ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 220/A/2017

Asupra cauzei penale de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1 din camera de consiliu din data de 24 februarie 2017 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de A., iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. revizuientul a fost obligat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că numitul A., a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 315 din 22 decembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în Dosarul nr. x/277/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 313 din 10 martie 2016 a Curții de Apel Ploiești, prin care s-a dispus respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat de către el în calitate de inculpat cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și trimiterea dosarului la aceeași unitate de parchet, în vederea continuării urmăririi penale.

O soluție similară a fost adoptată de Judecătoria Pătârlagele și în Dosarul nr. x/277/2015 prin sentința penală nr. 46 din 29 ianuarie 2016.

Ambele sentințe au fost atacate cu apel.

Prin Decizia penală nr. 313 din 10 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a admis apelul Parchetului, a fost desființată sentința atacată și rejudecând pe fond instanța a pronunțat o nouă hotărâre în sensul că a admis acordul de recunoaștere a vinovăției vizând pe inculpatul A., revizuientul din cauza de față, însă prin Decizia penală nr. 565 din 04 mai 2016 Curtea de Apel Ploiești a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele împotriva sentinței penale nr. 46 din 29 ianuarie 2016, pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în Dosarul nr. x/277/2015, menținând soluția instanței de fond de respingere a acordului de recunoaștere a vinovăției vizând pe inculpatul B. din cauza respectivă.

Revizuientul a considerat că s-au pronunțat două hotărâri definitive care nu se pot concilia, fiind incident motivul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

A fost atașată Decizia nr. 313 din 10 martie 2016 și Decizia nr. 565 din 04 mai 2016 ambele pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 452 și următoarele C. proc. pen.

La termenul de judecată din data de 09 septembrie 2016 stabilit pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire s-a prezentat în camera de consiliu revizuentul care, la solicitarea instanței a precizat că a indicat din eroare în cuprinsul cererii că înțelege să atace cu revizuire sentința penală nr. 315 din 22 decembrie 2015 a Judecătoriei Pătârlagele și că în realitate înțelege să formuleze calea de atac menționate împotriva Deciziei penale nr. 313 din 10 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, aceasta fiind în contradicție cu Decizia penală nr. 565 din 04 mai 2016 a aceleiași instanțe.

Față de aceste precizări s-a pus în discuție competența soluționării cererii de revizuire, reprezentantul Parchetului solicitând declinarea competenței în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Prin sentința penală nr. 4 din 09 septembrie 2016 în baza art. 50 C. proc. pen. rap. la art. 458 C. proc. pen. s-a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere, conform precizării revizuentului că, cererea de revizuire vizează Decizia penală nr. 313 din 10 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în privința soluției adoptată pe fond ca urmare a admiterii apelului și reținerii cauzei spre judecare.

Potrivit dispozițiilor art. 458 C. proc. pen. cererea de revizuire este de competența instanței care a judecat cauza în primă instanță, iar când temeiul cererii de revizuire constă în existența unor hotărâri ce nu se pot concilia, competența se determină potrivit disp. art. 44 C. proc. pen.

S-a reținut că, în ambele ipoteze competența de soluționării a cererii aparține Curții de Apel Ploiești.

Prin sentința penală nr. 116 din 27 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Judecătoriei Pătârlagele.

S-a reținut în considerente că instanța competentă să judece cererea de revizuire este instanța care a judecat cauza în primă instanță, indiferent dacă a pronunțat sau nu o soluție pe fondul cauzei.

Constatându-se existența conflictului negativ de competență s-a dispus sesizarea instanței ierarhic superioare comune instanțelor aflate în conflict respectiv a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală, pentru soluționarea acestuia.

Prin Încheierea nr. 1025 din 16 noiembrie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, ca regulator de competență a stabilit competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de A. în favoarea Judecătoriei Pătârlagele.

Cauza a fost reînregistrată la Judecătoria Pătârlagele sub nr. x/277/2017 din data de 10 ianuarie 2017 la completul inițial investit.

Prin rezoluția din data de 11 ianuarie 2017 s-a stabilit termen în camera de consiliu la data de 24 februarie 2017 cu citarea revizuentului și a intimatei C. Orașul Nehoiu în vederea examinării admisibilității în principiu a cererii de revizuire.

La acest termen au avut loc dezbaterile asupra admisibilității în principiu a cererii de revizuire în conformitate cu dispozițiile art. 459 C. proc. pen.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire prin prisma cerințelor prevăzute de alin. (3) al art. 459 C. proc. pen., instanța de fond a reținut următoarele:

Motivul de revizuire invocat de către petentul A. este cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. constând în existența a două sau mai multe hotărâri definitive care nu se pot concilia.

