a acțiunii.

Prin urmare, raportat la cele reținute,

în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurentul-reclamant A. împoiriva deciziei civile nr. 168/A din 21 octombrie

2015 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 168/A din 21 octombrie 2015 a

Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 23 septembrie 2016.