În acest sens s-a arătat că prin sentința penală nr. 315 pronunțată la data de 22 decembrie 2015 de Judecătoria Pătârlagele în Dosarul nr. x/277/2015 s-a dispus respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat de către inculpatul A. (revizuientul din cauza de față) cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și trimiterea dosarului la aceeași unitate de parchet, în vederea continuării urmăririi penale.

Prin Decizia penală nr. 313 din 10 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a admis apelul parchetului, a fost desființată sentința atacată și rejudecând pe fond instanța a pronunțat o nouă hotărâre în sensul că a admis acordul de recunoaștere a vinovăției vizând pe inculpatul A.

În Dosarul nr. x/277/2015 al Judecătoriei Pătârlagele, prin sentința penală nr. 46 din 29 ianuarie 2016 a fost respins acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpatul B. și s-a dispus trimiterea dosarului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în vederea continuării urmăririi penale față de inculpat.

Prin Decizia penală nr. 565 din 04 mai 2016 Curtea de Apel Ploiești a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele împotriva sentinței penale nr. 46 din 29 ianuarie 2016, pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în Dosarul nr. x/277/2015, menținând soluția instanței de fond de respingere a acordului de recunoaștere a vinovăției vizând pe inculpatul B. din cauza respectivă.

În aceste condiții, a apreciat petentul că au fost pronunțate două hotărâri contradictorii, soluțiile fiind esențial diferite deși vizează aceleași împrejurări și aceeași motivare a retractării recunoașterii vinovăției de către inculpat în fața instanței cu ocazia sesizării în privința acordului încheiat în faza de urmărire penală.

Susținerea revizuentului sub acest aspect s-a apreciat că este neîntemeiată, deoarece așa cum rezultă din situația prezentată mai sus, cele două hotărâri vizează acorduri de recunoaștere a vinovăției încheiate cu inculpați diferiți chiar dacă se pretinde că împrejurările încheierii acestor acorduri și conduita procesuală a inculpaților în fața instanței au fost asemănătoare.

Prin urmare, instanța a reținut că nu se poate susține că hotărârile pronunțate și care diferă esențial în privința soluției adoptate cu privire la acordul de recunoaștere a vinovăției nu se pot concilia, în realitate fiind vorba doar de o practică neunitară a instanței de control judiciar.

În această situație nefiind îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (3) al art. 459 C. proc. pen., mai precis, neprefigurându-se cazul de revizuire prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., prima instanță a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuentul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea acestei căi de atac revizuientul în primul rând a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 485 și art. 488 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.

A menționat revizuientul că în modalitatea în care sunt redactate aceste texte de lege contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) (privind obligativitatea respectării constituției și a supremației legii), art. 16 (cu privire la egalitatea în drepturi a cetățenilor), art. 20 (cu privire la tratatele internaționale privind drepturile omului), art. 21 (referitor la accesul liber la justiție) și art. 23 alin. (1)

1

și 12 (privind libertatea individuală). De asemenea, s-a invocat art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 7 referitor la interzicerea generală a discriminării, din Protocolul nr. 12 la Convenție, art. 7 referitor la egalitate și nediscriminare și art. 8 privind accesul efectiv la instanțele judiciare naționale, din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

În esență, s-a considerat că prevederile C. proc. pen. sunt neconstituționale deoarece, contravin prezumției de nevinovăție și dreptului la un proces echitabil.

În această ordine de idei s-a făcut referire la caracterul consimțământului dat la încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției care nu poate fi considerat irevocabil până în momentul în care instanța de judecată nu confirmă în mod definitiv acordul. Astfel in fața instanței de judecată inculpatul are dreptul de a-și retracta consimțământul și de a solicita continuarea cercetărilor în vederea lămuririi pe deplin a situației de fapt, situație în care instanța trebuie să respingă acordul.

Analizând această cerere de sesizare a curții Constituționale referitoare la excepția dispoziți8ilor procedurale mai sus menționate, Curtea a considerat că este inadmisibilă astfel cum se va arăta în continuare.

S-a constatat că în prezent cauza se află în calea de atac a apelului formulată împotriva unei sentințe prin care Judecătoria Pătârlagele a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către A., privitor la sentința penală nr. 315 din 22 decembrie 2015 pronunțată de aceeași instanță.

În această situație a considerat Curtea că dispozițiile procedurale a căror neconstituționalitate se solicită a fi examinate nu sunt incidente în acest moment al procesului. Aceste dispoziții ar fi putut fi incidente și hotărâtoare în speță doar în situația în care cererea de revizuire ar fi fost/ar fi admisă în principiu și s-ar fi intrat pe fondul judecării cauzei.

Astfel invocarea neconstituționalității respectivelor dispoziții procedurale în acest moment procesual, s-a apreciat că nu pot avea o consecință asupra soluționării apelului privitor la respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire.

Cu această motivare Curtea în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 485 și art. 488 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. privitoare la art. 1 alin. (5), art. 16, art. 20, art. 21 și art. 23 alin. (1)

1

și 12 din Constituția României, formulată de apelantul revizuent A..

În termen legal, a declarat apel revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 634 din data de 26 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, numai în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 485 și art. 488 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. rap. la art. 1 alin. (5), art. 16, art. 20, art. 21 și art. 23 alin. (1)

1

și 12 din Constituția României, solicitând admiterea căii de atac și sesizarea Curții Constituționale.

Examinând decizia atacată numai în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 485 și art. 488 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. rap. la art. 1 alin. (5), art. 16, art. 20, art. 21 și art. 23 alin. (1)

1

și 12 din Constituția României, Înalta Curte constată că din economia prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe, stipulate expres de respectivul text de lege, și anume:

- starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

- activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Se constată, așadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituționalitate, în sensul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești.

Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiție și, pe cale de consecință, un control de pertinență al instanței de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluționarea cauzei.

Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești.

În orice caz, textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de judecată.

Totodată, instanța în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia ci, exclusiv a pertinenței excepției, în sensul legăturii ei cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

Alin. (6) al aceluiași articol prevede că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Excepția de neconstituționalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu, ceea ce înseamnă ca invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinentei excepției în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu. Irelevanța este situația în care o excepție de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată, așadar nu este pertinentă pentru soluționarea litigiului.

Înalta Curte observă că în speța de față nu sunt incidente dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., în raport cu critica invocată de revizuent și depusă și în scris la dosarul cauzei, respectiv că au fost pronunțate două hotărâri contradictorii, soluțiile fiind esențial diferite deși vizează aceleași împrejurări și aceeași motivare a retractării recunoașterii vinovăției de către inculpat în fața instanței cu ocazia sesizării în privința acordului încheiat în faza de urmărire penală.

Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționale invocate, Înalta Curte constată că dispozițiile Deciziei penale nr. 634 din data de 26 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 485 și art. 488 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. rap. la art. 1 alin. (5), art. 16, art. 20, art. 21 și art. 23 alin. (1)

1

și 12 din Constituția României,este legală și temeinică, iar aspectele puse în discuție de revizuent vizează interpretarea și aplicarea legii, iar nu neconstituționalitatea textelor de lege invocate.

Raportat la exigențele art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției nu ar fi de natură a produce un efect concret asupra hotărârii din judecata cauzei, câtă vreme prin excepțiile invocate se dorește interpretarea prevederilor menționate.

De altfel, Curtea Constituțională respinge ca inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate prin care, criticându-se lipsa unei dispoziții legale cu conținutul dorit de autorii excepțiilor, se urmărește interpretarea și modificarea legii. În aceste cazuri, Curtea Constituțională, prin natura sa, nu este legiuitor pozitiv și numai organul legiuitor are competența de a adopta, modifica sau completa legile, în acest sens fiind prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. A accepta un alt punct de vedere înseamnă nu numai să se adauge la lege, dar să se eludeze în esență rolul Parlamentului de legiuitor.

Totodată, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., nu sunt incidente în cauză, în fapt fiind invocate hotărâri pronunțate în dosare diferite privind părți diferite, fiind vorba doar de o practică neunitară la nivelul aceleași instanțe. Astfel, se constată că nu a fost depășită faza admisibilității în principiu ceea ce face ca dispozițiile a căror neconstituționalitate se cere a fi verificată să nu fie incidente în cauză.

În raport cu argumentele prezentate, Înalta Curte constată că în cauză nu se impune sesizarea Curții Constituționale, excepțiile de neconstituționalitate invocate de revizuent nefiind utile și pertinente pentru soluționarea cauzei, fiind, așadar, irelevante, practic, acesta criticând textele de lege amintite, în sensul interpretării lor.

Ca atare, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 634 din data de 26 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, numai în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 485 și art. 488 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. rap. la art. 1 alin. (5), art. 16, art. 20, art. 21 și art. 23 alin. (1)

1

și 12 din Constituția României.

Va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent în sumă de 130 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 634 din data de 26 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, numai în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 485 și art. 488 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. rap. la art. 1 alin. (5), art. 16, art. 20, art. 21 și art. 23 alin. (1)

1

și 12 din Constituția României.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 iunie 2017.